Despre dreptate by Romulus Modoran

Prietenul nostru domnul Romulus Modoran ne propune un nou eseu  prin care ne invita sa meditam asupra conceptului de dreptate la romani si pentru romani!

SGC

Acest subiect a fost analizat, comentat şi interpretat încă din antichitate.

Din dicţionarul explicativ al limbii române rezultă următoarele sensuri pentru cuvintele dreptate, imunitate, inamovibilitate.

Dreptate: principiul moral şi juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine şi să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaşte drepturile fiecăruia şi de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine.

Imunitate: rezistenţa organismului faţă de contactarea anumitor boli; ansamblu de drepturi sau privilegii de care se bucură unele categorii de persoane.

Inamovibilitate: faptul, calitatea sau dreptul de nu putea fi transferat, înlocuit sau destituit din funcţie.

După ce ne-am reamintit semnificaţia acestor noţiuni, să vedem cum sunt ele respectate sau folosite de unii concetăţeni sau de cei care sunt plătiţi să le aplice în litera şi spiritul legii.

Consider că versurile din poezia lui M. Eminescu sunt semnificative în acest sens:

„Spuneţi-mi cei dreptatea? – Cei tari se îngrădiră/ Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;/

Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră/ Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră/

Şi le subjugă munca vieţii lor întregi”.

Trăind în cercul nostru „strâmt (strâmb)” numit România, încă din anii fragezi ai vieţii şi până norocul ne petrece (la bătrâneţe), ne izbim de această „dreptate” ce reiese din versurile menţionate, care se împleteşte ca o mănuşă cu realitatea ( în toate sectoarele de activitate). Acest principiul moral şi juridic a fost aplicat, deseori, în favoarea celor cu „milioane, ce în grămezi luxoase/ Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,/ Şi-s supte din sudoarea prostitului popor”. De câte ori nu ne-am izbit de nedreptatea celor puternici, de descompunerea morală, de nepăsarea exagerată şi josnicia celor ce împart dreptatea, de respectul lor faţă de bogăţie, de chinurile şi deznădejdia celor slabi, de mizeria şi sărăcia în care trăieşte poporul român. Putem spune că astăzi în România pentru un om cinstit, nedreptatea este o realitate.

În romanul „Învierea” al lui L. N. Tolstoi, eroul principal Nehliudov îţi pune unele întrebări şi face reflecţii de genul:

„Ce este anume şi cum a luat fiinţă instituţia numită judecătorie ale cărei urmări directe sunt şi pedepsirea celor fără vină? Cauzele pentru care unii stau zăvorâţi în închisoare, iar alţii, întocmai ca aceştia, sunt liberi, ba chiar îi judecă pe primii. Soarta oamenilor nevinovaţi, chiar şi din punctul de vedere al guvernului, atârnă deseori de bunul plac, de timpul liber sau de dispoziţia celor puşi să facă dreptate. Ne-am obişnuit să credem că procuratura şi oamenii justiţiei s-au schimbat. Nu. Ei sunt nişte funcţionari care nu se gândesc decât la ziua lefii. Îşi încasează leafa, pe care o visează cât mai mare şi la atât se mărginesc principiile lor. Sunt în stare să acuze, să judece şi să condamne pe oricine vrei. Şi că, uneori, dreptatea se face cu zarurile. Dacă iese un număr cu soţ, atunci câştigă pârâtorul, dacă iese fără soţ, câştigă pârâtul. Astfel au fost achitaţi cei vinovaţi, şi osândiţi cei nevinovaţi”.

Făcând o analogie cu situaţia din România, constatăm că o parte din cele relatate în acest roman sunt actuale. Mă gândesc la cel care a fost închis, pe nedrept, 12 ani, iar după ce a fost eliberat a murit. Tot la fel de  grav este că cel sau cei care l-au condamnat pe nedrept au fost „recompensaţi” cu pensii substanţiale. Din punctul meu de vedere este o ofensă (sfidare) adusă cetăţenilor şi statului de drept. Revenind la definiţiile imunităţii şi inamovibilităţii, observăm că nimeni nu este absolvit de răspundere şi că nimeni nu poate să fie mai presus de lege.

Dar cei care ne-au condus destinele după 1989 şi mulţi alţii, sunt? Unii au, acum, demnităţi în stat.

Veniţi la serviciu! Au făcut acest îndemn Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu sau Victor Ponta? Să explice cetăţenilor cum de au luat o ţară cu zero datorii externe, 22,8 milioane de locuitori şi 8 milioane de locuri de muncă şi după 23 de ani datoria externă este de 100 miliarde de euro, numărul de locuitori este de 19 milioane, numărul locurilor de muncă este de 4,2 milioane, împrumuturi de 20 miliarde de euro, industria şi agricultura subdezvoltate, sănătatea şi educaţia cu mari deficienţe. Răspunde cineva pentru starea economiei româneşti? Generaţiile de tineri, copiii noştri, desigur, îi vor judeca. Ce umilinţă, ce pedeapsă mai mare este pentru un absolvent de şcoală ca prima sa ocupaţie să fie cea de şomer?. Şi nimeni nu răspunde. De ce?

Astfel mulţi dintre noi ajungem la dezgust moral şi cerem pedepsirea celor care au săvârşit, săvârşesc şi sprijină această cruntă nedreptate. Dorim să scăpăm de păduchi. Aşa cu reiese din versurile lui N. Labiş:

„Ne umblau pe trup păduchii când gemeam în lanţuri grele;/ Azi, când slobod ne e braţul ei s-au furişat sub piele,/ Noi muncim să strângem seve – mai bogat e-al nostru sânge,/ Însă sângele şi seva nu pentru păduchi le-om srânge./ Noi nu vom răbda veninul, nici prostia, nici hoţia,/ La nevoie smulgem piele să stârpim păducheria”. Aceştia trebuie să piară fiindcă: „Nu vom mai putea răbda şi foamea ne va răscula” şi atunci: „Cum nu vii, tu, Ţepeş doamne…..”.

Să învăţăm, totuşi, că noi am fost trimişi, aici pe pământ, din voinţa cuiva şi cu un rost anume. Să căutăm adevărul, iar toate celelalte ni se vor îndeplini. Deseori le căutăm pe celelalte şi fireşte că nu le aflăm.

Cu criză sau fără criză, cu FMI sau fără, doar adevărul, educaţia, învăţatul, cunoaşterea, cartea, cultura  şi credinţa ne vor duce mai departe.

Romulus Modoran