Archive for the ‘Romulus Modoran’ Category

Despre OM (I) by Romulus Modoran

19/05/2016

Modoran Romulus

Ideea principală a articolului este înfăţişarea unui om. Însă nimic nu-i mai greu pe lume, mai ales acum.

În viaţă să ne dorim singurul lucru din lume care nu se poate cumpăra. Iubirea. Pentru că oricât de multă bogăţie şi putere am avea, oricât ne-ar invidia ceilalţi pentru că avem totul, toate acestea nu înseamnă nimic dacă nu este iubire şi respect.

Problema este ce vrea omul să realizeze, care e idealul lui. Dacă vrea bogăţie, onoruri, glorie, plăceri va avea o anume viaţă. Dacă vrea iubire faţă de toţi oamenii, va avea cu totul altă viaţă. Totul ţine de ideal.

  • Dacă vrea bogăţii, onoruri, glorie, plăceri, omul se va strădui cum să ia mai mult de la alţii ca să aibă pentru sine, cum să cheltuiască şi să dea altora mai puţin.
  • Dacă vrea onoruri, va fi aprobator, linguşitor, supus celor de la putere, va fi trufaş, se va delimita de oameni, îi va dispreţui pe cei de care nu are nevoie pentru a avea succes.
  • Dacă vrea glorie, va sacrifica totul, inclusiv viaţa altora şi a sa, de dragul succesului.
  • Dacă vrea plăceri va născoci mijloace de sporire a plăcerilor, transformându-le şi scornind altele şi mai puternice.
  • Dacă însă omul doreşte iubirea faţă de toţi oamenii, îşi va aminti atunci când e singur cu sine cum ieri, azi, n-a respectat iubirea de oameni, cum a făcut, spus, gândit ceva rău, neiubitor, se va gândi ce l-a împiedicat s-o facă, ce defecte, ispite, deprinderi şi va chibzui cum să scape de ele.

Posibilităţile oamenilor de a se influienţa unii pe alţii vor fi bune numai când activitatea oamenilor va fi călăuzită de iubire, de dorinţa de a face bine altora, şi vor fi rele când vor fi călăuzite de egoism, de dorinţa de bine doar pentru sine.

Omul trebuie să respectele poruncile din biblie la care trebuie adăugată şi porunca: nu cere. Să lupte împotriva oportuniştilor care doresc mai mult decât să dărâme. Doresc să aibă şi dreptate. Ceea ce e şi mai grav. Atunci când este nevoie, omul trebuie să spună nu. Până aici!, ai mers prea departe, există o limită peste care nu se poate trece. Omul din vremurile noastre trebuie să-şi schimbe viaţa în mod radical, să nu se gândească numai la dorinţele lui, ci mai mult la dorinţele celorlalţi.

Da, omul trebuie să se supună şi să pună mai presus de toate doar o singură lege, ceea ce e proprie tuturor şi a cărei aplicare aduce tuturor binele.

 

Romulus Modoran

Reclame

„Unirea cea Mică” – 24 ianuarie 1859 by Romulus Modoran

23/01/2016

Modoran Romulus

Istoria multimilenară a poporului nostru are, ca principală coordonată, ideea şi lupta pentru Unire şi Unitate „ în cuget şi simţiri”, în spaţiul Carpato- Danubiano- Pontic. Acest spaţiu geografic este aşa de armonios conturat- câmpie, podiş, munte cu cursuri de apă repezi sau domoale- încât el reprezintă o unitate geomorfologică. Această vatră străbună are o populaţie omogenă, provenită din acelaşi izvor, aşa cum , în grai limpede şi duios ne spun cronicarii vremii: „Românii toţi de la Râm se trag”. Originea comună a românilor, spaţiul lor unitar de locuire, limba lor dulce şi frumoasă ”ca un fagure de miere”, portul, obiceiurile, credinţa, ca şi convingerea lor că Unirea „face puterea”, sunt realităţi care au înnobilat numele poporului nostru şi i-au dat tărie să reziste în faţa tuturor vicisitudinilor istoriei.

Pentru înaltul şi mereu perenul ideal de Unire şi de Unitate au luptat, la vremea lor, printre mulţi alţii, de la Burebista şi Decebal, voivozii Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneţti (1386-1418); Iancu de Hunedoara, domn al Transilvaniei (1441-1446); Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457-1504) şi Mihai Viteazul, domn al tuturor românilor ( 1593-1601), care a înfăptuit, în anii 1599-1600 statul centralizat, unitar şi independent. În ziua de 27 mai 1600, voivodul Unificator Mihai Viteazul s-a proclamat ceea ce era de fapt şi de drept, „Domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a Toată Ţara Moldovei”, el intrând în istorie ca un simbol strălucit şi însufleţitor pentru toate generaţiile care au militat, au luptat, ori s-au jertfit pentru înaltul ideal al înfăptuirii, al păstrării sau refacerii unităţii pământului românesc. Fapta Unificatorului a însemnat un început care va jalona de atunci încoace, lupta pentru Unire şi Unitate în spaţiul Carpato- Danubiano- Pontic. În numele libertăţii şi Unităţii Patriei române au urmat alte momente istorice: răscoala populară din 1784-1785, care a avut în fruntea ei pe Horea, Cloşca şi Crişan şi care a reprezentat în epocă „simbolul renaşterii Daciei”; revoluţia din 1821 de sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, amplă mişcare populară şi naţională declanşată „pentru binele şi folosul a toată ţara” „ca unii ce suntem de un neam şi de o lege”, când s-a proclamat cu tărie că „Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor”; revoluţia română de la 1848-1849, care a avut în frunte, ca lideri de necontestat, un Bălcescu, un Iancu, un Kogălniceanu, un Eftimie Murgu şi mulţi alţii, şi care au făcut să se audă, dincoace şi dincolo de Carpaţi, , de la Tisa până la Nistru, strigătul de pe Câmpia Blajului a zecilor de mii de glasuri: „ Noi vrem să ne unim cu ţara!” Idealul unităţii- naţional-statale s-a materializat prin Unirea din 24 ianuarie 1859 sau „Unirea cea Mică”. Ea s-a realizat fără violenţă, în condiţiile dreptului maselor populare de a-şi hotări destinul. După cum avea să afirme marele om de stat Mihail Kogălniceanu, Unirea din 1859 a fost „ actul energic al întregii naţiuni române…Unirea naţiunea a făcut-o… Cheia boltei fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional”. Unirea Principatelor Române reprezintă actul politic care stă la baza României moderne. În vara anului 1853 izbucneşte războiul Crimeii, început de Rusia împotriva Imperiului Otoman. La Congresul de pace de la Paris (1856), reunit după înfrângerea Rusiei, s-a adus în plan politic internaţional şi situaţia principatelor Dunărene, unirea acestora fiind una dintre problemele importante puse în faţa Congresului. La Congresul de la Paris s-a stabilit ca cele două ţări să treacă sub suveranitatea Turciei, punându-se capăt protectoratului de câteva decenii a Rusiei. S-a creat şi posibilitatea că cetăţenii români să se pronunţe pentru unire. În sprijinul Unirii s-au pronunţat: Franţa, Rusia, Sardinia, Prusia; împotrivă: Turcia, Austria. Patrioţii români, prin reprezentanţii lor distinşi: M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Costache Negri, Al Ioan Cuza, V. Mălinescu, Constantin A. Roseti, fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, Nicolae Orăşanu şi mulţi alţii, au depus eforturi deosebite pentru realizarea Unirii şi au făcut cunoscute idealurile de unire a celor două principate peste hotare. În 1857, Marile Puteri acordă dreptul de a se consulta populaţia cu drept de vot despre Unire. În acest scop s-au constituit adunări Ad-hoc, care urmau să se pronunţe asupra organizării politice şi sociale a ţărilor române. Pregătirile şi alegerile pentru adunările Ad-hoc s-au desfăşurat diferit în cele două ţări.

În Ţara Românească, fostul domn, caimacamul Alexandru Ghica, a adoptat o poziţie de înţelegere faţă de partida unională; majoritatea membrilor din Divanul Ad-hoc au spus „Da” pentru Unire.

În Moldova însă, caimacamul Nicolae Vogoride, agent al Turciei şi al Austriei, s-a opus şi a intimidat partida naţională.De asemenea, a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul Ad-hoc. Şansa a făcut ca N. Vogoride să se destăinuie, prin scrisori, fratelui său din Constantinopol, iar corespondenţa a fost furată şi publicată în presa europeană, la Bruxelles. Marile Puteri au anulat falsele alegeri. În toamna anului 1857, în urma noilor alegeri, toţi s-au pronunţat pentru Unirea Principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti.

În 1858, Convenţia de la Paris a stabilit ca Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei să rămână sub suzeranitatea „Maiestăţii Sale Sultanul” şi sub protecţia Marilor Puteri. Unirea propusă aici era una mai degrabă formală, cele două principate urmând să funcţioneze separat în mare parte, ca până atunci, cu doar câteva puncte comune: o Comisie Centrală la Focşani, care reprezenta un fel de Parlament mai mic, Armata şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. Capitalele rămâneau aceleaşi, la Bucureşti şi Iaşi, şi se intenţiona ca domnitorii să fie diferiţi. În anul următor 1859, în data de 5/17 ianuarie, au fost organizate alegeri la Iaşi, domnitor fiind ales Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie, au avut loc alegeri şi la Bucureşti. Şi aici a fost ales, sub presiunea populaţiei, domnitor tot Alexandru Ioan Cuza. Marile puteri au fost puse în faţa faptului împlinit; cu cele două principate conduse de acelaşi domnitor.

Meritul lui Cuza a fost că a reuşit recunoaşterea internaţională a Unirii Principatelor Române şi, prin reformele sale în toate domeniile, a pus bazele statului român modern. După 157 de ani, ziua de 24 ianuarie ne face să retrăim paşii făcuţi de strămoşii noştri pentru tot ce înseamnă azi România. S-a început, de fapt, făurirea României Mari. Să fim mândri de ce-au realizat străbunii noştri, să apărăm fiecare palmă din glia strămoşească şi “….de-ar veni cel sfânt,/ Zamolxe, c-un întreg popor/ De zei, i-am întreba: ce vor?/ Şi nu le-am da nici lor pământ,/ Căci ei au cerul lor”;…… “Pămâtul nostru-i scump şi sfânt,/ Că el ni-e leagăn şi mormânt:/ Cu sânge cald l-am apărat,/ Şi câte ape l-au udat/ Sunt numai lacrimi ce-am vărsat”.

 

Romulus Modoran

 

Comportamente din trenul vietii! by Romulus Modoran

30/08/2015

Modoran Romulus

Conform dicţionarului explicativ al limbii române semnificaţiile cuvântului comportament (comportamente, s.n.) sunt: 1. Modalitate de a acţiona în anumite împrejurări sau situaţii; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul manifestărilor obiective ale oamenilor prin care se exteriorizează viaţa psihică.

În viaţă: „fii atent la gândurile tale, pentru că ele vor devenii cuvinte! Fii atent la cuvintele tale, pentru că ele vor deveni fapte! Fii atent la faptele tale, pentru că ele vor deveni obiceiuri! Fii atent la obiceiurile tale, pentru că ele îţi vor forma caracterul! Fii atent la caracterul tău, pentru că el va fi destinul tău!”

Deci, fii atent la comportamentul tău!

Învaţă să gândeşti pozitiv! Gândirea pozitivă conduce la o creştere extraordinară a eficienţei. Gândirea pozitivă face să iasă la iveală abiliăţti şi resurse personale nebănuite şi, totodată, menţine mintea în armonie, alungând teama, îngrijorarea şi neliniştea, care sunt inamicii succesului şi eficienţei. Ea aranjează mintea într-o stare de reuşită. Ascute simţurile şi le face mai pătrunzătoare. Gândirea pozitivă permite să te concentrezi asupra ţelului, în loc să vezi doar obstacolele din calea spre acel anumit scop. Omul care gândeşte pozitiv va transmite atitudinea sa întregului său grup. El va fi răsplătit cu entuziasm şi hotărâre, renăscute pentru atingerea scopurilor dorite.

“Când ţi se pare atât de greu,/ S-asculţi cum lumea te bârfeşte/ Atunci, ascultă sfatul meu…Zâmbeşte!”

Viaţa este plină de oportunităţi şi obstacole, miracole şi mistere, este un tren lung. “Un lung tren ne pare viaţa./ Ne trezim în el mergând,/ Fără să ne dăm noi seama,/ Unde ne-am suit şi când.”

Cât mai multe vagoane să fie pline cu amintiri frumoase, cu realizări, cu oameni cu suflet curat, blând şi îmblânzitor, cu iubire, cu copii, dar şi cu bătrâni plini de înţelepciune.

În vagonul cu amintiri să-ţi închipui că “eşti pe munte seara, stând singur să te rogi şi frumoase amintiri, de unul să invoci!”

Următorul vagon să fie plin cu roadele muncii, cum este “mărul de lângă drum şi fără gard, în ramurile căruia poame roşii ard.” Acolo să fie şi oameni generoşi, cu sufletul frumos şi care să îndemne pe ceilalţi călători să ia roade “fără sfială,/ Că n-o să dea la nimeni socoteală.”

Trenul vieţii ar fi sărac şi incomplet fără “iubire, ca un bibelou de porţelan, cu existenţa efemeră.” Să înserăm pe acest vagon următoarele versuri: “Păstrază-mă în ochii tăi/ Să fiu mereu cu tine./ Azi te iubesc mai mult ca ieri/ Şi mai puţin ca mâine.”

În vagonul copiilor să călătorească şi ce mici şi cei tineri ce privesc spre soare, frumoşi care mai de care. Ei vor avea grijă de ce le-au lăsat “străbunii şi tot ei vor sta în calea vânturilor şi furtunii.”

“Cine are părinţi, pe pământ nu în gând/ Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.” Este vagonul în care călătoresc fiinţele cele mai dragi, cei pe care, deseori, în special atunci când o ducem bine, îi uităm. Depinde de comportamentul fiecăruia.

Romulus Modoran

Psihologia poporului român by Romulus Modoran

23/08/2015

Modoran Romulus Prietenul nostru dl Romulus Modoran ne propune o tema foarte interesanta interesanta:

În om este atâta realitate câtă este în el energie de muncă” – Constantin Rădulescu Motru.

Constantib Rădulescu Motru, reprezentant de seamă al şcolii filozofice româneşti, gânditor cu formaţie enciclopedică, savant, dar şi remarcabil dascăl şi promotor al noului în educaţie şi învăţământ, născut la data de 15 februarie 1868 în Butoieşti, judeţul Mehedinţi şi decedat la data de 06 martie 1957 în Bucureşti, rămâne una dintre personalităţile de prim rang din istoria României moderne. A fost un filozof, psiholog, pedagog, om politic, academician şi preşedinte al Academiei Române(1938-1941). Autor a multor cărţi de filozofie şi psihologie. Este crezul unei vieţi închinate adevărului şi binelui, o viaţă pilduitoare pentru generaţia de azi şi pentru generaţiile de mâine.

Preocupările marelui filozof au fost, însă, afirmarea culturii române moderne, cunoaşterea specificului spiritualităţii noastre şi afirmarea personalităţii acesteia în contextul istoriei universale. Psihologia socială, afirma C. R. Motru, are drept scop să determine şi să explice însuşirile sufleteşti ale unei populaţii, însuşiri sufleteşti condiţionate de trei factori principali: de fondul biologic ereditar al populaţiei, de mediul geografic şi de caracterele instituţionale dobândite în timpul evoluţiei sale istorice. Nu toate populaţiile sunt capabile de cultură naţională.

Populaţiile care se ridică la o cultură naţională au în ele particularitatea de a-şi cristaliza experienţa istorică în instituţii de natură spirituală care, odată înrădăcinate, preiau conducerea vieţii lor sufleteşti. Fiecare popor cult îşi are structura şi evoluţia sufletească proprii sieşi, îşi are destinul său. Redăm câteva date privitoare la însuşirile sufleteşti ale poporului român, sub aspectul vieţii sale economice şi sociale, aşa cum arăta marele filozof.

Individualismul sufletului românesc. Românului nu-i place tovărăşia. El vrea să fie de capul lui, stăpân absolut la el în casă, cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Cu timpul, acest individualism românesc poate fi educat şi transformat într-un individualism creator de instituţii.

O altă caracteristică a sufletului românesc este neperseverenţa la lucru început. Românului îi este greu până se apucă de ceva că de lăsat se lasă uşor. Omul din Apus face opere durabile, pe când românul improvizeză. Neperseverenţa la lucru şi-a făcut apariţia în secolul al XIX-lea odată cu apariţia mulţimii de politicieni şi slujbaşi la stat. S-au făcut din politică şi din slujbă profesiuni de muncă uşoară. Perseverenţa la lucru se obţine prin selecţia corespunzătoare a candidaţilor la profesiune. Unde profesiunile se ocupă fără astfel de selecţie, avem de-a face cu neperseverenţa la lucru. La noi, acesta a fost cazul.

Totuşi, românul este prin natura sa ereditară, perseverent la lucru, cum este şi răbdător, conservator, tradiţionist, dar această natură ereditară a lui a fost pervertită de o greşită viaţă instituţională. El este neperseverent fiindcă instituţiile statului l-au obligat la improvizaţii. Sufletului românesc i s-au mai atribuit încă alte multe caracteristici.

S-a spus că este nedisciplinat în ceea ce priveşte munca pe terenul economic. Pe când celelalte popoare din Apus păstrează muncii un ritm regulat, ca de ceasornic, poporul român cunoaşte munca dezordonată.

Românul nu munceşte metodic, ci în salturi. Pe lângă aceste caracteristici nefavorabile, sufletului românesc i se atribuie şi caracteristici favorabile. Se spune despre el că este primitor, tolerant, iubitor de dreptate şi adevăr, religios.

Trebuie să decidem ce tip de cultură formăm poporului român. Este un proces de lungă durată şi nu mai amână întârziere. Ştim că numărul responsabilităţilor indică nivelul culturii. Sufletul omenesc cunoaşte dorinţa de a consuma înainte de a o cunoaşte pe cea de a produce. Dorinţa de a produce vine cu anevoie şi cu mari sacrificii. Înfrângerea apetiturilor vine numai treptat, odată cu răspândirea culturii, cu obişnuinţa suportării îndatoririlor sociale.

Românul nu fuge de muncă, dar vrea o muncă în condiţii speciale, vrea o muncă fără liberă concurenţă, care să se răsplătescă nu după produsul ei, ci după intenţiile lucrătorului.

Omul de caracter, la români, nu este acela care e consecvent cu sine însuşi, ci acel care n-a ieşit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei. Nu este vorba cum sună clopotul. A sunat, ai fost prezent, atunci eşti om de caracter. Cel mai anonim dintre anonimi, intrat în politică, devine dintr-odată „om mare”. Mare a devenit şi Ion, mare a devenit şi Gheorghe, mare a devenit şi Petre. S-a zăpăcit aproape tot neamul că prea are mulţi „oameni mari”.

Noi cei mici şi prea neînsemnaţi dorim: un stat care să nu mai fie proprietatea unora; criteriul de selecţie să fie talentul şi competenţa; intransigenţă morală; să eradicăm politicianismul, dezbinarea şi viclenia; să pregătim ogorul în care seminţele mirabile să de roade. „Tu doreşti, dar EI întreabă/ Omule n-ai altă treabă?”

Romulus Modoran

Îndemn la simplitate by Romulus Modoran

23/08/2015

Modoran Romulus Prietenul nostru Romulus Modoran ne transmite un „indemn la simplitate”:

„Iubire, virtute, geniu, adică tot ceea ce onorează pe om, au fost mai întotdeauna prigonite de om”. (Doamna De Stael scriitoare franceză) 1766-1821.

Sunt oameni care nu simt unul făţă de altul decât indiferenţă. Relaţiile dintre ei încep cu o minciună şi tot cu o minciună se va sfârşi. Ei sunt dintre aceia care nu cunosc niciodată pe nimeni şi nimeni nu-i cunoaşte. Ei doresc toate onorurile, chiar şi pe cele care nu există, iar pe ceilalţi îi tratează cu dispreţ, ca pe ultimii oameni. “Pretindem şi cerem”, acesta este sloganul lor.

În setea sa de progres şi de civilizaţie materială omul s-a transformat, adică a pus pe primul loc ceea ce este secundar înaintea esenţialului. Omul de astăzi este o fiinţă artificială. Complexitatea omului de astăzi nu înseamnă distincţie în înţeles de superioritate, complexitate în înţeles de adâncime şi frumuseţe interioară.

“Omul modern” este avid după putere şi are o sete permanentă de a se îmbogăţi. Educaţia a fost făcută în raport cu unele valori la modă şi nu în raport cu valorile spirituale şi de performanţă. “Omul civilizat” este în genere înclinat să trăiască mai mult prezentul. Principiile după care acţionează nu au nimic comun cu morala şi etica. A fura, a exploata şi a manipula pe cei slabi, a deveni sclavul banului, nemunca şi lipsa de educaţie, petrecerile frecvente sunt, doar, câteva dintre preocupările “omului modern, civilizat”. Ce va fi mâine nu-l interesează pe acest om: “vom trăi şi vom vedea”. Preocupat de ceea ce nu-i firesc, renuntând la ceea ce îi este esenţial, şi-a pierdut adevărata frumuseţe şi tărie, şi-a pierdut tot rafinamentul intelectual şi estetic.

Ce înseamnă a fi cult, distins şi liber de elementele inutile? Să ajungi să-ţi exprimi esenţa? Înseamnă a fi un “om simplu”. Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. “Omul simplu” rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. “Omul simplu” trăieşte viaţa firesc şi esenţial. Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Sensul vieţii este înţeles mai uşor de “omul simplu” decât de “omul complicat”. Cel care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască în lumină şi frumuseţe. “Omul simplu” ajunge să cunoască adâncurile, să cuprindă lumea şi să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei. Cugetul şi fapta nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse. Bucuria trăirii în simplitate poate fi înţeleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul. “Omul simplu” este o făptură vie; o făptură de mare plinătate şi echilibru interior.

Trăim într-o lume diversificată, dar pentru a supravieţui este nevoie de înţelegere, de credinţă; este nevoie să devenim „oameni”.

„Omul simplu” respectă familia, fiindcă numai familia ne oferă realizarea în viaţă, că numai în familie ne bucurăm de clipe frumoase, de respect şi iubire. Şi, că numai familia leagănă toate tristeţele şi usucă lacrimile singurătăţii.

 

Romulus Modoran

Despre dreptate by Romulus Modoran

27/05/2013

Modoran Romulus

Prietenul nostru domnul Romulus Modoran ne propune un nou eseu  prin care ne invita sa meditam asupra conceptului de dreptate la romani si pentru romani!

SGC

Acest subiect a fost analizat, comentat şi interpretat încă din antichitate.

Din dicţionarul explicativ al limbii române rezultă următoarele sensuri pentru cuvintele dreptate, imunitate, inamovibilitate.

Dreptate: principiul moral şi juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine şi să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaşte drepturile fiecăruia şi de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine.

Imunitate: rezistenţa organismului faţă de contactarea anumitor boli; ansamblu de drepturi sau privilegii de care se bucură unele categorii de persoane.

Inamovibilitate: faptul, calitatea sau dreptul de nu putea fi transferat, înlocuit sau destituit din funcţie.

După ce ne-am reamintit semnificaţia acestor noţiuni, să vedem cum sunt ele respectate sau folosite de unii concetăţeni sau de cei care sunt plătiţi să le aplice în litera şi spiritul legii.

Consider că versurile din poezia lui M. Eminescu sunt semnificative în acest sens:

„Spuneţi-mi cei dreptatea? – Cei tari se îngrădiră/ Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;/

Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră/ Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră/

Şi le subjugă munca vieţii lor întregi”.

Trăind în cercul nostru „strâmt (strâmb)” numit România, încă din anii fragezi ai vieţii şi până norocul ne petrece (la bătrâneţe), ne izbim de această „dreptate” ce reiese din versurile menţionate, care se împleteşte ca o mănuşă cu realitatea ( în toate sectoarele de activitate). Acest principiul moral şi juridic a fost aplicat, deseori, în favoarea celor cu „milioane, ce în grămezi luxoase/ Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,/ Şi-s supte din sudoarea prostitului popor”. De câte ori nu ne-am izbit de nedreptatea celor puternici, de descompunerea morală, de nepăsarea exagerată şi josnicia celor ce împart dreptatea, de respectul lor faţă de bogăţie, de chinurile şi deznădejdia celor slabi, de mizeria şi sărăcia în care trăieşte poporul român. Putem spune că astăzi în România pentru un om cinstit, nedreptatea este o realitate.

În romanul „Învierea” al lui L. N. Tolstoi, eroul principal Nehliudov îţi pune unele întrebări şi face reflecţii de genul:

„Ce este anume şi cum a luat fiinţă instituţia numită judecătorie ale cărei urmări directe sunt şi pedepsirea celor fără vină? Cauzele pentru care unii stau zăvorâţi în închisoare, iar alţii, întocmai ca aceştia, sunt liberi, ba chiar îi judecă pe primii. Soarta oamenilor nevinovaţi, chiar şi din punctul de vedere al guvernului, atârnă deseori de bunul plac, de timpul liber sau de dispoziţia celor puşi să facă dreptate. Ne-am obişnuit să credem că procuratura şi oamenii justiţiei s-au schimbat. Nu. Ei sunt nişte funcţionari care nu se gândesc decât la ziua lefii. Îşi încasează leafa, pe care o visează cât mai mare şi la atât se mărginesc principiile lor. Sunt în stare să acuze, să judece şi să condamne pe oricine vrei. Şi că, uneori, dreptatea se face cu zarurile. Dacă iese un număr cu soţ, atunci câştigă pârâtorul, dacă iese fără soţ, câştigă pârâtul. Astfel au fost achitaţi cei vinovaţi, şi osândiţi cei nevinovaţi”.

Făcând o analogie cu situaţia din România, constatăm că o parte din cele relatate în acest roman sunt actuale. Mă gândesc la cel care a fost închis, pe nedrept, 12 ani, iar după ce a fost eliberat a murit. Tot la fel de  grav este că cel sau cei care l-au condamnat pe nedrept au fost „recompensaţi” cu pensii substanţiale. Din punctul meu de vedere este o ofensă (sfidare) adusă cetăţenilor şi statului de drept. Revenind la definiţiile imunităţii şi inamovibilităţii, observăm că nimeni nu este absolvit de răspundere şi că nimeni nu poate să fie mai presus de lege.

Dar cei care ne-au condus destinele după 1989 şi mulţi alţii, sunt? Unii au, acum, demnităţi în stat.

Veniţi la serviciu! Au făcut acest îndemn Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu sau Victor Ponta? Să explice cetăţenilor cum de au luat o ţară cu zero datorii externe, 22,8 milioane de locuitori şi 8 milioane de locuri de muncă şi după 23 de ani datoria externă este de 100 miliarde de euro, numărul de locuitori este de 19 milioane, numărul locurilor de muncă este de 4,2 milioane, împrumuturi de 20 miliarde de euro, industria şi agricultura subdezvoltate, sănătatea şi educaţia cu mari deficienţe. Răspunde cineva pentru starea economiei româneşti? Generaţiile de tineri, copiii noştri, desigur, îi vor judeca. Ce umilinţă, ce pedeapsă mai mare este pentru un absolvent de şcoală ca prima sa ocupaţie să fie cea de şomer?. Şi nimeni nu răspunde. De ce?

Astfel mulţi dintre noi ajungem la dezgust moral şi cerem pedepsirea celor care au săvârşit, săvârşesc şi sprijină această cruntă nedreptate. Dorim să scăpăm de păduchi. Aşa cu reiese din versurile lui N. Labiş:

Ne umblau pe trup păduchii când gemeam în lanţuri grele;/ Azi, când slobod ne e braţul ei s-au furişat sub piele,/ Noi muncim să strângem seve – mai bogat e-al nostru sânge,/ Însă sângele şi seva nu pentru păduchi le-om srânge./ Noi nu vom răbda veninul, nici prostia, nici hoţia,/ La nevoie smulgem piele să stârpim păducheria”. Aceştia trebuie să piară fiindcă: „Nu vom mai putea răbda şi foamea ne va răscula” şi atunci: „Cum nu vii, tu, Ţepeş doamne…..”.

Să învăţăm, totuşi, că noi am fost trimişi, aici pe pământ, din voinţa cuiva şi cu un rost anume. Să căutăm adevărul, iar toate celelalte ni se vor îndeplini. Deseori le căutăm pe celelalte şi fireşte că nu le aflăm.

Cu criză sau fără criză, cu FMI sau fără, doar adevărul, educaţia, învăţatul, cunoaşterea, cartea, cultura  şi credinţa ne vor duce mai departe.

Romulus Modoran

Omul by Romulus Modoran

03/04/2013

Modoran Romulus  Prietenul nostru dl Romulus Modoran va propune o analiza a Omului:

Ideea principală a articolului este înfăţişarea unui om.

Însă nimic nu-i mai greu pe lume, mai ales acum.

Omul cu sufletul frumos şi sincer, asemănător cu surâsul unui copil, nu are pic de mândrie, poate să se umilească şi se consideră mai prejos decât alţii.. Toţi nu fac nici cât degetul lui cel mic, nici în privinţa inteligenţei, nici în a inimii. Este mai cinstit decât toţi, mai nobil decât toţi, mai bun decât toţi, mai blând şi mai inteligent decât toţi. Omului cu sufletul frumos îi este mai bine să fie nefericit, dar să ştie, decât să trăiaescă fericit şi să îl prostească cineva. Nu-i uşor să clădim raiul pe pământ, dar cu aceşti oameni este posibil să înfrumuseţăm lumea. Inteligenţa creierului, a sufletului şi frumuseţea vor mântui lumea.

Îmi doresc acest om!

Sunt oameni care nu simt unul făţă de altul decât indiferenţă. Relaţiile dintre ei încep cu o minciună şi tot cu o minciună se va sfârşi.  Ei sunt dintre aceia care nu cunosc niciodată pe nimeni şi nimeni nu-i cunoaşte. Îi cred mai prosti decât ei, pe cei care judecă altfel. Ei doresc toate onorurile, chiar şi pe cele care nu există, iar pe ceilalţi îi tratează cu dispreţ, ca pe ultimii oameni. “Pretindem şi cerem”, acesta este sloganul lor. Aproape întotdeauna, la începutul carierei lor (şi adesea chiar la sfârşitul acesteia), inventatorii şi geniile n-au fost consideraţi de către  astfel de oameni şi de către societate decât nişte proşti, iar aceasta este observaţia prea bine cunoscută tuturor. M.Eminescu şi C. Brâncuşi sunt exemple concludente.Tinereţea este tocmai vârsta când omul este mai vulnerabil şi poate cădea mai lesne sub influienţa unor idei denaturate . De aceea, cei tineri trebuie feriţi de influienţa oamenilor cu sufletul murdar. Dar care mamă nu-şi doreşte  să-i fie copilul fericit, să trăiască în belşug chiar fără originalitate (onestitate). Legănând pruncii, le şoptesc şi le cântă.  În aur o să te îmbraci, bogat să te faci.Unii dintre reprezentanţii noştri mai că nu iau ura făţă de ţară drept adevărată dragoste de patrie. Acum de cuvintele dragoste de patrie au început să se jeneze, chiar notiunea au eliminat-o, considerând-o  dăunătoare şi insignifiantă. “Mimează respectul pentru cele sfinte, dar au vândut şi pământuri şi morminte”. Egoismul omenesc nu cunoaşte graniţe, până şi oamenii de cel mai înalt rafinament moral şi intelectual sunt cuprinşi de egoism. În asemenea situaţii, scrâşnetul căruţelor care aduc pâine omenirii flămânde este, poate, mai benefic decît liniştea spirituală.

Îmi iau adio de la acest om!

Atunci când este nevoie, omul trebuie să spună nu. Până aici!, ai mers prea departe, există o limită peste care nu se poate trece. Revolta nu funcţionează fără sentimentul că tu însuţi, într-un anume fel şi într-o anume privinţă, ai dreptate. El susţine că există lucruri care merită să fie apărate. Până acum, el cel puţin tăcea, chiar dacă era neîndreptăţit, dar aceasta era totuşi acceptată. Mişcarea de revoltă îl poartă dincolo de simplu refuz. El depăşeşte chiar limita pe care i-o fixase adversarul său, cerând acum să fie tratat drept egal. Aşadar, conştiinţa iese la lumină şi odată cu ea, revolta. Mai bine să mori în picioare decât să trăieşti în genunchi. Dorinţa omului revoltat este totul sau nimic. Aparent negativă, pentru că nu creează nimic, revolta e profund pozitivă, fiindcă relevă ceea ce merită întotdeaună apărat în om. Revolta este actul omului informat, conştient de actele sale. Pentru a exista, omul trebuie să se revolte, dar revolta sa, să respecte o anumită ordine, să nu depăşească o anumită limită. Mă revolt, deci existăm.

Imi trebuie acest om!

Mulţi dintre noi suferim de „improductivitate”, un fel de incapacitate de a da ce avem mai bun în noi. Avem arcul şi săgeţile, dar nu avem capacitatea de a întinde arcul şi a da drumul săgeţilor. „Improductivitatea” este trăsătura „omului de prisos”. Un om cu calităţi deosebite, dar incapabil să-şi valorifice talentele în societate. Emblematic este moşierul Oblomov din romanul cu acelaşi nume al lui Ivan Goncearov, care îşi petrece toată ziua în pat gândindu-se la nenumăratele lucruri măreţe pe care le va face când (dacă) se va da jos din pat.

Deşi retrograd, e totuşi ceva mai mult decât nimic. „Omul de prisos” se înstrăinează de viaţa socială, faţă de care se simte (şi este!) superior din punct de vedere intelectual, este profund sceptic, capabil de orice actiuni măreţe, dar care nu face nimic pentru a le realiza, pentru că nu crede în posibilitatea schimbării. El nu e înstare nici să înceapă, nici să termine ceva. Este la fel de obosit cum este o pasăre care zboară cu o singură aripă. Poate să devină membru al celui mai select club şi n-ar face nimic decât să se tot stimeze. Dacă te consideri un om superior, trebuie să ştii că suma acestor superiorităţi are semnul minus în planul relaţiilor sociale. Este nemaiauzit  ca un om care îşi înţelege atât de bine lipsurile să nu facă nimic ca să le îndrepte. Uneori găseşti leacul chiar în otravă. Tribul cafrilor trata muşcăturile de scorpion punându-l pe acesta să muşte încă odată din acelaşi loc. Am văzut „semeni” plini de porniri nobile, sensibili la tot ce este frumos, care după ce şi-au unit destinele cu „semeni” de cea mai joasă spiţă, au coborât la nivelul lor, la meschinăria şi egoismul lor, la vanitatea, îngustimea şi micimea găndirii lor.

Nu-mi trebuie acest om!

Un alt produs al „improductivităţii” este şi „geniul fără portofoliu”, aşa cum sunt miniştrii fără portofoliu, o variantă pozitivă a „omului de prisos”, omul înzestrat şi talentat care nu face nimic, dar ar putea face orice dacă i s-ar cere. Este un om al cărui potenţial poate şi trebuie să fie valorificat. Dar acesta poate să fie reformatorul propriei persoane. Sunt convins că fiecare dintre noi trebuie să-şi plătească tributul de naivitate pe lumea aceasta, asemănător „geniilor fără portofoliu”.

Trăim într-o lume diversificată, dar pentru a supravieţui este nevoie de înţelegere şi de credinţă. Fericiţi sunt cei care încep cu faptele!

Romulus Modoran

 

Spune Adevarul by Romulus Modoran

20/12/2011

 

 

 

Sensul vieţii este să spunem adevărul şi să schimbăm viaţa celor suferinzi. Datoria şi responsabilitatea noastră este de a ajuta generaţiile viitoare. Cu cât vor exista mai multe voci care spun adevărul, cu atât mai mare va deveni şansa de schimbare. Trebuie să transformăm persoane, să le schimbăm viaţa. Din neputincioşi şi dependenţi, să devină stăpâni pe ei, independenţi şi cu o minte ascuţită. Dacă le oferi oamenilor posibilitatea de a-şi atinge potenţialul, poţi rezolva multe probleme. Când le dai de mâncare celor flămânzi, ei spun că eşti un erou. Când îi întrebi de ce sunt flămânzi, spun că eşti comunist. Din păcate, societatea noastră a creat oameni flămânzi şi neputincioşi. De aceea, se impune un proces de schimbare şi transformare a generaţiilor următoare, care să devină stăpâne pe propriile vieţi, datorită educaţiei, viziunii şi creativităţii. E un proces de reevaluare şi de recăpătare a încrederii în sine, de descoperire a propriilor talente şi abilităţi, de a privi lumea cu alţi ochi.

Dacă vrei să schimbi ceva, o poţi face. Nu poţi să fii pasiv. Pentru că nu poţi spune: „Nu fac asta pentru că oricum nu se schimbă nimic”. Dacă adopţi o astfel de atitudine, atunci chiar nimic nu se va schimba niciodată. Totul pleacă de la individ, de la întrebarea: ce consecinţe pot avea acţiunile mele? Perioadele de mare dificultate sunt şi perioade de mare câştig şi putere. Să ne concentrăm asupra promovării valorilor umane. Când valoarea umană nu contează pentru cei care administrează guvernele, sau lucrează în domeniul economic atunci corupţia şi sărăcia se înmulţesc.

Oamenii să se informeze, să ştie să întrebe, să vrea să înveţe, să aibă putere, să-şi conducă singuri viaţa, şi că a face bine este singurul lucru logic. Globalizarea este o bestie cu faţă umană care oferă o prosperitate de neimaginat celor educaţi şi celor din familii bune, în timp ce împarte numai suferinţă şi disperare celor mai săraci din lume. Pentru unii, noul sistem economic înseamnă minimalizarea costurilor de producţie şi maximizarea profitului; pentru mulţi alţii, înseamnă confruntarea cu sfârşitul siguranţei oferite de acelaşi loc de muncă, devenind martorii reapariţiei aşa numitelor „ateliere” în care oamenii muncesc peste program şi în condiţii inumane. În epoca cinismului şi lăcomiei, toate ideile juste sunt nepractice. Nu mai avem dreptul să fim pasivi. Dacă nu începem să acţionăm acum, generaţia următoare va moşteni eşecul nostru în a produce schimbarea. Noi trăim foarte izolaţi de disperarea, durerea, chinul şi suferinţa celor din jur. A accepta ca oamenii să fie nedreptăţiţi, înseamnă să nu dai dovadă de omenie. Comunităţile nu trebuie să tolereze un astfel de comportament. Pentru că dacă îl vor tolera, el va constitui un teren fertil în care vor fi plantate seminţele distrugerii. Trebuie să restaurăm încrederea în cadrul societăţii civile pentru ca oamenii să creadă că, şi în cele mai dificile circumstanţe putem reuşi.

Nimeni nu are  nevoie de adevăr mai mult decât cei oprimaţi. Nu poţi să reduci pe cineva la tăcere prin forţă. Adevărul, dreptatea şi compasiunea vor prevela, indiferent cât de puternici sunt unii, indiferent cât de rea este situaţia. În familie să fim educaţi să alegem între bine şi rău şi că oamenii trebuie trataţi corect. Mă gândesc la copiii de azi, care au nevoie de vocile noastre, de ajutorul nostru. ( Copilul este centru vieţii mele. Centru centrului meu). Nu mai avem dreptul să nu luam atitudine. Relaţiile noastre cu cei din jur ne afectează destinul. Este important să-i ajutăm pe cei marginalizaţi, pe cei care sunt uitaţi. Nimănui nu le pasă de ei. Nimănui. Nu este nicio glorie să înjoseşti oamenii. Nu există glorie în persecuţie. Aceasta este lecţia cea mai importantă.

Există o competiţie universală între bine şi rău. Şi eu cred că, în cele din urmă, binele va învinge răul. Dar binele nu poate învinge răul prin retragerea din calea lui. Binele trebuie să înfrunte răul.

Educaţia m-a învăţat că, şi la bine şi la rău, trebuie să înfrunţi problemele şi să nu fugi de ele. Trebuie să fii înarmat tot timpul cu o busolă care să-ţi arate calea cea bună. Să tii cont de puterea celor lipsiţi de putere. Societăţile bazate pe adevăr trebuie să se confrunte cu reconstrucţia morală.

Să avem credinţa că lăsăm copiilor noştri cea mai bună Românie, la creerea căreia am contribuit şi noi. Deşi imaginea e destul de sumbră, există şi raze de lumină. Sunt convins că dacă nu ne salvăm copiii, nu vom fi în stare să ne salvăm nici pe noi înşine. Nu pot să cred că Dumnezeu ne-a dat toată această bogăţie, iar noi nu reuşim să avem grijă de cei mai vulnerabili dintre noi.

„Dacă nu poţi să fugi, mergi; dacă nu poţi să mergi, târăşte-te, dar nu te opri”.

      Trebuie să schimbi lucrurile.

Romulus Modoran

Delimitarea raspunderii!

10/04/2011

 Dupa aproape 4 ani de experimetare a comunicarii pe blog cu persoane interesate de probleme de energetica simt nevoia sa inserez un scurt articol dedicat „delimitarii raspunderii” acea sectiune  „disclaimer” asociata majoritatii web-site-urilor utilitare.

Postez informatii si dau raspunsuri cu buna credinta. Calitatea acestora depinde insa de acuratetea informatiei primare la care am acces  si/sau dupa caz de gradul in care am reusit sa definesc problema asupra careia mi se cere opinia. De asemenea calitatea opiniilor exprimate de mine este subsumata convingerilor profesionale pe care le am, la un moment dat, asupra unui subiect fara ca aceasta calitate sa corespunda tuturor exigentelor.

Nu in ultimul rand, accept ideea ca anumite opinii exprimate de mine pe blog pot fi gresite.

In timp imi pot schimba opinia asupra unui anumit subiect ca urmare a documetarii suplimetare si/sau accesarii unor noi detalii sau intelegerii mai bune a unui subiect. Este foarte posibil insa sa nu revin asupra unor afirmatii asupra carora mi-am modificat pozitia pur si simplu pentru ca, mai ales in cazul comentariilor, nu tin o evidenta a acestora!

Prin urmare va invit sa utilizati cu discernamant si circumspectie informatiile la care aveti acces pe blog. De preferat sa verificati informatiile din surse mai autorizate!

Raspunderea asupra consecintelor utilizarii informatiilor de pe bog apartine in intregime utilizatorilor  acestor informatii!

Prezentul mesaj are menirea de a constientiza utilizatorii asupra riscului de a utiliza niste informatii gresite si in acest mod sa previn nemultumiri si/sau pagube de orice forma sau cuantum.

Cu stima,

Stoian Constantin

Psihologia succesului by Romulus Modoran

26/09/2010

“Dacă vi se pare că nu vă reuşeşte mai nimic în viaţă,

atunci acest studiu reprezintă exact ce aţi căutat.Vă poate

ajuta să vă transformaţi eşecurile în realizări”

Oamenii nu se nasc fericiţi sau nefericiţi. Un grup de psihologi de la Universitatea din Hertfordshire a elaborat un studiu pe tema “De ce anume depinde succesul”.Conform acestui studiu, fiecare om ”îşi face norocul” şi este capabil să îşi sporească şansele de succes.

Astfel, norocoşii, chiar dacă nu sunt conştienţi de cele de mai sus, trăiesc după patru principii de bază:

Ø      încearcă să-şi creeze singuri şanse de succes – ei simt succesul, creează situaţia

corespunzătoare pentru a-şi atinge scopul propus şi se străduiesc să nu piardă nici o ocazie favorabilă. Lucrurile merg bine pe măsură ce aceşti oameni învaţă să perceapă liniştiţi viaţa şi nu se tem de experimente şi de noi încercări;

Ø      cred în vocea lor interioară” şi încearcă să acţioneze cum le dictează intuiţia. Acest lucru

le reuşeşte pentru că de-a lungul vieţii ei învaţă să îşi antreneze intuiţia, să mediteze şi să îşi alunge din minte orice gând de prisos;

Ø      sunt optimişti, adică au convingerea că vor avea în mod obligatoriu noroc, şi, în cazul unor

nenorociri, se gândesc că se putea şi mai rău. Această atitudine îi ajută să aibă încredere în forţele proprii şi să-şi îmbunătăţească relaţiile cu cei din jur;

Ø      norocoşii, sau cei care reuşesc, au capacitatea de a transforma un nenoroc într-o şansă,

folosind diferite mijloace psihologice. Uneori ajung până acolo încât pur şi simplu visează să li se mai întâmple şi ceva rău.

În majoritatea cazurilor, pentru optimişti, reuşita reprezintă nu ceva ce li se întâmplă, ci ceva

ce pot ei singuri să construiască. Pesimiştii, dimpotrivă, sunt capabili să găsească nenorociri chiar şi în cea mai “abundentă” fericire. Insuccesul este o stare a minţii. Nu trebuie să credeţi că ceva reprezintă o nereuşită până când dumneavoastră nu o percepeţi în felul acesta.

Oamenii devin neatenţi şi neliniştiţi, iar viaţa lor devine dezorganizată, atunci când mintea le este preocupată de o anumită problemă care le macină gândurile.

Vă recomand un aforism la care vă puteţi gândi în cazul unei nereuşite.” Când am crezut că am atins cel mai de jos nivel, am auzit cum cineva bătea în sus de sub mine”.

În cazul unei nereuşite funcţionează legea compensaţiei, pe care atât de frumos a exprimat-o unul din clasicii ruşi: ”Ghinionist la cărţi, dar norocos în dragoste”. “Marile descoperiri se nasc întotdeauna din experimente sau experienţe ratate! – a afirmat Isaac Asimov şi, într-adevăr, avea dreptate. Datorită “întâmplărilor întâmplătoare” s-au descoperit emanaţiile radioactive, penicilina, au fost inventaţi coloranţii artificiali e.t.c.

Când aveţi parte de nereuşite, intraţi în stare de stres.

În ultimul timp, depresia şi problemele legate de aceasta au început să le dea medicilor adevărate dureri de cap. Pe bună dreptate, ce să faceţi cu un om care se plânge că are o stare sufletească proastă?

Iată câteva recomandări pentru cei care cad des victimă frământărilor sufleteşti şi depresilor:

Ø      de regulă, depresia se instalează la persoanele cu un respect de sine scăzut şi cu foarte

puţină încredere în forţele proprii. Alcătuiţi o listă a calităţilor dumneavoastră. Veţi rămâne uimiţi de câte calităţi veţi găsi la persoana dumneavoastră;

Ø      multe persoane predispuse la depresie exagerează în aprecierea gravităţii problemelor

proprii şi percep greutăţile vieţii într-un mod prea tragic. Multe dintre aceste persoane nici măcar nu pot să facă faţă propriilor trăiri. Nu vă ruşinaţi să vorbiţi despre problemele dumneavoastră şi veţi vedea că vă veţi lărgi cercul de prieteni;

Ø      analizaţi-vă amănunţit relaţiile cu cei din jur. Se află cumva printre aceşti oameni persoane

care vă provoacă neplăceri? Oare nu ar fi mai bine să evitaţi comunicarea cu persoanele respective?

Ø      poate aveţi impresia că în viaţa dumneavoastră nu sunt destule sărbători. Perioadele de

linişte şi calm sunt absolut necesare pentru sănătatea dumneavoastră. Învăţaţi să vă bucuraţi de viaţă. Retrăiţi amintirile copilăriei;

Ø      efortul fizic îmbunătăţeşte starea sufletească a omului. Se pare că, în momentul depresiei,

organismul uman cunoaşte o scădere a nivelului substanţei active numite feniletilamină, iar efortul fizic duce la creşterea acestuia. Autorii cercetărilor recomandă medicilor generalişti să prescrie exerciţii fizice tuturor pacienţilor ce acuză depresii.

Ce trebuie să ştim pentru a avea noroc

Sarcina noastră este să înţelegem că nu există nenoroc sau neşansă, ci doar reprezentări incorecte ale acestora. Aşadar, ce trebuie să facem pentru a fi fericiţi şi norocoşi?

Orice om primeşte în viaţă ceea ce doreşte şi ceea ce a reuşit să obţină. Doreşte să aibă succes, succesul vine la el. Doreşte să fie un veşnic ghinionist, puteţi fi siguri că aşa se va întâmpla! De aceea, prima condiţie pentru a scăpa de sindromul ghinionistului este să aveţi o viaţă activă, pentru că aşa nu veţi mai avea timp să discutaţi sau să analizaţi insuccesele dumneavoastră:

Ø      în majoritatea cazurilor,sindromul ghinionistului îi afectează pe oamenii care nu au

încredere în forţele proprii şi nu îşi iubesc propria persoană;

Ø      nu consideraţi orice neplăcere drept sfârşitul lumii. În orice situaţie negativă încercaţi să

vedeţi şi partea bună a lucrurilor;

Ø      sărbătoriţi-vă succesele. Este bine să vă mândriţi cu propriile realizări. O astfel de abordare

este mult mai bună decât să vă plângeţi tot timpul de viaţa pe care o duceţi.

Ghidaţi-vă după principiul: ”Dacă îşi merge rău, găseşte pe cineva căruia îi merge şi mai rău şi ajută-l”;

Ø      nu trebuie să vă temeţi de greşelile şi erorile probabile; numai cel ce nu încearcă nimic nu

greşeşte niciodată. Cel mai important este să nu învinuiţi pe alţii de insuccesele dumneavoastră. Obişnuiţi-vă să trageţi învăţăminte din erorile şi insuccesele înregistrate;

Ø      dacă vă temeţi de un insucces sau nu doriţi să vă asumaţi responsabilităţi suplimentare,

atunci soarta degeaba vă surâde. Mai bine ţineţi minte următoarea frază şi repetaţi-vi-o de fiecare dată când aveţi ocazia: Dacă cineva a putut să facă asta, atunci pot şi eu”;

Ø      pentru a şti spre ce vă îndreptaţi, stabiliţi-vă un scop. Scopurile stabilite în mod corect au

uimitoarea capacitate de a se realiza singure, cu condiţia ca acel scop să fie realizabil. Când v-aţi realizat acest scop, treceţi la stabilirea altuia, evident, realizabil şi poate chiar mai complex decât primul.

Preşedintele SUA, A. Lincoln, a pierdut alegerile prezindenţiale de opt ori la rând! Gândiţi-

vă ce încredere în sine a trebuit să aibă pentru a-şi depune candidatura a noua oară când a şi câştigat!

Când dorim să găsim o idee nouă sau o rezolvare la o problemă, trebuie să fim conştienţi că răspunsul la problema noastră se află deja undeva, şi să pornim imediat în căutarea acestuia.

Când omul are o imagine clară despre sine, undeva în interiorul său apare senzaţia că “vede”, ştie adevărul despre sine.

Dorinţele pot fi programate în aşa fel încât să se transforme în succese. Acest lucru este posibil prin conectarea posibilităţilor inepuizabile ale voinţei şi imaginaţiei. Voinţa influienţează în principal conştiinţa, iar imaginaţia deschide calea către profunzimile subconştientului.

Secretul “auto-administrării” cu ajutorul autosugestiei constă în capacitatea de a controla în mod conştient propria imaginaţie. Datorită imaginaţiei, omul este fiinţa cea mai influenţabilă de pe planeta noastră. Tocmai acesta este elementul pe care nu îl scapă din vedere acele personalităţi care doresc să manipuleze masele, cum ar fi în politică, religie, educaţie şi în industria reclamelor. Atât timp cât autosugestia rămâne un obicei” inconştient şi necontrolat, omului îi este sortit să rămână o victimă a circumstanţelor, o fiinţă supusă voinţei altora.

Imaginaţia joacă în viaţa noastră un rol mult mai important decât îşi închipuie majoritatea dintre noi.

Noi suntem propriile noastre dorinţe.

Fie că suntem sau nu conştienţi de acest lucru, fiecare dintre noi poartă cu sine o imagine a propriei persoane.

Imaginea propriului eu, “tabloul” psihic şi spiritual al propriei persoane, reprezintă cheia către cele mai bune calităţi şi moduri de comportament ale acesteia. Imaginea propriului eu determină şi limitele posibilităţilor dumneavoastră, adică acele lucruri pe care sunteţi sau nu în stare să le înfăptuiţi. Crearea unei imagini adecvate şi reale a propriei persoane îi deschide omului calea către noi capacităţi, noi talente. Cu alte cuvinte, acesta este modul prin care insuccesele se pot transforma în succese.

Psihologia propriului eu face lumină asupra conceptului de gândire pozitivă, şi, ceea ce este şi mai important, explică de ce imaginea propriei persoane are uneori rezultate pozitive, iar în alte cazuri acest efect lipseşte cu desăvârşire. Problema constă în aceea că fenomenul de gândire pozitivă se manifestă doar atunci când coincide cu existenţa imaginii despre propria persoană. Dacă respectiva coincidenţă nu apare, atunci trebuie modificată imaginea despre propria persoană.

Acest lucru se explică prin faptul că creierul uman şi întreg sistemul nervos acţionează către un anumit scop, în concordanţă cu principiul existenţei scopurilor personale. Acestea funcţionează ca un “mecanism îndreptat spre un anumit obiectiv”, ca un sistem automat de conducere care acţionează asupra dumneavoastră, ca un “mecanism al succesului” sau “un mecanism al insuccesului” în funcţie de comenzile pe care i le daţi.

Imaginea propriului eu se modifică în bine sau în rău nu numai datorită unui proces de gândire sau înregistrării unor date teoretice, ci în special în urma unui proces de acumulare a experienţelor practice.

Un om sănătos, fericit şi echilibrat nu reprezintă rezultatul unei copilării în care i s-a povestit despre iubire, ci al unor experienţe în care iubirea a fost trăită de el însuşi.

Imaginea propriului eu reprezintă “cheia de aur” către o viaţă fericită şi îmbelşugată, cu condiţia respectării a două reguli:

Ø      toate acţiunile, sentimentele, încercările noastre să coincidă cu imaginea propriului eu;

Ø      imaginea despre sine să fie modificată.

Nivelul fericirii

“Fericirea este acea stare în care, în majoritatea timpului,

ne stăpânesc gânduri plăcute”.

John A.Schindler

Senzaţia de fericire este o calitate specific umană. Când suntem fericiţi, gândurile noastre sunt mai bune, muncim mai bine, percepem totul mai acut şi ne simţim mai sănătoşi.

Se pare că cea mai importantă premisă în percepţia fericirii este prezenţa autorespectului.

Conform studiilor, oamenii fericiţi se iubesc pe sine, cred în ei înşişi, se consideră inteligenţi, sănătoşi şi au o poziţie socială bună. Aceştia sunt optimiştii şi extrovertiţii, oamenii care nu dramatizează situaţiile neplăcute din viaţa lor.

Psihologul rus K. Kikceev a studiat trăsăturile fiziologice ale oamenilor în momentul când aceştia se gândeau la lucruri plăcute sau  neplăcute şi a ajuns la concluzia că, în primul caz, se îmbunătăţeau vederea, simţul olfactiv, auzul, capacitatea de a identifica până şi cele mai mici diferenţe cu ajutorul simţului tactil.

Terapia psihomatică a adus multe dovezi în sprijinul ideii că persoanelor care iubesc viaţa le funcţionează mai bine organele interne ( stomacul, plămânii, inima ).

În anii `60, psihologii din Universitatea Harvard au studiat legătura dintre fericire şi faptele penale ( crime ) şi au ajuns la concluzia că vechea zicală olandeză “Oamenii fericiţi nu comit niciodată crime” este perfect adevărată. Psihologii respectivi au stabilit că majoritatea criminalilor proveneau din familii nefericite. Aceştia nu cunoscuseră bucuria unor relaţii umane normale.

Consider că optimiştii au mai mult succes în viaţă decât pesimiştii. Senzaţia de fericire nu este dată de obiecte, ci de idei, gânduri, perspective asupra vieţii, de acele elemente pe care fiecare dintre noi le poate genera şi dezvolta independent de condiţiile exterioare vieţii sale.

Dacă considerăm pe altcineva responsabil de fericirea noastră, noi singuri ne creăm greutăţi suplimentare. Dacă speraţi ca fericirea să vină la dumneavoastră sau să v-o aducă cineva pe tavă, atunci mai aveţi mult de aşteptat. Nimeni nu poate decide în locul dumneavoastră ce şi cum să gândiţi. Dacă veţi aştepta momentul când realitatea înconjurătoare vă va permite să vă gândiţi la lucruri plăcute, atunci veţi sta toată viaţa într-o stare de aşteptare continuă.

În concluzie, dacă vă închipuiţi că cineva va găsi lampa fermecată şi v-o va face cadou, vă înşelaţi amarnic… Mai bine căutaţ-o singuri!

Puteţi să vă construiţi un alt prezent pentru a avea un alt viitor.

Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi. E mai bine să te laşi

azi de obiceiurile proaste decât să amâni pe mâine

Confucius

ECONOMIST – INGINER

ROMULUS  MODORAN

Vointa de a invinge by Romulus Modoran

20/08/2010

 

      Gândiţi-vă numai la succes. Trebuie să fiţi convinşi că veţi reuşi.Să credeţi cu tărie şi atunci veţi face ceea ce trebuie pentru a reuşi. Dacă oamenii ar aplica şi ar trăi conform înţelepciunii pe care o presupune acest citat, ar fi mai fericiţi şi mai prosperi.

     ’’ De câte ori ieşiţi pe uşă, ridicaţi fruntea sus, ţineţi capul drept şi simţiţi-vă plămânii. Sorbiţi razele soarelui, întâmpinaţi-vă prietenii cu un zâmbet şi puneţi suflet în fiecare strângere de mână. Nu acordaţi nicio clipă de gândire duşmanilor. Stabiliţi-vă clar în minte ce vreţi să faceţi şi apoi,  fără să vă abateţi de la drumul ales, îndreptaţi-vă direct spre ţelul propus. Concentraţi-vă asupra lucrurilor măreţe şi minunate pe care aţi vrea să le faceţi şi după aceea, pe măsură ce trece timpul, veţi constata că întâlniţi ocazii nesperate absolut necesare pentru împlinirea dorinţelor voastre, tot aşa cum coralii îşi iau numai ceea ce le trebuie din valurile oceanului. Îmaginaţi-vă persoana capabilă, cinstită şi utilă care vreţi să deveniţi, gândiţi-vă la aceasta ore întregi şi vă veţi transforma într-o fiinţă cu totul specială. Gândirea este funcţia supremă. Păstraţi o atitudine mentală corectă – plină de curaj, sinceritate şi de entuziasm. Atunci când gândiţi corect, creaţi. Toate lucrurile ajung să existe prin dorinţă şi orice rugăciune sinceră primeşte un răspuns. Ne transformăm în funcţie de cum suntem modelaţi sufleteşte. Ridicaţi fruntea şi ţineţi capul drept. Suntem adevăraţi zei’’.

 

      Graţie, pricepere, hotărâre şi iar curaj. Luaţi aceste cuvinte ca un motto. Iar imnul bătăliei trebuie să fie poemul:

      E simplu să plângi că ai fost învins şi să mori,

      E simplu ca racul să dai înapoi,

      Dar să lupţi atunci când nu mai este speranţă

      Asta da se învaţă.

      Şi chiar dacă de fiecare dată

      Eşti înfrânt, bătut şi speriat de îndată

      Mai încearcă – e uşor să mori oricând

      Greu e să rămâi în viaţă atunci când îţi pui în gând.

                                                                                                                      Ing- econ. Romulus Modoran

Aveti 50 de ani? by Romulus Modoran

16/08/2010

AVEŢI 50 DE ANI

VĂ CONSIDERAŢI BĂTRÂN ?

Dumneavoastă trebuie să vă raportaţi mai mult la nou, la flexibilitate în gândire,să fiţi vesel şi mereu printre tineri,să fiţi sociabil şi să vă hrăniţi spiritual. Astfel totul va merge bine. Evident vârsta înaintează, dar vă veţi simţi mereu tânăr, procedând în acest fel.

Odată cu trecerea timpului chiar şi cei mai bogaţi oameni din lume sunt gata să‑şi ofere averea în schimbul câtorva ani de tinereţe. Oricare ar fi dorinţele şi ambiţiile noastre, totuşi nimic nu ne este mai scump decât viaţa. Toţi oamenii se tem de semnele bătrâneţii, dorindu‑şi să rămână mereu tineri şi activi. Cu toate acestea, cei mai mulţi oameni nu au deloc grijă să‑şi păstreze puterile. Ei violează legile vieţii, compromiţându‑şi vitalitatea şi trăind anarhic, mirându‑se apoi că nu mai dispun de aceeaşi forţă.

Dacă ne‑am strădui la fel de mult să ne păstrăm tinereţea pe cât ne străduim pentru a câştiga bogăţii, am trăi cu mult mai mult. Este ciudat, că deşi ne agăţăm cu disperare de viaţă, ne‑o scurtăm singuri prin modul nostru de a trăi.

Atunci când începem să ne gândim la bătrâneţe şi ne lăsăm copleşiţi de teama simptomelor ei, îmbătrânim zilnic mai mult decât este firesc. Oricine are puterea să‑şi prelungească viaţa dacă înţelege principiul fundamental care stă la baza longevităţii.

O perfectă sănătate, vioiciune şi vigoare nu sânt posibile pentru cel care devine sclavul convingerii că a început să coboare ştacheta, îndepărtându‑se de idealul său că decade , că îi slăbesc forţele. Prin gândurile sale negative omul îşi construieşte singur bariere de netrecut.

Mulţi oameni nu‑şi dau seama că atitudinea şi forţa gândirii este o energie creatoare care produce fără întrerupere rezultate concrete, palpabile, fie în bine, fie în rău. Atitudinea mentală contrară tinereţii creează în noi condiţiile de manifestare ale bătrâneţii. Dacă trăim însă cu gândul tinereţii, dacă ne imaginăm mereu acest proces de întinerire, de reînoire, care se desfăşoară permanent în toate celulele corpului nostru, bătrâneţea ne va învinge cu greu şi foarte încet.

Cel care nu vorbeşte decât de vârstra lui şi numai în acest mod: “când ai trecut de 60 de ani nu mai poţi face nimic ca mai înainte”; gândind mereu astfel a şi început , într‑ adevăr, să îmbătrânească.

“Dacă la 35 de ani te aştepţi mereu să îmbătrâneşti, la 55 de ani vei fi bătrân, deoarece spiritul concretizează în materie ceea ce‑l preocupă ca ideie.”Decăderea începe chiar în clipa în care consideraţi că trebuie să înceapă. Un spirit tănăr se manifestă însă şi în corp.

Una dintre cele mai dezastroase idei care guvernează mentalitatea oamenilor este aceea că decăderea este fatală pe la vârsta de 45‑50 de ani. Şi totuşi nu este admisibil ca cea mai evoluată fiinţă a creaţiei să înceapă să decadă tocmai atunci când începe să înţeleagă şi să trăiască mai complet şi mai înţelept.

Omul a fost făcut să ajungă mai târziu la maturitatea forţei, utilităţii şi a înţelepciunii sale.Nu este posibil să fi fost în planul creaţiei ca fiinţa umană să degenereze la 50‑60 sau 70 de ani, când încă nici la 30 de ani nu şi‑a atins maturitatea. Această proporţie între timpul necesar pentru a ajunge la maturitate şi vârsta decăderii nu are analogie cu proporţia nici unei alte specii de vieţuitoare din regnul animal sau vegetal. Animalele trăiesc de patru sau chiar de şase ori mai mult decât timpul necesar maturizării.

Este oare posibil ca cea mai înaltă operă a Creatorului să nu trăiască nici dublul timpului necesar dezvoltării sale? Omul ar trebui să fie la 50 de ani în primăvara puterii sale şi abia după 75 de ani să‑şi înceapă declinul.

Celebrul medic englez Şir Herman Weber spunea că aproape toţi oamenii ar putea să ajungă la vârsta de 100 de ani. Experinţa, învăţătura şi înţelepciunea acumulate în timpul tinereţii şi maturităţii îl fac pe cel care a dus o viaţă armonioasă să fie capabil să realizeze într‑un singur an, între 60 şi 70 de ani, mai mult decât în zece ani ai tinereţii.

Poetul Stredman spunea:”Nu poţ să înţeleg de ce oamenii şi‑au fixat vârsta de 70 de ani ca limită de viaţă! Cinci sute de ani abia ar fi destul! Primii 50 de ani să călătoreşti, apoi 50 de ani să fii om de ştiinţă apoi 50 de ani om politic şi pe urmă vânător, scriitor, poet, om de lume. Cine nu şi‑ar dori aceasta? Eu mărturisesc că după toate acestea aş vrea să fac o călătorie pe alte planete”.

Nimeni nu îmbătrâneşte înainte de a‑şi pierde interesul pentru viaţă, înainte de a se fi închistat sufleteşte. Atât timp cât păstrezi contactul cu viaţa, spiritul nu poate îmbătrânii .

Un om este bătrân, indiferent câţi ani are, atunci când nu mai simte nimic tinereşte.

Faptul că noi gândim că energia, puterea şi voinţa noastră trebuie să înceapă să decadă de la o anumită vârstă, dinainte fixată, are asupra organismului o influienţă dezastruoasă. Este aproape imposibil să trecem dincolo de limitele pe care singuri ni le‑am fixat sau să înfăptuim ceea ce considerăm că nu suntem în stare să realizăm.

Ne orientăm cu gândul către bătrâneţe şi vom merge pe acest trist drum al neputinţei până la capătul său, dacă nu avem inteligenţa de a ne reîntoarce cu mintea şi prin atitudinea lăuntrică spre tinereţe.

Îndată ce aţi acceptat gândul că îmbătrâniţi, încep să se arate şi semnele bătrâneţii. Dimpotrivă, mentalitatea tinereţii prezentă mereu în minte,se va manifesta şi în corpul vostru, generând armonie,supleţe, frumuseţe şi împiedicând ridurile şi oboseala să îşi pună amprenta asupra voastră.

Un lucru este cert: nu suntem diferiţi de convingerile noastre. Medicul va menţine cu greu în viaţă pacientul care este convins că va muri în curând. Starea organismului este strâns legată de dominanta gândurilor şi convingerilor noastre.

Sunt persoane convinse că nu vor depăşi o anumită vârstă şi care, cu câţiva ani înaintea termenului pe care singure şi l‑au fixat, au început să lichideze conştiincios toate legăturile cu viaţa.Credinţa lor profundă s‑a înfăptuit.Puţin după scadenţă au murit.Asemenea prejudecăţi asupra vieţii sunt cu atât mai periculoase în cazul acelora care duc o viaţă uniformă şi monotonă. Viaţa trăită fără variaţii, aceeaşi zi de zi şi an de an, osifică gândirea. Şi această osificare mentală determină osificarea fizică. Apare mai întâi o slăbire a forţei mentale şi apoi o înţepenire a articulaţiilor. Ridurile apar mai întâi în gândire şi apoi pe chip.

Variaţia este o necesitate a tinereţii şi tinereţea se menţine prin variaţie; înţelegerea mai profundă şi o viziune mai optimistă asupra vieţii, o muncă raţională şi rodnică, o filosofie mai veselă, mai multă igienă psihică au prelungit media de viaţă a ultimelor decenii.

Urmărirea unui scop nobil prelungeşte viaţa.Am fost creaţi ca să săvârşim ceva în lumea aceasta şi în primul rând pe noi înşine. Nimic nu omoară mai repede tinereţea decât lenea sau activitatea împrăştiată, fără scop.Vaporul care stă în port putrezeşte mai repede decât acela care călătoreşte fără odihnă.

Facultăţile creierului, ca şi organele neîntrebuinţate, îmbătrânesc mai repede decât facultăţile şi organele aflate mereu în acţiune. Nu este dificil să‑ţi împrospătezi gândirea şi să‑ţi întinereşti spiritul; este suficient dacă ai în minte gândul cel bun şi înţelept asupra vieţii. Totuşi, este necesară o atenţie neîntreruptă, perseverenţă conştientă şi o hotărâre neclintită.

Dacă doriţi să fiţi tineri trebuie să vă vizualizaţi cu încredere întinerind; procedând astfel veţi genera o refacere constantă a celulelor trupului şi nu un proces de îmbătrânire.

Credeţi în viaţă şi trăiţ‑o, credeţi în tinereţe şi trăiţi‑o, simţiţi‑o şi faceţi ca ea să se manifeste în toţi porii fiinţei voastre.

Închideţi cu hotărâre uşa tuturor duşmanilor tinereţii, tuturor gândurilor care vă pot îmbătrâni.Uitaţi întâmplările neplăcute, evenimentele dureroase, iertaţi‑vă duşmanii. Având o gândire armonioasă vă veţi păstra tinereţea veţi trăi mai mult.

Viaţa de familie este şi ea un puternic mijloc de prelungire a vieţii atunci când este fericită; micile fricţiuni zilnice uzează însă mult tinereţea. Armonia fizică nu poate fi păstrată decât prin armonia gândirii.

Un poet englez, ajuns la 105 ani, afirma că şi‑a prelungit viaţa impunându‑şi să nu se gândească la nimic neplăcut după ora 9 seara. Grijile care ne frământă chiar şi în timpul somnului îmbătrânesc organismul, otrăvind sângele şi stânjenind acel proces mental de regenerare care vizează restabilirea armoniei generale în trup şi suflet.

Echilibrul şi pacea interioară a multor oameni au fost perturbate numai pentru că n‑au ştiut să evite nici în somn preocupările neplăcute; înainte de a dormi trebuie să ne orientăm către gânduri vesele şi încurajatoare. Dacă am avut greutăţi în timpul zilei, nu trebuie să ne culcăm înainte de a alunga din minte tot ceea ce ne‑a iritat şi supărat.

Mai bine amânaţi să vă culcaţi decât să adormiţi fără a vă redobândi armonia şi pacea sufletească care restabileşte echilibrul forţelor în timpul somnului.

Inteligenţa şi gândirea înţeleaptă pot înlătura multe din cauzele care ne scurtează viaţa.Dacă omul ar fi destul de înţelept şi‑ar putea păstra tinereţea şi sănătatea chiar şi 100 de ani.

Oamenii care au avut acces la o anumită cunoaştere ştiu să se elibereze de o mulţime de slăbiciuni mentale, care îi ucid înainte de vreme pe cei ignoranţi. O viziune mai largă asupra vieţii ne pune mai la adăpost de micile mizerii trupeşti decât o perspectivă îngustă, centrată pe preocupări meschine şi mărunte.

O viaţă simplă, dar însufleţită de un ideal înalt, măreşte longevitatea. Oamenii dăruiţi lui Dumnezeu, prin preocupările lor sublime, prin viaţa lor eliberată de egoism şi dedicată aproapelui lor cu o totală dăruire de sine, se bucură implicit de o viaţă îndelungată

Aspiraţiile sunt precum un tonic, ele ascut atât facultăţile minţii cât şi funcţiunile organelor. Echilibrul şi seninătatea sunt prietenii tinereţii, deoarece ele împrospătează vitalitatea trupului. Ne păstrăm tinereţea trăind cât mai mult împreună cu cei tineri, deoarece veselia, înflăcărarea şi spontaneitatea lor sunt molipsitoare.

Hotărâţi‑vă să fiţi aşa cum eraţi atunci când nu vă contestaţi tinereţea, îmbrăcaţi‑vă cât de tinereşte vă îngăduie vârsta şi demnitatea.Nu vă târâţi picioarele; mergeţi drept cu pas elastic, întreţinându‑vă căldura inimii prin iubire, altruism şi bunăvoinţă.

Nu vă fixaţi gândul asupra slăbiciunilor voastre; acestea vă pot înfluienţa negativ.

Este de o importanţă covârşitoare să cultivaţi tot ce vă poate menţine spiritul vioi şi tânăr. Nu luaţi viaţa în tragic, ci învăţaţi să apreciaţi ceea ce ea vă aduce, căci considerând că ea vă oferă prea puţine bucurii, veţi îmbătrânii prea repede.

Glumele inocente şi pline de umor ne întineresc, alungând semnele decreptitudinii. Gluma este sora tinereţii. Pentru a avea o sănătate bună, avem nevoie de un spirit vesel.

Atitudinea mentală aspră, rea, critică, înăcreşte sufletul, secretăm otrăvuri care ne invadează fiinţa şi ne distrug sănătatea şi fericirea. Este uşor de constatat că oamenii întunecaţi sunt prea sumbrii şi că cei egoişti îmbătrânesc mai repede. Şi în plus, asemenea persoane nu sunt privite cu plăcere, nu atrag pe nimeni şi astfel sunt înconjurate de singurătate.

Buna dispoziţie face să dispară grijile, activează circulaţia sângelui şi facilitează digestia. Oamenii veseli dorm bine, sunt căutaţi şi au mulţi prieteni;iar aceia care au mulţi prieteni sunt mai puţin expuşi acceselor de deprimare şi neputinţă. Sociabilitatea creează voie bună şi armonie. Toate acestea consolidează tinereţea şi prelungesc viaţa. Creşterea e opusă bătrâneţii. Cine urmăreşte o continuă dezvoltare mentală, cu alte cuvinte, urmează o cale evolutivă, îmbătrâneşte mai încet decât acela a cărui creştere interioară s‑a oprit.

Atunci când sufletul nu se mai îmbogăţeşte, când idealurile sunt abandonate, când aspiraţiile se sting, atunci bătrâneţea survine.

Rugina şi stagnarea sunt marii duşmani ai tinereţii. A fi mereu activ înseamnă a‑ţi păstra tinereţea şi sănătatea. Dacă doriţi să nu îmbătrâniţi, menţineţi‑vă spiritul mereu ocupat cu gânduri noi şi pozitive. Interesaţi‑vă de tot ceea ce este nou şi bun. Nimic nu este mai îmbucurător şi nimic nu poate stimula vitalitatea mai mult decât vederea unui bătrân plin de speranţă, optimist care este vesel, mulţumit, încrezător în semenii săi şi care lucrează cu entuziasm din ce în ce mai bine.

Bătrâneţea ar trebui să fie îndeosebi puternică şi frumoasă. Omul viitorului va aduna mereu înţelepciunea şi puterea. Este o mare deosebire între coacera şi ofilirea fructului. O bătrâneţe normală este frumoasă, senină, plăcută, este un proces de îmbogăţire şi de îndumnezeire, un proces ale cărui flori sunt mai frumoase decât cele ale tinereţii.

Când vom înţelege acest mare adevăr faptul că sănătatea şi fericirea sunt fireşti vom fi în stare să ne împotrivim timpului şi să ne păstrăm tinereţea.

Drd. EconomistInginer   ROMULUS MODORAN

Despre intelepciune by Romulus Modoran

13/08/2010

În fiecare ceas se întâmplă lucruri care cer un sfat, şi acest sfat de la cei înţelepţi trebuie să-l ceri.

Să nu deranjăm cu tristeţele noastre pe nimeni.

După fiecare dezamăgire să pornim mai departe, hotărâţi să nu renunţăm. Niciodată să nu ajungem un blazat, să nu dăm voie scepticismului să ne frusteze de o şansă, dacă ea există.

A gândi liber e mare lucru. A gândi corect e şi mai mare lucru. Îndoiala e o descoperire a noastră. Ajunge să nu ne mai îndoim de nimic pentru a fi liberi ca păsările cerului. Dar singurul lucru bun pe care îl putem face împotriva îndoielii e s-o obligăm să clădească. Într-un fel toată viaţa ne aflăm în larg. Viaţa e un şir nesfârşit de certitudini succesive. Îndoielile nu ne dau pace şi trebuie să pornim la drum ca să obţinem o nouă certitudine. E singurul mod în care putem să ne obţinem liniştea.

Să fim dispuşi să trăim şi să gândim viaţa. Să fim atenţi la curgerea uscată a frunzelor şi la trunchiurile amare ale cocorilor. Aşa ne trezim obsedaţi de memorie şi de iubire. Vom fi oameni care iubesc lumea. Şi din fericire, zeii ne-au dat inimă. Când greşim, ea ne-a reconciliat cu lumea, îndemnându-ne să căutăm în îndoială puterea de a iubi.

Când vorbim despre înţelepciune vorbim şi despre iubire.

Dreptul la îndoială este altceva decât nenorocul de a avea numai îndoieli. Cu ajutorul raţiunii putem înţelege ce vrem, ce iubim şi ce detestăm pe lume. Trebuie să avem curajul să nu fim indiferenţi. În rest, cum zicea Lorenzo de Medici, ceea ce trebuie să fie, să fie!

Menirea înţelepciunii nu este de a pune la dispoziţie un deşert confortabil, de a ne asigura o neutralitate faţă de riscuri, de a fi un om bun, prudent şi învins, un om care toată viaţa a căutat calea de mijloc şi până la urmă s-a trezit singur, strivit între cei pe care a vrut să-i evite.

Nu trebuie să rămânem homo pro se, uitând crispările, vanităţile şi rănile lumii. Poate exista cineva pentru sine fără să rămână singur? Ne ajung oare cărţile ca să fim fericiţi? Putem renunţa la o linişte unde cărţile nu înşală niciodată? Ne rămân, desigur, orice s-ar întâmpla, cărţile. Ele nu ne părăsesc niciodată şi sunt totdeauna gata să atenueze lacunele care ne dor. Dar nu putem trăi numai din cărţi. Liniştea în care ne retragem ne apasă şi în acelaşi timp ne învinge. Înţelepciunea nu poate exista ca să ne ducă în singurătate. Să auzi invectivele celor care te învinovăţesc, să-ţi fie silă de intrigi, de insolenţă, de prostie, de ticăloşie şi să surâzi.

Viaţa, ne-a obligat să înţelegem că are uneori nevoie nu de orice adevăr, ci de un adevăr exprimat cu vehemenţă.

Înţelepţii au stăpânit în detaliu arta de a câştiga. Ei au ştiut când trebuie să strige nu sau da. Ei au învăţat că nu pot acţiona decât în momentul care este al lor şi nu trebuie să se retragă din timpul lor şi dintre oamenii în mijlocul cărora trăiesc. Şi că a iubi lumina şi florile nu poate suplini datoria de a iubi dreptatea şi adevărul.

Nu trebuie să fim satisfăcuţi că drumul de mijloc nu duce în Infern, dar sigur nu duce nici în Paradis. Oare a reuşit cineva să-şi întemeieze fericirea numai prin indiferenţă? Uneori nu suportăm nefericirea şi atunci scoatem sabia împotriva fericirii. Marii disperaţi ne dau, uneori, fără voia lor, măsura întreagă a speranţei. Să învăţăm să nu deznădăjduim niciodată, oricâte motive vom avea. Să ne judecăm mai atent faptele şi să ne observăm mai bine greşelile. Viaţa trebuie iubită. Putem să descoperim fericirea, fără să fim în prealabil nefericiţi. Avem nevoie de frumuseţe, de prietenie, de afecţiune, de tandreţe, de mângâiere.

Înţelepciunea trebuie să înceapă prin a recunoaşte că din moment ce ne-am născut, trebuie să trăim viaţa aceasta. Rolul înţelepciunii este să ne deschidă ochii spre ceea ce se află la îndemâna noastră şi nu vedem.

Avem datoria să găsim vieţei noastre un rost. Avem timp pentru toate. Nu este timp pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta murim. Să nu risipim ceea ce n-am învăţat încă să iubim aşa cum se cuvine. Dacă unii au obosit să trăiască, îi priveşte.

Un om există în măsura în care trăieşte, se bucură, suferă, iubeşte şi a învăţat să preţuiască sau să regrete fructele pământului. Un om fără această dorinţă va muri în acelaşi punct în care a apărut pe lume fără să adauge nimic istoriei inimii omeneşti. Aşa cum un pom care nu înfloreşte şi nu dă roade nu adaugă nimic naturii.

Speranţa este Purgatoriu fericirii. Chiar dincolo de un eşec, fructele pământului există. Şi dacă nu ne pricepem să le culegem, n-avem dreptul să vorbim despre disperare.

Grecii n-au vrut să învingă moartea ca egiptenii, ci s-o amâne. Aduceau nou în cultură o mare dragoste de viaţă şi o mare încredere în ea. În viaţă ni se cere nu numai să dorim, ci să şi alegem. N-avem ce face cu victoriile inutile.

Un ideal începe acolo unde sfârşeşte indiferenţa, iar entuziasmul acolo unde sfârşeşte scepticismul. Nimeni nu este dispus însă să-şi sacrifice propria viaţă pentru a o transforma în manual pedagogic. Dar asta nu înseamnă că omul n-are nevoie de morală. Frumuseţea nu se naşte din spuma mării, ci din sufletele care ard.

Trebuie să învăţăm mai întâi să nu ne grăbim. Să lăsăm timp seminţelor să rodească şi să nu năvălim noaptea în livezile abia înflorite pentru a le scutura. Începutul e mereu atăt de frumos în sine, dar nu putem începe mereu. Trebuie să ne adăugăm, ca arborii, inelele de vârstă fără să ne temem de monotonie. A continua nu este o renunţare, ci un noroc. Curajul este o problemă de organizare a speranţei.

Cea mai mare nefericire nu e, probabil, să fii singur, ci să nu mai crezi în nimic. Nici măcar în ceea ce ai visat altădată că vrei să faci în viaţă.

Cea mai adevărată iubire pentru locurile unde ne-am născut n-are nevoie de nimic. Nici măcar de mărturisiri. Un om se naşte obligat să privească în sus pentru a vedea răsăritul şi apusul soarelui.

Iubim copilăria şi adolescenţa noastră pentru că avem nevoie de ele. Nu ne-am aşezat în băncile şcolii vechi în care am învăţat de zeci de ani, dar zidurile mute ne vorbesc numai nouă care am învăţat între ele, convocând amintirile.

Astăzi trăim în localităţi care ne-au adoptat, casa în care ne-am născut nu mai există decât în memoria noastră, treptat am devenit altceva decât înainte, un oaspete şi primul drum pe care trebuie să-l facem de fiecare dată e la cimitir. Şi trebuie să învingem această tristeţe pentru a iubi din nou, pentru a spera.

Înţelepciunea nu e, poate, decât o iubire care-şi cunoaşte atât de bine motivele, încât nu se mai teme să lase tristeţea pe aceeaşi balanţă cu lumina amiezii. Amândouă ard şi purifică.

Lucru cel mai de preţ la om este viaţa. Ea i se dă o singură dată şi trebuie să o trăiască în fericire, iubire şi nu în suferinţă.

Ing.-econ. Romulus Modoran

DIN VIAŢĂ by Romulus Modoran

07/08/2010

În viaţă să te fereşti de patru gafe:

1. Să nu te plângi că nu mai eşti tânăr.

2. Să nu dai sfaturi nimănui.

3. Să nu invoci mereu experienţa ta.

4. Să nu povesteşti de o sută de ori acelaşi lucru.

Îmi dau seama cât de ridicol e să-ţi iei aere de pedagog acolo unde nimeni n-are nevoie de lecţii.

În noi avem şi vicii şi iubire. Supremul viciu este să fii superficial. Iubirea este un miracol, dar miracolele nu se produc în fiecare zi.

Între cărţi avem sentimentul că suntem mai importanţi, lumea ni se pare mai bună.

Dorim să fim norocoşi şi de aceea, în casă păstrăm, deseori, o ramură de vâsc. De ce oare tocmai o plantă parazită este socotită simbolul norocului? Oare şi norocul este parazitar?

Doreşte mult, speră puţin, nu cere nimic.

Sunt momente când încheiem o etapă din viaţă şi începe o nouă etapă din viaţa ta. Exista o vinovăţie care-ţi dă puterea să mergi mai departe, să distingi între bine şi rău, între drept şi nedrept.

Printre bolile contagioase ar trebui trecută şi acea singurătate rea, urâtă, bazată pe degradarea relaţiilor umane, când nu te mai interesează cel de lângă tine, te irită şi eşti gata să te cerţi cu el din nimic fiindcă şi altul, ceva mai devreme, s-a comportat cu tine la fel.

Pentru mulţi trecutul e mai lung decât viitorul. În schimb mă pot baza pe privilegiul de a o lua mereu de la capăt în ceea ce fac.

Viaţa e rotundă, s-ar zice. Ca şi pământul. Mergi, mergi şi te trezeşti în acelaşi punct uneori. Doar că ai riduri şi amintiri.

În viaţă omul are îndoieli şi certitudini. Atunci când îndoielile sunt mai multe decât certitudinile, trebuie să te analizezi şi să iei o decizie. Un “om cu certitudini” este superior unui “om cu indoieli”.

În general, ceea ce trebuie să părăseşti devine mai frumos. Am ieşit, cu timpul, din carantina sufletească iniţială şi n-am devenit un dezrădăcinat, deşi îndeplineam caracteristicile candidatului la dezrădăcinare.

Să nu ne mai temem de cei care ne-au lovit sau ne-au luat peste picior. Cu răutatea acestora ne-am învăţat. Pe ei îi putem ocoli şi aceasta ne mulţumeşte. Şi să nu ne pierdem speranţa. Şi nici sănătatea. Boala se simte. Sănătatea nu.

Infernurile devin perfecte abia prin pierderea oricărei speranţe.

Durerea te învaţă să suferi şi pentru altul, sau, măcar, să nu-l dispreţuieşti că suferă.

Romulus Modoran

CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII MANAGER by Romulus Modoran

27/05/2010

Romulus Modoran spune:
27/05/2010 la 13:34 | Răspunde modifică

CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII MANAGER

În decursul ultimelor decenii, conducerea personalului a devenit tot mai sofisticată. Managerii au de a face cu un personal din ce în ce mai rafinat şi mai bine educat. Pentru a obţine rezultate, managerii trebuie să fie lideri care inspiră şi motivează angajaţii pentru a coopera din proprie voinţă şi a participa la realizarea scopurilor echipei, departamentului şi companiei.
Să conduci oameni, cere planificare, organizare şi dirijare a unui grup eterogen de fiinţe umane, având fiecare propriile sale puncte forte şi slăbiciuni.
Managerii trebuie să iasă din rutină, dezvoltându-şi obiceiul de a fi în starea de nemulţumire constructivă. Ei trebuie să examineze permanent practicile pe care le utilizează şi, în cazul în care aceste practici nu conduc la rezultate optime, să le schimbe. Da, managerii trebuie să devină lideri cu adevărat, să înceteze a fi administratori. Un administrator se asigură că lucrurile se execută corect. Un lider se asigură că lucrurile corecte se execută. Liderul superior este un catalizator şi, cu toate că lucrurile nu vor fi făcute la fel de bine în absenţa lui, în cazul unei reuşite, el nu şi-o atribuie. Şi tocmai pentru că nu-o trece în cont, contul său este permanent plin (cu încredere).
Funcţia de conducere a fost influienţată de inovaţiile tehnice, de viteza de comunicare şi, cel mai important, de atitudinea şi psihologia angajaţilor. Un lider care odată controla prin putere, trebuie acum să coordoneze şi să colaboreze prin convingere şi motivare.

Calităţile liderilor cu adevărat mari:

  • Ø Au un grup care îi urmează cu entuziasm. Mulţi lideri şi-au format executanţi entuziaşti
    şi loiali care muncesc ore suplimentare, îşi sacrifică dorinţele personale şi îşi depăşesc limitele de creativitate. Ei consideră oamenii din grup asociaţi, nu subordonaţi.
    Ø Caută permanent căi de optimizare. Mintea le este deschisă la idei noi şi primesc cu
    plăcere sugestii. Ei revizuiesc în mod regulat practicile şi procedurile aplicând retuşuri fine. Nu se îndrăgostesc de propriile lor idei. Sunt deschişi la critici şi inovaţii.
    Ø Se consideră pe sine ca fiind în continuă dezvoltare. Nu sunt niciodată satisfăcuţi de
    propria persoană. Participă la seminarii şi programe de dezvoltare personală, citesc cărţi şi periodice pentru a se menţine în actualitate atât în domeniul propriu, cât şi în afara lui. Marii lideri nu-şi limitează talentul la locul de muncă. Ei joacă un rol activ în asociaţii profesionale, urmăresc şi participă la convenţii şi conferinţe şi dezvoltă reţele de oameni cărora li se pot adresa în decursul anilor, pentru a obţine cunoştinţe sau idei.
    Ø Excelează când ştacheta e ridicată. Am auzit cu toţii zicala: “Liderii se creează nu se
    nasc”, şi aceasta conţine mult adevăr. Şi totuşi, unii oameni par să se fi născut lideri, au părut
    dintotdeauna destinaţi unor lucruri mari în viaţă. Mulţi dintre liderii cei mai mari nu s-au născut “cu stea în frunte”, ci şi-au dezvoltat calităţile atunci când au fost plasaţi în poziţii de lideri.
    Ø Înţeleg ce anume motivează oamenii. Ei prezintă un interes natural pentru persoanele cu
    care interacţionează. Dale Carnegie a făcut odată remarca inteligentă: “În două luni îţi poţi face mai mulţi prieteni devenind real interesat de oameni, decât poţi în doi ani încercând să-i faci pe ceilalţi să fie interesaţi de persoana ta”.
    Ø Au aşteptări mai mari de la propria persoană decât de la ceilalţi. Cei mai buni lideri îşi
    stabilesc pentru sine standarde înalte, iar apoi muncesc din greu pentru a le depăşi. Ştiu că sunt “vizibili” şi îşi iau în serios responsabilităţile lor de model. De asemenea, învaţă pe tot parcursul vieţii. Şi ei greşesc, ca orice om, dar îşi văd greşelile ca pe experienţe din care pot învăţa şi caută să le transforme în succese.
    Ø Nu se lasă uşor descurajaţi.
    Ø Gândesc pozitiv. Gândirea pozitivă conduce la o creştere extraordinară a eficienţei.
    Gândirea pozitivă face să iasă la iveală abiliăţti şi resurse personale nebănuite şi, totodată, menţine mintea în armonie, alungând teama, îngrijorarea şi neliniştea, care sunt inamicii succesului şi eficienţei. Ea aranjează mintea într-o stare de reuşită. Ascute simţurile şi le face mai pătrunzătoare. Gândirea pozitivă permite să te concentrezi asupra ţelului, în loc să vezi doar obstacolele din calea spre acel anumit scop. Liderul care gândeşte pozitiv va transmite atitudinea sa întregului său grup. El va fi răsplătit cu entuziasm şi hotărâre, renăscute pentru atingerea scopurilor dorite.
    Ø – Se concentrază pe realizarea lucrurilor.
    Ø – Înţeleg puterea organizării neoficiale. În majoritatea companiilor există o structură
    neoficială, paralelă cu organizarea oficială. Liderii eficienţi optează să activeze în interiorul acestei structuri, în loc să încerce să o sfideze. Ei identifică şi-i cultivă pe liderii neoficiali şi lucrează împreună cu aceştia pentru îndeplinirea ţelurilor comune.
    Ø Au o viziune. Marii lideri ştiu ce vor să întreprindă şi ce paşi trebuie să facă pentru a-şi
    atinge ţelurile. Ei privesc la ce urmează după realizarea obiectivelor de scurtă durată şi au permanent în minte imaginea clară de ansamblu.
    Reţineţi:
    Ø Munca de manager s-a modificat. Nu mai puteţi fi ”şef”. Trebuie să deveniţi lider.
    Ø Studiaţi trăsăturile marilor lideri. Căutaţi să vă luaţi la întrecere cu aceştia.
    Ø Luaţi hotărârea să întreprindeţi orice e nevoie pentru a deveni nu doar un lider oarecare, ci un lider mare.

MANAGERUL ÎN SECOLUL XXI

Managementul, ca toate celelalte aspecte ale vieţii, este permanent în transformare. Companiile retehnologizează foarte repede toate procesele cu care operează. Modurile de gândire învechite sunt înlocuite cu soluţii care utilizează noi tehnologii şi cu modul modern de gândire managerială.
Iată, câteva dintre aceste soluţii:
Ø Aplatizarea organigramei. Eliminarea nivelurilor de conducere superflue deblochează
canalele prin care circulă ordinile şi informaţia.
Ø Încurajarea deciziilor prin participare. Acum, angajaţii de la toate nivelurile colaborează la
planificarea muncii, precum şi la efectuarea ei. Atunci când membrii unei echipe participă la luarea deciziilor, ei sunt mult mai hotarâţi să le transpună în fapte.
Ø Folosesc echipe pentru efectuarea muncii. Liderul de echipă a înlocuit “şeful”. Echipa
reprezintă un grup de oameni care colaborează şi interacţionează sinergic în vederea atingerii unui scop comun.
Ø Implementează managementul total pe proiect. Managerul supervizează un proiect de la
început şi până la sfârşit. Pentru aceasta, managerul îşi corelează activitatea cu alte departamente, în afara celui propriu, asupra cărora nu are autoritate directă.
Ø Surse de muncă externe, mai degrabă decât salariaţi. Pentru a face economie, o companie va
subcontracta diferite faze ale unei teme apelând la alte firme.
Ø Adoptă livrarea la timp. În ziua de azi nu se mai recurge la depozite mari pentru piese de
schimb sau produse finite. Managerul de proiect colaborează cu furnizorii pentru programarea şi asigurarea livrărilor.
Ø Retehnologizare. Retehnologizarea implică restructurarea radicală a procesului afacerii. Când
o companie se retehnologizează, managerii ei trebuie să regândească fiecare aspect al sarcinilor aflate în responsabilitatea lor, pentru a integra schimbările. Nu-ţi fie teamă să încerci soluţii noi. Climatul managementului este în schimbare. Pentru a te menţine în actualitate şi pentru a progresa, trebuie să-ţi asumi riscuri. Caţără-te pe creanga cea mai înaltă – acolo sunt fructele.
Problemele conducerii nu le puteţi rezolva de unul singur. Pentru a reuşi, trebuie să foloseşti talentul tuturor membrilor grupului dumneavoastră. Mai mult, trebuie să foloseşti puterea de gândire şi experienţa fiecărei persoane implicate, atât ale tuturor membrilor echipei dumneavoastră, cât şi a altor persoane (din compania proprie şi din alte firme) cu care colaboraţi.
În ultimii ani, din ce în ce mai multe companii şi-au modificat structura de la una cu supervizori şi subordonaţi, la una configurată pe echipe în care liderul de echipă este un catalizator şi nu un şef. Toţi membrii echipei participă la toate aspectele muncii, inclusiv la planificare şi luarea deciziilor.
Membrii echipei sunt comoara dumneavoastră. Ce este o echipă? Majoritatea dintre noi ar defini
echipa ca un grup de oameni care muncesc pentru a realiza un ţel comun. Dar aceasta este doar o jumătate a răspunsului. La această definiţie trebuie adăugat un cuvânt cheie: o echipă este un grup de oameni care muncesc sinergic pentru a realiza un ţel comun. Atunci când oamenii muncesc în colaborare, ca o echipă, fiecare membru al echipei beneficiază de cunoştinţele, de munca şi ajutorul celorlalţi. Un efort sinergic este mult mai productiv decât o masă de eforturi individuale izolate. Atunci când o echipă are sinergie, întregul pe care îl reprezintă este mai mare ca suma părţilor sale componente. Cu alte cuvinte, doi plus doi ar putea fi egal cu mai mult de patru.
Transformaţi-vă grupul dezordonat într-o echipă. Echipele nu se formează prin minune.
Construirea, de către dumneavoastră, a unei echipe necesită o planificare atentă. Propria dumneavoastră atitudine reprezintă cheia succesului. Începeţi prin a le explica în mod clar membrilor echipei dumneavoastră următorii factori:
Ø Ce se aşteaptă de la ei privitor la calitatea muncii.
Ø În ce fel diferă acest nou mod de operare de modul cum erau obişnuiţi până acum.
Ø Unde se pot adresa pentru ajutor.
Ø Cum funcţionează noua soluţie de tip echipă.
Cum trebuie procedat când compania îşi reduce personalul.
Schimbările nu sunt întotdeauna spre mai bine. Reducerea de personal a devenit un mod de viaţă pentru multe dintre marile corporaţii. Două treimi dintre firmele care îşi restrâng schema de posturi într-un an o vor repeta şi în anul următor. Reducerea de personal ridică o mare problemă în faţa managerilor care trebuie să menţină moralul şi productivitatea supravieţuitorilor. Cum se simt aceşti supravieţuitori? Fericiţi că ei mai au încă slujbă? Desigur, pentru moment. Vinovaţi, deoarece colegii lor au fost concediaţi şi ei nu? Foarte frecvent. Loiali companiei? Nicio şansă. Reducerea de personal erodează orice sentiment de loialitate. Mulţi angajaţi care au supravieţuit reducerii de personal sunt forţaţi să accepte poziţii pe nivele inferioare, ceea ce, desigur, le reduce salariile, statutul şi puterea. Pentru cei care au reuşit să-şi menţină poziţia, oportunitatea de avansare este puţin probabilă.
Şi acesta e doar începutul. După reducera de personal, angajaţii trebuie să muncească mai intens şi să fie mai eficienţi. Şi, ceea ce e cel mai rău, echipele se destramă – unii dintre membrii echipei, a căror colaborare reprezenta un factor cheie al succesului, nu mai sunt prezenţi.
Ce puteti face ca manager?
Ø Odată ce personalul concediat a părăsit compania, strângeţi restul echipei şi purtaţi o discuţie
deschisă despre situaţie. Lăsaţi-i să-şi exprime îngrijorările. S-ar putea să nu fiţi capabili să-i asiguraţi că ce-a fost mai rău a trecut sau că slujbele lor sunt în siguranţă, dar subliniaţi că toată lumea va trebui să muncească împreună pentru a face faţă cel mai bine situaţiei.
Ø Împreună cu echipa creaţi un plan pentru o nouă repartizare a sarcinilor.
Ø Întâlniţi-vă cu membrii echipei în mod individual, pentru a trata îngrijorările personale ale
fiecăruia.
Ø Determinaţi ce instruire suplimentară este necesară pentru a îndeplini şi munca pe care o
executau angajaţii concediaţi.
Ø Încurajaţi membrii companiei să-şi dezvolte abilităţi care le-ar putea fi utile în viitor.
Ø După ce atmosfera s-a liniştit, revigoraţi moralul fiecărui angajat, prin refacerea spiritului de
echipă şi prin recunoaşterea realizărilor.

Managerul modern trebuie să cunoască următoarele :

  • Ø Abilităţile de lider nu sunt neapărat înăscute.
    În relaţiile cu angajaţii întotdeauna să folosiţi bunul – simţ. Dar nicio experienţă individuală nu
    e suficient de vastă pentru a acoperi toate elementele fundamentale. Căutaţi sfatul experţilor în conducere.
    Ø Nu conduceţi bazat pe teama inspirată celorlalţi. Câştigaţi-vă respectul angajaţilor şi ei vor
    munci pe rupte pentru a vă mulţumi. Nu poţi menţine angajaţii buni pe termen lung, atunci când conduci prin teamă. În perioadele în care locurile de muncă sunt deficitare, lucrătorii ar putea tolera şefi dictatoriali cu mână-forte. Când însă piaţa muncii se deschide, cei mai buni salariaţi vor pleca în alte companii, cu un mediu de muncă mai plăcut. Fluctuaţia angajaţilor poate fi costisitore şi adeseori devastatoare.
    Ø Laudaţi angajaţii pentru munca bine făcută. Munca nerecunoscută este ca o plantă neudată.
    Productivitatea va scădea până la zero.
    Ø Atunci când conduci oameni, regula de aur: “Poartă-te cu celălalt aşa cum te-ai purta cu tine
    însuţi “ este o povaţă înţeleaptă până la un punct. Deoarece oamenii nu sunt deopotrivă, tratarea altora aşa cum doriţi dumneavoastră să fiţi tratat nu este acelaşi lucru cu tratarea oamenilor aşa cum vor ei să fie trataţi. Practicaţi regula de platină: ”Poartă-te cu celălalt aşa cum şi-ar dori el însuşi să te porţi cu el”.
    Ø Nu fiţi atât de calat pe urmărirea profiturilor şi a pierderilor încât să uitaţi să puneţi în balanţă
    potenţialul şi performanţele echipei dumneavoastră. Dacă ignoraţi potenţialul angajaţilor, veţi limita abilitatea echipei dumneavoastră de a produce rezultate. Veţi culege beneficiile pe termen scurt în detrimentul succesului pe termen lung şi poate chiar al supravieţuirii.

Programe de tip muncă/viaţă
Pentru a atrage şi păstra angajaţii de calitate deosebită, din ce în ce mai mulţi angajatori se orientează către programe muncă/viaţă. Companiile au ajuns să recunoască faptul că un număr crescând de angajaţi se plâng de lipsa de timp pentru viaţa de familie, pentru nevoile personale, pentru implicarea în viaţa societăţii şi pentru îndeplinirea sarcinilor gospodăreşti – în timp ce necesităţile serviciului sunt în continuă creştere.
Programele muncă/viaţă le aduc companiilor de succes mult mai mult decât profitul financiar.
Programele muncă/viaţă reprezintă o schimbare a atitudinii conducerii în privinţa vieţii angajaţilor în afara serviciului. În mod tradiţional, companiile s-au aşteptat ca angajaţii să declare slujba ca fiind prioritatea lor numărul unu. Se aştepta din partea angajaţilor să-şi lase deoparte dorinţele personale dacă era necesară munca peste program. Persoanele aflate în posturi la un înalt nivel profesional, administrativ şi de conducere deseori erau considerate la datorie 24 de ore din 24 timp de şapte zile pe săptamână, gata oricând şi doritori să fie disponibili la primul semn sau chemare a şefului. Într-adevăr, în numeroase companii încă mai funcţionează această concepţie.
Atunci când o companie îmbrăţişează filozofia muncă/viaţă, acceptă faptul că angajaţii au şi alte priorităţi, cum ar fi familia şi participarea la viaţa comunităţii. Acceptând programele de tip muncă/viaţă, companiile pot provoca o creştere a loialităţii, o ridicare a moralului şi a productivităţii angajaţilor, care – la rândul lor – vor mări profitul companiei.
Deci, managementul ne învaţă de ce o ţară este bogată sau săracă.

Ing.-econ. Romulus Modoran
CEZ Distribuţie

SECRETUL SUCCESULUI by Romulus Modoran

27/05/2010

Romulus Modoran spune: 27/05/2010 la 14:02 |

”Nu voi vorbi de rău pe nimeni şi voi vorbi cât pot de bine despre toată lumea.”

“Un om mare îşi demonstrează măreţia în felul de a-i trata pe oamenii mici.”

Părinţii sunt adeseori ispitiţi să-şi critice copii. Vă aşteptaţi probabil să-i sfătuiesc să se oprească. N-o voi face. Le voi spune atât “Înainte să-i criticaţi, citiţi una din piesele clasice ale jurnalismului american “Tata uită.”

“Tata uită “ este unul din acele mici articole – scris dintr-o suflare într-un moment de sinceritate – atinge o coardă vibrantă în sufletele atâtor cititori.

“TATA UITĂ” de W. Livingston Larned

Ascultă-mă, fiule: îţi vorbesc în timp ce dormi cu o mânuţă sub obraz şi cu buclele tale blonde şi umede adunate pe fruntea plină de sudoare. M-am strecurat singur în camera ta. Acum doar câteva minute, pe când îmi citeam ziarul în biblioteca, am fost înăbuşit de remuşcări. Am venit lângă patul tău cu un profund sentiment al vinei.

Iată la ce mă gândeam fiule: am fost mereu supărat pe tine, te-am certat pe când te îmbrăcai pentru şcoală pentru ca te-ai şters prea repede cu prosopul pe faţă. Te-am condamnat pentru ca nu ţi-ai curaţat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru că ai aruncat pe jos câteva din lucrurile tale. Te-am considerat vinovat şi la micul dejun. Vărsai băutura, înfulecai mâncarea, îţi puneai coatele pe masă. Îţi ungeai pâinea cu prea mult unt. Şi când te-ai dus la joacă şi eu am plecat la slujbă, te-ai întors, mi-ai facut cu mâna şi mi-ai spus: “Pa tati“ iar eu m-am încruntat şi ţi-am răspuns: “Îndreaptă-ţi umerii!”.

Apoi a reînceput totul în aceeaşi după-amiază. Întorcându-mă de la serviciu, te-am spionat, stăteai în genunchi şi te jucai cu biluţele. Şosetele îţi erau găurite. Te-am umilit în faţa prietenilor tăi aducându-te acasă cu forţa. Şosetele costau bani – şi dacă ar fi trebuit să le cumperi, ai fi fost mai atent! Închipuie-ţi fiule, aşa se poartă un tată! Îţi aminteşti, mai târziu, cum eu citeam în bibliotecă, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbră de durere în priviri? Când mi-am ridicat ochii din hârtie, enervat din cauza întreruperii, ai şovăit în pragul uşii. “Ce vrei? “ m-am răstit. N-ai spus nimic, dar ai venit în fugă şi te-ai aruncat în braţele mele şi m-ai sărutat, cu mânuţele tale încolăcite în jurul gâtului meu cu atâta dragoste, pe care Dumnezeu însuşi ţi-a dăruit-o şi pe care nici nepăsarea n-o poate ucide. Şi apoi ai plecat, tropăind uşor pe scări.

Ei bine, fiule, câteva clipe mai târziu hârtia mi-a alunecat din mâini şi am fost pătruns de o groază cumplită. Ce făcuse din mine obiceiul. Prostul obicei de a căuta nod în papură, de a certa – asta era răsplata pe care o primeai fiindcă erai băiat. Nu că nu te iubeam, dar ceream prea multe de la anii tăi fragezi. Îmi stabilisem drept criteriu propria-mi vârstă. Şi era atâta bunătate, frumuseţe şi adevăr în sufletul tău. Micuţa ta inimă era la fel de desăvârşită ca zorii ce învăluie triumfător dealurile domoale.

Toate acestea se adunaseră în impulsul tău de moment de a te năpusti să mă săruţi şi să-mi urezi noapte bună. Nimic altceva nu contează în această seară. Am venit la căpătâiul tău pe întuneric şi am îngenunchiat acolo, ruşinat. E o ispăşire palidă, ştiu că n-ai înţelege toate astea dacă ţi le-aş spune când eşti treaz. Dar mâine o să fiu un tătic adevărat! O să-ţi fiu prieten de nădejde, voi suferi cot la cot cu tine şi voi râde când râzi şi tu. O să-mi muşc limba înainte să te cert. O să repet mereu, ca într-un ritual “Nu e decât un puşti – un băieţel şi nimic mai mult!”.

Mi-e teamă că te-am tratat ca pe un bărbat. Şi totuşi fiule, acum că te văd ghemuit şi ostenit în pătuţul tău de copil, îmi dau seama că nu eşti decât un copilaş. Până mai ieri te purta mama în braţe şi îţi odihneai căpşorul pe umărul ei. Ţi-am cerut prea mult, mult prea mult.

În loc să-i condamnăm pe ceilalţi, haideţi să-i înţelegem. Să găsim motivele pentru care fac ceea ce fac. Este mult mai profitabil şi mai înobilant decât critica: ne atragem astfel simpatie, toleranţă şi bunătate.

“A şti totul înseamnă a uita totul“,

“Nici măcar Dumnezeu nu are de gând să judece oamenii până când nu şi-au dat ultima suflare“.

De ce am cere mai mult decât Dumnezeu?

PRINCIPIUL Nu criticaţi, nu condamnaţi şi nu vă plângeţi.

Ing.econ.Romulus Modoran