Posts Tagged ‘intelegere’

Comportamente din trenul vietii! by Romulus Modoran

30/08/2015

Modoran Romulus

Conform dicţionarului explicativ al limbii române semnificaţiile cuvântului comportament (comportamente, s.n.) sunt: 1. Modalitate de a acţiona în anumite împrejurări sau situaţii; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul manifestărilor obiective ale oamenilor prin care se exteriorizează viaţa psihică.

În viaţă: „fii atent la gândurile tale, pentru că ele vor devenii cuvinte! Fii atent la cuvintele tale, pentru că ele vor deveni fapte! Fii atent la faptele tale, pentru că ele vor deveni obiceiuri! Fii atent la obiceiurile tale, pentru că ele îţi vor forma caracterul! Fii atent la caracterul tău, pentru că el va fi destinul tău!”

Deci, fii atent la comportamentul tău!

Învaţă să gândeşti pozitiv! Gândirea pozitivă conduce la o creştere extraordinară a eficienţei. Gândirea pozitivă face să iasă la iveală abiliăţti şi resurse personale nebănuite şi, totodată, menţine mintea în armonie, alungând teama, îngrijorarea şi neliniştea, care sunt inamicii succesului şi eficienţei. Ea aranjează mintea într-o stare de reuşită. Ascute simţurile şi le face mai pătrunzătoare. Gândirea pozitivă permite să te concentrezi asupra ţelului, în loc să vezi doar obstacolele din calea spre acel anumit scop. Omul care gândeşte pozitiv va transmite atitudinea sa întregului său grup. El va fi răsplătit cu entuziasm şi hotărâre, renăscute pentru atingerea scopurilor dorite.

“Când ţi se pare atât de greu,/ S-asculţi cum lumea te bârfeşte/ Atunci, ascultă sfatul meu…Zâmbeşte!”

Viaţa este plină de oportunităţi şi obstacole, miracole şi mistere, este un tren lung. “Un lung tren ne pare viaţa./ Ne trezim în el mergând,/ Fără să ne dăm noi seama,/ Unde ne-am suit şi când.”

Cât mai multe vagoane să fie pline cu amintiri frumoase, cu realizări, cu oameni cu suflet curat, blând şi îmblânzitor, cu iubire, cu copii, dar şi cu bătrâni plini de înţelepciune.

În vagonul cu amintiri să-ţi închipui că “eşti pe munte seara, stând singur să te rogi şi frumoase amintiri, de unul să invoci!”

Următorul vagon să fie plin cu roadele muncii, cum este “mărul de lângă drum şi fără gard, în ramurile căruia poame roşii ard.” Acolo să fie şi oameni generoşi, cu sufletul frumos şi care să îndemne pe ceilalţi călători să ia roade “fără sfială,/ Că n-o să dea la nimeni socoteală.”

Trenul vieţii ar fi sărac şi incomplet fără “iubire, ca un bibelou de porţelan, cu existenţa efemeră.” Să înserăm pe acest vagon următoarele versuri: “Păstrază-mă în ochii tăi/ Să fiu mereu cu tine./ Azi te iubesc mai mult ca ieri/ Şi mai puţin ca mâine.”

În vagonul copiilor să călătorească şi ce mici şi cei tineri ce privesc spre soare, frumoşi care mai de care. Ei vor avea grijă de ce le-au lăsat “străbunii şi tot ei vor sta în calea vânturilor şi furtunii.”

“Cine are părinţi, pe pământ nu în gând/ Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.” Este vagonul în care călătoresc fiinţele cele mai dragi, cei pe care, deseori, în special atunci când o ducem bine, îi uităm. Depinde de comportamentul fiecăruia.

Romulus Modoran

Psihologia poporului român by Romulus Modoran

23/08/2015

Modoran Romulus Prietenul nostru dl Romulus Modoran ne propune o tema foarte interesanta interesanta:

În om este atâta realitate câtă este în el energie de muncă” – Constantin Rădulescu Motru.

Constantib Rădulescu Motru, reprezentant de seamă al şcolii filozofice româneşti, gânditor cu formaţie enciclopedică, savant, dar şi remarcabil dascăl şi promotor al noului în educaţie şi învăţământ, născut la data de 15 februarie 1868 în Butoieşti, judeţul Mehedinţi şi decedat la data de 06 martie 1957 în Bucureşti, rămâne una dintre personalităţile de prim rang din istoria României moderne. A fost un filozof, psiholog, pedagog, om politic, academician şi preşedinte al Academiei Române(1938-1941). Autor a multor cărţi de filozofie şi psihologie. Este crezul unei vieţi închinate adevărului şi binelui, o viaţă pilduitoare pentru generaţia de azi şi pentru generaţiile de mâine.

Preocupările marelui filozof au fost, însă, afirmarea culturii române moderne, cunoaşterea specificului spiritualităţii noastre şi afirmarea personalităţii acesteia în contextul istoriei universale. Psihologia socială, afirma C. R. Motru, are drept scop să determine şi să explice însuşirile sufleteşti ale unei populaţii, însuşiri sufleteşti condiţionate de trei factori principali: de fondul biologic ereditar al populaţiei, de mediul geografic şi de caracterele instituţionale dobândite în timpul evoluţiei sale istorice. Nu toate populaţiile sunt capabile de cultură naţională.

Populaţiile care se ridică la o cultură naţională au în ele particularitatea de a-şi cristaliza experienţa istorică în instituţii de natură spirituală care, odată înrădăcinate, preiau conducerea vieţii lor sufleteşti. Fiecare popor cult îşi are structura şi evoluţia sufletească proprii sieşi, îşi are destinul său. Redăm câteva date privitoare la însuşirile sufleteşti ale poporului român, sub aspectul vieţii sale economice şi sociale, aşa cum arăta marele filozof.

Individualismul sufletului românesc. Românului nu-i place tovărăşia. El vrea să fie de capul lui, stăpân absolut la el în casă, cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Cu timpul, acest individualism românesc poate fi educat şi transformat într-un individualism creator de instituţii.

O altă caracteristică a sufletului românesc este neperseverenţa la lucru început. Românului îi este greu până se apucă de ceva că de lăsat se lasă uşor. Omul din Apus face opere durabile, pe când românul improvizeză. Neperseverenţa la lucru şi-a făcut apariţia în secolul al XIX-lea odată cu apariţia mulţimii de politicieni şi slujbaşi la stat. S-au făcut din politică şi din slujbă profesiuni de muncă uşoară. Perseverenţa la lucru se obţine prin selecţia corespunzătoare a candidaţilor la profesiune. Unde profesiunile se ocupă fără astfel de selecţie, avem de-a face cu neperseverenţa la lucru. La noi, acesta a fost cazul.

Totuşi, românul este prin natura sa ereditară, perseverent la lucru, cum este şi răbdător, conservator, tradiţionist, dar această natură ereditară a lui a fost pervertită de o greşită viaţă instituţională. El este neperseverent fiindcă instituţiile statului l-au obligat la improvizaţii. Sufletului românesc i s-au mai atribuit încă alte multe caracteristici.

S-a spus că este nedisciplinat în ceea ce priveşte munca pe terenul economic. Pe când celelalte popoare din Apus păstrează muncii un ritm regulat, ca de ceasornic, poporul român cunoaşte munca dezordonată.

Românul nu munceşte metodic, ci în salturi. Pe lângă aceste caracteristici nefavorabile, sufletului românesc i se atribuie şi caracteristici favorabile. Se spune despre el că este primitor, tolerant, iubitor de dreptate şi adevăr, religios.

Trebuie să decidem ce tip de cultură formăm poporului român. Este un proces de lungă durată şi nu mai amână întârziere. Ştim că numărul responsabilităţilor indică nivelul culturii. Sufletul omenesc cunoaşte dorinţa de a consuma înainte de a o cunoaşte pe cea de a produce. Dorinţa de a produce vine cu anevoie şi cu mari sacrificii. Înfrângerea apetiturilor vine numai treptat, odată cu răspândirea culturii, cu obişnuinţa suportării îndatoririlor sociale.

Românul nu fuge de muncă, dar vrea o muncă în condiţii speciale, vrea o muncă fără liberă concurenţă, care să se răsplătescă nu după produsul ei, ci după intenţiile lucrătorului.

Omul de caracter, la români, nu este acela care e consecvent cu sine însuşi, ci acel care n-a ieşit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei. Nu este vorba cum sună clopotul. A sunat, ai fost prezent, atunci eşti om de caracter. Cel mai anonim dintre anonimi, intrat în politică, devine dintr-odată „om mare”. Mare a devenit şi Ion, mare a devenit şi Gheorghe, mare a devenit şi Petre. S-a zăpăcit aproape tot neamul că prea are mulţi „oameni mari”.

Noi cei mici şi prea neînsemnaţi dorim: un stat care să nu mai fie proprietatea unora; criteriul de selecţie să fie talentul şi competenţa; intransigenţă morală; să eradicăm politicianismul, dezbinarea şi viclenia; să pregătim ogorul în care seminţele mirabile să de roade. „Tu doreşti, dar EI întreabă/ Omule n-ai altă treabă?”

Romulus Modoran

Îndemn la simplitate by Romulus Modoran

23/08/2015

Modoran Romulus Prietenul nostru Romulus Modoran ne transmite un „indemn la simplitate”:

„Iubire, virtute, geniu, adică tot ceea ce onorează pe om, au fost mai întotdeauna prigonite de om”. (Doamna De Stael scriitoare franceză) 1766-1821.

Sunt oameni care nu simt unul făţă de altul decât indiferenţă. Relaţiile dintre ei încep cu o minciună şi tot cu o minciună se va sfârşi. Ei sunt dintre aceia care nu cunosc niciodată pe nimeni şi nimeni nu-i cunoaşte. Ei doresc toate onorurile, chiar şi pe cele care nu există, iar pe ceilalţi îi tratează cu dispreţ, ca pe ultimii oameni. “Pretindem şi cerem”, acesta este sloganul lor.

În setea sa de progres şi de civilizaţie materială omul s-a transformat, adică a pus pe primul loc ceea ce este secundar înaintea esenţialului. Omul de astăzi este o fiinţă artificială. Complexitatea omului de astăzi nu înseamnă distincţie în înţeles de superioritate, complexitate în înţeles de adâncime şi frumuseţe interioară.

“Omul modern” este avid după putere şi are o sete permanentă de a se îmbogăţi. Educaţia a fost făcută în raport cu unele valori la modă şi nu în raport cu valorile spirituale şi de performanţă. “Omul civilizat” este în genere înclinat să trăiască mai mult prezentul. Principiile după care acţionează nu au nimic comun cu morala şi etica. A fura, a exploata şi a manipula pe cei slabi, a deveni sclavul banului, nemunca şi lipsa de educaţie, petrecerile frecvente sunt, doar, câteva dintre preocupările “omului modern, civilizat”. Ce va fi mâine nu-l interesează pe acest om: “vom trăi şi vom vedea”. Preocupat de ceea ce nu-i firesc, renuntând la ceea ce îi este esenţial, şi-a pierdut adevărata frumuseţe şi tărie, şi-a pierdut tot rafinamentul intelectual şi estetic.

Ce înseamnă a fi cult, distins şi liber de elementele inutile? Să ajungi să-ţi exprimi esenţa? Înseamnă a fi un “om simplu”. Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. “Omul simplu” rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. “Omul simplu” trăieşte viaţa firesc şi esenţial. Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Sensul vieţii este înţeles mai uşor de “omul simplu” decât de “omul complicat”. Cel care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască în lumină şi frumuseţe. “Omul simplu” ajunge să cunoască adâncurile, să cuprindă lumea şi să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei. Cugetul şi fapta nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse. Bucuria trăirii în simplitate poate fi înţeleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul. “Omul simplu” este o făptură vie; o făptură de mare plinătate şi echilibru interior.

Trăim într-o lume diversificată, dar pentru a supravieţui este nevoie de înţelegere, de credinţă; este nevoie să devenim „oameni”.

„Omul simplu” respectă familia, fiindcă numai familia ne oferă realizarea în viaţă, că numai în familie ne bucurăm de clipe frumoase, de respect şi iubire. Şi, că numai familia leagănă toate tristeţele şi usucă lacrimile singurătăţii.

 

Romulus Modoran

Omul by Romulus Modoran

03/04/2013

Modoran Romulus  Prietenul nostru dl Romulus Modoran va propune o analiza a Omului:

Ideea principală a articolului este înfăţişarea unui om.

Însă nimic nu-i mai greu pe lume, mai ales acum.

Omul cu sufletul frumos şi sincer, asemănător cu surâsul unui copil, nu are pic de mândrie, poate să se umilească şi se consideră mai prejos decât alţii.. Toţi nu fac nici cât degetul lui cel mic, nici în privinţa inteligenţei, nici în a inimii. Este mai cinstit decât toţi, mai nobil decât toţi, mai bun decât toţi, mai blând şi mai inteligent decât toţi. Omului cu sufletul frumos îi este mai bine să fie nefericit, dar să ştie, decât să trăiaescă fericit şi să îl prostească cineva. Nu-i uşor să clădim raiul pe pământ, dar cu aceşti oameni este posibil să înfrumuseţăm lumea. Inteligenţa creierului, a sufletului şi frumuseţea vor mântui lumea.

Îmi doresc acest om!

Sunt oameni care nu simt unul făţă de altul decât indiferenţă. Relaţiile dintre ei încep cu o minciună şi tot cu o minciună se va sfârşi.  Ei sunt dintre aceia care nu cunosc niciodată pe nimeni şi nimeni nu-i cunoaşte. Îi cred mai prosti decât ei, pe cei care judecă altfel. Ei doresc toate onorurile, chiar şi pe cele care nu există, iar pe ceilalţi îi tratează cu dispreţ, ca pe ultimii oameni. “Pretindem şi cerem”, acesta este sloganul lor. Aproape întotdeauna, la începutul carierei lor (şi adesea chiar la sfârşitul acesteia), inventatorii şi geniile n-au fost consideraţi de către  astfel de oameni şi de către societate decât nişte proşti, iar aceasta este observaţia prea bine cunoscută tuturor. M.Eminescu şi C. Brâncuşi sunt exemple concludente.Tinereţea este tocmai vârsta când omul este mai vulnerabil şi poate cădea mai lesne sub influienţa unor idei denaturate . De aceea, cei tineri trebuie feriţi de influienţa oamenilor cu sufletul murdar. Dar care mamă nu-şi doreşte  să-i fie copilul fericit, să trăiască în belşug chiar fără originalitate (onestitate). Legănând pruncii, le şoptesc şi le cântă.  În aur o să te îmbraci, bogat să te faci.Unii dintre reprezentanţii noştri mai că nu iau ura făţă de ţară drept adevărată dragoste de patrie. Acum de cuvintele dragoste de patrie au început să se jeneze, chiar notiunea au eliminat-o, considerând-o  dăunătoare şi insignifiantă. “Mimează respectul pentru cele sfinte, dar au vândut şi pământuri şi morminte”. Egoismul omenesc nu cunoaşte graniţe, până şi oamenii de cel mai înalt rafinament moral şi intelectual sunt cuprinşi de egoism. În asemenea situaţii, scrâşnetul căruţelor care aduc pâine omenirii flămânde este, poate, mai benefic decît liniştea spirituală.

Îmi iau adio de la acest om!

Atunci când este nevoie, omul trebuie să spună nu. Până aici!, ai mers prea departe, există o limită peste care nu se poate trece. Revolta nu funcţionează fără sentimentul că tu însuţi, într-un anume fel şi într-o anume privinţă, ai dreptate. El susţine că există lucruri care merită să fie apărate. Până acum, el cel puţin tăcea, chiar dacă era neîndreptăţit, dar aceasta era totuşi acceptată. Mişcarea de revoltă îl poartă dincolo de simplu refuz. El depăşeşte chiar limita pe care i-o fixase adversarul său, cerând acum să fie tratat drept egal. Aşadar, conştiinţa iese la lumină şi odată cu ea, revolta. Mai bine să mori în picioare decât să trăieşti în genunchi. Dorinţa omului revoltat este totul sau nimic. Aparent negativă, pentru că nu creează nimic, revolta e profund pozitivă, fiindcă relevă ceea ce merită întotdeaună apărat în om. Revolta este actul omului informat, conştient de actele sale. Pentru a exista, omul trebuie să se revolte, dar revolta sa, să respecte o anumită ordine, să nu depăşească o anumită limită. Mă revolt, deci existăm.

Imi trebuie acest om!

Mulţi dintre noi suferim de „improductivitate”, un fel de incapacitate de a da ce avem mai bun în noi. Avem arcul şi săgeţile, dar nu avem capacitatea de a întinde arcul şi a da drumul săgeţilor. „Improductivitatea” este trăsătura „omului de prisos”. Un om cu calităţi deosebite, dar incapabil să-şi valorifice talentele în societate. Emblematic este moşierul Oblomov din romanul cu acelaşi nume al lui Ivan Goncearov, care îşi petrece toată ziua în pat gândindu-se la nenumăratele lucruri măreţe pe care le va face când (dacă) se va da jos din pat.

Deşi retrograd, e totuşi ceva mai mult decât nimic. „Omul de prisos” se înstrăinează de viaţa socială, faţă de care se simte (şi este!) superior din punct de vedere intelectual, este profund sceptic, capabil de orice actiuni măreţe, dar care nu face nimic pentru a le realiza, pentru că nu crede în posibilitatea schimbării. El nu e înstare nici să înceapă, nici să termine ceva. Este la fel de obosit cum este o pasăre care zboară cu o singură aripă. Poate să devină membru al celui mai select club şi n-ar face nimic decât să se tot stimeze. Dacă te consideri un om superior, trebuie să ştii că suma acestor superiorităţi are semnul minus în planul relaţiilor sociale. Este nemaiauzit  ca un om care îşi înţelege atât de bine lipsurile să nu facă nimic ca să le îndrepte. Uneori găseşti leacul chiar în otravă. Tribul cafrilor trata muşcăturile de scorpion punându-l pe acesta să muşte încă odată din acelaşi loc. Am văzut „semeni” plini de porniri nobile, sensibili la tot ce este frumos, care după ce şi-au unit destinele cu „semeni” de cea mai joasă spiţă, au coborât la nivelul lor, la meschinăria şi egoismul lor, la vanitatea, îngustimea şi micimea găndirii lor.

Nu-mi trebuie acest om!

Un alt produs al „improductivităţii” este şi „geniul fără portofoliu”, aşa cum sunt miniştrii fără portofoliu, o variantă pozitivă a „omului de prisos”, omul înzestrat şi talentat care nu face nimic, dar ar putea face orice dacă i s-ar cere. Este un om al cărui potenţial poate şi trebuie să fie valorificat. Dar acesta poate să fie reformatorul propriei persoane. Sunt convins că fiecare dintre noi trebuie să-şi plătească tributul de naivitate pe lumea aceasta, asemănător „geniilor fără portofoliu”.

Trăim într-o lume diversificată, dar pentru a supravieţui este nevoie de înţelegere şi de credinţă. Fericiţi sunt cei care încep cu faptele!

Romulus Modoran