Posts Tagged ‘Utopie’

Asupra unui model hidraulic al relatiilor economice

10/09/2011

In sfarsit globalizarea a avut succes.

S-a  terminat cu productia bazata pe dure confruntari comerciale.

A castigat cel mai  bun!

Avem un singur agent economic cu anvergura mondiala care are acces la toate  resursele naturale si pentru  care la momentul analizei toata populatia globului are un dublu rol: salariat si consumator.

Sub presiunea reducerii costurilor piata s-a  contractat la strictul necesar pentru supravietuire.

Programele sociale au avut succes si au ramas fara  obiect: veniturile s-au egalizat.

Consumatorii au aderat la „comportamentul  mediu de consum” astfel incat misiunea Companiei s-a simplificat: produce in  mod unitar pentru proprii ei salariati. Omenirea traieste epoca de aur a optimizarilor  si a planificarii

Totusi Compania nu renunta la ideea de profit!
Circuitul economic este simplu: Compania plateste salarii si in schimbul  produselor primeste o suma egala cu salariile platite plus cota de profit  decisa de administratori. Functionarea Companiei ar putea fi redata prin modelul hidraulic din figura urmatoare:

Sursa de profit o constituie „economiile  initiale” existente pe piata (la consumatorii-salariati) la adoptarea acestui nou model economic.

Se poate observa ca sursa de profit a  companiei scade cu fiecare ciclu economic. Se poate anticipa ca la un moment
dat dupa mai multe cicluri economice „economiile initiale” existente pe piata se termina si Compania va reusi sa colecteze toti acesti bani de pe piata. Singurii bani ramasi pe piata  sunt salariile platite de Companie.

Pana la momentul epuizarii complete a „economiilor initiale” globale anumitor indivizi li se vor epuia cu mult inainte economiile . Prin  urmare acesti oameni nu vor mai reusi sa isi cumpere toate produsele/serviciile necesare.

Incepe o perioada de disconfort care pentru  Companie se traduce cu reducerea vanzarilor ceea ce presupune un management mai  atent al stocurilor si redefinirea volumului productiei iar pentru  salariat/consumator   inseamna debutul unei perioade de frustrari care dupa catva  timp pot avea urmari tragice.

Pentru ca Societatea are un sistem de valori  democratice foarte evoluat a gandit un sistem de accizare a  productiei menit sa  ii ajute pe cei in suferinta.

Este de la sine inteles ca accizele nu se pot  ridica la nivelul „profitului” vizat de Companie pentru ca am vorbi de un  perpetuum mobile. Evident ca accizele nu pot depasi „profitul” pentru ca s-ar  pune in pericol existenta Compamiei. Prin urmare accizele vor fi mai mici decat  marja de profit.

Asta inseamna ca neajunsurile oamenilor carora  li s-au terminat economiile vor continua astfel incat ne putem astepta treptat  la scaderea performatelor sociale sau chiar la boala si in final la decese  premature datorita imposibilitatii satisfacerii nevoilor vitale.

Compania va continua sa existe supravietuind  clientilor/salariati care au avut un „start mai prost”.

Totusi sub presiunea valorior etice si  umanitare Compania nu poate sta impasibila: accelereaza programele de cercetare. Noile  automatizari compenseaza productivitatea slaba a celor care traiesc doar din  salariu si astfel Compania poate plati tuturor angajatilor salariul integral.

La un moment dat a aparut perspectiva  generalizarii automatizarii. A crescut mult productivitatea muncii, angajatii  aveau tot mai putine sarcini de serviciu. Pentru a lupta cu plictiseala la  locul de munca se duceau adevarate „batalii” pentru privilegiul de a face cele  cateva operatii manuale care mai puteau fi facute.

Compania a constatat treptat ca ar putea  obtine avantaje mai mari renuntand sa mai cheme oamenii la munca. Vestiarele,  locurile de odihna „imensele” spatii destinate circulatiei personalului puteau fi  mai rational folosite ca spatii de productie propriu-zisa. Noile spatii de  productie puteau fi facute mai compactizat cu o organizare superioara,  optimizata a fuxurilor de productie.

Oamanii isi pastrau statul de angajati si au  continuat sa fie platiti de Companie. Cu timpul s-a constatat ca operatiunile  de plata a angajatilor constituiau un cost inutil pana la urma Compania a decis  sa transfere sarcina „relatiei cu piata” unui calculator care inregistra cererile  pietei pana la concurenta cu resurele declarate de fiecare consumator si sa  dispuna onorarea cererilor organizand livrarea produselor acolo unde era nevoie de ele.

Timpul si productivitatea a rezolvat si  problema „profitului” aproape simultan cu problema platii salariilor deja rolul  Companiei s-a transformat: pe Terra se traieste in regim de „all inclusive”.

Compania are probleme etice noi. Trebuie sa fie  atenta ce se intampla pe „piata”, ce fac oamenii. Trebuie sa gaseasca solutii sa ii determine sa faca  sport sa se mentina sanatosi fizic, sa le creeze o motivatie sa isi folosesaca  si sa isi dezvolte capacitatile intelectuale si sa isi mentina sanatatea  psihica. Este necesar si un riguros control al nasterilor astfel incat sa fie posibila  perpetuarea regimului „all inclusive”

Cineva din bordul Companiei a venit cu o idee  geniala: modificarea softului de distribuire a produselor. Nu se mai asigura  servirea la „pat”. Clientul era anuntat ca i s-a onorat comanda urmand sa i se  indice o „zona geografica” unde trebuia sa isi identifice si sa isi ridice individual  si manual produsele/coletele.

S-a simtit o revigorare a societatii: oamenii  au devetit mai activi, li s-a imbunatatit starea fizica si confortul psihic: accesul  la produse a devenit o provocare care semana cu antica vanatoare.

Incurajata de rezultate Compania si-a  diversificat modalitatile de livrare. Chiar si ambalajele produselor s-au modificat se confunda tot mai mult cu elementele naturale. Au aparut, ca din senin, unde te asteptai mai putin mini campuri cu cartofi,  gradini de zarzavaturi etc unde grupuri mici de oameni condusi de indiciile  programului de livrari isi gaseau comenzile.

In timp s-au rafinat mult instrumetele de  livrare si forma produselor acestea s-au integrat  tot mai mult in cadrul natural. Treptat  oamenii redescopera bucuriile muncii manuale si redescopera ca isi pot  recastiga dreptul la munca!

Compania continua sa existe sarcinile si  obiectivele sale ajung sa se confunde in ochii unora cu ale unei divinitati!

In sine modelul este unul optimist.

Ce ar fi daca totusi Compania Universala n-ar fi atat de interesata de componenta sociala ci doar de productie si profit? Ce s-ar intampla cu cei fara „rezerve initiale”, cu cei batrani, cu cei bolnavi, cu cei prea tineri ca sa poata munci?

Modelul economic imaginat e departe de a fi functional, realitatea economica pe care o traim are baze strambe. Cu toate acestea nu putem sa ne blazam. Nu putem sa renuntam la a cauta calea spre mai bine!