Posts Tagged ‘Fericire’

Comportamente din trenul vietii! by Romulus Modoran

30/08/2015

Modoran Romulus

Conform dicţionarului explicativ al limbii române semnificaţiile cuvântului comportament (comportamente, s.n.) sunt: 1. Modalitate de a acţiona în anumite împrejurări sau situaţii; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul manifestărilor obiective ale oamenilor prin care se exteriorizează viaţa psihică.

În viaţă: „fii atent la gândurile tale, pentru că ele vor devenii cuvinte! Fii atent la cuvintele tale, pentru că ele vor deveni fapte! Fii atent la faptele tale, pentru că ele vor deveni obiceiuri! Fii atent la obiceiurile tale, pentru că ele îţi vor forma caracterul! Fii atent la caracterul tău, pentru că el va fi destinul tău!”

Deci, fii atent la comportamentul tău!

Învaţă să gândeşti pozitiv! Gândirea pozitivă conduce la o creştere extraordinară a eficienţei. Gândirea pozitivă face să iasă la iveală abiliăţti şi resurse personale nebănuite şi, totodată, menţine mintea în armonie, alungând teama, îngrijorarea şi neliniştea, care sunt inamicii succesului şi eficienţei. Ea aranjează mintea într-o stare de reuşită. Ascute simţurile şi le face mai pătrunzătoare. Gândirea pozitivă permite să te concentrezi asupra ţelului, în loc să vezi doar obstacolele din calea spre acel anumit scop. Omul care gândeşte pozitiv va transmite atitudinea sa întregului său grup. El va fi răsplătit cu entuziasm şi hotărâre, renăscute pentru atingerea scopurilor dorite.

“Când ţi se pare atât de greu,/ S-asculţi cum lumea te bârfeşte/ Atunci, ascultă sfatul meu…Zâmbeşte!”

Viaţa este plină de oportunităţi şi obstacole, miracole şi mistere, este un tren lung. “Un lung tren ne pare viaţa./ Ne trezim în el mergând,/ Fără să ne dăm noi seama,/ Unde ne-am suit şi când.”

Cât mai multe vagoane să fie pline cu amintiri frumoase, cu realizări, cu oameni cu suflet curat, blând şi îmblânzitor, cu iubire, cu copii, dar şi cu bătrâni plini de înţelepciune.

În vagonul cu amintiri să-ţi închipui că “eşti pe munte seara, stând singur să te rogi şi frumoase amintiri, de unul să invoci!”

Următorul vagon să fie plin cu roadele muncii, cum este “mărul de lângă drum şi fără gard, în ramurile căruia poame roşii ard.” Acolo să fie şi oameni generoşi, cu sufletul frumos şi care să îndemne pe ceilalţi călători să ia roade “fără sfială,/ Că n-o să dea la nimeni socoteală.”

Trenul vieţii ar fi sărac şi incomplet fără “iubire, ca un bibelou de porţelan, cu existenţa efemeră.” Să înserăm pe acest vagon următoarele versuri: “Păstrază-mă în ochii tăi/ Să fiu mereu cu tine./ Azi te iubesc mai mult ca ieri/ Şi mai puţin ca mâine.”

În vagonul copiilor să călătorească şi ce mici şi cei tineri ce privesc spre soare, frumoşi care mai de care. Ei vor avea grijă de ce le-au lăsat “străbunii şi tot ei vor sta în calea vânturilor şi furtunii.”

“Cine are părinţi, pe pământ nu în gând/ Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.” Este vagonul în care călătoresc fiinţele cele mai dragi, cei pe care, deseori, în special atunci când o ducem bine, îi uităm. Depinde de comportamentul fiecăruia.

Romulus Modoran

Psihologia poporului român by Romulus Modoran

23/08/2015

Modoran Romulus Prietenul nostru dl Romulus Modoran ne propune o tema foarte interesanta interesanta:

În om este atâta realitate câtă este în el energie de muncă” – Constantin Rădulescu Motru.

Constantib Rădulescu Motru, reprezentant de seamă al şcolii filozofice româneşti, gânditor cu formaţie enciclopedică, savant, dar şi remarcabil dascăl şi promotor al noului în educaţie şi învăţământ, născut la data de 15 februarie 1868 în Butoieşti, judeţul Mehedinţi şi decedat la data de 06 martie 1957 în Bucureşti, rămâne una dintre personalităţile de prim rang din istoria României moderne. A fost un filozof, psiholog, pedagog, om politic, academician şi preşedinte al Academiei Române(1938-1941). Autor a multor cărţi de filozofie şi psihologie. Este crezul unei vieţi închinate adevărului şi binelui, o viaţă pilduitoare pentru generaţia de azi şi pentru generaţiile de mâine.

Preocupările marelui filozof au fost, însă, afirmarea culturii române moderne, cunoaşterea specificului spiritualităţii noastre şi afirmarea personalităţii acesteia în contextul istoriei universale. Psihologia socială, afirma C. R. Motru, are drept scop să determine şi să explice însuşirile sufleteşti ale unei populaţii, însuşiri sufleteşti condiţionate de trei factori principali: de fondul biologic ereditar al populaţiei, de mediul geografic şi de caracterele instituţionale dobândite în timpul evoluţiei sale istorice. Nu toate populaţiile sunt capabile de cultură naţională.

Populaţiile care se ridică la o cultură naţională au în ele particularitatea de a-şi cristaliza experienţa istorică în instituţii de natură spirituală care, odată înrădăcinate, preiau conducerea vieţii lor sufleteşti. Fiecare popor cult îşi are structura şi evoluţia sufletească proprii sieşi, îşi are destinul său. Redăm câteva date privitoare la însuşirile sufleteşti ale poporului român, sub aspectul vieţii sale economice şi sociale, aşa cum arăta marele filozof.

Individualismul sufletului românesc. Românului nu-i place tovărăşia. El vrea să fie de capul lui, stăpân absolut la el în casă, cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Cu timpul, acest individualism românesc poate fi educat şi transformat într-un individualism creator de instituţii.

O altă caracteristică a sufletului românesc este neperseverenţa la lucru început. Românului îi este greu până se apucă de ceva că de lăsat se lasă uşor. Omul din Apus face opere durabile, pe când românul improvizeză. Neperseverenţa la lucru şi-a făcut apariţia în secolul al XIX-lea odată cu apariţia mulţimii de politicieni şi slujbaşi la stat. S-au făcut din politică şi din slujbă profesiuni de muncă uşoară. Perseverenţa la lucru se obţine prin selecţia corespunzătoare a candidaţilor la profesiune. Unde profesiunile se ocupă fără astfel de selecţie, avem de-a face cu neperseverenţa la lucru. La noi, acesta a fost cazul.

Totuşi, românul este prin natura sa ereditară, perseverent la lucru, cum este şi răbdător, conservator, tradiţionist, dar această natură ereditară a lui a fost pervertită de o greşită viaţă instituţională. El este neperseverent fiindcă instituţiile statului l-au obligat la improvizaţii. Sufletului românesc i s-au mai atribuit încă alte multe caracteristici.

S-a spus că este nedisciplinat în ceea ce priveşte munca pe terenul economic. Pe când celelalte popoare din Apus păstrează muncii un ritm regulat, ca de ceasornic, poporul român cunoaşte munca dezordonată.

Românul nu munceşte metodic, ci în salturi. Pe lângă aceste caracteristici nefavorabile, sufletului românesc i se atribuie şi caracteristici favorabile. Se spune despre el că este primitor, tolerant, iubitor de dreptate şi adevăr, religios.

Trebuie să decidem ce tip de cultură formăm poporului român. Este un proces de lungă durată şi nu mai amână întârziere. Ştim că numărul responsabilităţilor indică nivelul culturii. Sufletul omenesc cunoaşte dorinţa de a consuma înainte de a o cunoaşte pe cea de a produce. Dorinţa de a produce vine cu anevoie şi cu mari sacrificii. Înfrângerea apetiturilor vine numai treptat, odată cu răspândirea culturii, cu obişnuinţa suportării îndatoririlor sociale.

Românul nu fuge de muncă, dar vrea o muncă în condiţii speciale, vrea o muncă fără liberă concurenţă, care să se răsplătescă nu după produsul ei, ci după intenţiile lucrătorului.

Omul de caracter, la români, nu este acela care e consecvent cu sine însuşi, ci acel care n-a ieşit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei. Nu este vorba cum sună clopotul. A sunat, ai fost prezent, atunci eşti om de caracter. Cel mai anonim dintre anonimi, intrat în politică, devine dintr-odată „om mare”. Mare a devenit şi Ion, mare a devenit şi Gheorghe, mare a devenit şi Petre. S-a zăpăcit aproape tot neamul că prea are mulţi „oameni mari”.

Noi cei mici şi prea neînsemnaţi dorim: un stat care să nu mai fie proprietatea unora; criteriul de selecţie să fie talentul şi competenţa; intransigenţă morală; să eradicăm politicianismul, dezbinarea şi viclenia; să pregătim ogorul în care seminţele mirabile să de roade. „Tu doreşti, dar EI întreabă/ Omule n-ai altă treabă?”

Romulus Modoran

Îndemn la simplitate by Romulus Modoran

23/08/2015

Modoran Romulus Prietenul nostru Romulus Modoran ne transmite un „indemn la simplitate”:

„Iubire, virtute, geniu, adică tot ceea ce onorează pe om, au fost mai întotdeauna prigonite de om”. (Doamna De Stael scriitoare franceză) 1766-1821.

Sunt oameni care nu simt unul făţă de altul decât indiferenţă. Relaţiile dintre ei încep cu o minciună şi tot cu o minciună se va sfârşi. Ei sunt dintre aceia care nu cunosc niciodată pe nimeni şi nimeni nu-i cunoaşte. Ei doresc toate onorurile, chiar şi pe cele care nu există, iar pe ceilalţi îi tratează cu dispreţ, ca pe ultimii oameni. “Pretindem şi cerem”, acesta este sloganul lor.

În setea sa de progres şi de civilizaţie materială omul s-a transformat, adică a pus pe primul loc ceea ce este secundar înaintea esenţialului. Omul de astăzi este o fiinţă artificială. Complexitatea omului de astăzi nu înseamnă distincţie în înţeles de superioritate, complexitate în înţeles de adâncime şi frumuseţe interioară.

“Omul modern” este avid după putere şi are o sete permanentă de a se îmbogăţi. Educaţia a fost făcută în raport cu unele valori la modă şi nu în raport cu valorile spirituale şi de performanţă. “Omul civilizat” este în genere înclinat să trăiască mai mult prezentul. Principiile după care acţionează nu au nimic comun cu morala şi etica. A fura, a exploata şi a manipula pe cei slabi, a deveni sclavul banului, nemunca şi lipsa de educaţie, petrecerile frecvente sunt, doar, câteva dintre preocupările “omului modern, civilizat”. Ce va fi mâine nu-l interesează pe acest om: “vom trăi şi vom vedea”. Preocupat de ceea ce nu-i firesc, renuntând la ceea ce îi este esenţial, şi-a pierdut adevărata frumuseţe şi tărie, şi-a pierdut tot rafinamentul intelectual şi estetic.

Ce înseamnă a fi cult, distins şi liber de elementele inutile? Să ajungi să-ţi exprimi esenţa? Înseamnă a fi un “om simplu”. Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. “Omul simplu” rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. “Omul simplu” trăieşte viaţa firesc şi esenţial. Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Sensul vieţii este înţeles mai uşor de “omul simplu” decât de “omul complicat”. Cel care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască în lumină şi frumuseţe. “Omul simplu” ajunge să cunoască adâncurile, să cuprindă lumea şi să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei. Cugetul şi fapta nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse. Bucuria trăirii în simplitate poate fi înţeleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul. “Omul simplu” este o făptură vie; o făptură de mare plinătate şi echilibru interior.

Trăim într-o lume diversificată, dar pentru a supravieţui este nevoie de înţelegere, de credinţă; este nevoie să devenim „oameni”.

„Omul simplu” respectă familia, fiindcă numai familia ne oferă realizarea în viaţă, că numai în familie ne bucurăm de clipe frumoase, de respect şi iubire. Şi, că numai familia leagănă toate tristeţele şi usucă lacrimile singurătăţii.

 

Romulus Modoran

Omul by Romulus Modoran

03/04/2013

Modoran Romulus  Prietenul nostru dl Romulus Modoran va propune o analiza a Omului:

Ideea principală a articolului este înfăţişarea unui om.

Însă nimic nu-i mai greu pe lume, mai ales acum.

Omul cu sufletul frumos şi sincer, asemănător cu surâsul unui copil, nu are pic de mândrie, poate să se umilească şi se consideră mai prejos decât alţii.. Toţi nu fac nici cât degetul lui cel mic, nici în privinţa inteligenţei, nici în a inimii. Este mai cinstit decât toţi, mai nobil decât toţi, mai bun decât toţi, mai blând şi mai inteligent decât toţi. Omului cu sufletul frumos îi este mai bine să fie nefericit, dar să ştie, decât să trăiaescă fericit şi să îl prostească cineva. Nu-i uşor să clădim raiul pe pământ, dar cu aceşti oameni este posibil să înfrumuseţăm lumea. Inteligenţa creierului, a sufletului şi frumuseţea vor mântui lumea.

Îmi doresc acest om!

Sunt oameni care nu simt unul făţă de altul decât indiferenţă. Relaţiile dintre ei încep cu o minciună şi tot cu o minciună se va sfârşi.  Ei sunt dintre aceia care nu cunosc niciodată pe nimeni şi nimeni nu-i cunoaşte. Îi cred mai prosti decât ei, pe cei care judecă altfel. Ei doresc toate onorurile, chiar şi pe cele care nu există, iar pe ceilalţi îi tratează cu dispreţ, ca pe ultimii oameni. “Pretindem şi cerem”, acesta este sloganul lor. Aproape întotdeauna, la începutul carierei lor (şi adesea chiar la sfârşitul acesteia), inventatorii şi geniile n-au fost consideraţi de către  astfel de oameni şi de către societate decât nişte proşti, iar aceasta este observaţia prea bine cunoscută tuturor. M.Eminescu şi C. Brâncuşi sunt exemple concludente.Tinereţea este tocmai vârsta când omul este mai vulnerabil şi poate cădea mai lesne sub influienţa unor idei denaturate . De aceea, cei tineri trebuie feriţi de influienţa oamenilor cu sufletul murdar. Dar care mamă nu-şi doreşte  să-i fie copilul fericit, să trăiască în belşug chiar fără originalitate (onestitate). Legănând pruncii, le şoptesc şi le cântă.  În aur o să te îmbraci, bogat să te faci.Unii dintre reprezentanţii noştri mai că nu iau ura făţă de ţară drept adevărată dragoste de patrie. Acum de cuvintele dragoste de patrie au început să se jeneze, chiar notiunea au eliminat-o, considerând-o  dăunătoare şi insignifiantă. “Mimează respectul pentru cele sfinte, dar au vândut şi pământuri şi morminte”. Egoismul omenesc nu cunoaşte graniţe, până şi oamenii de cel mai înalt rafinament moral şi intelectual sunt cuprinşi de egoism. În asemenea situaţii, scrâşnetul căruţelor care aduc pâine omenirii flămânde este, poate, mai benefic decît liniştea spirituală.

Îmi iau adio de la acest om!

Atunci când este nevoie, omul trebuie să spună nu. Până aici!, ai mers prea departe, există o limită peste care nu se poate trece. Revolta nu funcţionează fără sentimentul că tu însuţi, într-un anume fel şi într-o anume privinţă, ai dreptate. El susţine că există lucruri care merită să fie apărate. Până acum, el cel puţin tăcea, chiar dacă era neîndreptăţit, dar aceasta era totuşi acceptată. Mişcarea de revoltă îl poartă dincolo de simplu refuz. El depăşeşte chiar limita pe care i-o fixase adversarul său, cerând acum să fie tratat drept egal. Aşadar, conştiinţa iese la lumină şi odată cu ea, revolta. Mai bine să mori în picioare decât să trăieşti în genunchi. Dorinţa omului revoltat este totul sau nimic. Aparent negativă, pentru că nu creează nimic, revolta e profund pozitivă, fiindcă relevă ceea ce merită întotdeaună apărat în om. Revolta este actul omului informat, conştient de actele sale. Pentru a exista, omul trebuie să se revolte, dar revolta sa, să respecte o anumită ordine, să nu depăşească o anumită limită. Mă revolt, deci existăm.

Imi trebuie acest om!

Mulţi dintre noi suferim de „improductivitate”, un fel de incapacitate de a da ce avem mai bun în noi. Avem arcul şi săgeţile, dar nu avem capacitatea de a întinde arcul şi a da drumul săgeţilor. „Improductivitatea” este trăsătura „omului de prisos”. Un om cu calităţi deosebite, dar incapabil să-şi valorifice talentele în societate. Emblematic este moşierul Oblomov din romanul cu acelaşi nume al lui Ivan Goncearov, care îşi petrece toată ziua în pat gândindu-se la nenumăratele lucruri măreţe pe care le va face când (dacă) se va da jos din pat.

Deşi retrograd, e totuşi ceva mai mult decât nimic. „Omul de prisos” se înstrăinează de viaţa socială, faţă de care se simte (şi este!) superior din punct de vedere intelectual, este profund sceptic, capabil de orice actiuni măreţe, dar care nu face nimic pentru a le realiza, pentru că nu crede în posibilitatea schimbării. El nu e înstare nici să înceapă, nici să termine ceva. Este la fel de obosit cum este o pasăre care zboară cu o singură aripă. Poate să devină membru al celui mai select club şi n-ar face nimic decât să se tot stimeze. Dacă te consideri un om superior, trebuie să ştii că suma acestor superiorităţi are semnul minus în planul relaţiilor sociale. Este nemaiauzit  ca un om care îşi înţelege atât de bine lipsurile să nu facă nimic ca să le îndrepte. Uneori găseşti leacul chiar în otravă. Tribul cafrilor trata muşcăturile de scorpion punându-l pe acesta să muşte încă odată din acelaşi loc. Am văzut „semeni” plini de porniri nobile, sensibili la tot ce este frumos, care după ce şi-au unit destinele cu „semeni” de cea mai joasă spiţă, au coborât la nivelul lor, la meschinăria şi egoismul lor, la vanitatea, îngustimea şi micimea găndirii lor.

Nu-mi trebuie acest om!

Un alt produs al „improductivităţii” este şi „geniul fără portofoliu”, aşa cum sunt miniştrii fără portofoliu, o variantă pozitivă a „omului de prisos”, omul înzestrat şi talentat care nu face nimic, dar ar putea face orice dacă i s-ar cere. Este un om al cărui potenţial poate şi trebuie să fie valorificat. Dar acesta poate să fie reformatorul propriei persoane. Sunt convins că fiecare dintre noi trebuie să-şi plătească tributul de naivitate pe lumea aceasta, asemănător „geniilor fără portofoliu”.

Trăim într-o lume diversificată, dar pentru a supravieţui este nevoie de înţelegere şi de credinţă. Fericiţi sunt cei care încep cu faptele!

Romulus Modoran

 

Psihologia succesului by Romulus Modoran

26/09/2010

“Dacă vi se pare că nu vă reuşeşte mai nimic în viaţă,

atunci acest studiu reprezintă exact ce aţi căutat.Vă poate

ajuta să vă transformaţi eşecurile în realizări”

Oamenii nu se nasc fericiţi sau nefericiţi. Un grup de psihologi de la Universitatea din Hertfordshire a elaborat un studiu pe tema “De ce anume depinde succesul”.Conform acestui studiu, fiecare om ”îşi face norocul” şi este capabil să îşi sporească şansele de succes.

Astfel, norocoşii, chiar dacă nu sunt conştienţi de cele de mai sus, trăiesc după patru principii de bază:

Ø      încearcă să-şi creeze singuri şanse de succes – ei simt succesul, creează situaţia

corespunzătoare pentru a-şi atinge scopul propus şi se străduiesc să nu piardă nici o ocazie favorabilă. Lucrurile merg bine pe măsură ce aceşti oameni învaţă să perceapă liniştiţi viaţa şi nu se tem de experimente şi de noi încercări;

Ø      cred în vocea lor interioară” şi încearcă să acţioneze cum le dictează intuiţia. Acest lucru

le reuşeşte pentru că de-a lungul vieţii ei învaţă să îşi antreneze intuiţia, să mediteze şi să îşi alunge din minte orice gând de prisos;

Ø      sunt optimişti, adică au convingerea că vor avea în mod obligatoriu noroc, şi, în cazul unor

nenorociri, se gândesc că se putea şi mai rău. Această atitudine îi ajută să aibă încredere în forţele proprii şi să-şi îmbunătăţească relaţiile cu cei din jur;

Ø      norocoşii, sau cei care reuşesc, au capacitatea de a transforma un nenoroc într-o şansă,

folosind diferite mijloace psihologice. Uneori ajung până acolo încât pur şi simplu visează să li se mai întâmple şi ceva rău.

În majoritatea cazurilor, pentru optimişti, reuşita reprezintă nu ceva ce li se întâmplă, ci ceva

ce pot ei singuri să construiască. Pesimiştii, dimpotrivă, sunt capabili să găsească nenorociri chiar şi în cea mai “abundentă” fericire. Insuccesul este o stare a minţii. Nu trebuie să credeţi că ceva reprezintă o nereuşită până când dumneavoastră nu o percepeţi în felul acesta.

Oamenii devin neatenţi şi neliniştiţi, iar viaţa lor devine dezorganizată, atunci când mintea le este preocupată de o anumită problemă care le macină gândurile.

Vă recomand un aforism la care vă puteţi gândi în cazul unei nereuşite.” Când am crezut că am atins cel mai de jos nivel, am auzit cum cineva bătea în sus de sub mine”.

În cazul unei nereuşite funcţionează legea compensaţiei, pe care atât de frumos a exprimat-o unul din clasicii ruşi: ”Ghinionist la cărţi, dar norocos în dragoste”. “Marile descoperiri se nasc întotdeauna din experimente sau experienţe ratate! – a afirmat Isaac Asimov şi, într-adevăr, avea dreptate. Datorită “întâmplărilor întâmplătoare” s-au descoperit emanaţiile radioactive, penicilina, au fost inventaţi coloranţii artificiali e.t.c.

Când aveţi parte de nereuşite, intraţi în stare de stres.

În ultimul timp, depresia şi problemele legate de aceasta au început să le dea medicilor adevărate dureri de cap. Pe bună dreptate, ce să faceţi cu un om care se plânge că are o stare sufletească proastă?

Iată câteva recomandări pentru cei care cad des victimă frământărilor sufleteşti şi depresilor:

Ø      de regulă, depresia se instalează la persoanele cu un respect de sine scăzut şi cu foarte

puţină încredere în forţele proprii. Alcătuiţi o listă a calităţilor dumneavoastră. Veţi rămâne uimiţi de câte calităţi veţi găsi la persoana dumneavoastră;

Ø      multe persoane predispuse la depresie exagerează în aprecierea gravităţii problemelor

proprii şi percep greutăţile vieţii într-un mod prea tragic. Multe dintre aceste persoane nici măcar nu pot să facă faţă propriilor trăiri. Nu vă ruşinaţi să vorbiţi despre problemele dumneavoastră şi veţi vedea că vă veţi lărgi cercul de prieteni;

Ø      analizaţi-vă amănunţit relaţiile cu cei din jur. Se află cumva printre aceşti oameni persoane

care vă provoacă neplăceri? Oare nu ar fi mai bine să evitaţi comunicarea cu persoanele respective?

Ø      poate aveţi impresia că în viaţa dumneavoastră nu sunt destule sărbători. Perioadele de

linişte şi calm sunt absolut necesare pentru sănătatea dumneavoastră. Învăţaţi să vă bucuraţi de viaţă. Retrăiţi amintirile copilăriei;

Ø      efortul fizic îmbunătăţeşte starea sufletească a omului. Se pare că, în momentul depresiei,

organismul uman cunoaşte o scădere a nivelului substanţei active numite feniletilamină, iar efortul fizic duce la creşterea acestuia. Autorii cercetărilor recomandă medicilor generalişti să prescrie exerciţii fizice tuturor pacienţilor ce acuză depresii.

Ce trebuie să ştim pentru a avea noroc

Sarcina noastră este să înţelegem că nu există nenoroc sau neşansă, ci doar reprezentări incorecte ale acestora. Aşadar, ce trebuie să facem pentru a fi fericiţi şi norocoşi?

Orice om primeşte în viaţă ceea ce doreşte şi ceea ce a reuşit să obţină. Doreşte să aibă succes, succesul vine la el. Doreşte să fie un veşnic ghinionist, puteţi fi siguri că aşa se va întâmpla! De aceea, prima condiţie pentru a scăpa de sindromul ghinionistului este să aveţi o viaţă activă, pentru că aşa nu veţi mai avea timp să discutaţi sau să analizaţi insuccesele dumneavoastră:

Ø      în majoritatea cazurilor,sindromul ghinionistului îi afectează pe oamenii care nu au

încredere în forţele proprii şi nu îşi iubesc propria persoană;

Ø      nu consideraţi orice neplăcere drept sfârşitul lumii. În orice situaţie negativă încercaţi să

vedeţi şi partea bună a lucrurilor;

Ø      sărbătoriţi-vă succesele. Este bine să vă mândriţi cu propriile realizări. O astfel de abordare

este mult mai bună decât să vă plângeţi tot timpul de viaţa pe care o duceţi.

Ghidaţi-vă după principiul: ”Dacă îşi merge rău, găseşte pe cineva căruia îi merge şi mai rău şi ajută-l”;

Ø      nu trebuie să vă temeţi de greşelile şi erorile probabile; numai cel ce nu încearcă nimic nu

greşeşte niciodată. Cel mai important este să nu învinuiţi pe alţii de insuccesele dumneavoastră. Obişnuiţi-vă să trageţi învăţăminte din erorile şi insuccesele înregistrate;

Ø      dacă vă temeţi de un insucces sau nu doriţi să vă asumaţi responsabilităţi suplimentare,

atunci soarta degeaba vă surâde. Mai bine ţineţi minte următoarea frază şi repetaţi-vi-o de fiecare dată când aveţi ocazia: Dacă cineva a putut să facă asta, atunci pot şi eu”;

Ø      pentru a şti spre ce vă îndreptaţi, stabiliţi-vă un scop. Scopurile stabilite în mod corect au

uimitoarea capacitate de a se realiza singure, cu condiţia ca acel scop să fie realizabil. Când v-aţi realizat acest scop, treceţi la stabilirea altuia, evident, realizabil şi poate chiar mai complex decât primul.

Preşedintele SUA, A. Lincoln, a pierdut alegerile prezindenţiale de opt ori la rând! Gândiţi-

vă ce încredere în sine a trebuit să aibă pentru a-şi depune candidatura a noua oară când a şi câştigat!

Când dorim să găsim o idee nouă sau o rezolvare la o problemă, trebuie să fim conştienţi că răspunsul la problema noastră se află deja undeva, şi să pornim imediat în căutarea acestuia.

Când omul are o imagine clară despre sine, undeva în interiorul său apare senzaţia că “vede”, ştie adevărul despre sine.

Dorinţele pot fi programate în aşa fel încât să se transforme în succese. Acest lucru este posibil prin conectarea posibilităţilor inepuizabile ale voinţei şi imaginaţiei. Voinţa influienţează în principal conştiinţa, iar imaginaţia deschide calea către profunzimile subconştientului.

Secretul “auto-administrării” cu ajutorul autosugestiei constă în capacitatea de a controla în mod conştient propria imaginaţie. Datorită imaginaţiei, omul este fiinţa cea mai influenţabilă de pe planeta noastră. Tocmai acesta este elementul pe care nu îl scapă din vedere acele personalităţi care doresc să manipuleze masele, cum ar fi în politică, religie, educaţie şi în industria reclamelor. Atât timp cât autosugestia rămâne un obicei” inconştient şi necontrolat, omului îi este sortit să rămână o victimă a circumstanţelor, o fiinţă supusă voinţei altora.

Imaginaţia joacă în viaţa noastră un rol mult mai important decât îşi închipuie majoritatea dintre noi.

Noi suntem propriile noastre dorinţe.

Fie că suntem sau nu conştienţi de acest lucru, fiecare dintre noi poartă cu sine o imagine a propriei persoane.

Imaginea propriului eu, “tabloul” psihic şi spiritual al propriei persoane, reprezintă cheia către cele mai bune calităţi şi moduri de comportament ale acesteia. Imaginea propriului eu determină şi limitele posibilităţilor dumneavoastră, adică acele lucruri pe care sunteţi sau nu în stare să le înfăptuiţi. Crearea unei imagini adecvate şi reale a propriei persoane îi deschide omului calea către noi capacităţi, noi talente. Cu alte cuvinte, acesta este modul prin care insuccesele se pot transforma în succese.

Psihologia propriului eu face lumină asupra conceptului de gândire pozitivă, şi, ceea ce este şi mai important, explică de ce imaginea propriei persoane are uneori rezultate pozitive, iar în alte cazuri acest efect lipseşte cu desăvârşire. Problema constă în aceea că fenomenul de gândire pozitivă se manifestă doar atunci când coincide cu existenţa imaginii despre propria persoană. Dacă respectiva coincidenţă nu apare, atunci trebuie modificată imaginea despre propria persoană.

Acest lucru se explică prin faptul că creierul uman şi întreg sistemul nervos acţionează către un anumit scop, în concordanţă cu principiul existenţei scopurilor personale. Acestea funcţionează ca un “mecanism îndreptat spre un anumit obiectiv”, ca un sistem automat de conducere care acţionează asupra dumneavoastră, ca un “mecanism al succesului” sau “un mecanism al insuccesului” în funcţie de comenzile pe care i le daţi.

Imaginea propriului eu se modifică în bine sau în rău nu numai datorită unui proces de gândire sau înregistrării unor date teoretice, ci în special în urma unui proces de acumulare a experienţelor practice.

Un om sănătos, fericit şi echilibrat nu reprezintă rezultatul unei copilării în care i s-a povestit despre iubire, ci al unor experienţe în care iubirea a fost trăită de el însuşi.

Imaginea propriului eu reprezintă “cheia de aur” către o viaţă fericită şi îmbelşugată, cu condiţia respectării a două reguli:

Ø      toate acţiunile, sentimentele, încercările noastre să coincidă cu imaginea propriului eu;

Ø      imaginea despre sine să fie modificată.

Nivelul fericirii

“Fericirea este acea stare în care, în majoritatea timpului,

ne stăpânesc gânduri plăcute”.

John A.Schindler

Senzaţia de fericire este o calitate specific umană. Când suntem fericiţi, gândurile noastre sunt mai bune, muncim mai bine, percepem totul mai acut şi ne simţim mai sănătoşi.

Se pare că cea mai importantă premisă în percepţia fericirii este prezenţa autorespectului.

Conform studiilor, oamenii fericiţi se iubesc pe sine, cred în ei înşişi, se consideră inteligenţi, sănătoşi şi au o poziţie socială bună. Aceştia sunt optimiştii şi extrovertiţii, oamenii care nu dramatizează situaţiile neplăcute din viaţa lor.

Psihologul rus K. Kikceev a studiat trăsăturile fiziologice ale oamenilor în momentul când aceştia se gândeau la lucruri plăcute sau  neplăcute şi a ajuns la concluzia că, în primul caz, se îmbunătăţeau vederea, simţul olfactiv, auzul, capacitatea de a identifica până şi cele mai mici diferenţe cu ajutorul simţului tactil.

Terapia psihomatică a adus multe dovezi în sprijinul ideii că persoanelor care iubesc viaţa le funcţionează mai bine organele interne ( stomacul, plămânii, inima ).

În anii `60, psihologii din Universitatea Harvard au studiat legătura dintre fericire şi faptele penale ( crime ) şi au ajuns la concluzia că vechea zicală olandeză “Oamenii fericiţi nu comit niciodată crime” este perfect adevărată. Psihologii respectivi au stabilit că majoritatea criminalilor proveneau din familii nefericite. Aceştia nu cunoscuseră bucuria unor relaţii umane normale.

Consider că optimiştii au mai mult succes în viaţă decât pesimiştii. Senzaţia de fericire nu este dată de obiecte, ci de idei, gânduri, perspective asupra vieţii, de acele elemente pe care fiecare dintre noi le poate genera şi dezvolta independent de condiţiile exterioare vieţii sale.

Dacă considerăm pe altcineva responsabil de fericirea noastră, noi singuri ne creăm greutăţi suplimentare. Dacă speraţi ca fericirea să vină la dumneavoastră sau să v-o aducă cineva pe tavă, atunci mai aveţi mult de aşteptat. Nimeni nu poate decide în locul dumneavoastră ce şi cum să gândiţi. Dacă veţi aştepta momentul când realitatea înconjurătoare vă va permite să vă gândiţi la lucruri plăcute, atunci veţi sta toată viaţa într-o stare de aşteptare continuă.

În concluzie, dacă vă închipuiţi că cineva va găsi lampa fermecată şi v-o va face cadou, vă înşelaţi amarnic… Mai bine căutaţ-o singuri!

Puteţi să vă construiţi un alt prezent pentru a avea un alt viitor.

Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi. E mai bine să te laşi

azi de obiceiurile proaste decât să amâni pe mâine

Confucius

ECONOMIST – INGINER

ROMULUS  MODORAN

Zambeste vietii!

18/10/2009

SGC 2002

zambet face viata frumoasa

Exista foarte multe articole admirabile care circula pe emailuri si pe internet in general. Recent am primit un astfel de articol realizat admirabil care abordeaza o tema de larg interes si utilitate: zambetul.

Mi-as fi dorit sa stiu numele autorului si sa il promovez cat se poate de mult. Apreciez foarte mult forma de prezentare si selectia inspirata a textului. Pe langa virtuozitate in utilizarea tehnicilor moderne de comunicare autorul dovedeste o eruditie de admirat.

Nu pot sa constat decat ca se coaguleaza un fel de „folclor” pe Internet care decanteaza in prezentari exceptionale adevaruri/cunostinte foarte importante.

Revenind la tema pusa in discutie va las placerea de a redescoperi adevaruri  ale culturii universale legare de puterea zambetului (fisierul atasat se descaraca in cateva momente evident dupa „click”):

Zambetul . ppt

Va doresc sa gasiti in permanenta puterea de a zambi si de a va face viata frumoasa!

Craciun Fericit 2011!

24/12/2008

       Va doresc sarbatori fericite alaturi de cei dragi voua. Fie ca aceste zile de sarbatoare sa va lumineze sufletul si sa va aduca multa bucurie in casa!