Posts Tagged ‘cugetari’

Despre OM (I) by Romulus Modoran

19/05/2016

Modoran Romulus

Ideea principală a articolului este înfăţişarea unui om. Însă nimic nu-i mai greu pe lume, mai ales acum.

În viaţă să ne dorim singurul lucru din lume care nu se poate cumpăra. Iubirea. Pentru că oricât de multă bogăţie şi putere am avea, oricât ne-ar invidia ceilalţi pentru că avem totul, toate acestea nu înseamnă nimic dacă nu este iubire şi respect.

Problema este ce vrea omul să realizeze, care e idealul lui. Dacă vrea bogăţie, onoruri, glorie, plăceri va avea o anume viaţă. Dacă vrea iubire faţă de toţi oamenii, va avea cu totul altă viaţă. Totul ţine de ideal.

  • Dacă vrea bogăţii, onoruri, glorie, plăceri, omul se va strădui cum să ia mai mult de la alţii ca să aibă pentru sine, cum să cheltuiască şi să dea altora mai puţin.
  • Dacă vrea onoruri, va fi aprobator, linguşitor, supus celor de la putere, va fi trufaş, se va delimita de oameni, îi va dispreţui pe cei de care nu are nevoie pentru a avea succes.
  • Dacă vrea glorie, va sacrifica totul, inclusiv viaţa altora şi a sa, de dragul succesului.
  • Dacă vrea plăceri va născoci mijloace de sporire a plăcerilor, transformându-le şi scornind altele şi mai puternice.
  • Dacă însă omul doreşte iubirea faţă de toţi oamenii, îşi va aminti atunci când e singur cu sine cum ieri, azi, n-a respectat iubirea de oameni, cum a făcut, spus, gândit ceva rău, neiubitor, se va gândi ce l-a împiedicat s-o facă, ce defecte, ispite, deprinderi şi va chibzui cum să scape de ele.

Posibilităţile oamenilor de a se influienţa unii pe alţii vor fi bune numai când activitatea oamenilor va fi călăuzită de iubire, de dorinţa de a face bine altora, şi vor fi rele când vor fi călăuzite de egoism, de dorinţa de bine doar pentru sine.

Omul trebuie să respectele poruncile din biblie la care trebuie adăugată şi porunca: nu cere. Să lupte împotriva oportuniştilor care doresc mai mult decât să dărâme. Doresc să aibă şi dreptate. Ceea ce e şi mai grav. Atunci când este nevoie, omul trebuie să spună nu. Până aici!, ai mers prea departe, există o limită peste care nu se poate trece. Omul din vremurile noastre trebuie să-şi schimbe viaţa în mod radical, să nu se gândească numai la dorinţele lui, ci mai mult la dorinţele celorlalţi.

Da, omul trebuie să se supună şi să pună mai presus de toate doar o singură lege, ceea ce e proprie tuturor şi a cărei aplicare aduce tuturor binele.

 

Romulus Modoran

Comportamente din trenul vietii! by Romulus Modoran

30/08/2015

Modoran Romulus

Conform dicţionarului explicativ al limbii române semnificaţiile cuvântului comportament (comportamente, s.n.) sunt: 1. Modalitate de a acţiona în anumite împrejurări sau situaţii; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul manifestărilor obiective ale oamenilor prin care se exteriorizează viaţa psihică.

În viaţă: „fii atent la gândurile tale, pentru că ele vor devenii cuvinte! Fii atent la cuvintele tale, pentru că ele vor deveni fapte! Fii atent la faptele tale, pentru că ele vor deveni obiceiuri! Fii atent la obiceiurile tale, pentru că ele îţi vor forma caracterul! Fii atent la caracterul tău, pentru că el va fi destinul tău!”

Deci, fii atent la comportamentul tău!

Învaţă să gândeşti pozitiv! Gândirea pozitivă conduce la o creştere extraordinară a eficienţei. Gândirea pozitivă face să iasă la iveală abiliăţti şi resurse personale nebănuite şi, totodată, menţine mintea în armonie, alungând teama, îngrijorarea şi neliniştea, care sunt inamicii succesului şi eficienţei. Ea aranjează mintea într-o stare de reuşită. Ascute simţurile şi le face mai pătrunzătoare. Gândirea pozitivă permite să te concentrezi asupra ţelului, în loc să vezi doar obstacolele din calea spre acel anumit scop. Omul care gândeşte pozitiv va transmite atitudinea sa întregului său grup. El va fi răsplătit cu entuziasm şi hotărâre, renăscute pentru atingerea scopurilor dorite.

“Când ţi se pare atât de greu,/ S-asculţi cum lumea te bârfeşte/ Atunci, ascultă sfatul meu…Zâmbeşte!”

Viaţa este plină de oportunităţi şi obstacole, miracole şi mistere, este un tren lung. “Un lung tren ne pare viaţa./ Ne trezim în el mergând,/ Fără să ne dăm noi seama,/ Unde ne-am suit şi când.”

Cât mai multe vagoane să fie pline cu amintiri frumoase, cu realizări, cu oameni cu suflet curat, blând şi îmblânzitor, cu iubire, cu copii, dar şi cu bătrâni plini de înţelepciune.

În vagonul cu amintiri să-ţi închipui că “eşti pe munte seara, stând singur să te rogi şi frumoase amintiri, de unul să invoci!”

Următorul vagon să fie plin cu roadele muncii, cum este “mărul de lângă drum şi fără gard, în ramurile căruia poame roşii ard.” Acolo să fie şi oameni generoşi, cu sufletul frumos şi care să îndemne pe ceilalţi călători să ia roade “fără sfială,/ Că n-o să dea la nimeni socoteală.”

Trenul vieţii ar fi sărac şi incomplet fără “iubire, ca un bibelou de porţelan, cu existenţa efemeră.” Să înserăm pe acest vagon următoarele versuri: “Păstrază-mă în ochii tăi/ Să fiu mereu cu tine./ Azi te iubesc mai mult ca ieri/ Şi mai puţin ca mâine.”

În vagonul copiilor să călătorească şi ce mici şi cei tineri ce privesc spre soare, frumoşi care mai de care. Ei vor avea grijă de ce le-au lăsat “străbunii şi tot ei vor sta în calea vânturilor şi furtunii.”

“Cine are părinţi, pe pământ nu în gând/ Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.” Este vagonul în care călătoresc fiinţele cele mai dragi, cei pe care, deseori, în special atunci când o ducem bine, îi uităm. Depinde de comportamentul fiecăruia.

Romulus Modoran

Psihologia poporului român by Romulus Modoran

23/08/2015

Modoran Romulus Prietenul nostru dl Romulus Modoran ne propune o tema foarte interesanta interesanta:

În om este atâta realitate câtă este în el energie de muncă” – Constantin Rădulescu Motru.

Constantib Rădulescu Motru, reprezentant de seamă al şcolii filozofice româneşti, gânditor cu formaţie enciclopedică, savant, dar şi remarcabil dascăl şi promotor al noului în educaţie şi învăţământ, născut la data de 15 februarie 1868 în Butoieşti, judeţul Mehedinţi şi decedat la data de 06 martie 1957 în Bucureşti, rămâne una dintre personalităţile de prim rang din istoria României moderne. A fost un filozof, psiholog, pedagog, om politic, academician şi preşedinte al Academiei Române(1938-1941). Autor a multor cărţi de filozofie şi psihologie. Este crezul unei vieţi închinate adevărului şi binelui, o viaţă pilduitoare pentru generaţia de azi şi pentru generaţiile de mâine.

Preocupările marelui filozof au fost, însă, afirmarea culturii române moderne, cunoaşterea specificului spiritualităţii noastre şi afirmarea personalităţii acesteia în contextul istoriei universale. Psihologia socială, afirma C. R. Motru, are drept scop să determine şi să explice însuşirile sufleteşti ale unei populaţii, însuşiri sufleteşti condiţionate de trei factori principali: de fondul biologic ereditar al populaţiei, de mediul geografic şi de caracterele instituţionale dobândite în timpul evoluţiei sale istorice. Nu toate populaţiile sunt capabile de cultură naţională.

Populaţiile care se ridică la o cultură naţională au în ele particularitatea de a-şi cristaliza experienţa istorică în instituţii de natură spirituală care, odată înrădăcinate, preiau conducerea vieţii lor sufleteşti. Fiecare popor cult îşi are structura şi evoluţia sufletească proprii sieşi, îşi are destinul său. Redăm câteva date privitoare la însuşirile sufleteşti ale poporului român, sub aspectul vieţii sale economice şi sociale, aşa cum arăta marele filozof.

Individualismul sufletului românesc. Românului nu-i place tovărăşia. El vrea să fie de capul lui, stăpân absolut la el în casă, cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Cu timpul, acest individualism românesc poate fi educat şi transformat într-un individualism creator de instituţii.

O altă caracteristică a sufletului românesc este neperseverenţa la lucru început. Românului îi este greu până se apucă de ceva că de lăsat se lasă uşor. Omul din Apus face opere durabile, pe când românul improvizeză. Neperseverenţa la lucru şi-a făcut apariţia în secolul al XIX-lea odată cu apariţia mulţimii de politicieni şi slujbaşi la stat. S-au făcut din politică şi din slujbă profesiuni de muncă uşoară. Perseverenţa la lucru se obţine prin selecţia corespunzătoare a candidaţilor la profesiune. Unde profesiunile se ocupă fără astfel de selecţie, avem de-a face cu neperseverenţa la lucru. La noi, acesta a fost cazul.

Totuşi, românul este prin natura sa ereditară, perseverent la lucru, cum este şi răbdător, conservator, tradiţionist, dar această natură ereditară a lui a fost pervertită de o greşită viaţă instituţională. El este neperseverent fiindcă instituţiile statului l-au obligat la improvizaţii. Sufletului românesc i s-au mai atribuit încă alte multe caracteristici.

S-a spus că este nedisciplinat în ceea ce priveşte munca pe terenul economic. Pe când celelalte popoare din Apus păstrează muncii un ritm regulat, ca de ceasornic, poporul român cunoaşte munca dezordonată.

Românul nu munceşte metodic, ci în salturi. Pe lângă aceste caracteristici nefavorabile, sufletului românesc i se atribuie şi caracteristici favorabile. Se spune despre el că este primitor, tolerant, iubitor de dreptate şi adevăr, religios.

Trebuie să decidem ce tip de cultură formăm poporului român. Este un proces de lungă durată şi nu mai amână întârziere. Ştim că numărul responsabilităţilor indică nivelul culturii. Sufletul omenesc cunoaşte dorinţa de a consuma înainte de a o cunoaşte pe cea de a produce. Dorinţa de a produce vine cu anevoie şi cu mari sacrificii. Înfrângerea apetiturilor vine numai treptat, odată cu răspândirea culturii, cu obişnuinţa suportării îndatoririlor sociale.

Românul nu fuge de muncă, dar vrea o muncă în condiţii speciale, vrea o muncă fără liberă concurenţă, care să se răsplătescă nu după produsul ei, ci după intenţiile lucrătorului.

Omul de caracter, la români, nu este acela care e consecvent cu sine însuşi, ci acel care n-a ieşit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei. Nu este vorba cum sună clopotul. A sunat, ai fost prezent, atunci eşti om de caracter. Cel mai anonim dintre anonimi, intrat în politică, devine dintr-odată „om mare”. Mare a devenit şi Ion, mare a devenit şi Gheorghe, mare a devenit şi Petre. S-a zăpăcit aproape tot neamul că prea are mulţi „oameni mari”.

Noi cei mici şi prea neînsemnaţi dorim: un stat care să nu mai fie proprietatea unora; criteriul de selecţie să fie talentul şi competenţa; intransigenţă morală; să eradicăm politicianismul, dezbinarea şi viclenia; să pregătim ogorul în care seminţele mirabile să de roade. „Tu doreşti, dar EI întreabă/ Omule n-ai altă treabă?”

Romulus Modoran

Îndemn la simplitate by Romulus Modoran

23/08/2015

Modoran Romulus Prietenul nostru Romulus Modoran ne transmite un „indemn la simplitate”:

„Iubire, virtute, geniu, adică tot ceea ce onorează pe om, au fost mai întotdeauna prigonite de om”. (Doamna De Stael scriitoare franceză) 1766-1821.

Sunt oameni care nu simt unul făţă de altul decât indiferenţă. Relaţiile dintre ei încep cu o minciună şi tot cu o minciună se va sfârşi. Ei sunt dintre aceia care nu cunosc niciodată pe nimeni şi nimeni nu-i cunoaşte. Ei doresc toate onorurile, chiar şi pe cele care nu există, iar pe ceilalţi îi tratează cu dispreţ, ca pe ultimii oameni. “Pretindem şi cerem”, acesta este sloganul lor.

În setea sa de progres şi de civilizaţie materială omul s-a transformat, adică a pus pe primul loc ceea ce este secundar înaintea esenţialului. Omul de astăzi este o fiinţă artificială. Complexitatea omului de astăzi nu înseamnă distincţie în înţeles de superioritate, complexitate în înţeles de adâncime şi frumuseţe interioară.

“Omul modern” este avid după putere şi are o sete permanentă de a se îmbogăţi. Educaţia a fost făcută în raport cu unele valori la modă şi nu în raport cu valorile spirituale şi de performanţă. “Omul civilizat” este în genere înclinat să trăiască mai mult prezentul. Principiile după care acţionează nu au nimic comun cu morala şi etica. A fura, a exploata şi a manipula pe cei slabi, a deveni sclavul banului, nemunca şi lipsa de educaţie, petrecerile frecvente sunt, doar, câteva dintre preocupările “omului modern, civilizat”. Ce va fi mâine nu-l interesează pe acest om: “vom trăi şi vom vedea”. Preocupat de ceea ce nu-i firesc, renuntând la ceea ce îi este esenţial, şi-a pierdut adevărata frumuseţe şi tărie, şi-a pierdut tot rafinamentul intelectual şi estetic.

Ce înseamnă a fi cult, distins şi liber de elementele inutile? Să ajungi să-ţi exprimi esenţa? Înseamnă a fi un “om simplu”. Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. “Omul simplu” rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. “Omul simplu” trăieşte viaţa firesc şi esenţial. Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Sensul vieţii este înţeles mai uşor de “omul simplu” decât de “omul complicat”. Cel care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască în lumină şi frumuseţe. “Omul simplu” ajunge să cunoască adâncurile, să cuprindă lumea şi să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei. Cugetul şi fapta nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse. Bucuria trăirii în simplitate poate fi înţeleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul. “Omul simplu” este o făptură vie; o făptură de mare plinătate şi echilibru interior.

Trăim într-o lume diversificată, dar pentru a supravieţui este nevoie de înţelegere, de credinţă; este nevoie să devenim „oameni”.

„Omul simplu” respectă familia, fiindcă numai familia ne oferă realizarea în viaţă, că numai în familie ne bucurăm de clipe frumoase, de respect şi iubire. Şi, că numai familia leagănă toate tristeţele şi usucă lacrimile singurătăţii.

 

Romulus Modoran

Vointa de a invinge by Romulus Modoran

20/08/2010

 

      Gândiţi-vă numai la succes. Trebuie să fiţi convinşi că veţi reuşi.Să credeţi cu tărie şi atunci veţi face ceea ce trebuie pentru a reuşi. Dacă oamenii ar aplica şi ar trăi conform înţelepciunii pe care o presupune acest citat, ar fi mai fericiţi şi mai prosperi.

     ’’ De câte ori ieşiţi pe uşă, ridicaţi fruntea sus, ţineţi capul drept şi simţiţi-vă plămânii. Sorbiţi razele soarelui, întâmpinaţi-vă prietenii cu un zâmbet şi puneţi suflet în fiecare strângere de mână. Nu acordaţi nicio clipă de gândire duşmanilor. Stabiliţi-vă clar în minte ce vreţi să faceţi şi apoi,  fără să vă abateţi de la drumul ales, îndreptaţi-vă direct spre ţelul propus. Concentraţi-vă asupra lucrurilor măreţe şi minunate pe care aţi vrea să le faceţi şi după aceea, pe măsură ce trece timpul, veţi constata că întâlniţi ocazii nesperate absolut necesare pentru împlinirea dorinţelor voastre, tot aşa cum coralii îşi iau numai ceea ce le trebuie din valurile oceanului. Îmaginaţi-vă persoana capabilă, cinstită şi utilă care vreţi să deveniţi, gândiţi-vă la aceasta ore întregi şi vă veţi transforma într-o fiinţă cu totul specială. Gândirea este funcţia supremă. Păstraţi o atitudine mentală corectă – plină de curaj, sinceritate şi de entuziasm. Atunci când gândiţi corect, creaţi. Toate lucrurile ajung să existe prin dorinţă şi orice rugăciune sinceră primeşte un răspuns. Ne transformăm în funcţie de cum suntem modelaţi sufleteşte. Ridicaţi fruntea şi ţineţi capul drept. Suntem adevăraţi zei’’.

 

      Graţie, pricepere, hotărâre şi iar curaj. Luaţi aceste cuvinte ca un motto. Iar imnul bătăliei trebuie să fie poemul:

      E simplu să plângi că ai fost învins şi să mori,

      E simplu ca racul să dai înapoi,

      Dar să lupţi atunci când nu mai este speranţă

      Asta da se învaţă.

      Şi chiar dacă de fiecare dată

      Eşti înfrânt, bătut şi speriat de îndată

      Mai încearcă – e uşor să mori oricând

      Greu e să rămâi în viaţă atunci când îţi pui în gând.

                                                                                                                      Ing- econ. Romulus Modoran

Despre intelepciune by Romulus Modoran

13/08/2010

În fiecare ceas se întâmplă lucruri care cer un sfat, şi acest sfat de la cei înţelepţi trebuie să-l ceri.

Să nu deranjăm cu tristeţele noastre pe nimeni.

După fiecare dezamăgire să pornim mai departe, hotărâţi să nu renunţăm. Niciodată să nu ajungem un blazat, să nu dăm voie scepticismului să ne frusteze de o şansă, dacă ea există.

A gândi liber e mare lucru. A gândi corect e şi mai mare lucru. Îndoiala e o descoperire a noastră. Ajunge să nu ne mai îndoim de nimic pentru a fi liberi ca păsările cerului. Dar singurul lucru bun pe care îl putem face împotriva îndoielii e s-o obligăm să clădească. Într-un fel toată viaţa ne aflăm în larg. Viaţa e un şir nesfârşit de certitudini succesive. Îndoielile nu ne dau pace şi trebuie să pornim la drum ca să obţinem o nouă certitudine. E singurul mod în care putem să ne obţinem liniştea.

Să fim dispuşi să trăim şi să gândim viaţa. Să fim atenţi la curgerea uscată a frunzelor şi la trunchiurile amare ale cocorilor. Aşa ne trezim obsedaţi de memorie şi de iubire. Vom fi oameni care iubesc lumea. Şi din fericire, zeii ne-au dat inimă. Când greşim, ea ne-a reconciliat cu lumea, îndemnându-ne să căutăm în îndoială puterea de a iubi.

Când vorbim despre înţelepciune vorbim şi despre iubire.

Dreptul la îndoială este altceva decât nenorocul de a avea numai îndoieli. Cu ajutorul raţiunii putem înţelege ce vrem, ce iubim şi ce detestăm pe lume. Trebuie să avem curajul să nu fim indiferenţi. În rest, cum zicea Lorenzo de Medici, ceea ce trebuie să fie, să fie!

Menirea înţelepciunii nu este de a pune la dispoziţie un deşert confortabil, de a ne asigura o neutralitate faţă de riscuri, de a fi un om bun, prudent şi învins, un om care toată viaţa a căutat calea de mijloc şi până la urmă s-a trezit singur, strivit între cei pe care a vrut să-i evite.

Nu trebuie să rămânem homo pro se, uitând crispările, vanităţile şi rănile lumii. Poate exista cineva pentru sine fără să rămână singur? Ne ajung oare cărţile ca să fim fericiţi? Putem renunţa la o linişte unde cărţile nu înşală niciodată? Ne rămân, desigur, orice s-ar întâmpla, cărţile. Ele nu ne părăsesc niciodată şi sunt totdeauna gata să atenueze lacunele care ne dor. Dar nu putem trăi numai din cărţi. Liniştea în care ne retragem ne apasă şi în acelaşi timp ne învinge. Înţelepciunea nu poate exista ca să ne ducă în singurătate. Să auzi invectivele celor care te învinovăţesc, să-ţi fie silă de intrigi, de insolenţă, de prostie, de ticăloşie şi să surâzi.

Viaţa, ne-a obligat să înţelegem că are uneori nevoie nu de orice adevăr, ci de un adevăr exprimat cu vehemenţă.

Înţelepţii au stăpânit în detaliu arta de a câştiga. Ei au ştiut când trebuie să strige nu sau da. Ei au învăţat că nu pot acţiona decât în momentul care este al lor şi nu trebuie să se retragă din timpul lor şi dintre oamenii în mijlocul cărora trăiesc. Şi că a iubi lumina şi florile nu poate suplini datoria de a iubi dreptatea şi adevărul.

Nu trebuie să fim satisfăcuţi că drumul de mijloc nu duce în Infern, dar sigur nu duce nici în Paradis. Oare a reuşit cineva să-şi întemeieze fericirea numai prin indiferenţă? Uneori nu suportăm nefericirea şi atunci scoatem sabia împotriva fericirii. Marii disperaţi ne dau, uneori, fără voia lor, măsura întreagă a speranţei. Să învăţăm să nu deznădăjduim niciodată, oricâte motive vom avea. Să ne judecăm mai atent faptele şi să ne observăm mai bine greşelile. Viaţa trebuie iubită. Putem să descoperim fericirea, fără să fim în prealabil nefericiţi. Avem nevoie de frumuseţe, de prietenie, de afecţiune, de tandreţe, de mângâiere.

Înţelepciunea trebuie să înceapă prin a recunoaşte că din moment ce ne-am născut, trebuie să trăim viaţa aceasta. Rolul înţelepciunii este să ne deschidă ochii spre ceea ce se află la îndemâna noastră şi nu vedem.

Avem datoria să găsim vieţei noastre un rost. Avem timp pentru toate. Nu este timp pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta murim. Să nu risipim ceea ce n-am învăţat încă să iubim aşa cum se cuvine. Dacă unii au obosit să trăiască, îi priveşte.

Un om există în măsura în care trăieşte, se bucură, suferă, iubeşte şi a învăţat să preţuiască sau să regrete fructele pământului. Un om fără această dorinţă va muri în acelaşi punct în care a apărut pe lume fără să adauge nimic istoriei inimii omeneşti. Aşa cum un pom care nu înfloreşte şi nu dă roade nu adaugă nimic naturii.

Speranţa este Purgatoriu fericirii. Chiar dincolo de un eşec, fructele pământului există. Şi dacă nu ne pricepem să le culegem, n-avem dreptul să vorbim despre disperare.

Grecii n-au vrut să învingă moartea ca egiptenii, ci s-o amâne. Aduceau nou în cultură o mare dragoste de viaţă şi o mare încredere în ea. În viaţă ni se cere nu numai să dorim, ci să şi alegem. N-avem ce face cu victoriile inutile.

Un ideal începe acolo unde sfârşeşte indiferenţa, iar entuziasmul acolo unde sfârşeşte scepticismul. Nimeni nu este dispus însă să-şi sacrifice propria viaţă pentru a o transforma în manual pedagogic. Dar asta nu înseamnă că omul n-are nevoie de morală. Frumuseţea nu se naşte din spuma mării, ci din sufletele care ard.

Trebuie să învăţăm mai întâi să nu ne grăbim. Să lăsăm timp seminţelor să rodească şi să nu năvălim noaptea în livezile abia înflorite pentru a le scutura. Începutul e mereu atăt de frumos în sine, dar nu putem începe mereu. Trebuie să ne adăugăm, ca arborii, inelele de vârstă fără să ne temem de monotonie. A continua nu este o renunţare, ci un noroc. Curajul este o problemă de organizare a speranţei.

Cea mai mare nefericire nu e, probabil, să fii singur, ci să nu mai crezi în nimic. Nici măcar în ceea ce ai visat altădată că vrei să faci în viaţă.

Cea mai adevărată iubire pentru locurile unde ne-am născut n-are nevoie de nimic. Nici măcar de mărturisiri. Un om se naşte obligat să privească în sus pentru a vedea răsăritul şi apusul soarelui.

Iubim copilăria şi adolescenţa noastră pentru că avem nevoie de ele. Nu ne-am aşezat în băncile şcolii vechi în care am învăţat de zeci de ani, dar zidurile mute ne vorbesc numai nouă care am învăţat între ele, convocând amintirile.

Astăzi trăim în localităţi care ne-au adoptat, casa în care ne-am născut nu mai există decât în memoria noastră, treptat am devenit altceva decât înainte, un oaspete şi primul drum pe care trebuie să-l facem de fiecare dată e la cimitir. Şi trebuie să învingem această tristeţe pentru a iubi din nou, pentru a spera.

Înţelepciunea nu e, poate, decât o iubire care-şi cunoaşte atât de bine motivele, încât nu se mai teme să lase tristeţea pe aceeaşi balanţă cu lumina amiezii. Amândouă ard şi purifică.

Lucru cel mai de preţ la om este viaţa. Ea i se dă o singură dată şi trebuie să o trăiască în fericire, iubire şi nu în suferinţă.

Ing.-econ. Romulus Modoran

DIN VIAŢĂ by Romulus Modoran

07/08/2010

În viaţă să te fereşti de patru gafe:

1. Să nu te plângi că nu mai eşti tânăr.

2. Să nu dai sfaturi nimănui.

3. Să nu invoci mereu experienţa ta.

4. Să nu povesteşti de o sută de ori acelaşi lucru.

Îmi dau seama cât de ridicol e să-ţi iei aere de pedagog acolo unde nimeni n-are nevoie de lecţii.

În noi avem şi vicii şi iubire. Supremul viciu este să fii superficial. Iubirea este un miracol, dar miracolele nu se produc în fiecare zi.

Între cărţi avem sentimentul că suntem mai importanţi, lumea ni se pare mai bună.

Dorim să fim norocoşi şi de aceea, în casă păstrăm, deseori, o ramură de vâsc. De ce oare tocmai o plantă parazită este socotită simbolul norocului? Oare şi norocul este parazitar?

Doreşte mult, speră puţin, nu cere nimic.

Sunt momente când încheiem o etapă din viaţă şi începe o nouă etapă din viaţa ta. Exista o vinovăţie care-ţi dă puterea să mergi mai departe, să distingi între bine şi rău, între drept şi nedrept.

Printre bolile contagioase ar trebui trecută şi acea singurătate rea, urâtă, bazată pe degradarea relaţiilor umane, când nu te mai interesează cel de lângă tine, te irită şi eşti gata să te cerţi cu el din nimic fiindcă şi altul, ceva mai devreme, s-a comportat cu tine la fel.

Pentru mulţi trecutul e mai lung decât viitorul. În schimb mă pot baza pe privilegiul de a o lua mereu de la capăt în ceea ce fac.

Viaţa e rotundă, s-ar zice. Ca şi pământul. Mergi, mergi şi te trezeşti în acelaşi punct uneori. Doar că ai riduri şi amintiri.

În viaţă omul are îndoieli şi certitudini. Atunci când îndoielile sunt mai multe decât certitudinile, trebuie să te analizezi şi să iei o decizie. Un “om cu certitudini” este superior unui “om cu indoieli”.

În general, ceea ce trebuie să părăseşti devine mai frumos. Am ieşit, cu timpul, din carantina sufletească iniţială şi n-am devenit un dezrădăcinat, deşi îndeplineam caracteristicile candidatului la dezrădăcinare.

Să nu ne mai temem de cei care ne-au lovit sau ne-au luat peste picior. Cu răutatea acestora ne-am învăţat. Pe ei îi putem ocoli şi aceasta ne mulţumeşte. Şi să nu ne pierdem speranţa. Şi nici sănătatea. Boala se simte. Sănătatea nu.

Infernurile devin perfecte abia prin pierderea oricărei speranţe.

Durerea te învaţă să suferi şi pentru altul, sau, măcar, să nu-l dispreţuieşti că suferă.

Romulus Modoran