Posts Tagged ‘bugetari’

Care este pragul de dispecerizare al Centralelor Electrice Fotovoltaice? _ actualizat 19.10.2013

14/10/2013

SGC 2010 Care este puterea de la care o centrala electrica fotovoltaica (CEF) devine dispecerizabila?

Conform Ordinului ANRE 30/2013 punlicat in MO 312/30.05.2013 acest prag este de 5MW  :

Prag dispecerizare CEF conform Ordinului ANRE 30 din 2013

Conform documentului, publicat pe site Transelectrica,: „Cerinte tehnice obligatorii pentru Centrale Electrice Fotovoltaice (CEF) in vederea inceperii probelor de punere in functiune”  pragul de dispecerizare ar fi de 10 MW:

Prag dispecerizare CEF conform  stie Transelectrica

Cum cerintele care vizeaza Centralele Dispecerizabile difera destul de mult fata de cerintele care vizeaza Centralele Nedispecerizabile pragul de la care centralale sunt dispecerizabile este foarte important.

Evident ca pentru cei care stiu care este relatia intre ANRE si Transelectrica din pdv al puterii de reglementare acorda credit ANRE. Dar chiar si oamenii instruiti in problematica relatiilor intre reglementator si operatorii SEN, daca citesc doar informatia de pe site Transelectrica, pot fi indusi in eroare.

Evident ca oamenii mai putin avizati in reglementarile din SEN, care iau contact cu informatia de pe site Transelectrica, vor fi din capul locului indusi in eroare deoarece acestia cu probabilitate ridicata nu isi pun problema sa verifice acesta informatie!

Probabil ca ar trebui corectata informatia de pe site Transelectrica!

Pe de alta parte in conditiile in care deja ANRE a reglementat cu un ordin problema conditiilor tehice de racoradre la SEN a CEF consider ca operatorii SEN ar trebui sa renunte la propriile lor viziuni de reglementare a aceluiasi subiect. In aceste conditii o varianta corecta ar fi chiar retragerea de pe site Transelectrica a respectivului document.

Actualizere 19.10.2013,

Tot urmarind sa vad daca se misca ceva pe site Transelectrica (recunosc ca am trimis si un email la Transelectrica pe acest subiect) am constatat ca existe un site  cu format „nou” si unul „vechi”:

Site nou Transelectrica

 

Formatul nou al paginii web al site Transelectrica are si un buton dedicat spre „site vechi”. Ei bine pe pagina noua de web a Transelectrica este publicata o versiune usor actualizata a ” Cerinţe-lor tehnice obligatorii pentru Centralele Electrice Fotovoltaice (CEF)  în vederea începerii probelor de punere în funcţiune „:

Cerinte pentru energizare CFV finala pentru site_nou_ Transelectrica_descarcat 19.10.2013 fisierul este format doc.

Problema legata de pragul de dispererizare persista insa si aici. In viziune autorilor acestei instructiuni pragul de la care CEF devin dispecerizabile este tot 10 MW in dezacord cu ordinul ANRE 30/2013. In rest noul text este ceva mai clar desi inca contine si cerinte discutabile unele care exced prevederile ordinului ANRE 30/2013 si altele necorelate cu procedurile OD.

SGC

LEA versus LES inconsecvente legislative

11/09/2013

SGC 2010 Ca sa usuram lectura, pentru un spectru mai larg de utilizatori ai blogului, precizam de la inceput semnificatia abrevierilor din titlu LEA = Linie Electrica Aeriana si LES = Linie Electrica Subterana

Va semnalez o necorelare intre HGR 490/2011 si Legea energiei electrice 123/2012 in privinta solutiilor de realizare a retelelor electrice de distributie publica:

HG 490/2011 care modifica HG 525/1996 prevede la art.28:

„(3) În vederea păstrării caracterului specific al spaţiului urban din intravilanul localităţilor se interzice montarea supraterană, pe domeniul public, a echipamentelor tehnice care fac parte din sistemele de alimentare cu apă, energie electrică, termoficare, telecomunicaţii, transport în comun, a automatelor pentru semnalizare rutieră şi altele de această natură.
(4) Montarea echipamentelor tehnice prevăzute la alin. (3), se execută în varianta de amplasare subterană ori, după caz, în incinte sau în nişele construcţiilor, cu acordul prealabil al proprietarilor incintelor/construcţiilor şi fără afectarea circulaţiei publice.”

Legea 123/2012 prevede la art.45, alin (5):

(5)Operatorul de distribuţie are obligaţia executării lucrărilor de realizare/retehnologizare/reabilitare/modernizare a reţelelor electrice în vederea creşterii nivelului de calitate al serviciului de distribuţie a energiei electrice. În acest scop şi pentru adoptarea unor soluţii tehnice cât mai eficiente, echipamentele tehnice pot fi amplasate pe domeniul public, în zone intravilane în variantele constructive subterană sau supraterană, fără afectarea circulaţiei publice, cu respectarea reglementărilor tehnice aplicabile şi a condiţiilor tehnice standardizate în vigoare privind amplasarea reţelelor edilitare.

Legea 123/2012 prevede la art.24, alin (4) aliniatul b:

„(4)La stabilirea punctului de delimitare patrimonială a instalaţiilor operatorului de reţea şi utilizatorul acesteia se vor avea în vedere:

b)limita de proprietate asupra terenurilor, astfel încât reţelele electrice amplasate pe domeniul public să fie deţinute, de regulă, de operatorul de reţea şi să se evite cât mai mult posibil amplasarea instalaţiilor operatorului de reţea pe proprietatea utilizatorului;”

Pot exista cazuri (in fapt chiar exista) in care „Primaria” sa se rigidizeze pe aplicarea prevederilor HGR 490/2011 pe calea acesta OD este obligat sa realizeze retele electrice exclusiv in cablu. Mai departe apar probleme la amplasarea cutiilor de distributie si o posturilor de transformare. Daca domeniul public nu mai este disponibil ramane domeniul privat. Sunt si cazuri in care nici proprietarii privati nu isi doresc instalatii ale operatorului de distributie pe ternul lor. Si atunci care sunt optiunile OD? Ce este de facut?

Ramane optiunea sugerata de HGR 490/2011, coroborata cu un eventual acord al Primariei de a monta cutiile de distributie si posturile de transformare pe domeniul public in solutie subterana. Experienta de exploatare de pana acum ne arata ca aceste instalatii realizate in solutie subterana sunt puncte foarte slabe ale retelei de distributie fiind frecvente incidente soldate cu durata mare de intrerupere deteriorari de echipamente electrice si accidente umane. Sa avem in vedere doar riscul de inundare,  de infiltrare a apei si de functionare a instalatiilor intr-un mediu umed si slab ventilat

Toate neajunsurile enuntate mai sus se repercuteaza foarte neplacut asupra cetatenilor ale caror interese ar trebui sa le promoveze „Primaria cu idei fixe”.

Mai sunt si alte dezavantaje ale solutiei „toate echipamentele de distributie montate subteran”:

– durata mare de remediere defecte

– riscuri reale de defectare de catre „Dorel”

– costuri de minim 2-3 ori mai mari pentru racordarea la reteaua de distrinutie publica fata de racordarea la o retea electrica aeriana,

– repetate probleme cu obtinerea aprobarilor pentru sapaturi care lungesc timpii de interventie si maresc costurile

Activitatea OD va fi in totalitate dependenta de modul in cate Primaria intelege sa se mobilizeze pentru certificate de urbanism, avize, acorduri, autorizatii de construire pentru ca OD sa poata interveni la reteaua de cabluri si echipamente subterane. Cel care in final inregistreaza pierderi si disconfort datorat de lipsa energiei electrice ete tocmai cetateanul reprezentat de „Primaria rigida” Adeseori „Primaria rigida” este si o Primarie cu mobilizare lenta pentru eliberarea actelor necesare promovarii lucrarilor!

Solutia ar putea fi reprezentata de o aliniere a HGR 490/2011 la prevederile Legii energiei electrice 123/2012 care contine prevederi mult mai rationale.

Optiunea realizarii retelelor subterane poate fi una cu efecte benefice daca:

–  posturile de transformare si a cutiilor de distributie sa fie amplasate rational preponderent pe domeniul public astfel incat sa se integreze cat mai firesc in peisaj si sa nu incurce circulatia,

– cutiile de distributie si posturile de transfornare  sa faciliteze racordarea cat mai facila a consumatorilor,

– toate subtraversarile de drumuri fiind necesar sa se faca cu tevi/canale de trecere astfel incat sa fie si protejate mecanic si sa permita inlocuirea/repararea cablului fara ca drumul sa fie spart.

Un caz interesant il constituie o ipotetica (I?) Primarie care este inconsecvent rigidizata pe aplicarea HGR 490/2011 si alterneaza perioadele (lungi) de rigiditate cu „ferestre”  imprevizibile de permisivitate astfel incat nu stii ce sa mai intelegi!

Va recomand sa cititi pe blog articolul LEA versus LES unde amalizam optiunile in corelatie cu constrangerile rezultate din necesitatea si dificultatile OD de obtinere drepturi de uz si servitute pentru zonele de protectie si de siguranta.

Acolo unde Primaria intelege sa isi reprezinte corect si echilibrat cetatenii si unde cetatenii se raporteaza corespunzator la interesul public OD poate identifica solutii de realizare a retelelor stradale in solutie aeriana (LEA) sau subterana (LES) astfel incat reteaua de distributie publica sa corespunda necetatilor clientilor de continuitate in alimentarea cu energie electrica si la care utilizatorii sa se poata racorda cu eforturi financiare cat mai mici intr-un timp cat mai scurt!

Din experienta mea cele mai multe Primarii coopereaza bine si chiar foare bine cu OD  iar cei care culeg avantajele acestor colaborari sunt cetatenii reprezentati de aceste Primarii!

Pregatesc un articol care sper sa fie interesant in care analizez problematica tipurilor de solutii in care se pot realiza retelele electrice stradale de distributie publica „LEA vs LES” din perspectiva complexa a costurilor  de infiintare, costurilor de racordare, probabilitatii de defect durata si costurile de exploatre etc.!

O noua taxa!

20/02/2013

SGC 2010 In 18.02.2013 am participat la o sedinta interesanta la o Primarie pentru discutarea unui proiect de introducere a unei noi autorizatii: autorizatia de spargere!

Evident ca Primaria respectiva elibereaza in temeiul legii 50.1991:

  • cerificate de urbanism
  • avize prin Administratia Domeniului Public (ADP)
  • Autorizatii de construire (AC)

Primaria  are un departament pentru monitorizarea respectarii Autorizatiilor de Construire care certifica si lucrarile de readucere la starea initiala a domeniului public afectat de lucrarile autorizate.

Problema edililor este ca au constatat ca anumite lucrari de readucere la starea initiala a domeniului public sunt executate superficial si apar, in cazul strazilor si trotuarelor, frecvente situatii in care la scurta vreme dupa finalizarea lucrarilor de refacere a strazilor/trotuarelor afectate de diverse sapaturi acestea se degradeaza rapid rezultand gropi, denivelari sau aspect de carpeala.

Solutia edililor:

  • o noua autorizatie: autorizatie de spargere
  • titularul autorizatiei de spargere isi va asuma obligatia umplerii gropii sapate si a compactarii pamantului / materialului de umplutura
  • instituirea unui monopol al ADP asupra lucrarilor de readucere la starea initiala pe costurile titularului de autorizatie de spargere
  • obligarea titularului autorizatiei de spargere sa constituie la ADP o garantie egala cu c/v lucrarilor de refacere a strazilor/trotuarelor pt acoperirea riscului de deterioare a strazilor/trotuarelor in urma eventualelor vicii de compactare
  • autorizatia de spargere se emite in (alte) 30 de zile de la solicitare

Participantii la acest inedit brainstorming au adus o gama destul de laga de obiectiuni/propuneri:

  • noua taxa a fost apreciata ca abuziva si fara temei legal
  • garantia egala cu c/v lucrarilor de refacere a strazilor/trotuarelor pusa la dispozitia tocmai a executantului acestor lucrari nu poate fi asigurata din bugetele de investitii ale lucrarilor autorizate
  • in caietele de sarcini pentru licitarea executiei lucrarilor nu poate fi indicat un subcontractant
  • Primaria nu utilizeaza corespunzator parghiile oferite de legea 50/1991 si legea 10/1995 care ii confera suficiente cai de monitorizare a lucrarilor de constuctii montaj care afecteaza domeniul public in schimb este preocupata de inventarea unui unei noi autorizatii, a unei noi taxe  si a unui mod alambicat de gestionare problemei calitatii lucrarilor de readucere la starea initiala a domeniului public afectat de lucrarile tertilor.
  • fara costuri pentru titularul AC, Primaria poate cere includerea in programul calitatii faze determinante noi si/sau poate pretinde sa participe la verificarea si receptia unor faze determinate astfel incat sa se asigure ca toate lucrarile au fost integral si corect executate
  • Primaria nu pune conditii suficient de clare la emiterea avizelor de catre ADP in ceea ce priveste tehnologiile de readucere la starea initiala a domeniului public afectat de lucrarile terilor si nici in ceea ce priveste probele si verificarile pe faze determinante
  • termenul de emitere a noii autorizatii de spargere de 30 de zile a fost apreciat ca total inacceptabil deoarece vine sa intarzie si mai mult lucarile deja afecatate de sistemul birocratic de eliberare a AC
  • DTAC este superficial verificat

Sunt curios sa aflu opiniile Dv despre acest subiect!

SGC

Indignarea sterila, ipocrizia si demagogia stimulente ale perpetuarii crizei economice.

07/12/2010

Cu cat ne adancim in criza cu atat sunt mai virulente accesele de indignare. Prolifereaza emisiunile TV bazate pe indignare impotriva crizei. Unele s-au permanentizat. Multi politicieni considera ca e de datoria lor sa isi strige public indignarea.

Partea proasta este ca aceasta indignare este sterila, este doar de fatada nu e urmata de actiuni concrete nu e insotita de alternative reale.

Peste tot se vorbeste de promovarea investitiilor ca un panaceu universal pentru criza si totusi nu se depaseste acest nivel declarativ nu sunt identificate acele investitii capabile sa reporneasca economia nationala.

In acest articol mi-am propus sa pun in discutie cateva caracteristici pe care ar trebui sa fie urmarite atunci cand se propun/analizeaza/aproba finatarea unor investitii publice.

In principiu orice investitie ca de altfel orice achizitie oricat cat de „colorata” ar fi sustine niste locuri de munca. Problema este ca trebuie finantate acele investitii care asigura si o forma de recuperare a banilor si care reduc costuri neperformate contribuabililor.

Sa luam in discutie trei tipuri de investitii:

  1. retele de apa
  2. drumuri
  3. modernizare spitale

In primul caz vorbim de cresterea nivelului de trai. S-au vazut insa cazuri in care banii s-au ingropat in pamant pentru ca populatia nu a  putut plati costul productiei si distributiei de apa potabila. In aceste conditii beneficiarii gurii de oxigen sunt: constructorii si  furnizorii de materiale. Aici e de discutat daca cerintele caietului de sarcini pot viza materiale produse in tara sau numai materiale de import (caz in care banii se reintorc poate la cei care ne-au imprumutat, fara sa lase in urma premise de relansare economica ci doar dobanzi si obligatii de plata. Pentru straini e minunat isi investec in propria lor economie nationala si in plus mai colecteaza si dobanzi de la noi!). Daca lucrurile pot fi prezentate/ analizate din alta perspectiva care dovedeste ca exista o forma palpabila de recuperare a investitiei atunci este extraordinar. Respectiva investitie trebuie facuta.

In al doilea caz lucrurile sunt discutabile. Daca vorbim de o ulita beneficiarii imbunatatirii nivelului de trai pot fi 10-20 familii iar gura de oxigem mentionata mai sus are si ea un impact limitat. Nu se poate pune in discutie recuperarea investitiei.

Daca vorbim inasa de un drum care:

  • scurteaza distante (reduce costurile neperformate la contribuabilii agenti economici si mareste baza de impozitare),
  • mareste viteza de transport (reduce costurile neperformate la contribuabilii agenti economici si mareste baza de impozitare),
  • scade uzura mijloacelor de transport (…=mareste baza de impozitare)
  • asigura premise pentru dezvoltarea unor activitati productive ( = mareste baza de impozitare = conditii de recuperare a investitiei)

se pot identifica caile de recuperare a investitiei se pot identifica beneficiarii se pot identifica contribuabilii care prin imbunatatirea conditiilor de desfasurarea afacerii vor asigura recuperarea investitiei publice.

Lucrurile, de la caz la caz pot sa fie si mai focalizate. De ex daca vorbim de o zona turistica. Trebuie doar stabilita pe baze obiective legatura de cauzalitate dintre investitia in drum si cresterea numarului de clienti. Mai mult ar trebui sa discutam de un plan de afaceri integrat, zonal care sa sustina un veritabil parteneriat public – privat. Statul investeste in infrastructura iar agentii economici investesc in activitatile productive si in final reintorc statului impozitele pe profit  prognozate.

Problema este ca succesul analizei de rentabilitate consta in seriozitatea cu care este facuta analiza. Daca se face formal rezultatul este nul. Pe de alta parte ar trebui sa existe si consecventa  conduitei investitionale generale care sa se bazeze de fiecare data pe identificarea investitiilor creditate cu sanse reale de recuperare si in plus organismele statului cu atributii fiscale trebuie sa asigure feedbak-ul necesar constatarii/confirmarii recuperarii investitiei.

Sa vorbim de o investitie intr-un spital. Chiar si aici ar trebui sa vorbim de rentabilitate cu toata decenta si tactul necesar. O investitie in spital pe langa tintele indreptatile legate de confort si siguranta sanitara trebuie sa asigure / sa vizeze tinte de rentabilitate: reducerea costului asociate unor proceduri, cresterea numarului de pacienti tratati, reducerea numarului de zile de spitalizare,  asigurarea unei densitati rationale a utilajelor scumpe si/sau cu grad de utilizare mai redus asigurarea unei proportii cat mai bine justificata statistic intre spitalele tip policlinica si cele specializate pe anumite proceduri/afectiuni etc.

Activitatea intr-un spital trebuie si poate fi privita ca o activitate care poate fi supusa regulilor de eficienta economica valabile in orice activitate productiva. In acest caz nu putem vorbi in acelasi timp de pretentii legate de calitatea actului medical si de conditii de spitalizare si de proasta administrare a activitatii. Medicii nu se pot plange de subfinantare si in acelasi timp sa desfasoare si activitati private care fac concurenta neloiala spitalului. Personalul sanitar trebuie platit  foarte bine insa si prestatia si dedicarea trebuie sa fie pe masura astfel incat activitatea pe langa caracterul de utilitate publica sa devina si eficienta economic.

Daca ar fi sa impingem lucrurile la extrem acum in spital se fac analize preliminare suportate de Casa de Sanatate si programari la cabinetele particulare unde in final pacientul e tratat si isi plateste tratamentul. In spital medicul e platit de stat sa isi faca programarea clientilor proprii.

Desigur ca realitatea nu este asta! Dar suntem pe aproape. In realitate exista si a treia cale pacientul plateste si e tratat pe loc fara alte programari si fara sa fie nevoie ca medicul sa aiba si cabinet particular. Exista solutii corecte, decente, care sa dea satisfactie si pacientilor si medicilor si sa permita intarirea de ansamblu a sistemului sanitar? Cu certitudine exista aceste solutiii!

Pastrandu-ma pe subiectul angajat cred ca in sectorul bugetar exista multe entitati a caror activitate se poate regasi in performatele economiei nationale. Pot da multe exemple dar rezum denumirea misiunii care s-ar putea identifica acestor sectoare bugetare (cu rol coercitiv) de a impiedica: „furatul propriei caciuli„.

Atunci cand se finanteaza investitii publice neperformate exista in mod categoric multe segmente ale sectorului bugetar vinovate de ineficienta. Probabil ca acest autocontrol si autocenzura pe care trebuie sa si le impuna sectorul bugetar pentru a obtine performanta fac diferenta intre piata libera si activitatile cu monopol de stat. Luata in ansamblu problema pare sa nu aiba solutie. In toate cazurile cel care isi centreaza isi gaseste si circumstante atenuante pentru nereusite. Partea buna este ca avem institutii specializate pe monitorizari ale performatei celorlalti si care ar trebui sa isi justifice existenta.

In sectorul bugetar trebuie administrat un sistem de indicatori de performata cat mai riguros.

Mecanismul menit sa invinga criza presupune reintarea in zona de eficienta a tuturor structurilor statului poate incepand cu cele cu rol coercitiv!

In perioadele de criza, in folosul general, investitiile din banii publici trebuie sa fie promovate intr-o pondere cat mai mare pe criterii de eficienta economica (si scazute acele „investitii” care vizeza doar costuri fara viitor!)

In extremis as accepta si ideea parteneriatelor publice private care sa sustina dezvoltarea unor obiective economice productive. Schema de finatare ar trebui sa limiteze riscurile si sa asigure recuperarea investitiei de la bugetul de stat in cel mai scurt timp. Aceasta cofinatare ar putea sa imbrace chiar formele unei creditari de tip bancar.

Evident ca ideile de mai sus desi importante nu constituie singurele masuri principii  care ar putea asigura revigorarea economiei nationale. Paleta masurilor pe care le avem la dispozitie este larga. Mai trebuie sa ne si dorim cu adevarat sa iesim din neputinta!