Archive for the ‘Solutii inedite’ Category

Despre OM (I) by Romulus Modoran

19/05/2016

Modoran Romulus

Ideea principală a articolului este înfăţişarea unui om. Însă nimic nu-i mai greu pe lume, mai ales acum.

În viaţă să ne dorim singurul lucru din lume care nu se poate cumpăra. Iubirea. Pentru că oricât de multă bogăţie şi putere am avea, oricât ne-ar invidia ceilalţi pentru că avem totul, toate acestea nu înseamnă nimic dacă nu este iubire şi respect.

Problema este ce vrea omul să realizeze, care e idealul lui. Dacă vrea bogăţie, onoruri, glorie, plăceri va avea o anume viaţă. Dacă vrea iubire faţă de toţi oamenii, va avea cu totul altă viaţă. Totul ţine de ideal.

  • Dacă vrea bogăţii, onoruri, glorie, plăceri, omul se va strădui cum să ia mai mult de la alţii ca să aibă pentru sine, cum să cheltuiască şi să dea altora mai puţin.
  • Dacă vrea onoruri, va fi aprobator, linguşitor, supus celor de la putere, va fi trufaş, se va delimita de oameni, îi va dispreţui pe cei de care nu are nevoie pentru a avea succes.
  • Dacă vrea glorie, va sacrifica totul, inclusiv viaţa altora şi a sa, de dragul succesului.
  • Dacă vrea plăceri va născoci mijloace de sporire a plăcerilor, transformându-le şi scornind altele şi mai puternice.
  • Dacă însă omul doreşte iubirea faţă de toţi oamenii, îşi va aminti atunci când e singur cu sine cum ieri, azi, n-a respectat iubirea de oameni, cum a făcut, spus, gândit ceva rău, neiubitor, se va gândi ce l-a împiedicat s-o facă, ce defecte, ispite, deprinderi şi va chibzui cum să scape de ele.

Posibilităţile oamenilor de a se influienţa unii pe alţii vor fi bune numai când activitatea oamenilor va fi călăuzită de iubire, de dorinţa de a face bine altora, şi vor fi rele când vor fi călăuzite de egoism, de dorinţa de bine doar pentru sine.

Omul trebuie să respectele poruncile din biblie la care trebuie adăugată şi porunca: nu cere. Să lupte împotriva oportuniştilor care doresc mai mult decât să dărâme. Doresc să aibă şi dreptate. Ceea ce e şi mai grav. Atunci când este nevoie, omul trebuie să spună nu. Până aici!, ai mers prea departe, există o limită peste care nu se poate trece. Omul din vremurile noastre trebuie să-şi schimbe viaţa în mod radical, să nu se gândească numai la dorinţele lui, ci mai mult la dorinţele celorlalţi.

Da, omul trebuie să se supună şi să pună mai presus de toate doar o singură lege, ceea ce e proprie tuturor şi a cărei aplicare aduce tuturor binele.

 

Romulus Modoran

Anunțuri

„Unirea cea Mică” – 24 ianuarie 1859 by Romulus Modoran

23/01/2016

Modoran Romulus

Istoria multimilenară a poporului nostru are, ca principală coordonată, ideea şi lupta pentru Unire şi Unitate „ în cuget şi simţiri”, în spaţiul Carpato- Danubiano- Pontic. Acest spaţiu geografic este aşa de armonios conturat- câmpie, podiş, munte cu cursuri de apă repezi sau domoale- încât el reprezintă o unitate geomorfologică. Această vatră străbună are o populaţie omogenă, provenită din acelaşi izvor, aşa cum , în grai limpede şi duios ne spun cronicarii vremii: „Românii toţi de la Râm se trag”. Originea comună a românilor, spaţiul lor unitar de locuire, limba lor dulce şi frumoasă ”ca un fagure de miere”, portul, obiceiurile, credinţa, ca şi convingerea lor că Unirea „face puterea”, sunt realităţi care au înnobilat numele poporului nostru şi i-au dat tărie să reziste în faţa tuturor vicisitudinilor istoriei.

Pentru înaltul şi mereu perenul ideal de Unire şi de Unitate au luptat, la vremea lor, printre mulţi alţii, de la Burebista şi Decebal, voivozii Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneţti (1386-1418); Iancu de Hunedoara, domn al Transilvaniei (1441-1446); Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457-1504) şi Mihai Viteazul, domn al tuturor românilor ( 1593-1601), care a înfăptuit, în anii 1599-1600 statul centralizat, unitar şi independent. În ziua de 27 mai 1600, voivodul Unificator Mihai Viteazul s-a proclamat ceea ce era de fapt şi de drept, „Domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a Toată Ţara Moldovei”, el intrând în istorie ca un simbol strălucit şi însufleţitor pentru toate generaţiile care au militat, au luptat, ori s-au jertfit pentru înaltul ideal al înfăptuirii, al păstrării sau refacerii unităţii pământului românesc. Fapta Unificatorului a însemnat un început care va jalona de atunci încoace, lupta pentru Unire şi Unitate în spaţiul Carpato- Danubiano- Pontic. În numele libertăţii şi Unităţii Patriei române au urmat alte momente istorice: răscoala populară din 1784-1785, care a avut în fruntea ei pe Horea, Cloşca şi Crişan şi care a reprezentat în epocă „simbolul renaşterii Daciei”; revoluţia din 1821 de sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, amplă mişcare populară şi naţională declanşată „pentru binele şi folosul a toată ţara” „ca unii ce suntem de un neam şi de o lege”, când s-a proclamat cu tărie că „Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor”; revoluţia română de la 1848-1849, care a avut în frunte, ca lideri de necontestat, un Bălcescu, un Iancu, un Kogălniceanu, un Eftimie Murgu şi mulţi alţii, şi care au făcut să se audă, dincoace şi dincolo de Carpaţi, , de la Tisa până la Nistru, strigătul de pe Câmpia Blajului a zecilor de mii de glasuri: „ Noi vrem să ne unim cu ţara!” Idealul unităţii- naţional-statale s-a materializat prin Unirea din 24 ianuarie 1859 sau „Unirea cea Mică”. Ea s-a realizat fără violenţă, în condiţiile dreptului maselor populare de a-şi hotări destinul. După cum avea să afirme marele om de stat Mihail Kogălniceanu, Unirea din 1859 a fost „ actul energic al întregii naţiuni române…Unirea naţiunea a făcut-o… Cheia boltei fără care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional”. Unirea Principatelor Române reprezintă actul politic care stă la baza României moderne. În vara anului 1853 izbucneşte războiul Crimeii, început de Rusia împotriva Imperiului Otoman. La Congresul de pace de la Paris (1856), reunit după înfrângerea Rusiei, s-a adus în plan politic internaţional şi situaţia principatelor Dunărene, unirea acestora fiind una dintre problemele importante puse în faţa Congresului. La Congresul de la Paris s-a stabilit ca cele două ţări să treacă sub suveranitatea Turciei, punându-se capăt protectoratului de câteva decenii a Rusiei. S-a creat şi posibilitatea că cetăţenii români să se pronunţe pentru unire. În sprijinul Unirii s-au pronunţat: Franţa, Rusia, Sardinia, Prusia; împotrivă: Turcia, Austria. Patrioţii români, prin reprezentanţii lor distinşi: M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Costache Negri, Al Ioan Cuza, V. Mălinescu, Constantin A. Roseti, fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, Nicolae Orăşanu şi mulţi alţii, au depus eforturi deosebite pentru realizarea Unirii şi au făcut cunoscute idealurile de unire a celor două principate peste hotare. În 1857, Marile Puteri acordă dreptul de a se consulta populaţia cu drept de vot despre Unire. În acest scop s-au constituit adunări Ad-hoc, care urmau să se pronunţe asupra organizării politice şi sociale a ţărilor române. Pregătirile şi alegerile pentru adunările Ad-hoc s-au desfăşurat diferit în cele două ţări.

În Ţara Românească, fostul domn, caimacamul Alexandru Ghica, a adoptat o poziţie de înţelegere faţă de partida unională; majoritatea membrilor din Divanul Ad-hoc au spus „Da” pentru Unire.

În Moldova însă, caimacamul Nicolae Vogoride, agent al Turciei şi al Austriei, s-a opus şi a intimidat partida naţională.De asemenea, a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul Ad-hoc. Şansa a făcut ca N. Vogoride să se destăinuie, prin scrisori, fratelui său din Constantinopol, iar corespondenţa a fost furată şi publicată în presa europeană, la Bruxelles. Marile Puteri au anulat falsele alegeri. În toamna anului 1857, în urma noilor alegeri, toţi s-au pronunţat pentru Unirea Principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti.

În 1858, Convenţia de la Paris a stabilit ca Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei să rămână sub suzeranitatea „Maiestăţii Sale Sultanul” şi sub protecţia Marilor Puteri. Unirea propusă aici era una mai degrabă formală, cele două principate urmând să funcţioneze separat în mare parte, ca până atunci, cu doar câteva puncte comune: o Comisie Centrală la Focşani, care reprezenta un fel de Parlament mai mic, Armata şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. Capitalele rămâneau aceleaşi, la Bucureşti şi Iaşi, şi se intenţiona ca domnitorii să fie diferiţi. În anul următor 1859, în data de 5/17 ianuarie, au fost organizate alegeri la Iaşi, domnitor fiind ales Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie, au avut loc alegeri şi la Bucureşti. Şi aici a fost ales, sub presiunea populaţiei, domnitor tot Alexandru Ioan Cuza. Marile puteri au fost puse în faţa faptului împlinit; cu cele două principate conduse de acelaşi domnitor.

Meritul lui Cuza a fost că a reuşit recunoaşterea internaţională a Unirii Principatelor Române şi, prin reformele sale în toate domeniile, a pus bazele statului român modern. După 157 de ani, ziua de 24 ianuarie ne face să retrăim paşii făcuţi de strămoşii noştri pentru tot ce înseamnă azi România. S-a început, de fapt, făurirea României Mari. Să fim mândri de ce-au realizat străbunii noştri, să apărăm fiecare palmă din glia strămoşească şi “….de-ar veni cel sfânt,/ Zamolxe, c-un întreg popor/ De zei, i-am întreba: ce vor?/ Şi nu le-am da nici lor pământ,/ Căci ei au cerul lor”;…… “Pămâtul nostru-i scump şi sfânt,/ Că el ni-e leagăn şi mormânt:/ Cu sânge cald l-am apărat,/ Şi câte ape l-au udat/ Sunt numai lacrimi ce-am vărsat”.

 

Romulus Modoran

 

Comportamente din trenul vietii! by Romulus Modoran

30/08/2015

Modoran Romulus

Conform dicţionarului explicativ al limbii române semnificaţiile cuvântului comportament (comportamente, s.n.) sunt: 1. Modalitate de a acţiona în anumite împrejurări sau situaţii; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul manifestărilor obiective ale oamenilor prin care se exteriorizează viaţa psihică.

În viaţă: „fii atent la gândurile tale, pentru că ele vor devenii cuvinte! Fii atent la cuvintele tale, pentru că ele vor deveni fapte! Fii atent la faptele tale, pentru că ele vor deveni obiceiuri! Fii atent la obiceiurile tale, pentru că ele îţi vor forma caracterul! Fii atent la caracterul tău, pentru că el va fi destinul tău!”

Deci, fii atent la comportamentul tău!

Învaţă să gândeşti pozitiv! Gândirea pozitivă conduce la o creştere extraordinară a eficienţei. Gândirea pozitivă face să iasă la iveală abiliăţti şi resurse personale nebănuite şi, totodată, menţine mintea în armonie, alungând teama, îngrijorarea şi neliniştea, care sunt inamicii succesului şi eficienţei. Ea aranjează mintea într-o stare de reuşită. Ascute simţurile şi le face mai pătrunzătoare. Gândirea pozitivă permite să te concentrezi asupra ţelului, în loc să vezi doar obstacolele din calea spre acel anumit scop. Omul care gândeşte pozitiv va transmite atitudinea sa întregului său grup. El va fi răsplătit cu entuziasm şi hotărâre, renăscute pentru atingerea scopurilor dorite.

“Când ţi se pare atât de greu,/ S-asculţi cum lumea te bârfeşte/ Atunci, ascultă sfatul meu…Zâmbeşte!”

Viaţa este plină de oportunităţi şi obstacole, miracole şi mistere, este un tren lung. “Un lung tren ne pare viaţa./ Ne trezim în el mergând,/ Fără să ne dăm noi seama,/ Unde ne-am suit şi când.”

Cât mai multe vagoane să fie pline cu amintiri frumoase, cu realizări, cu oameni cu suflet curat, blând şi îmblânzitor, cu iubire, cu copii, dar şi cu bătrâni plini de înţelepciune.

În vagonul cu amintiri să-ţi închipui că “eşti pe munte seara, stând singur să te rogi şi frumoase amintiri, de unul să invoci!”

Următorul vagon să fie plin cu roadele muncii, cum este “mărul de lângă drum şi fără gard, în ramurile căruia poame roşii ard.” Acolo să fie şi oameni generoşi, cu sufletul frumos şi care să îndemne pe ceilalţi călători să ia roade “fără sfială,/ Că n-o să dea la nimeni socoteală.”

Trenul vieţii ar fi sărac şi incomplet fără “iubire, ca un bibelou de porţelan, cu existenţa efemeră.” Să înserăm pe acest vagon următoarele versuri: “Păstrază-mă în ochii tăi/ Să fiu mereu cu tine./ Azi te iubesc mai mult ca ieri/ Şi mai puţin ca mâine.”

În vagonul copiilor să călătorească şi ce mici şi cei tineri ce privesc spre soare, frumoşi care mai de care. Ei vor avea grijă de ce le-au lăsat “străbunii şi tot ei vor sta în calea vânturilor şi furtunii.”

“Cine are părinţi, pe pământ nu în gând/ Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.” Este vagonul în care călătoresc fiinţele cele mai dragi, cei pe care, deseori, în special atunci când o ducem bine, îi uităm. Depinde de comportamentul fiecăruia.

Romulus Modoran

Psihologia poporului român by Romulus Modoran

23/08/2015

Modoran Romulus Prietenul nostru dl Romulus Modoran ne propune o tema foarte interesanta interesanta:

În om este atâta realitate câtă este în el energie de muncă” – Constantin Rădulescu Motru.

Constantib Rădulescu Motru, reprezentant de seamă al şcolii filozofice româneşti, gânditor cu formaţie enciclopedică, savant, dar şi remarcabil dascăl şi promotor al noului în educaţie şi învăţământ, născut la data de 15 februarie 1868 în Butoieşti, judeţul Mehedinţi şi decedat la data de 06 martie 1957 în Bucureşti, rămâne una dintre personalităţile de prim rang din istoria României moderne. A fost un filozof, psiholog, pedagog, om politic, academician şi preşedinte al Academiei Române(1938-1941). Autor a multor cărţi de filozofie şi psihologie. Este crezul unei vieţi închinate adevărului şi binelui, o viaţă pilduitoare pentru generaţia de azi şi pentru generaţiile de mâine.

Preocupările marelui filozof au fost, însă, afirmarea culturii române moderne, cunoaşterea specificului spiritualităţii noastre şi afirmarea personalităţii acesteia în contextul istoriei universale. Psihologia socială, afirma C. R. Motru, are drept scop să determine şi să explice însuşirile sufleteşti ale unei populaţii, însuşiri sufleteşti condiţionate de trei factori principali: de fondul biologic ereditar al populaţiei, de mediul geografic şi de caracterele instituţionale dobândite în timpul evoluţiei sale istorice. Nu toate populaţiile sunt capabile de cultură naţională.

Populaţiile care se ridică la o cultură naţională au în ele particularitatea de a-şi cristaliza experienţa istorică în instituţii de natură spirituală care, odată înrădăcinate, preiau conducerea vieţii lor sufleteşti. Fiecare popor cult îşi are structura şi evoluţia sufletească proprii sieşi, îşi are destinul său. Redăm câteva date privitoare la însuşirile sufleteşti ale poporului român, sub aspectul vieţii sale economice şi sociale, aşa cum arăta marele filozof.

Individualismul sufletului românesc. Românului nu-i place tovărăşia. El vrea să fie de capul lui, stăpân absolut la el în casă, cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Cu timpul, acest individualism românesc poate fi educat şi transformat într-un individualism creator de instituţii.

O altă caracteristică a sufletului românesc este neperseverenţa la lucru început. Românului îi este greu până se apucă de ceva că de lăsat se lasă uşor. Omul din Apus face opere durabile, pe când românul improvizeză. Neperseverenţa la lucru şi-a făcut apariţia în secolul al XIX-lea odată cu apariţia mulţimii de politicieni şi slujbaşi la stat. S-au făcut din politică şi din slujbă profesiuni de muncă uşoară. Perseverenţa la lucru se obţine prin selecţia corespunzătoare a candidaţilor la profesiune. Unde profesiunile se ocupă fără astfel de selecţie, avem de-a face cu neperseverenţa la lucru. La noi, acesta a fost cazul.

Totuşi, românul este prin natura sa ereditară, perseverent la lucru, cum este şi răbdător, conservator, tradiţionist, dar această natură ereditară a lui a fost pervertită de o greşită viaţă instituţională. El este neperseverent fiindcă instituţiile statului l-au obligat la improvizaţii. Sufletului românesc i s-au mai atribuit încă alte multe caracteristici.

S-a spus că este nedisciplinat în ceea ce priveşte munca pe terenul economic. Pe când celelalte popoare din Apus păstrează muncii un ritm regulat, ca de ceasornic, poporul român cunoaşte munca dezordonată.

Românul nu munceşte metodic, ci în salturi. Pe lângă aceste caracteristici nefavorabile, sufletului românesc i se atribuie şi caracteristici favorabile. Se spune despre el că este primitor, tolerant, iubitor de dreptate şi adevăr, religios.

Trebuie să decidem ce tip de cultură formăm poporului român. Este un proces de lungă durată şi nu mai amână întârziere. Ştim că numărul responsabilităţilor indică nivelul culturii. Sufletul omenesc cunoaşte dorinţa de a consuma înainte de a o cunoaşte pe cea de a produce. Dorinţa de a produce vine cu anevoie şi cu mari sacrificii. Înfrângerea apetiturilor vine numai treptat, odată cu răspândirea culturii, cu obişnuinţa suportării îndatoririlor sociale.

Românul nu fuge de muncă, dar vrea o muncă în condiţii speciale, vrea o muncă fără liberă concurenţă, care să se răsplătescă nu după produsul ei, ci după intenţiile lucrătorului.

Omul de caracter, la români, nu este acela care e consecvent cu sine însuşi, ci acel care n-a ieşit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei. Nu este vorba cum sună clopotul. A sunat, ai fost prezent, atunci eşti om de caracter. Cel mai anonim dintre anonimi, intrat în politică, devine dintr-odată „om mare”. Mare a devenit şi Ion, mare a devenit şi Gheorghe, mare a devenit şi Petre. S-a zăpăcit aproape tot neamul că prea are mulţi „oameni mari”.

Noi cei mici şi prea neînsemnaţi dorim: un stat care să nu mai fie proprietatea unora; criteriul de selecţie să fie talentul şi competenţa; intransigenţă morală; să eradicăm politicianismul, dezbinarea şi viclenia; să pregătim ogorul în care seminţele mirabile să de roade. „Tu doreşti, dar EI întreabă/ Omule n-ai altă treabă?”

Romulus Modoran

Îndemn la simplitate by Romulus Modoran

23/08/2015

Modoran Romulus Prietenul nostru Romulus Modoran ne transmite un „indemn la simplitate”:

„Iubire, virtute, geniu, adică tot ceea ce onorează pe om, au fost mai întotdeauna prigonite de om”. (Doamna De Stael scriitoare franceză) 1766-1821.

Sunt oameni care nu simt unul făţă de altul decât indiferenţă. Relaţiile dintre ei încep cu o minciună şi tot cu o minciună se va sfârşi. Ei sunt dintre aceia care nu cunosc niciodată pe nimeni şi nimeni nu-i cunoaşte. Ei doresc toate onorurile, chiar şi pe cele care nu există, iar pe ceilalţi îi tratează cu dispreţ, ca pe ultimii oameni. “Pretindem şi cerem”, acesta este sloganul lor.

În setea sa de progres şi de civilizaţie materială omul s-a transformat, adică a pus pe primul loc ceea ce este secundar înaintea esenţialului. Omul de astăzi este o fiinţă artificială. Complexitatea omului de astăzi nu înseamnă distincţie în înţeles de superioritate, complexitate în înţeles de adâncime şi frumuseţe interioară.

“Omul modern” este avid după putere şi are o sete permanentă de a se îmbogăţi. Educaţia a fost făcută în raport cu unele valori la modă şi nu în raport cu valorile spirituale şi de performanţă. “Omul civilizat” este în genere înclinat să trăiască mai mult prezentul. Principiile după care acţionează nu au nimic comun cu morala şi etica. A fura, a exploata şi a manipula pe cei slabi, a deveni sclavul banului, nemunca şi lipsa de educaţie, petrecerile frecvente sunt, doar, câteva dintre preocupările “omului modern, civilizat”. Ce va fi mâine nu-l interesează pe acest om: “vom trăi şi vom vedea”. Preocupat de ceea ce nu-i firesc, renuntând la ceea ce îi este esenţial, şi-a pierdut adevărata frumuseţe şi tărie, şi-a pierdut tot rafinamentul intelectual şi estetic.

Ce înseamnă a fi cult, distins şi liber de elementele inutile? Să ajungi să-ţi exprimi esenţa? Înseamnă a fi un “om simplu”. Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. “Omul simplu” rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. “Omul simplu” trăieşte viaţa firesc şi esenţial. Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Sensul vieţii este înţeles mai uşor de “omul simplu” decât de “omul complicat”. Cel care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască în lumină şi frumuseţe. “Omul simplu” ajunge să cunoască adâncurile, să cuprindă lumea şi să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei. Cugetul şi fapta nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse. Bucuria trăirii în simplitate poate fi înţeleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul. “Omul simplu” este o făptură vie; o făptură de mare plinătate şi echilibru interior.

Trăim într-o lume diversificată, dar pentru a supravieţui este nevoie de înţelegere, de credinţă; este nevoie să devenim „oameni”.

„Omul simplu” respectă familia, fiindcă numai familia ne oferă realizarea în viaţă, că numai în familie ne bucurăm de clipe frumoase, de respect şi iubire. Şi, că numai familia leagănă toate tristeţele şi usucă lacrimile singurătăţii.

 

Romulus Modoran

ASCENDENTUL un blog nou by Carmen Badescu

19/03/2014

  Ascendent-
Înscris în 2014/03/18 la 15:48 | In reply to carmen badescu.

ASCENDENTUL

Venim pe lume, tocmai la timp, intr-o zi speciala, pe care mama o pretuieste cel mai mult. Este ceasul biologic al mamei in armonie cu Universul sau legamantul intim de iubire. Intr-un dialog misterios parca este in complicitate cu sistemul solar cand stie sa raspunda ” de ce cad stelele ? “, iar mai tarziu, pentru intrebari complicate se apara cu nevinovatie “…asa a fost sa fie ! “.

De fapt, Ascendentul este gradul semnului zodiacal gasit la orizont, la est, datorita fenomenului de rotatie al Pamantului in jurul axei sale, la ora nasterii. Ascendentul din harta natala este ” iscalitura ” astrala personala care reflecta constitutia fizica, temperamentul, afectivitatea si predispozitia la diverse boli.

Aceasta conjunctura astrala la nastere este exprimarea de sine in functie de energia semnului nostru Ascendent prin care acceptam sa fim vazuti de ceilalti. Pentru localizarea planetelor pe harta natala trebuie sa stim ziua, luna, anul si, mai ales, ora de nastere. Longitudinea si latitudinea locului nasterii sunt necesare pentru calcularea Ascendentului. Pornind de la unghiul acestui semn pe cercul zodiacal , cele douasprezece segmente de cerc sau case astrale au multiple semnificatii pentru destin deoarece reprezinta zonele experientelor noastre pamantene.Traiectoria planetelor ce traverseaza zodiacul schiteaza itinerarul existentei. Fiecare secunda a vietii este magica, iar cautarea identitatii din casa a-I-a astrala indica dorinta de a intelege cine suntem cu adevarat.

De cele mai multe ori, Ascendentul natal are un caracter ereditar. Semnele zodiacale ale parintilor sau bunicilor le regasim in primul segment al hartii natale, iar tranzitul Soarelui sau al Lunii ofera indicii importante referitoare la compatibilitatea cu membrii familiei.

Ascendentul este un ghid esential pe astrograma natala a destinului pentru ca reflecta personalitatea. Interpretarea si descifrarea unei teme natale se bazeaza pe coordonatele individuale ale fiecarei persoane si este modalitatea simbolica de a plasa fiinta umana in relatie cu Universul.

Carmen Badescu

cbadescu spune:

27/06/2013 la 23:46 | Răspunde   modifică

In Romania astrologia este inca un subiect tabu…In alte tari, cu traditie, aceasta stiinta se preda in scoli sau astrograma personala este ceruta sa fie atasata la CV-ul pentru angajare.
Eu cred ca, asa cum ne cunoastem grupa sanguina sau trebuie sa facem o ecografie, este “interesant” sa stim cu ce vibratie energetica astrala am venit in aceasta viata, care este sensul vietii, cine ne protejeaza, cine ne iubeste, de la cine vom invata lectiile karmice, etc.
Toate aceste informatii se regasesc in astrograma personala conform cu data si ora de nastere si locul nasterii.
Ca sa conving ca influenta acestor energii astrale din momentul nasterii este atat de puternica pentru destinul fiecaruia, va raspund, gratuit, la 2-3 intrebari din astrograma personala, in limita timpului meu liber, doar sa-mi scrieti, aici, data si ora nasterii, locul nasterii si o adresa de e-mail, pentru confidentialitate.

Carmen Badescu

Va recomand sa cititi si articolele:

LUNA e divina! Predictii astrologice by Carmen Badescu _ actualizat 18.12.2013 o colectie de articole  interesanta de articole si de comentarii

LUNA PLINA in zodia LEU – VARSATOR by Carmen Badescu

Nostradamus by CBadescu

LUNA NOUA in zodia PESTI

28/02/2014

luna plina

carmen badescu spune:
28/02/2014 la 15:57 | Răspunde   modifică

 

Bine ati venit in lumea viselor, sentimentelor si emotiilor ar spune Luna Noua in zodia Pesti din 01 martie 2014, ora 10,00. Este o armonie emotionala, un sentiment de liniste sau binecuvantare care ne hidrateaza, o energie fertila, tamaduitoare care ne ajuta sa dam uitarii tot ce este invechit si cu o noua atitudine fata de viata ne calauzeste drumul spre viitor. Suntem pe aceeasi lungime de unda, intuitivi si foarte receptivi la gandurile si sentimentele celuilalt. Este o perioada excelenta cu imprejurari pozitive pentru concretizarea ideilor cu incredere in sine si optimism.

Trigonul regal pe semne de apa – Luna Noua in zodia Pesti – planeta Jupiter in zodia Rac si planeta Saturn in zodia Scorpion armonizeaza relatiile sufletesti, cu multa iubire. Zodiile de apa sunt, in primul rand, cele mai norocoase.

Urmatorii ” profitori ” care plutesc in iubire sunt cei nascuti in zodia Varsator – planeta Venus va tranzita zodia lor din 06 martie 2014 pana in 06 aprilie 2014 si nativii zodiei Gemeni influentati benefic de trigonul regal format cu planetele din revolutia lor solara – planeta Venus in zodia Varsator si planeta Marte in zodia Balanta. Dar, nu sariti in sus, miscarea retrograda a planetei Marte pana in luna mai 2014 impune restrictii, moderatie actiunilor euforice, de orice fel. Trebuie sa existe o masura inteleapta in toate atunci cand ne simtim ca niste porumbei intr-un hambar cu seminte.

In corespondenta cu casa a XII-a a cerului nativii zodiei Pesti sunt plini de compasiune si gata de sacrificiu pentru ceilalti. Dedicati actiunilor caritabile isi concentreaza energia pentru a-si ajuta semenii sa treaca prin incercari dificile ale vietii in umilinta, durerea si suferinta umana. Persoanele nascute in zodia Pesti sunt capabile sa-si dezvolte abilitatile telepatice, intuitive intr-o meditatie profunda dar trebuie sa evite melancolia, autocompatimirea si izolarea.

Neptun – planeta asociata zodiei Pesti ne conecteaza la dorintele noastre din subconstient cu vocea noastra interioara intr-o lume magica, intr-o aura de mister. In tema natala individuala tendintele religioase si dorinta de izolare in scopuri mistice sunt influentate de aspectele planetare ale lui Neptun.

Nativii zodiei Pesti ne atrag prin zambetul cuceritor ori prin ochii – oglinda sufletului – profunzi, misteriosi si alunecosi.

Carmen Badescu

27/06/2013 la 23:46 | Răspunde   modifică

In Romania astrologia este inca un subiect tabu…In alte tari, cu traditie, aceasta stiinta se preda in scoli sau astrograma personala este ceruta sa fie atasata la CV-ul pentru angajare.
Eu cred ca, asa cum ne cunoastem grupa sanguina sau trebuie sa facem o ecografie, este “interesant” sa stim cu ce vibratie energetica astrala am venit in aceasta viata, care este sensul vietii, cine ne protejeaza, cine ne iubeste, de la cine vom invata lectiile karmice, etc.
Toate aceste informatii se regasesc in astrograma personala conform cu data si ora de nastere si locul nasterii.
Ca sa conving ca influenta acestor energii astrale din momentul nasterii este atat de puternica pentru destinul fiecaruia, va raspund, gratuit, la 2-3 intrebari din astrograma personala, in limita timpului meu liber, doar sa-mi scrieti, aici, data si ora nasterii, locul nasterii si o adresa de e-mail, pentru confidentialitate.

CBadescu

LUNA e divina! Predictii astrologice by Carmen Badescu _ actualizat 18.12.2013 o colectie de articole  interesanta de articole si de comentarii

LUNA PLINA in zodia LEU – VARSATOR by Carmen Badescu

13/02/2014

luna plina

cbadescu spune:
13/02/2014 la 21:10 | Răspunde   modifică

Luna reprezinta fiinta noastra emotionala, sufletul cu lacasul sentimentelor si al emotiilor. Prin explorarile mentale ne alimentam energia vitala cu entuziasm exagerat ori melancolie si neliniste. Lumina Lunii Pline din 15 februarie 2014, ora 01,53, amplifica vibratia aspectelor astrale ostile.

Planeta Mercur este in miscare retrograda pana in 28 februarie 2014 in zodia Varsator in opozitie cu Luna in ultimul decan al zodiei Leu, iar planeta Jupiter retrograda in zodia Rac in opozitie cu planeta Venus si Pluto in zodia Capricorn. Caracterul pozitiv al planetelor benefice este diminuat atunci cand acestea sunt in miscare retrograda. Tranzitul negativ al planetei Saturn in zodia Scorpion in cuadratura cu Luna, Soarele si planeta Mercur ne impiedica sa obtinem ceea ce vrem. Prizonieri ai unui stil de viata sufocant, implicati fara voie in controverse, critici, vorbe mincinoase si indiscrete suntem obligati sa indepartam obstacole si sa depunem un efort considerabil pentru rezolvarea problemelor.

Energiile astrale malefice pun sub semnul intrebarii proiecte imprudente ce depasesc posibilitatile financiare si au tendinta de a creste datoriile.

Influenta astrala a Lunii Pline se manifesta in zilele urmatoare pana in 28 februarie 2014 cand planeta Mercur va reveni la miscarea directa si , in functie de tema natala personala a fiecaruia, este punctul culminant al evenimentelor (deciziilor) din luna august 2013 care implica o rasturnare de situatie determinata de conditionari neprevazute fata de bunurile materiale.

cbadescu spune:

27/06/2013 la 23:46 | Răspunde   modifică

In Romania astrologia este inca un subiect tabu…In alte tari, cu traditie, aceasta stiinta se preda in scoli sau astrograma personala este ceruta sa fie atasata la CV-ul pentru angajare.
Eu cred ca, asa cum ne cunoastem grupa sanguina sau trebuie sa facem o ecografie, este “interesant” sa stim cu ce vibratie energetica astrala am venit in aceasta viata, care este sensul vietii, cine ne protejeaza, cine ne iubeste, de la cine vom invata lectiile karmice, etc.
Toate aceste informatii se regasesc in astrograma personala conform cu data si ora de nastere si locul nasterii.
Ca sa conving ca influenta acestor energii astrale din momentul nasterii este atat de puternica pentru destinul fiecaruia, va raspund, gratuit, la 2-3 intrebari din astrograma personala, in limita timpului meu liber, doar sa-mi scrieti, aici, data si ora nasterii, locul nasterii si o adresa de e-mail, pentru confidentialitate.

Carmen Badescu

Va recomand sa cititi si articolele:

LUNA e divina! Predictii astrologice by Carmen Badescu _ actualizat 18.12.2013 o colectie de articole  interesanta de articole si de comentarii

Nostradamus by CBadescu

LUNA NOUA in zodia VARSATOR by Carmen Badescu

29/01/2014

luna plina
Înscris în 2014/01/29 la 20:50

Fie ca preferati dragostea pentru divertisment, arta sau cluburi sportive, fie ca alegeti culoarul iubirii si al fericirii ( planeta Venus revine la miscarea directa in 31 ianuarie 2014 in zodia Capricorn) sau veti merge pe drumul unei avansari profesionale, Luna Noua in zodia Varsator din 30 ianuarie 2014, ora 23,40, ne gaseste intr-un moment de fraternitate in care si dusmanii ne devin prieteni apropiati. Reusim sa ne dominam adversarii prin forta cuvantului de onoare si exemplul personalitatii.

Uranus este dominanta planetara a zodiei Varsator. Razvratirea naturii este confirmata de forta electrizanta a planetei.

Astrograma surprinde formarea fazei de Luna Noua in C4 si ofera indicii cu privire la avantajele materiale obtinute cu ajutorul familiei sau al parintilor. Negocierile diplomatice pot atenua existenta unor conditionari legate de o mostenire. Este momentul favorabil actiunilor umanitare si obtinerii unor sponsorizari. Intuitia actioneaza cu viteza luminii si gasim solutii geniale unor probleme vechi pe care le rezolvam intr-un timp neasteptat de scurt, in perioada urmatoare. Energiile astrale ne inlesnesc recuperarea sanatatii, a sentimentelor sau a banilor.

Zodia Varsatorului este in corespondenta cu casa a-XI-a a cerului si ne surprinde prin spiritul idealist, reformator, prin altruim si prietenia credincioasa.

“Varsatorii” sunt revolutionari innascuti, sinceri, veseli si inventivi. Ei isi urmeaza deviza ” Ce-i al meu este si al tau “, iar loialitatea este manifestata natural, cu constiinta impacata. Cei care nu-i cunosc ii pot considera naivi, uimiti fiind de generozitatea sufleteasca, morala si materiala a celor nascuti in zodia Varsator sau a nativilor cu acest ascendent.

Dominati de planeta Uranus si planeta Saturn stabilitatea lor este dependenta de o schimbare progresiva.

Persoanele nascute in zodia Varsator au o inteligenta “extraterestra” si traiesc intr-o lume stiintifico-fantastica dominati de o iubire abstracta pentru intreaga umanitate.

Carmen Badescu

cbadescu spune:

27/06/2013 la 23:46 | Răspunde   modifică

In Romania astrologia este inca un subiect tabu…In alte tari, cu traditie, aceasta stiinta se preda in scoli sau astrograma personala este ceruta sa fie atasata la CV-ul pentru angajare.
Eu cred ca, asa cum ne cunoastem grupa sanguina sau trebuie sa facem o ecografie, este “interesant” sa stim cu ce vibratie energetica astrala am venit in aceasta viata, care este sensul vietii, cine ne protejeaza, cine ne iubeste, de la cine vom invata lectiile karmice, etc.
Toate aceste informatii se regasesc in astrograma personala conform cu data si ora de nastere si locul nasterii.
Ca sa conving ca influenta acestor energii astrale din momentul nasterii este atat de puternica pentru destinul fiecaruia, va raspund, gratuit, la 2-3 intrebari din astrograma personala, in limita timpului meu liber, doar sa-mi scrieti, aici, data si ora nasterii, locul nasterii si o adresa de e-mail, pentru confidentialitate.

CBadescu

LUNA e divina! Predictii astrologice by Carmen Badescu _ actualizat 18.12.2013 o colectie de articole  interesanta de articole si de comentarii

LUNA PLINA in zodia RAC – CAPRICORN

16/01/2014

luna plina

cbadescu spune:
15/01/2014 la 21:57 | Răspunde   modificăLUNA PLINA in zodia RAC – CAPRICORN

Simbolul energizarii starii emotionale, faza de Luna Plina din 16.01.2014, ora 06,55 formata in zodia Rac- Capricorn se manifesta prin tendinta catre agitatie, dezordine si nervozitate.

In aceasta “relatie” planetara nefavorabila este un timp de revelatie, de gasire a cauzelor unei stari de sanatate deficitare, de stavilire a unei gandiri revoltate, irationale si confuze in neintelegeri matrimoniale.

Crucea fixa cardinala definita prin opozitia planetelor Pluto,Venus in zodia Capricorn si planeta Jupiter in zodia Rac in cuadratura cu planeta Marte in zodia Balanta in opozitie cu planeta Uranus in zodia Berbec avertizeaza asupra riscurilor in activitati care implica motoare, masini, aparatura electrica sau electricitate in general, materiale si lichide explozive.

Este benefica adoptarea unei atitudini rezervate si prudente pe parcursul tranzitelor astrale nefavorabile pentru a evita momentele de criza si declin, cu multa rabdare.

Este o responsabilitate asumata de a gasi solutii rapide si de a respinge nefericirea.

Carmen Badescu

In Romania astrologia este inca un subiect tabu…In alte tari, cu traditie, aceasta stiinta se preda in scoli sau astrograma personala este ceruta sa fie atasata la CV-ul pentru angajare.
Eu cred ca, asa cum ne cunoastem grupa sanguina sau trebuie sa facem o ecografie, este “interesant” sa stim cu ce vibratie energetica astrala am venit in aceasta viata, care este sensul vietii, cine ne protejeaza, cine ne iubeste, de la cine vom invata lectiile karmice, etc.
Toate aceste informatii se regasesc in astrograma personala conform cu data si ora de nastere si locul nasterii.
Ca sa conving ca influenta acestor energii astrale din momentul nasterii este atat de puternica pentru destinul fiecaruia, va raspund, gratuit, la 2-3 intrebari din astrograma personala, in limita timpului meu liber, doar sa-mi scrieti, aici, data si ora nasterii, locul nasterii si o adresa de e-mail, pentru confidentialitate.

CBadescu

LUNA NOUA in zodia CAPRICORN

30/12/2013

luna plina

Anul Nou 2014 plin de sperante ingemanate cu energia Lunii Noi din 01 ianuarie 2014, ora 13,15, in zodia Capricorn este anul schimbarilor (deciziilor) radicale si al vindecarilor miraculoase.

Anul 2014 este dominat de receptia mutuala a planetelor Saturn in zodia Scorpion si Pluto in zodia Capricorn.Acest aspect astral impune, mai mult ca oricând, dorinta de transformare si regenerare surprinzatoare.

Luna Noua se manifesta in Mijlocul Cerului (casa a-X-a astrala) sector asociat carierei profesionale si al afirmarii de sine doar prin forte proprii in detrimentul vietii private.

Saturn este dominanta planetara a zodiei Capricornului dar “functia” sa este de fapt coloana vertebrala a oricarui proces pe care-l parcurgem de-a lungul destinului.Experientele saturniene ne transforma pe toata perioada vietii , iar când restrictiile sunt prea grele soarta sta sub semnul fatalitatii.

Tranzitul planetei Saturn ne indica unde si cum sa respectam regulile, valoarea organizarii, disciplinei si rezistentei, in ce domeniu ni se impune sa fim rabdatori atunci cand trecem prin denigrare, frustrari, obstacole si esecuri.Toate acestea in functie de tema natala si ascendentul fiecaruia.

Capricornul- semnul autodisciplinei are un caracter solitar, conservator cu un simt al datoriei foarte dezvoltat.

Spiritul logic, obiectiv si simtul de organizare ii permit sa ajunga in primul plan al vietii sociale si politice.Oameni politici importanti au in tema natala personala un puternic marcaj al zodiei Capricorn.

Simtul exagerat al datoriei ii obliga sa-si asume multe responsabilitati, iar telul existentei sale este realizat in a doua parte a vietii , cu multa perseverenta.

Tranzitele astrale urzesc pe cer in Anul Nou 2014 un destin fascinant pentru fiecare.

Destoinici si inspirati sa realizati tot ce va doriti cu multa sanatate si fericire!

Carmen Badescu

cbadescu spune:

27/06/2013 la 23:46 | Răspunde   modifică

In Romania astrologia este inca un subiect tabu…In alte tari, cu traditie, aceasta stiinta se preda in scoli sau astrograma personala este ceruta sa fie atasata la CV-ul pentru angajare.
Eu cred ca, asa cum ne cunoastem grupa sanguina sau trebuie sa facem o ecografie, este “interesant” sa stim cu ce vibratie energetica astrala am venit in aceasta viata, care este sensul vietii, cine ne protejeaza, cine ne iubeste, de la cine vom invata lectiile karmice, etc.
Toate aceste informatii se regasesc in astrograma personala conform cu data si ora de nastere si locul nasterii.
Ca sa conving ca influenta acestor energii astrale din momentul nasterii este atat de puternica pentru destinul fiecaruia, va raspund, gratuit, la 2-3 intrebari din astrograma personala, in limita timpului meu liber, doar sa-mi scrieti, aici, data si ora nasterii, locul nasterii si o adresa de e-mail, pentru confidentialitate.

CBadescu

Va recomand sa cititi si articolele:

LUNA e divina! Predictii astrologice by Carmen Badescu _ actualizat 18.12.2013 o colectie de articole  interesanta de articole si de comentarii

Nostradamus by CBadescu

 

Einstein si Astrologia by Carmen D.Badescu

09/11/2013

 

Albert EinstieinAstrologia este o cheie de explicare a faptelor (simbolurilor) astrale care evidentiaza complexitatea experientelor umane si identifica destinul unei persoane.

Nimic din ce se intampla nu este de domeniul hazardului (cuvant care ascunde ignoranta oamenilor).

Unul din primele studii ample s-a realizat in anul 1955, in Franta, asupra unui numar de peste 25000 de teme astrologice. Coincidentele dintre destinele acelor persoane si predictii au depasit cu mult probabilitatea statistica.

Astrologia, la fel ca si matematica sau filozofia, se bazeaza pe un sistem de simboluri care formeaza continutul teoriei astrologice.

Universul are o structura matematica in care se regasesc structuri algebrice.Definitia unui omomorfism de grupuri este urmatoarea: prin compunerea, dupa o anumita lege de compozitie, a doua elemente din primul grup se obtine acelasi lucru ca atunci cand se compun doua elemente din al doilea grup dupa o cu totul alta lege de compozitie.Cazul analog in astrologie este ca primul grup include multimea planetelor din sistemul solar, iar legea de compozitie este data de legile de miscare cunoscute in astronomie si grupul al doilea este format de multimea oamenilor si legile psiho-sociale. Notiunea de ” simbol ” privit matematic reprezinta functia de transfer care face legatura intre cele doua structuri algebrice si permite echivalarea lor.

Aceste idei demonstreaza ca astrologia are temeiuri cat se poate de stiintifice.Fizica moderna, radiochimia, biofizica, astronomia sunt constiente de atacul radiatiilor cosmice asupra corpului uman.

Zodiacul reprezinta masa electromagnetica, iar planeta reprezinta un condensator ceresc.Ea primeste influxul (radiatiile) din campul zodiacului, in traiectoria careia ea se afla pe cer.Vibratiile ei proprii pot fi in armonie sau in dizarmonie cu acest camp zodiacal.

Mecanismul energetic arata clar ca daca doua persoane sunt caracterizate de energii total contrare (influxuri astrale disonante in studiul compatibilitatii lor), intalnirea nu se va produce, chiar daca aceasta este dorita in mod constient sau inconstient, iar daca se va produce va fi catastrofala, jalnica si nu va duce la nimic bun.Este o problema de furtuna sau de armonie electromagnetica in infinitul unic al corpului omenesc.

Cei mai sceptici au o enigma asupra modului de actiune a influentelor planetare asupra omului, a diversitatii campurilor care pot actiona asupra corpului uman.

” Este mai usor sa dezintegrezi un atom decat o prejudecata!”- spunea Albert Einstein (14.03.1879 – 18.04.1955).

Celebrul savant a inceput sa studieze Astrologia cu intentia de a demonstra falsitatea ei, dar a sfarsit prin a recunoaste si folosi informatiile astrologice.

Astrologia evidentiaza influenta corpurilor subtile ale entitatilor planetare manifestate prin intermediul primei Legi a Kybalionului, cea care afirma: “Totul este spirit, Universul este mental”.Aceasta lege determina legatura intre spirit si materie, intre fizic si subtil, fiind totodata ceea ce cauta sa descopere Einstein prin Teoria Campurilor Unificate, in ultimii 20 de ani din viata sa.

Fizica moderna sustine o Teorie Unificata a Electromagneticii in care intra toate componentele de natura electromagnetica.

Biofizicienii au dovedit si ei existenta unui alt tip de camp biocamp care nu se supune legilor electromagneticii.

Astrologia moderna considera ca influentele planetare sunt de natura energetica fiind rezultatul unui camp unic ce interactioneaza cu cel uman.

In finalul acestui “travaliu” de explicatii, geniul savantului Albert Einstein ne spune vorbe intelepte care merg la suflet:

” Lucrul cu adevarat valoros este intuitia. ”

” Cel mai frumos sentiment din lume este dat de mister. ”

” Jocul este cel mai elevat tip de cercetare. ”

” In centrul fiecarei dificultati se afla o oportunitate. ”

” Cine nu se lasa mintit nu stie ce e fericirea. ”

” Omul care considera ca viata lui este lipsita de sens nu este numai nefericit, ci prea putin pregatit pentru viata. ”

” Nu este obligatoriu sa fii de acord cu mine.Dar ar fi mai rapid asa! ”
* * * * *

In Romania astrologia este inca un subiect tabu…In alte tari, cu traditie, aceasta stiinta se preda in scoli sau astrograma personala este ceruta sa fie atasata la CV-ul pentru angajare.
Eu cred ca, asa cum ne cunoastem grupa sanguina sau trebuie sa facem o ecografie, este “interesant” sa stim cu ce vibratie energetica astrala am venit in aceasta viata, care este sensul vietii, cine ne protejeaza, cine ne iubeste, de la cine vom invata lectiile karmice, etc.
Toate aceste informatii se regasesc in astrograma personala conform cu data si ora de nastere si locul nasterii.
Ca sa conving ca influenta acestor energii astrale din momentul nasterii este atat de puternica pentru destinul fiecaruia, va raspund, gratuit, la 2-3 intrebari din astrograma personala, in limita timpului meu liber, doar sa-mi scrieti, aici, data si ora nasterii, locul nasterii si o adresa de e-mail, pentru confidentialitate.

Carmen D.Badescu

Citeste pe blog si:

 »

LUNA e divina! Predictii astrologice by CBadescu _ actualizat 02.11.2013

URANUS – DINAMIC, predictii astrologice by CBadescu

21/08/2013

Uranus

URANUS – DINAMIC

Planeta Uranus efectueaza o revolutie in jurul Soarelui in 84 de ani , astfel incat strabate fiecare zodie pe parcursul a 7 ani.
Uranus reflecta un simt puternic de libertate si inovatie si anticipeaza viitoarele transformari radicale ale societatii.Planeta guverneaza tot ceea ce este nou, reformator si revolutionar in toate domeniile intr-un mod spontan, original si violent.
La ultimul tranzit prin zodia Berbec Uranus a determinat o forma totalitara de guvernare (fascismul 1927-1935) si a produs marea criza financiara din 1929-1933.
Un puternic tranzit uranian provoaca schimbari importante survenite brusc in bine sau in rau, rasturnari spectaculoase de situatie.
Forta de manifestare este mai puternica atunci cand planeta stationeaza pentru a reveni la miscarea directa sau retrograda.
In 11 martie 2011 Uranus a fost retrograd pentru ca in 12 martie 2011 sa-si urmeze tranzitul direct in zodia Berbec pana in anul 2018.In timpul miscarii retrograde a planetei din 11 martie 2011 a avut loc in Japonia ( una din tarile guvernate de zodia Berbec) un cutremur violent urmat de un tsunami de mari proportii ce a declansat o situatie apocaliptica si accidentul nuclear de la centrala electrica atomica de la Fukushima.
Uranus este asociat cu spiritul stiintific, inventivitatea, electronica, astronautica, metafizica, intuitia, astrologia, imaginatia creatoare (geniul) si reflecta progresul si nonconformismul.
Accidentele rutiere colective, incendiile, exploziile, avariile, calamitatile naturale si revolta sociala sunt amplificate de tranzitul retrograd in zodia Berbecului prin care Uranus isi defineste “momentele lui de glorie”.
Evenimentele au un caracter contradictoriu si agresiv.Suntem determinati sa actionam cu energie in situatii limita, sa luam decizii surprinzatoare atunci cand suntem prinsi in capcana intrigilor.
Durata de stationare si revenirea la miscarea directa a planetei Uranus va corespunde cu faza de Luna Plina din decembrie 2013 si intrarea planetei Marte in zodia Balantei.Sa nu ne mire amploarea evenimentelor. Marte “in exil” induce agresivitatea necontrolata, evaluarea subiectiva a situatiilor, vointa de se impune cu orice pret si curajul de a merge contra curentului pentru a-si afirma ideile. Planeta Marte tranziteaza zodia Balantei opt luni de zile si blochezaza axa Berbec – Balanta.
Sub aceasta influenta astrala nativii din prima jumatate a anului isi vor asuma obligatii sau vor demara proiecte ( in functie de astrograma personala in sens negativ sau pozitiv) a caror implicare si rezolvare se va desfasura in urmatorii doi ani.
Cu ce supliciu va culmina miscarea retrograda planeta Uranus ramane o ” surpriza ” a sarbatorilor de iarna.

21.08.2013
CBadescu

cbadescu spune:
27/06/2013 la 23:46 | Răspunde   modifică

In Romania astrologia este inca un subiect tabu…In alte tari, cu traditie, aceasta stiinta se preda in scoli sau astrograma personala este ceruta sa fie atasata la CV-ul pentru angajare.
Eu cred ca, asa cum ne cunoastem grupa sanguina sau trebuie sa facem o ecografie, este “interesant” sa stim cu ce vibratie energetica astrala am venit in aceasta viata, care este sensul vietii, cine ne protejeaza, cine ne iubeste, de la cine vom invata lectiile karmice, etc.
Toate aceste informatii se regasesc in astrograma personala conform cu data si ora de nastere si locul nasterii.
Ca sa conving ca influenta acestor energii astrale din momentul nasterii este atat de puternica pentru destinul fiecaruia, va raspund, gratuit, la 2-3 intrebari din astrograma personala, in limita timpului meu liber, doar sa-mi scrieti, aici, data si ora nasterii, locul nasterii si o adresa de e-mail, pentru confidentialitate.

CBadescu

Va recomad si alte articole semnate CBadescu:

LUNA e divina! Predictii astrologice by CBadescu

Nostradamus by CBadescu

LUNA e divina! Predictii astrologice by Carmen Badescu _ actualizat 18.12.2013

05/07/2013

luna plina

LUNA NOUA in zodia RAC

Luna reprezinta singurul satelit natural al planetei noastre.In 8 iulie 2013 Luna se va afla intre Pamant si Soare si nu va fi vizibila de pe Pamant.Aceasta faza de Luna Noua (Luna conjunctie cu Soarele) are loc la ora 07,14, ora Romaniei.
Luna actioneaza ca un urias releu cosmic, mareele oceanice fiind cea mai evidenta manifestare a influentei energiilor acesteia asupra Pamantului.
Luna are un rol important in interpretarile astrologice. Astrul noptii este corelat cu imaginea pe care o avem despre noi insine si pe care o reflectam asupra celorlalti.
Luna Noua simbolizeaza starea de armonie, echilibrul celor doua polaritati, masculin si feminin, atat in fiinta noastra cat si in natura inconjuratoare. Aceasta forma Universala favorizeaza folosirea corespunzatoare a liberului arbitru.
Este oportun ca tot ceea ce necesita evolutie sau crestere sa inceapa pe faza de Luna Noua.
Este bine sa pregatim si sa demaram orice actiune, activitate sau proiect nou.
In aceasta perioada de crestere energetica putem sa construim, sa consolidam parteneriate noi, sa ne programam semnarea unor contracte importante.Tot ceea ce incepem acum este de bun augur (tranzactii imobiliare, schimbari profesionale, calatorii, tratamente medicale etc.).
Energia este concentrata in zodia Racului-C4 si intretine lumea familiala, raporturile cu parintii, casa natala, elemente ce reprezinta radacinile- adica locul nasterii si traditiile.
Luna asociata cu principiul feminin plaseaza in lumina energia feminina si felul in care ea si-o exprima.
In functie de tranzitul Lunii intr-o tema natala ne formam o idee asupra modului in care mama se dedica copilului ei si maternitatii.
Fertilitatea femeilor este mai mare intre Luna Noua si Luna Plina.
Cele mai frecvente asocieri simbolice care se fac referitor la Luna sunt cele cu mama.
Luna, element feminin prin excelenta , are zodia Racului ca domiciliu si dezvolta imaginatia, sensibilitatea, instinctul matern.
Cu energia astrului matern in sectorul caminului, mediul familial genereaza o puternica influenta asupra baietilor nascuti in zodia Rac, foarte atasati de mama, spre dezamagirea fetelor care nu vor sa inteleaga ca doar Luna este de vina!

Inscris în 2013/08/05 la 18:20

LUNA NOUA in zodia LEU

Conjunctia Luna- Soare din 07 august 2013, ora 00,51, sustine oportunitati in corespondenta cu valorile zodiei Leu- C5, de aceasta data.Energia benefica ne orienteaza spre pasiuni si instincte dominante, spre talentul creativ si pedagogic, aptitudini de exprimare prin arta sau teatru, dragoste si relatii sentimentale,jocuri de noroc si intelectuale si tranzactii financiare favorabile.
In zodia Leu Soarele se afla in domiciliu si intr-o tema natala astrul detine suprematia in maturizarea unui destin individual. Generozitatea elevata caracteristica zodiei Leu este echivalenta cu cea a Soarelui astronomic asa cum daruieste ceva din el insusi zi de zi.
Evenimentele favorizeaza relatiile cu copiii si educatia. Traim in aceasta perioada cu entuziasmul si spontaneitatea lor intr-un spirit de aventura.Parintii apreciaza dorinta de afirmare a copiilor, iar acestia pot sa profite si vor fi surprinsi de generozitatea tatalui.
Luna Noua din zodia Leu ne da sansa sa stapanim prin convingere si sa renuntam la rutina.
Astrologic vorbind inima este organul corespunzator zodiei Leu.
Inima – nu intamplator este o dovada de iubire atunci cand o cerem (presupun ca stiti cum suna acele declaratii). Aceasta armonie celesta creaza un timp favorabil pentru logodna. Femeilor le place sa joace teatru si au un magnetism ne/bun in povestea de dragoste, iar barbatii sunt romantici si daruiesc multa caldura.Relatia se stabileste prin acest schimb de caldura-dragoste a chakrei inimii intr-un ecou al emotiilor.
Luna Noua din zodia Leu “in complicitate” cu planeta Uranus din zodia Berbec ne suplimenteaza rezervele financiare. Oportunitatea exista depinde doar de intuitia si agilitatea fiecaruia.

cbadescu spune:
03/09/2013 la 21:56 | Răspunde   modifică

LUNA NOUA in zodia FECIOAREI

Periodicitatea fazelor lunare ne influenteaza stabilirea prioritatilor.
In graiul astrelor Luna Noua intr-o anumita zodie deschide un arc in timp pana la urmatorul eveniment, tot Luna Noua din aceeasi zodie, dar in anul urmator. Luna emite, in perioada de crestere, o energie care genereaza momente ideale pentru o activitate durabila si de succes cu ecou pe intreg arcul de timp. Perioada de varf a actiunilor desfasurate se manifesta la jumatatea distantelor in timp (sase luni).
Luna Noua din zodia Fecioarei in data de 05.09.2013, ora 14,36, descrie un arc peste timp pana anul viitor in luna septembrie cu un punct culminant in luna martie 2014.
Zodia Fecioarei impune un spirit de disciplina, organizare si analiza.
Planeta Mercur este in domiciliul nocturn al zodiei ( cel diurn corespunde zodiei Gemeni) si energia absorbita prin intermediul ei reflecta gandirea logica dominata de elemente rationale, abilitati de comunicare psihica si verbala.
Persoanele nascute in zodia Fecioarei si cele care au acest ascendent sunt exacte ca ora si functioneaza ca un ceasornic atunci cand se istovesc muncind.Activitatea lucrativa alaturi de acesti oameni ofera satisfactie daca se depaseste dorinta de ” Ce poti face azi nu lasa pe maine!”

Este o perioada benefica pentru consolidarea relatiilor profesionale ori pentru gasirea unui loc de munca.
Sunt favorizate activitatile de studiu in orice domeniu.
Calatoriile pentru realizarea unui proiect ori cu privire la sanatatea fizica, in scopuri terapeutice, de vindecare prin schimbarea obiceiurilor de viata sunt prielnice acum.
Este timpul sa valorificam atributele zodiei Fecioarei si mentionand interesul pentru plante medicinale, tratamente naturiste, igiena si dieta ne-am format deja o compatibilitate.

CB

cbadescu spune:
04/10/2013 la 20:39 | Răspunde   modifică

LUNA NOUA in zodia BALANTA

Cosmosul este un organism viu si fiecare fiinta umana il poarta in ea insasi.
Luna in conjunctie cu Soarele sau Luna Noua din 5 octombrie 2013, ora 03,30, se manifesta, din punct de vedere astrologic in zodia Balanta.Semnul Cardinal , de Aer vizeaza un echilibru ce trebuie gasit intr-o relatie armonioasa care impune in acelasi tImp sa fii liber, individualizat fata de celalalt dar acceptandu-i neconditionat prezenta.Este provocarea zodiei Balanta – Casa a VII-a a cerului care arata ce oglindim din noi insine asupra celuilalt si, prin reactie, persoana corespunzatoare acestei proiectii. In functie de tema natala, indica tipul de partener care, din acest motiv, ne atrage cel mai mult si ne completeaza. Este gradul opus Ascendentului si reprezinta, in harta, antiteza Eului, adica “Tu” – Descendentul.

Nativii acestei zodii si cei cu Ascendentul in Balanta trebuie sa invete lectia singuratatii.Teama de singuratate este atat de intensa incat prefera legaturi durabile chiar daca nesatisfacatoare.
Aceasta zodie recunoscuta pentru diplomatie, armonie, echilibru, negociere cantareste cu suspiciune si oscileaza asupra deciziilor in situatii nesigure.

Planeta iubirii – Venus “stapaneste” zodia in domiciliul ei si ofera calitati rafinate, altruism emotional si incredere reciproca.
Persoanele care au Ascendentul in zodia Balantei stralucesc invaluite de un farmec natural cotropitor. Acesti nativi , cu o frumusete inocenta si senzuala sunt apreciati ca intineresc pe masura ce inainteaza in varsta, au o fizionomie carismatica si “tinerete fara batranete…”.

“Simpatia ingredientelor” astrale promoveaza evenimente pasnice intr-un spirit diplomatic, in relatii cordiale, de prietenie si corespondenta fructuoasa.

Urmeaza o saptamana de propuneri si clarificari in care actionam cu optimism. Gasim “reparatii”; resurse si solutii salvatoare in cazuri extreme.
Banii sunt obtinuti cu usurinta datorita circumstantelor favorabile si serviciilor aduse de ceilalti dar sunt cheltuiti cu lejeritate de partener pe bijuterii, lux, prieteni, interese sociale si divertisment.
Beneficii si ajutor din partea parintilor si castig asigurat de terenuri si proprietati.
Aspectul astral reda inspiratia si talentul mediatorului de a incheia disputele in mod amiabil.

Un spirit evoluat intra in armonie cu energia astrala, constientizeaza oportunitatea momentului, il exploateaza “fara mila” (fara rezerve), astfel incat toate obstacolele sunt depasite, iar dorintele au toate sansele sa se implineasca.

CB

luna plina

LUNA PLINA  in zodia  CAPRICORN-RAC

Luna atinge maximum de luminozitate in momentul in care este in opozitie cu Soarele.Este faza de Luna Plina in 22.07.2013, ora 21, ora Romaniei.Din acel moment, discul sau descreste in urmatoarele 14 zile pana la urmatoarea Luna Noua.
Functia lunara este purtatoare de emotii nascute dintr-o relatie cu mediul inconjurator.
Luna – regina noptii capricioasa, prin forta sa magica isi revarsa influenta asupra modului de comportare al oamenilor.
In interpretare astrologica aspectul de opozitie intre Luna si Soare vitregeste unitatea si echilibrul interior.In prezenta Lunii Pline zbuciumul sufletesc este suportat cu dificultate.Lipsa de claritate a gandurilor, nervozitatea si critica excesiva determina incapacitatea de a alege corect intre sarcinile cotidiene.Raporturile sociale legate de o anumita misiune ori munca sunt lipsite de sansa.Conjunctura astrala sustine o imprudenta caracterizata prin cheltuieli exagerate in afaceri si actiuni lipsite de logica cu consecinte negative.Sub aceasta energie astrala investitiile financiare sunt sortite esecului din cauza rationamentului gresit.
Este necesar un repaus si o atitudine rezervata fata de initiative noi pana la depasirea acestui aspect de Luna Plina.
Aceste influente puternice se manifesta in avans si dupa faza maxima a opozitiei Soare- Luna din 22 iulie 2013.
Faza de Luna Plina are loc la granita dintre zodia Rac si zodia Leu (pe cuspida) si influenteaza emotional persoane nascute in ultima decada din zodia Rac si prima decada din zodia Leu, ultima decada din zodia Capricorn si prima decada din zodia Varsator, pe cei care au aceste zodii ca si ascendent , dar si pe cei care stiu ca sunt nascuti sub aspect de Luna Plina.

CB

 

Luna Plina_18.08.2013

cbadescu spune:
19/08/2013 la 10:01 | Răspunde   modifică

LUNA PLINA in zodia VARSATOR – LEU

Saptamana 19 – 25 august 2013 este marcata de influenta evenimentului astral Luna Plina cu faza maxima in data de 21.08.2013, ora 04,45.
Sub clar de luna este un moment cosmic remarcabil in care dezordinea creaza ordinea.Aspectele dizarmonice sunt o sursa de probleme si neintelegeri intr-o atmosfera conflictuala si ostila in relatia parteneriala, familiala. Dezamagirile fortate de imprejurari determina o inhibare a sentimentelor, o izolare interioara si tacere…”Tacerea e de aur.” Tacerea da impresia unei abilitati iesite din comun de a consolida relatii foarte puternice cu tact si multa prudenta.
Rivalitatile, deceptiile si stresul cauzat de insucces duc la alterarea sanatatii si sensibilitati organice care lucreaza mocnit.
Conditiile astrale indica schimbari de resedinta neasteptate cauzate de locuinta avariata sau in renovare (constructie cu vicii ascunse).
Sa evitam tot ce este mai rau: experiente complicate in calatorii periculoase, avarii, inundatii, accidente, pericole pe apa, interventii chirurgicale si insomnii.
Harta astrala surprinde faza maxima de Luna Plina.
Daca va regasiti in astrograma in punctele de cuadratura si opozitie (linii rosii) si mai mult- aveti si Ascendentul intr-una din aceste zodii marcate – este clar de ce evenimente nefavorabile se manifesta acum.
Doua persoane, chiar daca au aceeasi zodie , nu vor avea o astrograma identica pentru ca suntem unici in univers.

Multumesc pentru voturile voastre !
Cu simpatie,
CB

cbadescu spune:
17/09/2013 la 20:27 | Răspunde   modifică

LUNA PLINA in zodia PESTI – FECIOARA

Evenimentele din aceasta saptamana sunt o consecinta a actiunilor demarate in primele luni ale anului.
Zodiile Pesti si Fecioara , semne duble marcate de Luna Plina din 19.09.2013, ora 14,11, determina caracterul dual al faptelor.

Aspectele astrale conditioneaza o expresie a sacrificiului de a alege intre doua variante sau situatii. Osciland intre doua stari, de evadare sau de renuntare, sub o forma de indecizie si neincredere enigmatica anticipam pericolul unei crize relationale de a trai dupa valorile altora si nu dupa cele personale.

Este un compromis si un sentiment de inferioritate in relatia cu fratii sau surorile cand cer o favoare de implicare in rezolvarea problemelor lor.

Aspectul de opozitie Luna – Soare genereaza pierderi financiare cauzate de asociati prin abuz de incredere, necazuri cu legea, in legatura cu acte oficiale si de contestare a drepturilor.
Corespondenta cu strainatatea este “amagitoare” acum.
Accidentele si avariile nu ne mai surprind doar ne pastram calmul si suntem iertatori.

CB

cbadescu spune:
18/10/2013 la 13:25 | Răspunde   modifică

LUNA PLINA in zodia BERBEC – BALANTA

Energia astrala emana simultan din Luna Plina in zodia Berbec – Balanta in 19 octombrie 2013, ora 02,35, eclipsa de luna, tranzitul planetei Marte in zodia Fecioarei in receptie mutuala cu planeta Mercur in miscare retrograda ( 21 octombrie 2013 – 10 noiembrie 2013) in zodia Scorpion.

Acest transfer de energie care ne scaneaza este “vinovat” de gandurile hoinare ce ne zapacesc.

Eclipsa implica responsabilitati mari si prudenta maxima atunci cand persoanele mature isi asuma, cu intelepciune, schimbari radicale, iar tinerii accepta ca ” unde-i ordin, cu placere!”:

Retrogradarea este considerata o trasatura negativa a planetelor. Din 21 octombrie 2013 pana in 10 noiembrie 2013 planeta Mercur “se intoarce din drum” ca se creeze dezordinea.

Aspectul de receptie mutuala (doua planete se gasesc plasate in semnul guvernat de cealalta, isi ocupa reciproc zodiile) este exploziv pentru ca se manifesta intre planeta Marte in zodia Fecioara si planeta Mercur in zodia Scorpion si dureaza pana la sfarsitul lunii noiembrie 2013.

Critica Fecioarei si otrava Scorpionului determina o simbioza nefasta intre actiune, agresivitate, comunicare si inscrisuri (acte oficiale).Cuvintele articulate cu ironie starnesc conflicte si opozitia adversarului.Cineva ne scotoceste (din curiozitate!) corespondenta, sertarele sau buzunarele si ne cenzureaza informatiile primite sau transmise (ori ne rastalmaceste cuvintele).Tranzitul ostil al planetelor predispune spre viclenie, minciuna, inselatorie si erori de judecata.

Pana in 10 noiembrie 2013 sa fim mult mai atenti la continutul si redactarea documentelor oficiale si sa amanam, daca este posibil, inregistrarea, autentificarea inscrisurilor importante.

CB

cbadescu spune:
02/11/2013 la 16:03 | Răspunde   modifică

LUNA NOUA in zodia SCORPION

Luna transmite impulsurile provenind de la fiecare planeta si cristalizeaza imaginile, punctele de lumina in organismul uman gratie chakrelor.

Luna Noua din 03 noiembrie 2013, ora 14,53, se formeaza in zodia Scorpion si determina, in tandem cu Eclipsa de Soare, o activitate intensa a Casei a VIII-a astrala.

Cu planetele Marte si Pluto in domiciliul lor, Universul le face favoarea Scorpionilor de a urzi intriga si punctul culminant intr-un film de actiune cu spionaj, medici legisti, sex, droguri si otravuri.
Daca nu cad prada viciilor si geloziei, cei nascuti in zodia Scorpion sau persoanele care au acest Ascendent premediteaza strategii cu viclenie si dovedesc capacitatea recunoscuta de a renaste din propria cenusa in situatii limita.

Din luna octombrie 2012 tranzitul planetei Saturn in zodia Scorpion avertizeaza asupra obstacolelor, incidentelor legate de testamente, mosteniri, donatii si concentrarea asupra riscurilor in afaceri.
Scorpionii se vor elibera de sub “asuprirea” planetei Saturn in luna ianuarie 2015 cand aceasta isi va urma calatoria in zodia Sagetator.

In afara de faptul ca interactionam cu zodia Scorpion ori suntem determinati sa ne implicam in actiunilor lor, in tema natala, pornind de la Ascendentul personal, tranzitul planetei Saturn actioneaza in destin asupra unui segment simbolizat de zodia Scorpion in astrograma fiecaruia.Sunt conditii de austeritate si restrictii impuse de planeta lectiilor de viata (Saturn) care parcurge fiecare zodie timp de aproximativ doi ani si jumatate.

Chiar daca evenimentele determinate de faza de Luna Noua sunt favorabile, tranzitul planetei Mercur in miscare retrograda pana in 10 noiembrie 2013 in zodia Scorpion influenteaza nehotararea si razgandirea fara temei.Succesul este inlesnit de persoane in varsta, cu autoritate.

CB

Înscris în 2013/11/14 la 19:24 | In reply to cbadescu.

LUNA PLINA in zodia TAUR – SCORPION

Timpul se rostogoleste spre finele anului, iar Luna Plina din 17 noiembrie 2013, ora 17,19, isi propaga impresiile magnetice si astrale asupra fiintei umane astfel incat starile afective sunt intim legate de corpul fizic conectat la clipa vietii.

Luna Plina “naravasa” si aspectele ostile ale planetelor, in tranzitul lor, creeaza un climat de instrainare si neincredere.

Existenta este incercata de nesansa, de un dezechilibru violent intre banii din munca proprie si banii asociatului/partenerului.Este vremea pentru plata actiunilor nesabuite, impozitelor restante, a amenzilor si penalizarilor, a monezilor scapate “printre degete”.Pierderile sunt cauzate de imprumuturi greu de recuperat, dezordine, anxietate, nervozitate si orgoliu excesiv.

Oricat de mult am vrea sa ne protejam de un “atac” energetic determinat de agresivitatea influentelor astrale, sistemul de alarma al intuitiei avertizeaza ca “surprizele” sunt cu atat mai mari cu cat vin din partea celor de la care ne asteptam mai putin, consecinta unor jocuri de culise lipsite de fairplay.Aspectele sunt defavorabile initiativelor riscante.

Vitalitatea scazuta sau sanatatea precara induce o stare de spirit confuza,iritabila sau exagerata.Pericol de inec si accidente.Perioada
nefavorabila calatoriilor.

A trai la voia intamplarii inseamna a sacrifica orice implinire si tel adevarat intr-o mohorata ignoranta.

Carmen D.Badescu

cbadescu spune:
01/12/2013 la 21:32 | Răspunde   modifică

LUNA NOUA in zodia SAGETATOR

Optimismul, libertatea, independenta si explorarea sunt atuurile saptamanii care succeda faza de Luna Noua din 03.12.2013, ora 02,22, formata in zodia Sagetatorului.

In acest segment al horoscopului, suflul universal al Sagetatorului corespunzator casei a IX-a astrala guvernata de planeta Jupiter (marele benefic) harazeste masura in care posedam calitati pentru credinta, incredere, buna dispozitie, generozitatea spiritului si dobândirea intelepciunii.

Experientele se refera la modul de abordare al religiei, filozofiei, invatamantul superior, calatoriile turistice ori spirituale, relatia cu strainatatea si traditiile culturale.

Sagetatorul este un semn de foc, rebel, in cautarea aventurilor care sa-i ofere sansa gasirii izvorului inspiratiei si sensului vietii prin explorare atunci când evadeaza cu usurinta din rutina zilnica intr-o deplasare constanta.

Optimismul, simtul umorului si al demnitatii permit acestei zodii sa invinga dificultatile cu mai multa usurinta fata de alte persoane si sansa sa castige simpatia anturajului.

Persoanele nascute in zodia Sagetatorului si cele care au acest Ascendent sunt considerate norocoase, glorioase si longevive, cu o energie debordanta.

Cauza reusitelor sau esecurilor in relatia cu strainatatea (cu persoane de alta nationalitate ori religie) se regaseste in astrograma personala.Cu alte cuvinte, intr-o subtila interpretare, cu cat exista compatibilitatea in harta proprie cu sectorul casei a IX-a astrala adecvata zodiei Sagetatorului, in simbioza cu restul planetelor din tema natala, cu atat suntem, favorizati ca destinul sa fie fericit in strainatate.Daca nu suntem “inzestrati” cu aceste calitati astrale benefice ar fi bine sa nu ne hazardam, sa nu ne amagim in asocieri ori deplasari indepartate cu final nedorit (accidente, exil etc).

Avantajele acestei faze de renastere (Luna Noua) sunt investitiile in cultura, educatie, comunicare si posibilitatea castigarii unui bun renume intr-un post important, o cale spre un succes mai mare, o idee temerara care incolteste pe un teren fertil si fixeaza obiective elevate intr-un viitor plin de entuziasm.

Carmen Badescu

cbadescu spune:
16/12/2013 la 11:04 | Răspunde   modifică

LUNA PLINA in zodia GEMENI -SAGETATOR

Simetria “perfida” a planetelor in cele patru zodii cardinale asociata cu faza de Luna Plina formata in ultimul decan al zodiilor Gemeni si Sagetator in 17.12.2013, ora 11,28, influenteaza evenimentele desfasurate in primele sase luni ale anului 2014.

Perioada 17-25 decembrie 2013 reprezinta “uvertura” operei desavarsite la sfarsitul lunii iulie 2014 când vom aprecia daca am avut discernamantul si intuitia de a exploata oportunitati miraculoase ori ne vom resemna in fata unei experiente de viata in care “nu am fost pe faza”:

Tranzitul ostil al planetelor Pluto in zodia Capricorn in opozitie cu planeta Jupiter retrograda in zodia Rac, cuadratura cu planeta Marte in zodia Balanta in opozitie cu Uranus in zodia Berbec se mentine pana la sfarsitul lunii iulie 2014 intr-o cruce fixa in jocul destinului.

Este un moment cosmic determinant in care planeta Venus in miscare retrograda din 21 decembrie 2013 pana in 31 ianuarie 2014 in zodia Capricorn isi ” asuma” riscurile iubirilor interzise si aventurilor constranse ca intr-o menghina.

Intelepciunea proverbului ” oricat de mult ai fi mers pe un drum gresit, intoarce-te !” anticipeaza marile transformari ce vor urma.

Din 17 decembrie 2013 planeta Uranus se opreste din miscarea retrograda si stationeaza in zodia Berbec pentru ca in urmatoarele zile sa revina la “mersul” direct. (vezi articolul “Uranus-Dinamic)

Cu Uranus “extravagantul” prioritatile se schimba la 180 grade in situatii imprevizibile, influenta este exploziva atunci când isi cere drepturile reformarii si ca dintr-un vartej ne “salveaza” din monotonie.

Uranus- dinamic aprinde scanteia, provoaca socul, “zguduitura” care determina fenomene fortate, cu efecte la cote maxime, intr-un mod spectaculos.

Aspectele astrale malefice premediteaza si accentueaza caracterul rebel sau distrugator al naturii, lava vulcanilor “clevetitori”, poduri metalice distruse, punti sufletesti destramate intr-un jeg de ura cu cenusa si ruina.
Fortele naturii detin suprematia asupra evenimentelor.

Revenind la rolul planetei Venus in zodia Capricorn – aceasta iubire disciplinata si organizata – si la forta de atractie a Lunii Pline, (re)gasim, (re)vedem marea dragoste in nostalgia amintirilor din vremuri indepartate.

Planeta Venus in miscare retrograda in Capricorn in opozitie cu planeta Jupiter retrograda in zodia Rac reflecta iluminarea a ceea ce pretuim mai mult, impacarea cu orgoliile trecutului, cu ceea ce am sacrificat si reconsiderarea valorilor sufletesti cu sentimentul vinovatiei.Sunt lucruri de clarificat, de explicat, de iertat.

Retrogradarea planetei Venus intensifica o activitate creativa in domeniu artistic, dar in plan afectiv exprima întoarcerea in trecut si restante sufletesti greu de realizat intr-un timp foarte scurt.

Adaptarea la noile reguli emotionale se realizeaza acum printr-o abordare intelectuala si capacitate de mediere, in cel mai bun caz eliberarea de o povara ce apasa pe suflet, o autodisciplina afectiva.

Este un moment palpitant de constientizare, o experienta de viata in care descoperim semnificatia legilor si restrictiilor in realizarea actiunilor individuale si dorinta revolutionara de adaptare.

Cei care au zodia sau ascendentul in Sagetator si Gemeni se joaca cu focul, nativii zodiei/ascendentului in zodia Rac si Capricorn se joaca cu iubirea, iar cei nascuti cu zodia/ascendentul in Balanta si Berbec sunt in razboi cu legea.

Altfel spus, focul iubirii face legea.

Carmen Badescu

cbadescu spune:

27/06/2013 la 23:46 | Răspunde   modifică

In Romania astrologia este inca un subiect tabu…In alte tari, cu traditie, aceasta stiinta se preda in scoli sau astrograma personala este ceruta sa fie atasata la CV-ul pentru angajare.
Eu cred ca, asa cum ne cunoastem grupa sanguina sau trebuie sa facem o ecografie, este “interesant” sa stim cu ce vibratie energetica astrala am venit in aceasta viata, care este sensul vietii, cine ne protejeaza, cine ne iubeste, de la cine vom invata lectiile karmice, etc.
Toate aceste informatii se regasesc in astrograma personala conform cu data si ora de nastere si locul nasterii.
Ca sa conving ca influenta acestor energii astrale din momentul nasterii este atat de puternica pentru destinul fiecaruia, va raspund, gratuit, la 2-3 intrebari din astrograma personala, in limita timpului meu liber, doar sa-mi scrieti, aici, data si ora nasterii, locul nasterii si o adresa de e-mail, pentru confidentialitate.

CBadescu

Nostradamus by CBadescu

26/06/2013

Nostradamus

Plecand de la un link existent pe blog legat de activitatea lui Dollores Cannon in domeniul comunicarilor extrasenzoriale:

http://homestar.org/bryannan/nostro.html, CBadescu a postat un interesant comentariu care dovedeste in egala masura pasiune pentru astrologie si cunostinte despre Nostradamus.

Prezentand aceste opinii sper sa ofer utilizatorilor blogului posibilitatea sa interactioneze cu CBadescu pe acest subiect incitant: viata si opera lui Nostradamus

cbadescu spune:
26/06/2013 la 11:14 | Răspunde   modifică

Oameni cu har, autodidacti, exploreaza prin cotloanele astrologiei cu rasuflarea cu care organismul absoarbe apa de izvor intr-o zi torida de vara…
NOSTRADAMUS – doctor, astrolog si vizionar
Michel de Nostredame s-a nascut in Franta in orasul Saint Remy de Provence la 14 decembrie 1503, conform calendarului iulian, primul baiat din cei cinci copii ai unei familii de evrei care avea un statut deosebit in oras.
In tratatele de astrologie este mentionata data de nastere dupa calendarul gregorian- 23 decembrie 1503, ora 11 dimineata, cu Soarele in zodia Capricorn si Ascendentul in zodia Pesti.
Nostradamus mosteneste capacitatile intelectuale deosebite ale bunicului sau din partea mamei- un doctor renumit care-i devine tutore si il invata notiuni de matematia, astrologie, astronomie, limbi straine etc.
In timpul Renasterii cunostintele de astrologie erau decisive pentru a deveni doctor fiind baza stabilirii diagnosticului si vindecare a pacientilor.
A urmat cursurile facultatii de medicina a Universitatii din Avignon si Montpellier, remarcandu-se cu sclipiri de geniu printre studenti, unde obtine si doctoratul.
Prima sotie si cei doi copii vor muri din cauza epidemiei de ciuma.Este momentul in care Nostradamus isi reproseaza ca nu a gasit un remediu ca sa previna raspandirea epidemiei. Acest episod dramatic il orienteaza spre astrologie cu convingerea ca examinind harta astrala ar fi reusit sa prezica si sa evite aceasta tragedie.
Studiind astrologia Nostradamus isi dezvolta un spirit ascutit de perceptie si interpretare al semnelor date de corpurile ceresti si capacitatea de a prezice viitorul.
In calatoriile sale a facut preziceri remarcabile pe baza observatiilor astrologice, a inceput sa scrie si sa publice: “Centurii”,
“Extra catrene”; “Profetiile”- una dintre cele mai importante lucrari ale sale.
Se stabileste in Salon de Provence, se casatoreste a doua oara si are sase copii.
Nostradamus a castigat increderea reginei Frantei, Caterina de Medici, prin diplomatia cu care ii transmitea doar previziuni pozitive.Regina l-a recompensat numindu-l doctor al Curtii regale si sfetnic.
In scrierile sale Nostradamus isi prezice data si locul in care va fi gasit fara suflare in 2 iulie 1566, in camera sa. Este si acest eveniment o profetie sau, conform sinastriei hartilor sale astrologice si revolutiilor solare ale temei natale, Nostradamus nu este strain de motivul sfarsitului sau?! In momentul nasterii Luna tranzita zodia Scorpion in casa a VIII-a si in ultima zi a vietii- casa a IV-a include tot zodia Scorpion- sunt doar doua indicii elocvente pentru cei care cunosc aceste simboluri si o interpretare personala pe care o pot argumenta.
Celebra lucrare “Profetiile” (1555) este scrisa sub forma unei serii de catrene deosebite prin faptul ca sunt exprimate intr-un limbaj abstract. Vizionarul se asigura astfel ca previziunile sale nu isi rateaza tinta si versurile pot avea mai multe interpretari posibile.In aceasta ordine de idei Nostradamus nu dorea sa creeze panica afirmand foarte clar ceea ce ar urma sa se intample in viitor pentru ca se temea sa nu fie acuzat de vrajitorie si executat.In consecinta aceste catrene sunt foarte greu de analizat de cercetatori.
“Previziunile mele vor fi cu siguranta intelese la un moment dat in viitor, iar oamenii vor fi surprinsi sa vada cat de exacte sunt” – a spus Nostradamus cu putin timp inaintea mortii sale.
Mesajele ascunse i-au captivat pe oameni si odata cu inceputurile revolutiei franceze si venirea la putere a lu Napoleon si-au amintit ca Nostradamus prevazuse ambele evenimente.
Datorita faimei vizionarului multi oameni politici au folosit “Profetiile” ca propaganda in promovarea intereselor politice. S-a
creat un parteneriat inseparabil intre preziceri si politica.
Gebbelt- omul de incredere al lui Adolph Hitler i-a ordonat astrologului partidului nazist, Carl L.Kraft, sa interpreteze favorabil cuvintele lui Nostradamus (numele”HISTER” apare in catrene). Acest comentariu a fost tiparit si distribuit soldatilor nazisti pentru a le spori respectul fata de Hitler.
In timp ce Hitler se consulta cu astrologul sau in probleme militare, Winston Churchill (prim ministru britanic) incerca sa prevada strategiile lui Hitler folosind astrologia.
Presedinti de state au folosit la un moment dat in timpul mandatelor lor astrologia in luarea deciziilor.
Relatia dintre politicieni si astrologi exista de secole si este mult mai profunda decat vor oamenii sa creada.

  • stoianconstantin spune:
    26/06/2013 la 11:30   modificăRealizez ca aveti o pasiune pentru astrologie!Poate ca ar fi util sa deschideti un blog pe WordPress specializat pe astrologie. Cred ca va fi bine primit de oameni!Este foarte usor de deschis blogul, interfata WordPress este intuitiva.Succes!SGC
  • cbadescu spune:
    26/06/2013 la 12:03   modificăEste un comentariu la postarea “Convorbiri cu Nostradamus”.
  • stoianconstantin spune:
    26/06/2013 la 17:03   modificăMa gandeam eu ca trebuie sa existe o explicatie!
    In fapt e doar un link catre un alt blog.
    SGC
  • cbadescu spune:
    26/06/2013 la 19:58   modificăEste adevarat ca pasiunea mea pentru astrologie imi impune o exigenta ori de cate ori gasesc un comentariu in domeniu. Este o atitudine pe care am incercat s-o exprim ca si introducere la acel text interpretabil din blogul respectiv.
    Consider ca sunt multe persoane interesate mai intai de personalitatea lui Nostradamus si apoi sa escaladeze misterele convorbirilor.
  • stoianconstantin spune:
    26/06/2013 la 21:11   modificăEu incerc sa spun ca valoarea unui comentariu creste daca este postat la locul potrivit. Si pe mine ma intereseaza subiectul. Poate ca ar trebui sa deschid un articol despre Nostradamus.
    Voi integra link-ul in discutie si comentariul facut de Dv.
    In acest fel creste vizibilitatea subiectului.
    SGC

Omizi intr-o padure de stejar 2013 actualizare 03.06.2013

31/05/2013

SGC 2010

Actualizare 03.06.2013 vezi ultima poza!

Iarna blanda fara ger a favorizat inmultirea omizilor. Am facut cateva poze intr-o padure de stejar din sudul Romaniei:

omizi 1

N-am experienta in acest domeniu insa densitatea de omizi si dimensiunile lor mi s-au parut impresionante!

Omizi 5

Poate ca in fotografii n-am reusit sa surprind foarte multe insa pe o suprafata de frunze de cca 1mp am numarat vreo 30 de omizi  de dimensiuni destul de mari

omizi 6

Omizi 4

Omizi 3

Peste tot unde te uiti ori vezi omizi ori frunze mancate de omizi!

Omizi 2

Produc pagube aceste omizi?

Un prieten mi-a trimis o fofografie facuta in aceeasi padure cateva la cateva sute de metri de locul in care n-am oprit eu. Copacii nu mai au frunze deloc si au inceput sa se usuce!

Omizi 7

Pot fi combatute omizile inainte sa se usuce padurile?

Despre dreptate by Romulus Modoran

27/05/2013

Modoran Romulus

Prietenul nostru domnul Romulus Modoran ne propune un nou eseu  prin care ne invita sa meditam asupra conceptului de dreptate la romani si pentru romani!

SGC

Acest subiect a fost analizat, comentat şi interpretat încă din antichitate.

Din dicţionarul explicativ al limbii române rezultă următoarele sensuri pentru cuvintele dreptate, imunitate, inamovibilitate.

Dreptate: principiul moral şi juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine şi să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaşte drepturile fiecăruia şi de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine.

Imunitate: rezistenţa organismului faţă de contactarea anumitor boli; ansamblu de drepturi sau privilegii de care se bucură unele categorii de persoane.

Inamovibilitate: faptul, calitatea sau dreptul de nu putea fi transferat, înlocuit sau destituit din funcţie.

După ce ne-am reamintit semnificaţia acestor noţiuni, să vedem cum sunt ele respectate sau folosite de unii concetăţeni sau de cei care sunt plătiţi să le aplice în litera şi spiritul legii.

Consider că versurile din poezia lui M. Eminescu sunt semnificative în acest sens:

„Spuneţi-mi cei dreptatea? – Cei tari se îngrădiră/ Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;/

Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră/ Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră/

Şi le subjugă munca vieţii lor întregi”.

Trăind în cercul nostru „strâmt (strâmb)” numit România, încă din anii fragezi ai vieţii şi până norocul ne petrece (la bătrâneţe), ne izbim de această „dreptate” ce reiese din versurile menţionate, care se împleteşte ca o mănuşă cu realitatea ( în toate sectoarele de activitate). Acest principiul moral şi juridic a fost aplicat, deseori, în favoarea celor cu „milioane, ce în grămezi luxoase/ Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,/ Şi-s supte din sudoarea prostitului popor”. De câte ori nu ne-am izbit de nedreptatea celor puternici, de descompunerea morală, de nepăsarea exagerată şi josnicia celor ce împart dreptatea, de respectul lor faţă de bogăţie, de chinurile şi deznădejdia celor slabi, de mizeria şi sărăcia în care trăieşte poporul român. Putem spune că astăzi în România pentru un om cinstit, nedreptatea este o realitate.

În romanul „Învierea” al lui L. N. Tolstoi, eroul principal Nehliudov îţi pune unele întrebări şi face reflecţii de genul:

„Ce este anume şi cum a luat fiinţă instituţia numită judecătorie ale cărei urmări directe sunt şi pedepsirea celor fără vină? Cauzele pentru care unii stau zăvorâţi în închisoare, iar alţii, întocmai ca aceştia, sunt liberi, ba chiar îi judecă pe primii. Soarta oamenilor nevinovaţi, chiar şi din punctul de vedere al guvernului, atârnă deseori de bunul plac, de timpul liber sau de dispoziţia celor puşi să facă dreptate. Ne-am obişnuit să credem că procuratura şi oamenii justiţiei s-au schimbat. Nu. Ei sunt nişte funcţionari care nu se gândesc decât la ziua lefii. Îşi încasează leafa, pe care o visează cât mai mare şi la atât se mărginesc principiile lor. Sunt în stare să acuze, să judece şi să condamne pe oricine vrei. Şi că, uneori, dreptatea se face cu zarurile. Dacă iese un număr cu soţ, atunci câştigă pârâtorul, dacă iese fără soţ, câştigă pârâtul. Astfel au fost achitaţi cei vinovaţi, şi osândiţi cei nevinovaţi”.

Făcând o analogie cu situaţia din România, constatăm că o parte din cele relatate în acest roman sunt actuale. Mă gândesc la cel care a fost închis, pe nedrept, 12 ani, iar după ce a fost eliberat a murit. Tot la fel de  grav este că cel sau cei care l-au condamnat pe nedrept au fost „recompensaţi” cu pensii substanţiale. Din punctul meu de vedere este o ofensă (sfidare) adusă cetăţenilor şi statului de drept. Revenind la definiţiile imunităţii şi inamovibilităţii, observăm că nimeni nu este absolvit de răspundere şi că nimeni nu poate să fie mai presus de lege.

Dar cei care ne-au condus destinele după 1989 şi mulţi alţii, sunt? Unii au, acum, demnităţi în stat.

Veniţi la serviciu! Au făcut acest îndemn Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu sau Victor Ponta? Să explice cetăţenilor cum de au luat o ţară cu zero datorii externe, 22,8 milioane de locuitori şi 8 milioane de locuri de muncă şi după 23 de ani datoria externă este de 100 miliarde de euro, numărul de locuitori este de 19 milioane, numărul locurilor de muncă este de 4,2 milioane, împrumuturi de 20 miliarde de euro, industria şi agricultura subdezvoltate, sănătatea şi educaţia cu mari deficienţe. Răspunde cineva pentru starea economiei româneşti? Generaţiile de tineri, copiii noştri, desigur, îi vor judeca. Ce umilinţă, ce pedeapsă mai mare este pentru un absolvent de şcoală ca prima sa ocupaţie să fie cea de şomer?. Şi nimeni nu răspunde. De ce?

Astfel mulţi dintre noi ajungem la dezgust moral şi cerem pedepsirea celor care au săvârşit, săvârşesc şi sprijină această cruntă nedreptate. Dorim să scăpăm de păduchi. Aşa cu reiese din versurile lui N. Labiş:

Ne umblau pe trup păduchii când gemeam în lanţuri grele;/ Azi, când slobod ne e braţul ei s-au furişat sub piele,/ Noi muncim să strângem seve – mai bogat e-al nostru sânge,/ Însă sângele şi seva nu pentru păduchi le-om srânge./ Noi nu vom răbda veninul, nici prostia, nici hoţia,/ La nevoie smulgem piele să stârpim păducheria”. Aceştia trebuie să piară fiindcă: „Nu vom mai putea răbda şi foamea ne va răscula” şi atunci: „Cum nu vii, tu, Ţepeş doamne…..”.

Să învăţăm, totuşi, că noi am fost trimişi, aici pe pământ, din voinţa cuiva şi cu un rost anume. Să căutăm adevărul, iar toate celelalte ni se vor îndeplini. Deseori le căutăm pe celelalte şi fireşte că nu le aflăm.

Cu criză sau fără criză, cu FMI sau fără, doar adevărul, educaţia, învăţatul, cunoaşterea, cartea, cultura  şi credinţa ne vor duce mai departe.

Romulus Modoran

LUNA PLINA in zodia SCORPION – TAUR by Carmen Badescu

12/05/2013

Ascendent-

O ” rascruce ” cardinala in lumina Lunii Pline formata pe axa zodiilor Scorpion – Taur in ziua de 14.05.2014, ora 21,20 este tot ce ne rezerva Universul in aceasta saptamana.

Planeta Uranus in conjunctie cu planeta Venus in Exil in zodia Berbec pana in 28 mai 2014 in receptie mutuala cu planeta Marte in Exil in zodia Balanta compun crucea cardinala cu planeta Jupiter in zodia Rac si Pluto in tranzit in zodia Capricorn.

Este o ” rascruce ” astrala de la care nu se abat nativii zodiilor mentionate, cu influenta asupra starii de sanatate. Energia evenimentelor astrale ne instiga la un schimb de experienta fortat de imprejurari, la actiuni determinate de probleme locative, domiciliu in renovare, accidente casnice si pericole in legatura cu apa.

Parcursul receptiei mutuale a planetei Venus cu planeta Marte pana la sfarsitul lunii mai 2014 dinamizeaza iubirile imposibile si nestavilite. Un spirit de competitie agresiv in dorinta exagerata de exprimare a sentimentelor prin posesivitate, gelozie si orgoliu intretine experiente afective nefericite. Barbatii puternici vorbesc in soapta dar cu aceste aspecte astrale dizarmonice ceilalti vor sa domine cu un vocabular irascibil.

” Luna Plina ” din aceasta saptamana sa o treceti cu bine, cu multa sanatate!

Carmen Badescu

Va recomand sa cititi si articolele:

LUNA e divina! Predictii astrologice by Carmen Badescu _ actualizat 18.12.2013 o colectie de articole  interesanta de articole si de comentarii

LUNA PLINA in zodia LEU – VARSATOR by Carmen Badescu

 Nostradamus by CBadescu

ASCENDENTUL by Carmen Badescu

Omul by Romulus Modoran

03/04/2013

Modoran Romulus  Prietenul nostru dl Romulus Modoran va propune o analiza a Omului:

Ideea principală a articolului este înfăţişarea unui om.

Însă nimic nu-i mai greu pe lume, mai ales acum.

Omul cu sufletul frumos şi sincer, asemănător cu surâsul unui copil, nu are pic de mândrie, poate să se umilească şi se consideră mai prejos decât alţii.. Toţi nu fac nici cât degetul lui cel mic, nici în privinţa inteligenţei, nici în a inimii. Este mai cinstit decât toţi, mai nobil decât toţi, mai bun decât toţi, mai blând şi mai inteligent decât toţi. Omului cu sufletul frumos îi este mai bine să fie nefericit, dar să ştie, decât să trăiaescă fericit şi să îl prostească cineva. Nu-i uşor să clădim raiul pe pământ, dar cu aceşti oameni este posibil să înfrumuseţăm lumea. Inteligenţa creierului, a sufletului şi frumuseţea vor mântui lumea.

Îmi doresc acest om!

Sunt oameni care nu simt unul făţă de altul decât indiferenţă. Relaţiile dintre ei încep cu o minciună şi tot cu o minciună se va sfârşi.  Ei sunt dintre aceia care nu cunosc niciodată pe nimeni şi nimeni nu-i cunoaşte. Îi cred mai prosti decât ei, pe cei care judecă altfel. Ei doresc toate onorurile, chiar şi pe cele care nu există, iar pe ceilalţi îi tratează cu dispreţ, ca pe ultimii oameni. “Pretindem şi cerem”, acesta este sloganul lor. Aproape întotdeauna, la începutul carierei lor (şi adesea chiar la sfârşitul acesteia), inventatorii şi geniile n-au fost consideraţi de către  astfel de oameni şi de către societate decât nişte proşti, iar aceasta este observaţia prea bine cunoscută tuturor. M.Eminescu şi C. Brâncuşi sunt exemple concludente.Tinereţea este tocmai vârsta când omul este mai vulnerabil şi poate cădea mai lesne sub influienţa unor idei denaturate . De aceea, cei tineri trebuie feriţi de influienţa oamenilor cu sufletul murdar. Dar care mamă nu-şi doreşte  să-i fie copilul fericit, să trăiască în belşug chiar fără originalitate (onestitate). Legănând pruncii, le şoptesc şi le cântă.  În aur o să te îmbraci, bogat să te faci.Unii dintre reprezentanţii noştri mai că nu iau ura făţă de ţară drept adevărată dragoste de patrie. Acum de cuvintele dragoste de patrie au început să se jeneze, chiar notiunea au eliminat-o, considerând-o  dăunătoare şi insignifiantă. “Mimează respectul pentru cele sfinte, dar au vândut şi pământuri şi morminte”. Egoismul omenesc nu cunoaşte graniţe, până şi oamenii de cel mai înalt rafinament moral şi intelectual sunt cuprinşi de egoism. În asemenea situaţii, scrâşnetul căruţelor care aduc pâine omenirii flămânde este, poate, mai benefic decît liniştea spirituală.

Îmi iau adio de la acest om!

Atunci când este nevoie, omul trebuie să spună nu. Până aici!, ai mers prea departe, există o limită peste care nu se poate trece. Revolta nu funcţionează fără sentimentul că tu însuţi, într-un anume fel şi într-o anume privinţă, ai dreptate. El susţine că există lucruri care merită să fie apărate. Până acum, el cel puţin tăcea, chiar dacă era neîndreptăţit, dar aceasta era totuşi acceptată. Mişcarea de revoltă îl poartă dincolo de simplu refuz. El depăşeşte chiar limita pe care i-o fixase adversarul său, cerând acum să fie tratat drept egal. Aşadar, conştiinţa iese la lumină şi odată cu ea, revolta. Mai bine să mori în picioare decât să trăieşti în genunchi. Dorinţa omului revoltat este totul sau nimic. Aparent negativă, pentru că nu creează nimic, revolta e profund pozitivă, fiindcă relevă ceea ce merită întotdeaună apărat în om. Revolta este actul omului informat, conştient de actele sale. Pentru a exista, omul trebuie să se revolte, dar revolta sa, să respecte o anumită ordine, să nu depăşească o anumită limită. Mă revolt, deci existăm.

Imi trebuie acest om!

Mulţi dintre noi suferim de „improductivitate”, un fel de incapacitate de a da ce avem mai bun în noi. Avem arcul şi săgeţile, dar nu avem capacitatea de a întinde arcul şi a da drumul săgeţilor. „Improductivitatea” este trăsătura „omului de prisos”. Un om cu calităţi deosebite, dar incapabil să-şi valorifice talentele în societate. Emblematic este moşierul Oblomov din romanul cu acelaşi nume al lui Ivan Goncearov, care îşi petrece toată ziua în pat gândindu-se la nenumăratele lucruri măreţe pe care le va face când (dacă) se va da jos din pat.

Deşi retrograd, e totuşi ceva mai mult decât nimic. „Omul de prisos” se înstrăinează de viaţa socială, faţă de care se simte (şi este!) superior din punct de vedere intelectual, este profund sceptic, capabil de orice actiuni măreţe, dar care nu face nimic pentru a le realiza, pentru că nu crede în posibilitatea schimbării. El nu e înstare nici să înceapă, nici să termine ceva. Este la fel de obosit cum este o pasăre care zboară cu o singură aripă. Poate să devină membru al celui mai select club şi n-ar face nimic decât să se tot stimeze. Dacă te consideri un om superior, trebuie să ştii că suma acestor superiorităţi are semnul minus în planul relaţiilor sociale. Este nemaiauzit  ca un om care îşi înţelege atât de bine lipsurile să nu facă nimic ca să le îndrepte. Uneori găseşti leacul chiar în otravă. Tribul cafrilor trata muşcăturile de scorpion punându-l pe acesta să muşte încă odată din acelaşi loc. Am văzut „semeni” plini de porniri nobile, sensibili la tot ce este frumos, care după ce şi-au unit destinele cu „semeni” de cea mai joasă spiţă, au coborât la nivelul lor, la meschinăria şi egoismul lor, la vanitatea, îngustimea şi micimea găndirii lor.

Nu-mi trebuie acest om!

Un alt produs al „improductivităţii” este şi „geniul fără portofoliu”, aşa cum sunt miniştrii fără portofoliu, o variantă pozitivă a „omului de prisos”, omul înzestrat şi talentat care nu face nimic, dar ar putea face orice dacă i s-ar cere. Este un om al cărui potenţial poate şi trebuie să fie valorificat. Dar acesta poate să fie reformatorul propriei persoane. Sunt convins că fiecare dintre noi trebuie să-şi plătească tributul de naivitate pe lumea aceasta, asemănător „geniilor fără portofoliu”.

Trăim într-o lume diversificată, dar pentru a supravieţui este nevoie de înţelegere şi de credinţă. Fericiţi sunt cei care încep cu faptele!

Romulus Modoran

 

Sah la Schengen!

10/03/2013

SGC 2010 Atat Romania cat si Bulgaria respecta cerintele necesare extinderii zonei de libere circulatie in Uniunea Europeana. Ambele state au cheltuit foarte mult pentru a indeplini cerintele tehnice.

Din verificari si monitorizari, se pare ca, rezulta ca ambele state mentin cerintele tehnice functionale. Cu toate acestea in Uniunea Europeana nu este constituita unanimitatea necesara extinderii / actualizarii acordului de la Schengen pentru includerea Romaniei si Bulgariei in spatiul de libera circulatie intracomunitar.

Care este motivul pentru care printr-o intelegere bilaterala Romania si Bulgaria nu isi creaza propriul spatiu de libera circulatie acordandu-si reciproc increderea pentru protejarea  granitelor externe celor doua state?

Ce ar putea merge rau intre doua state UE care indeplinesc toate exigentele UE de stabilitate economica, consecventa  in respectarea legii si de eficienta luptei impotriva coruptiei si a evaziunii fiscale necesare creerii unui spatiu de libera circulatie?

Subiectul acesta oarecum excede tematica blogului. Nu imi doresc in mod deosebit o largire a tematicii blogului dar pe de alta parte nici nu pot sa continui sa ma izolez de problemele de actualitate care framanta opinia publica din Romania si implicit si pe mine. Pana la urma sectorul energiei electrice este afectat in mod serios de aderarea Romaniei la spatiul Comunitar European. Daca acesta aderare nu evolueaza intr-un mod firesc atunci este afectat direct si sectorul energetic si deja suntem pe domeniul declarat al blogului!

Sunt curios sa cunosc opinilie Dv pe acest subiect!

Comunicarea profesionala prin email

27/01/2013

SGC 2010  Treptat utilizarea emailului in comunicarea profesionala castiga tot mai mult teren. Sunt companii in care doar ocazional se mai lucreaza cu texte  listate pe hartie.

Emailul prezinta avantaje certe fata de alte mijloace de comunicare:

  • operativitate
  • posibilitate de a fi trimis unui numar mare de destinatari aproape simultan
  • posibilitatea de a atasa mesajelor fisiere diverse
  • posibilitatea de gestionare a mesajelor pe foldere tematice
  • posibilitatea de sortare a mesajelor dupa diferite criterii: expeditor/destinatar, subiect, data transmiterii/primirii
  • posibilitatea de arhivare si de consultare facila a arhivei
  • posibilitatea de a utiliza functii de cautare care opereaza asupra numelui expeditorului/destinatarului sau asupra subiectului
  • posibilitatea de a asocia mesajelor diferite functii auxiliare de marcare/alarmare
  • posibilitatea de utilizare a semnaturii electronice
  • posibilitatea de comunicare a perioadelor in care titularul nu este disponibil etc

Probabil ca lista avantajelor si functiilor asociate emailului este mult mai lunga.

In mod paradoxal tocmai in mediile in care utilizarea emailului ar trebui sa contribuie la eficientizarea muncii neglijenta, indiferenta si abuzul in editarea  mesajelor  respectiv frecventa transmiterii si/sau largirea nejustificata a numarului de destinatari reduc eficienta utilizarii acestui instrument.

Se spune ca o persoana este reprezentata de modul in care scrie si isi concepe mesajele. Analizele grafologice permit specialistilor sa isi faca o imagine destul de profunda asupra performantelor intelectuale si psihologice ale oamenilor. In mare parte si modul in care utilizam emailul permite cititorilor sa isi formeze o opinie despre destinatar. Cu usurinta pot fi detectate:

  • nivelul de educatie generala
  • nivelul de preformata profesionala
  • gradul de implicare in rezolvarea problemelor
  • respectul/indiferenta fata de interlocutori
  • caracteristici psihologice generale etc

Cand indiferenta si neglijenta unor colaboratori persista in ceea ce privete utilizarea emailului trebuie luate masuri. Intre altele, ca sa le menajezi sensibilitatile, poti incerca sa le transmiti un mesaj indirect scriind un articol!

Ca sa nu mai lungim vorba, pentru o comunicare eficienta prin email trebuie avute in vedere urmatoarele:

1)   Utilizarea functiei „signature” care se activeaza cu butonul „Preferences” pentru inserarea automata in fiecare mesaj transmis a cartii de vizita a expeditorului: nume prenume, functie, adresa locatie  date de contact alternative: telefon, fax si de preferat o formula de salut.

  • in acest mod se poate evita sa trimiti mesaje fara aceste informatii extrem de importante pentru destinatar. Insemnatatea cartii de vizita este critica pentru mesajele care se transmit in exteriorul companiei si este foarte imporanta pentru destinatarii interni. Destinatarului trebuie sa ii fie puse la dispozitie un minim de informatii despre expeditor astfel incat acesta sa se raporteze corect la mesajul primit si sa aiba imediat la indemana datele necesare pentru contact pentru aprofundarea comunicarii
  • formulele de politete de la sfarsitul mesajului sunt foarte importante. in unele cazuri ele fac diferenta dintre capacitarea aportului destinatarului la rezolvarea unei probleme si

2) Tehnoredactarea ingrijita a mesajului. Fiecare aplicatie de email are asociate cateva functii utile in tehnoredacatarea mesajelor astfel incat aceste mesaje sa aiba un aspect ingrijit iar pasajele si/sau chvintele cheie sa fie marcate in divesre modalitati pentru a atrage atentia cititorului. Astfel in mod uzual:

  • se poate alege fontul (formatul de scriere) si marimea caracterelor,
  • se poate alge culoare atextului,
  • pot fi marcate diverse parti ale textului prin boldare (scriere ingrosata), subliniere schibarea fontului, schimbarea dimensiunii caracterelor
  • se pot utiliza functia care numeroteaza sau marcheaza  paragrafele
  • functii de indentare (de realizare a aliniatelor la inceputul unei fraze) etc.

       Timpul investit in tehnoredactare aduce expeditorului unui mesaj mari beneficii de imagine. Un ochi experimentat poate spune cine a scris un text doar dupa aspect. Atunci cand aspectul este placut cititorul ramane cu convingerea ca este respectat si se mobilizeza suplimentar pentru a da curs mesajului primit. In oglinda cand vezi o tehnoredactare rudimentara te intrebi cate mii de mesaje mai trebuie sa scrie respectivul … (puneti Dv epitetul) pentru a reusi sa invete un minim de procedee de tehnoredactare

3) Acordarea atentiei necesare, ca pentru oricare alt text scris, modului in care este structurat mesajul. Este  jenant sa citesti un mesaj care frizeaza incoerenta sau unul in care autorul bate campii. Cu cat mesajul este transmis mai multor destinatari ca atat grija cu care este conceput si redactat trebuie sa fie mai mare.

Pentru mine este o incantare maxima sa primesc un mesaj in cascada in care un fiser este transmis din „din om in om” fara nici un comentariu. Se merge pe principu ca cel de la capatul firului vede el ce face cu fisierul respectiv!

La fel de interesant este sa primesti scanata o adresa in exteriorul companiei fara nici un comentariu  de la cel care ar trebui sa iti indice printr-o rezolutie un mod de abordare a problemei tratate in respectiva adresa! Ca sa nu mai vorbim de mesajele incoerente!

4) Corectarea greselilor de ortografie si gramaticale: un om care scrie incorect din punct de vedere gramatical si care nu este preocupat de corectarea greselilor de ortografie nu se respecta nici pe el si nici pe cei cu care comunica. Majoritatea aplicatiilor de email au functii care ofera suport automat de marcare a greselilor de ortografie. Aceste functii trebuie doar sa fie activate!

5) Inscrierea subiectului unui mesaj in spatiul rezervat acestui scop. Este foarte importanta pentru ca permite gestionarea corespunzatoare in timp a mesajului. Subiectul trebuie sa contina cuvinte cheie reprezentative pentru continutul mesajului. Uneori esenta mesajului poate fi sintetizata in spatiul alocat subiectului.

Primesc adrese de convocare la diverse intaliri, sedinte, receptii. Esenta conta in tipul intalnirii, data, ora si locul. Ei bine in multe cazuri textul este eliptic si sunt nevoit sa consum timp sa deschid un fisire asociat ca sa aflu in final ceea ce as fi putul afla direct din textul subiectului. Ca sa nu fiu obligat sa imi incarc memoria sau sa pierd timpul cu redeschiderea fisierului apelez la functia de editare si rescriu textul subiectului astfel incat sa am acces la informatia esentiala fara sa mai deschid ulterior mesajul. Nu sunt bucuros cand sunt obligat sa consum timp pentru a reedita textul subiectului mesajelor

Atunci cand un email de convocare este destinat unui mumar mare de destinatari viciile de redactare ii afereaza pe toti iar timpul consumat devine semnificativ pentru companie iar imaginea de „profesionist” a expeditorului se consolideaza cu fiecare mesaj de acest tip

6) Alegerea cu discenamant a persoanelor carora li se trimite mesajul. Emailul  trebuie sa fie trimis strict persoanelor vizate de rezolvare sau care trebuie sa fie  informate implicit de cursul unei actiuni. Altfel pe langa gandurile „bune” pe care le primeste initiatorul unui mesaj cu un numar nejustificat de mare de destinatari luati de „martori” emailul are doar rolul de a consuma inutil timpul destinatarilor care pot eventual sa inteleaga ca iar lucreaza incoerentul si dezordonatul „ala”!

7) Sunt cazuri in care este necesara utilizarea functiei „bcc” (blint carbon copy), prin care unul sau mai multi destinatari primesc mesajul si multan cu destinatarii din rubrica „to:” si cu cei din rubrica „cc” (carbon copy, spre stiinta), este necesar sa fie utilizata. Trebuie sa existe o motivatie serioasa pentru care mesajul este transmis „pe ascuns” si altor destinatari pe care expeditorul considera necesar sa ii informeze, mai degraba sa ii puna in garda cu subiectul tratat de mesajul respectiv.

O astfel de practica este usor nedelicata pentru destinatarii la „la vedere” si trebuie sa aiba o justificare rationala pentru cel care apeleaza la ea

Din partea celui care primeste un mesaj pe calea „bcc” reactia ar trebuie sa fie una diplomatica pentru a nu deconspira faptul ca a intrat in acest mod in posesia inei informatii

8) Urgente! Emitentul unui mesaj urgent trebuie sa se asigure ca destinatarul este disponibil si ca va citi in timp util mesajul.

Am intalnit o multime de mesaje marcate ca fiind urgente de care am aflat la cateva ore dupa expirerea termenului la care erau necesare anumite actiuni. Pentru siguranta un mesaj realmente urgent ar trebui sa fie urmat de un telefon de atentionare pentru a avea sanse de rezolvare in timp util.

9) Urgentele neconfirmate! Sunt jenate situatiile in care expeditorul declara o actiune urgenta, obtine reactiile scontate dar apoi deschide cu intarziere mare mesajele de raspuns.

In mod normal nu numai ca trebuie sa fii „pe faza” si sa periei raspunsurile solicitate in regim de urgenta dar este elegant sa si multumesti pentru raspunsul primit in timp util!

10) Mesajele cu fisiere atasate de mari dimensiuni. Sunt situatii in care trebuie sa transmiti si astfel de mesaje. Daca fiserele depasesc totusi 5Mb ar trebui utilizat un serviciu de transmitere fisiere de exemplu cel disponibil pe www.transfer.ro . In mesaj in acesta situatie se poate inlude, alaturi de textul mesajului, si link-ul de acces la fisierele atasate.

11) Orele de transmitere a mesajelor in mod normal ar trebui sa se limiteze la programul de lucru sau cel putin sa vizeze actiuni ale destinatarilor in timpul programului de lucru. Mesajele date cu „doua minute”  inaintea/dupa terminarea programului si/sai inainte de inceperea week-end-ului sunt cinice!

Faci asta odata, de doua ori dar daca iti faci un obieci nu este corect. Ai un program flexibil (dezordonat). Nu esti capabil sa iti organizezi timpul si sa iti rezolvi problemele in timpul serviciului. E problema ta. Incapacitatea si indisciplina ta nu trebuie sa se reflecte asupra colaboratorilor. E problema ta ca lucrezi noaptea. Nu ai nevoie sa ai martori. Oricum un mesaj dat seara tarziu nu are sanse sa fie rezolvat. Scrie mesajul dat transmiteti-l tie iar dimineata in cateva secunde il poti trimite civilizat colaboratorilor

Trebuie sa constienti ca toti avem prioritati, toti ar trebui sa avem acest canal de comunicatie deschis. Totusi spatiul disponibil pentru un cont de email este cel mai adesea limitat. Blocarea emailului unui partener cu un mesaj de dimensiuni mari poate sa ii creieze acestuia numeroase probleme. Cele evidente sunt legate de pierderea altor mesaje care apar dupa blocarea spatiului dedicat emailurilor.

O practica gresita din pdv al managementului spatiului  este acceea de a da replici insotite de fisere de mari dimensiuni atasate. Daca mesajul vizeaza mai  multi oameni cresc sansele de aproduce cuiva neplaceti gratuite

Probabil ca ar mai fi cateva idei utile pentru o folosire civilizata si eficienta a emailului legate de:

  • frecventa mesajelor pe o anunita tema,
  • tonul mesajelor,
  • out of office – o functie foarte utila
  • orele de transmitere,
  • marimea fisierelor atasate etc 

Sunt convins ca aceste aspecte si multe altele vor fi scoase in evidenta in comentariile Dv  sau dupa caz voi reveni ulterior pentru dezvoltarea acestor idei!

LUNA NOUA in zodia TAUR by Carmen Badescu

28/04/2012

 

O succesiune de evenimente nereusite intr-un segment de viata este un semnal (un indiciu) ca exista o atitudine care trebuie schimbata. Eclipsa totala de Soare si Luna Noua in zodia Taur din 29 aprilie 2014, ora 08,15, creaza oportunitatea de a actiona din propria initiativa pentru o transformare benefica, pentru proiecte si alegeri inspirate in a exploata situatiile care favorizeaza valorile stabilitatii si posesiunii in avantaj personal.

Pentru nativii zodiei Taur problema principala este gestionarea propriului patrimoniu (material sau spiritual), iar revelatia momentului astral este echilibrul dintre a cauta siguranta in “a avea” si a gasi curajul de a actiona.

Planeta Venus este asociata zodiei Taur in corespondenta cu casa a-II-a a cerului ce reprezinta banii obtinuti prin munca proprie.

Circumstantele astrale ne permit sa profitam financiar, sa ne protejam interesele materiale, sa recuperam datoriile ori sa achitam restantele. Trigonul regal al planetelor Venus in zodia Pesti – Saturn in zodia Scorpion si Jupiter in zodia Rac sustine, in urmatoarele zile, ascensiunea sociala si o prietenie cu superiorii benefica pentru profesie si cariera. Loialitatea sentimentelor, o pace afectiva, un dezvoltat simt al dreptatii si echilibrului din partea prietenilor sunt influente salvatoare in momentele dificile.

Carmen Badescu

Va recomand sa cititi si articolele:

LUNA e divina! Predictii astrologice by Carmen Badescu _ actualizat 18.12.2013 o colectie de articole  interesanta de articole si de comentarii

LUNA PLINA in zodia LEU – VARSATOR by Carmen Badescu

Nostradamus by CBadescu

ASCENDENTUL by Carmen Badescu

LUNA PLINA in zodia BALANTA – BERBEC by Carmen Badescu

14/04/2012

 

Eclipsa totala de Luna asociata cu faza de Luna Plina formata pe axa zodiilor Balanta – Berbec in 15 aprilie 2014, ora 09,45 este o “mana cereasca” in primul rand pentru cei care-si aniverseaza in aceste zile data nasterii. Orice piatra de incercare se transforma in nisipul cel mai fin care se scurge in clepsidra urmatoarelor luni.

Opozitia planetelor Marte – Mercur amplificata de energia Lunii Pline restrictioneaza comunicarea intr-un limbaj al gesturilor, ori in cel de a te intelege din priviri, cu multa diplomatie.

Luna in conjunctie cu planeta Marte, in opozitie cu planeta Uranus – cuadratura cu planetele Jupiter si Pluto compun crucea fixa cardinala si mobilizeaza preocuparea pentru rezolvarea problemelor in care sunt implicate sora, mama sau sotia. Este un atasament sufletesc si un sentiment matern afectat de o stare imprevizibila. O capcana sau un santaj emotional care-si atinge scopul in cateva zile cand armonia se restabileste cu o dulce impacare.

Cu toate ca echilibrul nu este o trasatura specifica zodiei Berbec, energia evenimentelor astrale le risipeste tensiunile acumulate de nedreptatile traite si le reda optimismul, curajul si vitalitatea.

Carmen Badescu

Va recomand sa cititi si articolele:

LUNA e divina! Predictii astrologice by Carmen Badescu _ actualizat 18.12.2013 o colectie de articole  interesanta de articole si de comentarii

LUNA PLINA in zodia LEU – VARSATOR by Carmen Badescu

Nostradamus by CBadescu

ASCENDENTUL by Carmen Badescu

LUNA NOUA in zodia BERBEC by Carmen Badescu

30/03/2012

LUNA NOUA in zodia BERBEC

Pentru ca Luna este un izvor nesecat de inspiratie, imi trec prin minte versurile unui poem recitate de eroina unui film celebru. Cred ca reprezinta chintesenta semnificatiilor astrale ale Lunii Noi formate in zodia Berbec in ziua de 30 martie 2014, ora 20,45. Este posibil sa gresesc doua vorbe pentru ca le redau din memorie, dar daca veti recunoaste numele filmului ( va dau elemente ajutatoare daca mi le cereti) sigur stiti traducerea corecta:
” Chiar daca seva ierbii acelui ceas
S-a stins pe veci,
Noi nu vom pregeta si vom cata puteri
In ceea ce a ramas ! ”
Revenind la Luna Noua din zodia Berbec, influenta astrala se manifesta cu privire la echilibrul dintre noi si ceilalti, recuperarea imaginii de sine, autoidentificare si regenerare. Este nevoie de maturitate ca aceste momente cosmice sa fie intelese si exploatate cu discernamant.

Crucea cardinala reprezinta impulsul de a actiona pentru schimbarea realitatii inconjuratoare, inceputul unei perioade dinamice, eliberarii de energie si initiativa lucrurilor cu adevarat importante.
Zodia Rac si zodia Capricorn au o portita de iesire deschida de energia trigonului planetei Jupiter in zodia Rac si a planetei Saturn in zodia Scorpion, a receptiei mutuale dintre planeta Saturn in zodia Scorpion si planeta Pluto in zodia Capricorn. Pentru nativii zodiei Berbec, cu toate ca planeta lor guvernatoare Marte se afla in exil si in miscare retrograda in zodia Balanta, este un moment crucial amplificat favorabil de Luna Noua care le aduce oportunitatea de constientizare a acestor blocaje si au puterea sa lupte chiar deposedati de energia martiana pentru a trece peste complexe de vinovatie si inferioritate acumulate in actiunile negative din trecutul ultimilor patru ani.

Trigonul planetelor Venus in zodia Varsator si Marte in zodia Balanta ne indeamna sa fraternizam cu iubirea care ne subjuga, cu energia emotiilor si a sentimentelor.

Curajul, vitalitatea si energia fizica a semnului de Foc – Berbec il determina sa actioneze in forta pentru a face ca lucrurile sa se intample cu incapatanare, in lupta pentru supravietuire.

Nativul zodiei Berbec arde de nerabdare, iar focul interior il starneste sa traiasca cu maxima intensitate clipa vietii.

Carmen Badescu

Va recomand sa cititi si articolele:

LUNA e divina! Predictii astrologice by Carmen Badescu _ actualizat 18.12.2013 o colectie de articole  interesanta de articole si de comentarii

LUNA PLINA in zodia LEU – VARSATOR by Carmen Badescu

Nostradamus by CBadescu

ASCENDENTUL by Carmen Badescu

LUNA PLINA in zodia FECIOARA – PESTI

15/03/2012

luna plina

carmen badescu spune:
15/03/2014 la 15:25 | Răspunde   modifică

Nativii ultimului decan ai zodiei Fecioara, ai zodiei Pesti si cei care au acest ascendent resimt, cel mai mult, in urmatoarele zile influenta fazei maxime a Lunii Pline din 16 martie 2014, ora 19,10.

Luna este ” prinsa ” intr-o capcana emotionala, ravasita de umilinte, tradari, secrete divulgate si cuvinte scortoase.

In relatiile de familie persista o forta de atractie si o repulsie afectiva manifestate succesiv ori simultan (mai rau), aparent inexplicabil. Desfasurarea activitatilor ne obliga la un slalom cu obstacole devorate de egoism, viclenie si agresivitate. Planeta Marte in zodia Balantei este in ” exil ” si in miscare retrograda. Energia si calitatile martiene ( forta, agresivitate, actiune, dorinta, cucerire) aflate intr-o stare de latenta insatisfactie interioara, reprimate, devin cu atat mai impulsive si revolutionare cu cat se exprima in plan social si vor sa schimbe drastic ordinea stabilita a lucrurilor.

Tensiunea evenimentelor din astrograma momentului ii surprinde, de asemenea, si pe cei nascuti in zodia/ascendent Balanta si zodia/ascendent Berbec intr-o discordie, ori intr-o incompatibilitate in relatia parteneriala amplificata de opozitia planetelor Marte (retrograd) – Uranus pe axa celor doua semne cardinale.

Daca ne ascultam vocea interioara, intuitia este cea care ne salveaza din rutina cotidiana.

Carmen Badescu

cbadescu spune:

27/06/2013 la 23:46 | Răspunde   modifică

In Romania astrologia este inca un subiect tabu…In alte tari, cu traditie, aceasta stiinta se preda in scoli sau astrograma personala este ceruta sa fie atasata la CV-ul pentru angajare.
Eu cred ca, asa cum ne cunoastem grupa sanguina sau trebuie sa facem o ecografie, este “interesant” sa stim cu ce vibratie energetica astrala am venit in aceasta viata, care este sensul vietii, cine ne protejeaza, cine ne iubeste, de la cine vom invata lectiile karmice, etc.
Toate aceste informatii se regasesc in astrograma personala conform cu data si ora de nastere si locul nasterii.
Ca sa conving ca influenta acestor energii astrale din momentul nasterii este atat de puternica pentru destinul fiecaruia, va raspund, gratuit, la 2-3 intrebari din astrograma personala, in limita timpului meu liber, doar sa-mi scrieti, aici, data si ora nasterii, locul nasterii si o adresa de e-mail, pentru confidentialitate.

Carmen Badescu

Va recomand sa cititi si articolele:

LUNA e divina! Predictii astrologice by Carmen Badescu _ actualizat 18.12.2013 o colectie de articole  interesanta de articole si de comentarii

LUNA PLINA in zodia LEU – VARSATOR by Carmen Badescu

Nostradamus by CBadescu

Tudor Chirila transmite un mesaj puternic tinerei generatii!

26/02/2012

 Tudor Chirila a scris pe blogul sau un emotionant articol „Scrisoare catre liceeni”. Prin acest articol Tudor Chirila probeaza un civizm admirabil.

„Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa. ”

Citeste intreg articolul pe blogul lui Tudor Chirila 

Sanatate din lamâi!

07/02/2012

 Un prieten mi-a trimis un pps! Pentru ca sunt convins ca mesajul acestui pps este corect vi-l comunic si Dv.

Miracolul din lamai!
•Lamaia este un produs miraculos pentru uciderea celulelor canceroase.
•Ea este de 10.000 de ori mai puternica decat chimioterapia !!!
•De ce nu suntem noi la curent cu asta?
•Pentru ca exista laboratoare interesate in fabricarea unei versiuni sintetice, care le-ar aduce imense beneficii.
•Voi puteti, de asemeni, sa va ajutati un prieten care are nevoie, anuntandu-l ca sucul de lamaie ii este benefic pentru a preveni boala.
•Gustul ei este agreabil si el nu produce efectele oribile ale chimioterapiei.
•Daca aveti posibilitatea, plantati un lamai in spatiul sau in gradina voastra.
•Cate persoane mor in timp ce acest secret este pastrat cu invidie, pentru a nu fi afectate beneficiile multimilionare ale marilor corporatii?
•Cum stiti, lamaiul nu ocupa mult loc si este cunoscut pentru varietatile sale de lamai si lime.
•Puteti sa consumati fructul in diverse moduri : puteti sa mancati pulpa, sa faceti suc, sa faceti bauturi, serbet etc.
•I se atribuie multe virtuti, dar cea mai interesanta este efectul produs asupra chisturilor si tumorilor. Aceasta planta este un remediu probat contra cancerului de toate tipurile. Unii afirma ca este de mare utilitate in toate tipurile de cancer.
Se considera, de asemeni, ca este un agent antimicrobian cu spectru larg, care controleaza infectiile bacteriene si cu ciuperci, eficace contra parazitilor interni si a viermilor, regularizeaza tensiunea arteriala crescuta si este antidepresiv, combate stress-ul si bolile nervoase
•Sursa acestei informatii este fascinanta; ea provine de la unul din cei mai mari fabricanti de medicamente din lume, care afirma ca dupa mai mult de 20 de experimente efectuate in laborator dupa 1970, rezultatele au relevat ca sucul de lamaie distruge celulele maligne din 12 tipuri de cancer, intelegand aici cel de colon, de san, de prostata, de plaman, de pancreas…
•Componentele acestui arbore au demonstrat ca actioneaza de 10.000 de ori mai bine decat produsul Adriamycin, un produs chimioterapeutic utilizat uzual in lume pentru incetinirea cresterii celulelor canceroase. Si ce este inca f. uimitor este ca acest tip de terapie cu extract de lamaie distruge numai celulele maligne canceroase si nu afecteaza celulele sanatoase !
•Institutul de Stiinte in Sanatate, L.L.C. 819 N. Str Charles Baltimore, MD 1201
Fa un bine prietenilor tai si faciliteaza-le accesul la aceste informatii!
Va doresc multa sanatate!
SGC

Spune Adevarul by Romulus Modoran

20/12/2011

 

 

 

Sensul vieţii este să spunem adevărul şi să schimbăm viaţa celor suferinzi. Datoria şi responsabilitatea noastră este de a ajuta generaţiile viitoare. Cu cât vor exista mai multe voci care spun adevărul, cu atât mai mare va deveni şansa de schimbare. Trebuie să transformăm persoane, să le schimbăm viaţa. Din neputincioşi şi dependenţi, să devină stăpâni pe ei, independenţi şi cu o minte ascuţită. Dacă le oferi oamenilor posibilitatea de a-şi atinge potenţialul, poţi rezolva multe probleme. Când le dai de mâncare celor flămânzi, ei spun că eşti un erou. Când îi întrebi de ce sunt flămânzi, spun că eşti comunist. Din păcate, societatea noastră a creat oameni flămânzi şi neputincioşi. De aceea, se impune un proces de schimbare şi transformare a generaţiilor următoare, care să devină stăpâne pe propriile vieţi, datorită educaţiei, viziunii şi creativităţii. E un proces de reevaluare şi de recăpătare a încrederii în sine, de descoperire a propriilor talente şi abilităţi, de a privi lumea cu alţi ochi.

Dacă vrei să schimbi ceva, o poţi face. Nu poţi să fii pasiv. Pentru că nu poţi spune: „Nu fac asta pentru că oricum nu se schimbă nimic”. Dacă adopţi o astfel de atitudine, atunci chiar nimic nu se va schimba niciodată. Totul pleacă de la individ, de la întrebarea: ce consecinţe pot avea acţiunile mele? Perioadele de mare dificultate sunt şi perioade de mare câştig şi putere. Să ne concentrăm asupra promovării valorilor umane. Când valoarea umană nu contează pentru cei care administrează guvernele, sau lucrează în domeniul economic atunci corupţia şi sărăcia se înmulţesc.

Oamenii să se informeze, să ştie să întrebe, să vrea să înveţe, să aibă putere, să-şi conducă singuri viaţa, şi că a face bine este singurul lucru logic. Globalizarea este o bestie cu faţă umană care oferă o prosperitate de neimaginat celor educaţi şi celor din familii bune, în timp ce împarte numai suferinţă şi disperare celor mai săraci din lume. Pentru unii, noul sistem economic înseamnă minimalizarea costurilor de producţie şi maximizarea profitului; pentru mulţi alţii, înseamnă confruntarea cu sfârşitul siguranţei oferite de acelaşi loc de muncă, devenind martorii reapariţiei aşa numitelor „ateliere” în care oamenii muncesc peste program şi în condiţii inumane. În epoca cinismului şi lăcomiei, toate ideile juste sunt nepractice. Nu mai avem dreptul să fim pasivi. Dacă nu începem să acţionăm acum, generaţia următoare va moşteni eşecul nostru în a produce schimbarea. Noi trăim foarte izolaţi de disperarea, durerea, chinul şi suferinţa celor din jur. A accepta ca oamenii să fie nedreptăţiţi, înseamnă să nu dai dovadă de omenie. Comunităţile nu trebuie să tolereze un astfel de comportament. Pentru că dacă îl vor tolera, el va constitui un teren fertil în care vor fi plantate seminţele distrugerii. Trebuie să restaurăm încrederea în cadrul societăţii civile pentru ca oamenii să creadă că, şi în cele mai dificile circumstanţe putem reuşi.

Nimeni nu are  nevoie de adevăr mai mult decât cei oprimaţi. Nu poţi să reduci pe cineva la tăcere prin forţă. Adevărul, dreptatea şi compasiunea vor prevela, indiferent cât de puternici sunt unii, indiferent cât de rea este situaţia. În familie să fim educaţi să alegem între bine şi rău şi că oamenii trebuie trataţi corect. Mă gândesc la copiii de azi, care au nevoie de vocile noastre, de ajutorul nostru. ( Copilul este centru vieţii mele. Centru centrului meu). Nu mai avem dreptul să nu luam atitudine. Relaţiile noastre cu cei din jur ne afectează destinul. Este important să-i ajutăm pe cei marginalizaţi, pe cei care sunt uitaţi. Nimănui nu le pasă de ei. Nimănui. Nu este nicio glorie să înjoseşti oamenii. Nu există glorie în persecuţie. Aceasta este lecţia cea mai importantă.

Există o competiţie universală între bine şi rău. Şi eu cred că, în cele din urmă, binele va învinge răul. Dar binele nu poate învinge răul prin retragerea din calea lui. Binele trebuie să înfrunte răul.

Educaţia m-a învăţat că, şi la bine şi la rău, trebuie să înfrunţi problemele şi să nu fugi de ele. Trebuie să fii înarmat tot timpul cu o busolă care să-ţi arate calea cea bună. Să tii cont de puterea celor lipsiţi de putere. Societăţile bazate pe adevăr trebuie să se confrunte cu reconstrucţia morală.

Să avem credinţa că lăsăm copiilor noştri cea mai bună Românie, la creerea căreia am contribuit şi noi. Deşi imaginea e destul de sumbră, există şi raze de lumină. Sunt convins că dacă nu ne salvăm copiii, nu vom fi în stare să ne salvăm nici pe noi înşine. Nu pot să cred că Dumnezeu ne-a dat toată această bogăţie, iar noi nu reuşim să avem grijă de cei mai vulnerabili dintre noi.

„Dacă nu poţi să fugi, mergi; dacă nu poţi să mergi, târăşte-te, dar nu te opri”.

      Trebuie să schimbi lucrurile.

Romulus Modoran

Asupra unui model hidraulic al relatiilor economice

10/09/2011

In sfarsit globalizarea a avut succes.

S-a  terminat cu productia bazata pe dure confruntari comerciale.

A castigat cel mai  bun!

Avem o singur agent economic cu anvergura mondiala care are acces la toate  resursele naturale si care la momentul analizei toata populatia globului are un dublu rol: salariat si consumator.

Sub presiunea reducerii costurilor piata s-a  contractat la strictul necesar pentru supravietuire.

Programele sociale au avut succes si au ramas fara  obiect: veniturile s-au egalizat.

Consumatorii au aderat la „comportamentul  mediu de consum” astfel incat misiunea Companiei s-a simplificat: produce in  mod unitar pentru proprii ei salariati. Omenirea traieste epoca de aur a optimizarilor  si a planificarii

Totusi Compania nu renunta la ideea de profit!
Circuitul economic este simplu: Compania plateste salarii si in schimbul  produselor primeste o suma egala cu salariile platite plus cota de profit  decisa de administratori. Functionarea Companiei ar putea fi redata prin modelul hidraulic din figura urmatoare:

Sursa de profit o constituie „economiile  initiale” existente pe piata (la consumatorii-salariati) la adoptarea acestui nou model economic.

Se poate observa ca sursa de profit a  companiei scade cu fiecare ciclu economic. Se poate anticipa ca la un moment
dat dupa mai multe cicluri economice „economiile initiale” existente pe piata se termina si Compania va reusi sa colecteze toti acesti bani de pe piata. Singurii bani ramasi pe piata  sunt salariile platite de Companie.

Pana la momentul epuizarii complete a „economiilor initiale” anumitor indivizi li se vor epuia cu mult inainte economiile. Prin  urmare acesti oameni nu vor mai reusi sa isi cumpere toate produsele/serviciile necesare.

Incepe o perioada de disconfort care pentru  Companie se traduce cu reducerea vanzarilor ceea ce presupune un management mai  atent al stocurilor si redefinirea volumului productiei iar pentru  salariat/consumator   inseamna debutul unei perioade de frustrari care dupa catva  timp pot avea urmari tragice.

Pentru ca Societatea are un sistem de valori  democratice foarte evoluat a gandit un sistem de accizare a  roductiei menit sa  ii ajute pe cei in suferinta.

Este de la sine inteles ca accizele nu se pot  ridica la nivelul „profitului” vizat de Companie pentru ca am vorbi de un  perpetuum mobile. Evident ca accizele nu pot depasi „profitul” pentru ca s-ar  pune in pericol existenta Compamiei. Prin urmare accizele vor fi mai mici decat  marja de profit.

Asta inseamna ca neajunsurile oamenilor carora  li s-au terminat economiile vor continua astfel incat ne putem astepta treptat  la scaderea performatelor sociale sau chiar la boala si in final la decese  premature datorita imposibilitatii satisfacerii nevoilor vitale.

Compania va continua sa existe supravietuind  clientilor/salariati care au avut un „start mai prost”.

Totusi sub presiunea valorior etice si  umanitare Compania nu poate sta impasibila: accelereaza programele de cercetare. Noile  automatizari compenseaza productivitatea slaba a celor care traiesc doar din  salariu si astfel Compania poate plati tuturor angajatilor salariul integral.

La un moment dat a aparut perspectiva  generalizarii automatizarii. A crescut mult productivitatea muncii, angajatii  aveau tot mai putine sarcini de serviciu. Pentru a lupta cu plictiseala la  locul de munca se duceau adevarate „batalii” pentru privilegiul de a face cele  cateva operatii manuale care mai puteau fi facute.

Compania a constatat treptat ca ar putea  obtine avantaje mai mari renuntand sa mai cheme oamenii la munca. Vestiarele,  locurile de odihna „imensele” spatii destinate circulatiei personalului puteau fi  mai rational folosite ca spatii de productie propriu-zisa. Noile spatii de  productie puteau fi facute mai compactizat cu o organizare superioara,  optimizata a fuxurilor de productie.

Oamanii isi pastrau stutul de angajati si au  continuat sa fie platiti de Companie. Cu timpul s-a constatat ca operatiunile  de plata a angajatilor constituiau un cost inutil pana la urma Compania a decis  sa transfere sarcina „relatiei cu piata” unui calculator care inregistra cereile  pietei pana la concurenta cu resurele declarate de fiecare consumator si sa  dispuna onorarea cererilor organizand livrarea produselor acolo unde era nevoie de ele.

Timpul si productivitatea a rezolvat si  problema „profitului” aproape simultan cu problema platii salariilor deja rolul  Companiei s-a transformat: pe Terra se traieste in regim de „all inclusive”.

Compania are probleme etice noi. Trebuie sa fie  atenta ce se intampla pe „piata”, ce fac oamenii. Trebuie sa gaseasca solutii sa ii determine sa faca  sport sa se mentina sanatosi fizic, sa le creeze o motivatie sa isi folosesaca  si sa isi dezvolte capacitatile intelectuale si sa isi mentina sanatatea  psihica. Este necesar si un riguros control al nasterilor astfel incat sa fie posibila  perpetuarea regimului „all inclusive”

Cineva din bordul Companiei a venit cu o idee  geniala: modificarea softului de distribuire a produselor. Nu se mai asigura  servirea la „pat”. Clientul era anuntat ca i s-a onorat comanda urmand sa i se  indice o „zona geografica” unde trebuia sa isi identifice si sa isi ridice individual  si manual produsele/coletele.

S-a simtit o revigorare a societatii: oamenii  au devetit mai activi, li s-a imbunatatit starea fizica si confortul psihic: accesul  la produse a devenit o provocare care semana cu antica vanatoare.

Incurajata de rezultate Compania si-a  diversificat modalitatile de livrare. Chiar si ambalajele produselor s-au modificat se confunda tot mai mult cu elementele naturale. Au aparut, ca din senin, unde te asteptai mai putin mini campuri cu cartofi,  gradini de zarzavaturi etc unde grupuri mici de oameni condusi de indiciile  programului de livrari isi gaseau comenzile.

In timp s-au rafinat mult instrumetele de  livrare si forma produselor acestea s-au integrat  tot mai mult in cadrul natural. Treptat  oamenii redescopera bucuriile muncii manuale si redescopera ca isi pot  recastiga dreptul la munca!

Compania continua sa existe sarcinile si  obiectivele sale ajung sa se confunnde in ochii unora cu ale unei divinitati!

In sine modelul este unul optimist.

Ce ar fi daca totusi Compania Universala n-ar fi atat de interesata de componenta sociala ci doar de productie si profit? Ce s-ar intampla cu cei fara „rezerve initiale”, cu cei batrani, cu cei bolnavi, cu cei prea tineri ca sa poata munci?

Modelul economic imaginat e departe de a fi functional, realitatea economica pe care o traim are baze strambe. Cu toate acestea nu putem sa ne blazam. Nu putem sa renuntam la a cauta calea spre mai bine!

Bugetari vs privati

06/08/2011

  De mult doream sa abordez acest subiect avand in vedere larga dezbatere din mass media. Eu cred ca tema este falsa deoarece cele doua categorii de activitati sunt fundamental diferite. Probabil ca o abordare de tipul:  pondere sustenabila economic intre  bugetari si privati ar fi mai aproape de ceea ce este necesar pentru a asigura sanatatea economiei nationale

Cine sunt bugetarii:

  • sunt doctorii la care apelam cand viata noastra este in pericol cand sanatatea noastra este afectata. Ne indreptam spre ei cu multa speranta adesea confirmata de miracolul insanatosirii
  • sunt profesorii care ne indruma pasii in viata si de care indiferent de numarul anilor de scoala ne amintim toata viata cu drag si cu respect. Revederile atunci cand se intampla intodeauna sunt emotionante pentru ambele parti.
  • sunt oamenii care se ocupa de linistea publica se siguranta nationala. Sunt primii chemati in toate situatiile de forta majora.
  • sunt magistratii care decid ori de cate ori avem litigii si dispute care nu mai pot sa fie gestionate amiabil
  • sunt oamenii care dau viata institutiilor statului
  • sunt oamenii care se ocupa de bunul mers al conunitatilor locale
  • sunt multe alte categorii de angajati de care avem nevoie zilnic
  • sunt oameni care vegheaza asupra sanatatii mediului de afaceri

Cine sunt privatii

  • in primul rand sunt aceeia care si-au pus la batatie talentul, forta de munca si resursele financiare, adesea imprumutate, sa creeze locuri de munca si sa le mentina in jungla liberei initiative
  • sunt numerosii angajati pe locurile de munca create de intreprinzatorii romani si straini care au deschis afaceri in Romania

Deosebirea esentiale intre activitatile desfasurate in sectorul bugetar si cele din sistemul privat constau in faptul ca sectorul bugetar administreaza activitati cu piata sigura, monopoluri „naturale” create si mentinute prin diverse legi. Spre deosebire de sectorul bugetar sectorului privat ii sunt rezervate activitatile desfasurate pe piata libera. In plus sectorul privat este sursa principala care asigura finantarea activitatilor din sectorul bugetar.

Administrarea monopolurilor presupune prin definitie o activitate fara presiunea concurentei. Exista in aceste conditii tendinta spre productivitate si calitate slaba. Lipsa concurentei si a obiectivelor de performata in multe cazuri au conduc la costuri neperformate si servicii de o calitate indoielnica

Intr-un stat modern, in care colectarea impozitelor si controlul evaziunii fiscale sunt eficiente, se justifica reducerea, pe scara larga, a activitatilor economice administrate direct de stat. In acest fel se poate restrange aparatul bugetar foarte mult si se poate realiza echilibrul sustenabil economic intre bugetari si privati.

Pentru activitatile administrate direct de stat se impune asocierea de indicatori de performata cat mai obiectivi. E de asteptat ca lucrurile de mai sus sa se intample doar daca va exista o presiune sociala in acest sens exprimata democratic prin vot altfel sunt slabe sperante ca sectorul bugetar sa isi gaseasca resursele interne care sa il directioneze spre performanta.

Alte articole cu tematica sociala:

Democratie schioapa vs dicatura cu fata umana

Votul si democratia

Solutie alternativa la eutanasiere!

Solutia iesirii din criza!

Delimitarea raspunderii!

10/04/2011

 Dupa aproape 4 ani de experimetare a comunicarii pe blog cu persoane interesate de probleme de energetica simt nevoia sa inserez un scurt articol dedicat „delimitarii raspunderii” acea sectiune  „disclaimer” asociata majoritatii web-site-urilor utilitare.

Postez informatii si dau raspunsuri cu buna credinta. Calitatea acestora depinde insa de acuratetea informatiei primare la care am acces  si/sau dupa caz de gradul in care am reusit sa definesc problema asupra careia mi se cere opinia. De asemenea calitatea opiniilor exprimate de mine este subsumata convingerilor profesionale pe care le am, la un moment dat, asupra unui subiect fara ca aceasta calitate sa corespunda tuturor exigentelor.

Nu in ultimul rand, accept ideea ca anumite opinii exprimate de mine pe blog pot fi gresite.

In timp imi pot schimba opinia asupra unui anumit subiect ca urmare a documetarii suplimetare si/sau accesarii unor noi detalii sau intelegerii mai bune a unui subiect. Este foarte posibil insa sa nu revin asupra unor afirmatii asupra carora mi-am modificat pozitia pur si simplu pentru ca, mai ales in cazul comentariilor, nu tin o evidenta a acestora!

Prin urmare va invit sa utilizati cu discernamant si circumspectie informatiile la care aveti acces pe blog. De preferat sa verificati informatiile din surse mai autorizate!

Raspunderea asupra consecintelor utilizarii informatiilor de pe bog apartine in intregime utilizatorilor  acestor informatii!

Prezentul mesaj are menirea de a constientiza utilizatorii asupra riscului de a utiliza niste informatii gresite si in acest mod sa previn nemultumiri si/sau pagube de orice forma sau cuantum.

Cu stima,

Stoian Constantin

Nicolae M. Nica cioplitor in lemn si ganduri

20/03/2011

 Astazi am descoperit un om remarcabil maestrul Nicolae M. Nica Este acel tip de om langa in apropierea caruia ai vrea sa te afii cat mai mult. Este unul din oamenii care prin daurirea cu care a creat arta autentica ma face sa fiu mandru ca sunt roman.

Am avut sansa sa vad la TVR emisunea Zestrea Romanilor. Nicolae M Nica are o colectie deosebita de sculpturi si tablouri. Le-a creat pentru a transmite un mesaj de iubire oamenilor. Intreaga lui opera este destinata unui muzeu satesc pe  la infiintat in localitatea Fagetelu din judetul Olt.

Am cautat pe internet informatii despre maestul Nicolae M Nica. Am gasit un articol intersant semnat de Valeru Ciurea si publicat pe pagina de internet a Consiliului Judetean Olt.

foto www.adevarul.ro

„Pentru călătorul care trece prin localitatea Făgeţelu din nordul judeţului Olt nu există un semn distinctiv care să-i atragă atenţia că tocmai a ajuns pe un teritoriu patronat de un adevărat senior spiritual.

Doar statuile amplasate la intrările satului Chilia semnalează, discret, trecerea unei graniţe.

Abia când trece pragul muzeului din Chilia, călătorul înţelege şi se simte dintr-o dată privilegiat. Pentru că acolo îl întâlneşte pe maestrul Nicolae M. Nica, o călăuză care îl poartă în timp, prin colecţiile sale de obiecte tradiţionale, expuse ca o constelaţie într-un univers ce încă mai pulsează prin sufletele celor care au trăit, chiar şi câteva clipe, farmecul şi magia vieţii „la ţară“.

Este acolo, în preajma acelor obiecte, atâta linişte încărcată de tăceri grele, de amintiri amplificate de chipurile ţăranilor ce privesc din fotografiile de pe pereţi, încât o emoţie caldă vine să învăluie sufletul vizitatorului, niciodată întâmplător.

Şi, după ce este invitat să mângâie cu privirea colecţia de simfonii sculptate în lemn şi os, realizate de Nica M. Nicolae, călătorul înţelege că tocmai a fost martorul şi eroul unui adevărat ritual de iniţiere în arta iubirii de oameni şi a nemuririi prin spirit.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

foto: Biconet

Cine nu crede, să vină aici, la Chilia…

Maestrul Nica M. Nicolae, călăuza noastră prin meandrele spiritului şi a veşniciei ne aşteaptă…

Nicolae M. Nica s-a născut la 7 februarie 1917, în comuna Chilia, judeţul Olt, actualmente sat component al comunei Făgeţelu, într-o familie de ţărani, părinţii săi Marin şi Floarea oferindu-i ca repere  în viaţă cinstea, omenia şi cultul muncii.

La 2 martie 1939 a fost încorporat pentru efectuarea stagiului militar însă izbucnirea celui de al doilea război mondial determină mobilizarea sa la 29 iunie 1940. Participă direct la Campania din Est având gradul de sergent, distingându-se prin curaj şi fermitate în îndeplinirea ordinelor de luptă. La 24 noiembrie 1943, cu ocazia luptelor de la Melitopol este dat dispărut, însă în realitate cade prizonier şi cunoaşte  pe parcursul a 5 ani  tragediile şi ororile lagărelor ruseşti.

La 25 mai 1948 este eliberat din prizonierat şi revine în ţară. Între 1959-1962 urmează cursurile Şcolii Populare de Artă din Piteşti, specializarea sculptură, pe care a absolvit-o în 1963. După 1965 se dedică activităţii de cercetare şi colecţionare a unor vestigii istorice din satul natal, fiind cel care a înfiinţat la 1 iunie 1979 Muzeul Sătesc din Chilia,  contribuind în mod direct la salvarea patrimoniului istoric şi etnografic din nordul judeţului Olt. În perioada 1994-2003 şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Muzeului Judeţean Olt, îndeplinind funcţia de custode al filialei de la Chilia-Făgeţelu.

Nica M. Nicolae este un ţăran autentic, un artist desăvârşit în meşteşugul cioplirii lemnului şi al intarsiei în os, opera sa fiind remarcată de specialişti ca încadrându-se în segmentul artei naive. Lucrările sale au ca tematică lumea satului tradiţional românesc, ţăranul cu orizontul său inefabil  clădit pe filozofia pământului. Povestea lemnului, instinctul prelucrării acestuia îl păstrează intact, cu talent şi vocaţie autentică, iar meşteşugul îl transmite mai departe tinerei generaţii, cu harul şi smerenia ţăranului român.

A participat de-a lungul timpului la numeroase manifestări cultural-artistice(expoziţii personale, de grup, simpozioane, colocvii, târguri ale meşterilor populari) judeţene, naţionale şi internaţionale, de fiecare dată reprezentând cu onoare judeţul Olt. Premiile obţinute, originalitatea şi valoarea creaţiei sale artistice au determinat alegerea sa ca membru de onoare al Academiei de Arte Tradiţionale ”ASTRA” din Sibiu. Pasiunea pentru desluşirea tainelor meşteşugului lemnului l-au situat întotdeauna în atenţia mass-mediei, numeroase documentare de televiziune imortalizând pentru posteritate existenţa sa ca personalitate culturală  a meleagurilor oltene. Este fondatorul Fundaţiei Culturale “Nicolae M. Nica”, organism ce s-a preocupat de înfiinţarea unei biblioteci şcolare şi organizarea unor cursuri de arte şi meserii (sculptură în lemn, ţesut-cusut) pentru tineri, în comuna Făgeţelu, judeţul Olt.

Având în vedere întreaga sa activitate artistică, contribuţia majoră la cunoaşterea şi tezaurizarea mărturiilor civilizaţiei populare româneşti propunem acordarea Titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Olt şi nominalizarea sa drept subiect al documentarului artistic de etnografie şi antropologie culturală ţărănească “Zestrea Românilor”, ce va cuprinde 12 episoade şi va fi realizat în judeţul Olt în perioada 18 septembrie 2006- 18 septembrie 2007.

Pentru ceea ce a înfăptuit şi pentru ceea ce va mai face-la cei 90 de ani pe care îi va aniversa pe 7 februarie 2007- considerăm oportună iniţierea sub înaltul patronaj al Consiliului Judeţean Olt a unor manifestări culturale la Slatina şi Făgeţelu,  cu concursul Muzeului Judeţean Olt, Centrului Judeţean Olt pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Centrului Cultural “Oltul” şi Ansamblului Profesionist “Plaiurile Oltului”, (acordarea Titlului în şedinţă festivă a Consiliului, organizarea unei expoziţii sub genericul “Tezaure umane vii: Nicolae M. Nica – un apostol de dincolo de veac, tipărirea lucrării “O cronică prin tăcere: Osul”, autor Nicolae M. Nica), circumscrise omagierii unui apostol cultural ce şi-a dedicat întreaga viaţă aducerii în memoria semenilor noştri, a credinţei, simplităţii şi curajului ţăranului român.

A spune despre Nicolae M. Nica cuiva care nu l-a cunoscut că este un om cum altul nu-i, fără să explici în ce constă singularitatea sa, poate fi socotită o judecată simplistă şi superficială, o generalitate de tipul „oamenii sunt diferiţi, nu găseşti doi la fel“.

De când l-am întâlnit prima dată, aceasta a fost ideea care m-a stăpânit, dar, deşi sunt câţiva ani de când îl cunosc, tot n-am găsit calea pe care să o urmez pentru a demonstra evidenţa aserţiunii anterioare.

Trebuie însă să mărturisesc că de multe ori în tot acest timp am fost preocupată de gândul că am faţă de acest om o datorie de conştiinţă, aceea de a-l împărtăşi celor care nu au avut ocazia să-i stea alături, măcar şi pentru perioade foarte scurte de timp, aşa cum am avut eu.

Şi totuşi, mă întreb acum, „mi-ar da oare rezultatul corect“ dacă aş pune una lângă alta, într-o operaţie de adunare, calităţile sale, precum şi trăsăturile de caracter sau conceptele ce-i definesc personalitatea? Adică, purtând laolaltă sensurile cuvintelor adevăr, dreptate, consecvenţă, modestie, îndrăzneală, mândrie, umilinţă, tărie, slăbiciune, dârzenie, talent, geniu, reuşită, înfrângere, muncă, împlinire,  să pot obţine un „summum“ Nicolae M. Nica.

Nicolae M. Nica face parte din categoria acelor oameni a căror esenţă nu se poate nici calcula, nici interpreta. Poate, doar, se poate înţelege, sau nu. Am să încerc în câteva rânduri să restitui ceea ce Nicolae M. Nica mi-a împărtăşit la ultima noastră convorbire, din 27 iunie 2002, pentru a prefaţa acelaşi gest, mult mai amplu şi convingător pe care Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt se pregăteşte să-l facă. Este vorba despre cartea Cioplitorul de gânduri, care cuprinde confesiunile lui Nicolae M. Nica, sculptor în lemn, în os, şi… în propriul destin.

O carte despre viaţă în toate sensurile, despre trecut şi actualitate, despre proiecte îndrăzneţe pe care autorul lor le gândeşte în universul său din satul Chilia. O carte de autor, am spune, dacă ne referim atât la importanţa personajului Nicolae M. Nica în contextul artei populare şi a lumii ţărăneşti, în general, la uimitoarele judecăţi de valoare cuprinse în ea, la dimensiunea cunoaşterii dobândite prin lectură. O carte de autor, pentru ca autorul însuşi este Nicolae M. Nica, cioplitor, de astă dată, în gânduri şi cuvinte.

 Nu pot decât să-i felicit pe colegii de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt, în special pe domnul director Visi Ghencea, care au intuit, pe de-o parte, valoarea omului Nicolae M. Nica, alături de care au petrecut zile de-a rândul în încercarea de a-l cunoaşte şi a-l înţelege, iar, pe de  altă parte, necesitatea unei astfel de scrieri, inedite, în mare măsură, care proclamă, conform metodelor moderne de cercetare ale antropologiei culturale şi sociale, întoarcerea către persoană şi personalitate, axarea pe „istoria“ şi contemporaneitatea aproapelui, în încercarea de a depista alte strategii şi problematizări privind cercetarea umană în noul mileniu.

Cioplitorul de gânduri este o carte cu mesaj: ea trebuie înţeleasă „în cheia“ filozofiei de viaţă a autorului, a concepţiei sale artistice; este o carte de învăţătură care străbate timpul şi prin care autorul ei „fără de voie“ se descoperă pe sine, povestind, iar povestirea îi descoperă crezul într-o lume, aceea ţărănească, autentică, în care el întrezăreşte nemurirea.

Nicolae M. Nica nu e un om ca oricare altul. Am mai spus-o, ştiu, ceva mai înainte, dar abia acum îmi dau seama, după ce am retrăit toate momentele întâlnirilor noastre, că această afirmaţie nu poate să lipsească atunci când vorbeşti despre el, în intervalele în care cauţi altă motivaţie a unicităţii sale ca om, ca meşter de artă populară şi ca artist plastic contemporan.

Născut în 1917 în satul Chilia, comuna Făgeţelu, judeţul Olt, unde îşi petrece şi anii copilăriei, Nicolae M. Nica trăieşte şi acum nostalgia acelei vârste, în care respectul faţă de părinţi era o credinţă, iar cultul tradiţiei – lege.

Poate că de aceea, de cum intri în curtea muzeului din sat, te întâmpină o parte din ultimele sale lucrări cioplite în lemn: două  grupuri statuare cu titluri şi mesaje simbolice. Primul se numeşte „Respect“ şi reprezintă doi copii stând în faţa părinţilor, iar cel de-al doilea poartă numele atitudinii celei mai proprii ţăranului român: „Omenie“. Gestul său artistic a fost pe dată explicat, mai ales că, la momentul acela, contextul discuţiei îl cerea:

„Acestea sunt ultimele mele lucrări mari, din cele patru pe care le-am făcut şi le-am plantat aici, în curtea muzeului. Am vrut ca prin sculptură nu numai să bucur ochii şi simţul artistic, dar să şi educ. Avem nevoie de educaţie şi cultură mai multă sau, cel puţin, aşa ar trebui. Copiii în faţa părinţilor trebuie să stea smeriţi, să fie respectuoşi faţă de ei.

Cealaltă lucrare care te întâmpină de cum intri pe poartă se numeşte „Omenie“ sau „Ospitalitate“, dar omenie este mai româneşte, mai popular. Cum vedeţi este o femeie cu pâinea şi sarea, un bărbat cu plosca de vin sau ţuică şi o fetiţă cu flori în mâini. Aşa ştim noi să întâmpinăm oaspeţii. Lucrările mele vorbesc în tăcere, pentru că arta vorbeşte tăcând, iar privitorul trebuie să descopere mai mult şi să judece ce a făcut omul acela (adică eu) şi trebuie să descopere în el însuşi ceva mai mult.“

Pătrundem în muzeul a cărui iniţiativă i-a aparţinut încă din 1948, când întors în sat după doi ani de armată, trei de război şi cinci de prizonierat (amintiri dure, mărturisite, fără voia sa, cu ochii umezi şi vocea tremurată), a început să se preocupe de colecţia de obiecte etnografice.

„De tânăr am vrut să fac în satul meu muzeu. Mi-am dat seama cât de important este ca lucrurile să se păstreze ca martori tăcuţi ai vremurilor. În arta populară adevărată putem descifra istoria unui popor, cultura şi năzuinţele sale către frumos. Eu am citit mult ca să-mi dau seama de când datează localitatea noastră, iar prin probele pe care le-am descoperit şi care se află aici, în muzeu (cinci topoare de piatră cu orificiu, silexuri, pumnale, cruci de morminte) şi prin alte dovezi ştiinţifice, pot dovedi că localitatea noastră este mai veche decât o atestă documentele.

Când am venit aici, în `48, m-au primit ca pe un comunist; au vrut să-mi dea servicii pe care eu nu am putut să le accept: fie să iau declaraţiile de la oamenii de prin sat, fie să spun care sunt cei care vorbesc împotriva colectivităţii. După ce le-am spus că nu pot să fac aşa ceva, am zis că vreau să fac un muzeu, la care mi-au răspuns în batjocură: <Măi prăpăditule, te-ai născut tu să faci muzeu?>. Apoi, tot în 1948, am hotărât plecarea de aici. Am luat două zăvelci ale mamei, o ladă de zestre, o masă rotundă dintru-un lemn şi ceva mărunţişuri. Cu ele am umblat din toamna lui`48 în Piteşti, apoi la Ştefăneşti, iar în 1979 am revenit la Chilia şi am deschis o expoziţie cu tot felul de lucruri.

În perioada amintită până la întoarcerea mea aici am făcut şcoala populară de artă pentru a-mi îmbogăţi cunoştinţele despre artă, am studiat tratate de istorie pentru a şti mai multe despre Chilia şi m-am gândit să fac totuşi muzeul aici, nu la Goleşti, unde am fost chemat să-l fac, pentru că la Goleşti erau Brătienii, fraţii Goleşti, Liviu Rebreanu, iar eu am zis că nu puteam fi pe lângă ei.

În 1979 am venit şi am deschis o expoziţie în şcoala veche. Oficial, muzeul a fost deschis mai târziu, nu în 1979, şi am zis de la început că toate obiectele mele vor rămâne mereu aici.”

Aşadar, meritul înfiinţării muzeului de etnografie (astăzi, secţie a Muzeului Judeţean Olt) îi aparţine lui Nicolae M. Nica, cel care s-a îngrijit ca arhitectura populară, ocupaţiile tradiţionale, portul popular şi meşteşugurile să fie bine reprezentate prin exponatele valoroase. Într-una din sălile muzeului sunt expuse lucrările personale, operele de artă, lucrate de creator: sculptură în lemn, în os şi intarsie.

Şi la acest „capitol” putem afirma că Nicolae M. Nica nu este un creator ca oricare altul, căci, deşi se revendică din tradiţie, cu rădăcini adânci în arta populară românească, deşi trăieşte neaoş, el îşi complică arta într-un mod cu totul neaşteptat, „copleşind-o” cu simboluri şi metafore neaşteptate. După cum ştim, obiectele de artă populară îşi justifică existenţa în mod concret, iar multitudinea categoriilor este tributară în primul rând folosinţei, utilităţii, fiind dublată în subsidiar de atribute estetice.

La Nicolae M. Nica lucrurile nu stau chiar aşa. Operele sale evocă istoria, tradiţia, arta populară, dar sunt ceva mai mult decât toate acestea laolaltă. Ele sunt „variaţiuni pe teme de artă populară”, utilitatea lor este pentru spirit şi pentru „creştere” artistică. Ele tratează teme tradiţionale, filozofice, poetice, istorice, iar filonul lor este mai mereu popular.

De altfel, artistul mărturiseşte existenţa unei punţi de legătură între arta cultă, arta tradiţională şi arta naivă, legătură ţesută în timp şi datorată satului natal, meşterilor pe care i-a cunoscut aici, propriilor concepţii, şcolii populare de artă „şi restul ce-am mai câştigat pe drumul plin de mărăcini”.

Interesant este faptul că o parte din operele în lemn  ale lui Nicolae M. Nica sunt folclorice sau… coregrafice. Grupurile sculpturale reprezentând oameni la horă sau Căluşul par a fi însufleţite. De puţine ori, până a le privi, mi s-a întâmplat să simt sinestezic. Stând în faţa lor, în afară de uimitoarea realizare „tehnică”, de geniul înfăptuirii, pare că simţi şi mişcarea, că auzi muzica tarafului din mijlocul horei, ropotul paşilor, că simţi bucuria oamenilor şi vraja dansului.

Arta lui Nicolae M. Nica nu şi-a uitat scopul: ea nu este doar frumoasă, ea are menirea de a educa, de a aduce aminte, de a responsabiliza, de a îndemna.

„Unele lucrări ale mele redau Hora, Sârba, Salta, Joiana, Brâul şi Hora Unirii. Aceasta (n.n. hora) este dintr-un lemn, cu taraful de lăutari înăuntru, adică în mijloc aşa cum se întâmpla original. Oamenii au nevoie de ele pentru că ei au primit alte influenţe străine care vor trece aşa, ca apa peste pietre şi vor rămâne aceste autentice hore care se jucau în poieni, în vâlcele, la fântâni, în păduri. Se jucau aşa cu strigăte de iureş – cum era Brâul : Şi de Brâu şi de curea/ Şi de cingătoarea mea! (n.n. vocea şi sufletul îi saltă ca şi cum ar striga aievea, în vârtejul dansului).

Nu se juca aşa, lele, lele, erau transpiraţi, trăiau dansul cu toată fiinţa lor. Acestea au fost moştenirea noastră pe care nu trebuie s-o uităm sau s-o pierdem. Noi ne învârtim la discotecă fără haz, fără elen. Nici o lucrare de spirit strămoşesc! N-are moştenire nimic din tot ce vedeţi în această distracţie. Înainte se juca cu iureş şi cu vlagă; rămânea în sânge două-trei zile amintirea horelor jucate. Băiatul simţea fata cu plăcerea pe mână. Era o căldură care se transmitea unul altuia prin palmele împreunate.”

Interesant de observat este faptul că aproape toate lucrările sculptate în lemn sunt făcute dintr-o singură bucată. Nimic nu este tăiat pentru a fi lipit sau unit ulterior. Uimitoare în acest sens sunt cel puţin două dintre ele. Prima se numeşte „Energie captivă”, are forma unei clepsidre cu două toarte, de care sunt legate două inele, iar înăuntru, de o parte şi de alta a clepsidrei sunt „decupate” din trupul aceluiaşi lemn două sfere – energii captive în cele două cavităţi.

„La lucrările mele gândirea este cea mai importantă. Cum să fac? De ce să fac? Acestea sunt întrebările care mă frământă cel mai mult înainte să trec la lucru. Lucrez mult cu dalta, cu freza, dar cel mai mult lucrez la puterea de judecată. Eu sunt şi gânditorul, şi desenatorul, şi executorul.

Pentru lucrarea aceasta cu trei bile una într-alta am avut mai întâi mult de gândit şi apoi de muncit. Am făcut un proiect în capul meu, pe care l-am desenat apoi. Totul este făcut dintr-un singur lemn. Am lucrat cu o freză cât măciulia unui cui. Măsura şi unghiul de acţiune au fost bine calculate; astfel, prima bilă a căzut singură. Pe urmă am făcut bila a doua, cu altă freză, altă mărime, alte calcule şi alte operaţii.

Piua şi pisălogul sunt tot dintr-un lemn. Am făcut această lucrare ca să arăt că aşa cum piua fără pisălog şi pisălogul fără piuă nu sunt bune de nimic, decât numai împreună, ca şi bărbatul şi femeia; deşi sunt făcuţi din aceeaşi carne, dacă sunt separat tot nu sunt buni. Ei sunt făcuţi ca să fie împreună.”

Viziunea artistică a lui Nicolae M. Nica surprinde prin abordări inedite teme esenţiale tratate într-o manieră modernă a cărei temelie este substratul tradiţional, ca semn al unei înţelepciuni şi întoarceri la originile noastre.

Astfel, lucrarea „Viaţa” înfăţişează o „înlănţuire de etape”: copilăria,maturitatea şi bătrâneţea. „Personajele” sunt câte două perechi de linguri cu baza – două căuce şi „trupurile” antropomorfizate – fată – băiat, femeie – bărbat, bătrână – bătrân.

„Noi suntem prea obosiţi să mai facem filozofie; nouă ni se pare că trăim, dar noi murim pe timp ce trece.”

Cât despre „eternul” infinit, Nicolae M. Nica nu este străin de tratarea brâncuşiană, dar „ca să nu-l supăr pe Brâncuşi nu mi-am intitulat lucrarea <Coloana infinitului>, ci <Eternitatea>, adică tatăl, mama şi fiul. Nu eu am inventat-o, este inventată de mult de strămoşii noştri la funiile din lemn de la bisericile vechi sau la firul răsucit de la mărţişor. Toate acestea vorbesc despre continuitate, infinit, veşnicie”.

Aşa cum am văzut, Nicolae M. Nica dă viaţă lemnului de nuc, de cireş, de păr sau de stejar, esenţe tari în care realizează în acelaşi timp compoziţii cu intarsii din os şi aluminiu sau cupru. Una dintre acestea din urmă se numeşte „Lecţia vieţii”. Mesajul este următorul: „părintele şi învăţătorul spun copilului: <Urcă, copile, cât mai sus!>. treptele sunt mai grele, dar când cobori, drumul este mai lin şi ajungi uşor la pâine. Dacă nu înveţi toată viaţa ta, urci greu şi greu vei ajunge la pâine”.

Surprinzătoare atât prin tratarea tehnologică a osului, prin execuţie, cât şi prin simbolistică sunt şi sculpturile realizate numai în os, „ca să rămână nemuritoare”. Unele sunt inspirate din istorie sau din diferite aspecte legate de viaţa de la ţară: obiceiuri de Anul Nou, „Unirea”, „Depănatul pe răşchitor”, „Viaţa”, „Mioriţa”, „Jertfa”. Altele sunt portrete de domnitori, de oameni importanţi din istorie sau figuri de oameni simpli: „Mihai Viteazul”, „Constantin Brâncoveanu”, „Nicolae Bălcescu”, „Horea”, „Nicolae Iorga”, „Fată”, „Băiat”, reprezentări ale poeţilor Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu. Când nu reprezintă oameni, fapte sau întâmplări, lucrări în os poartă denumiri alegorice : „Dor neant”, „Vedere infinită”, „Ochi şi univers”.

„Am lăsat scris pe fiecare lucrare în parte ce reprezintă. Cine pleacă de aici vede tot, le înregistrează în cap şi îşi aminteşte de ele când are nevoie.”

Dincolo de contribuţia sa artistică de netăgăduit, de ideile sale vizionare, de ataşamentul total faţă de pământul strămoşesc şi de „sevele” din care şi-a tras esenţa şi puterea creatoare, Nicolae M. Nica rămâne în satul său un om modest, care nu-şi atribuie nici un merit deosebit în artă. Poate doar pe acela de continuator al ideii că „veşnicia s-a născut la sat”.

„Nu numai eu am făcut ceva; au fost mulţi înaintea mea. Eu doar am continuat mai bine sau mai puţin bine.”

Nu-i aşa că Nicolae Nica este un om cum altul nu-i?

Nicolae M. Nica ar trebui să fie bunicul tuturor copiilor. Să îi înveţe, aşa cum numai el ştie, dragostea pentru natură, pentru animale şi păsări, pentru oamenii-oameni. Să îi înveţe cântecul românesc şi jocurile. Să îi înveţe să se respecte pe ei înşişi dar şi pe ceilalţi. Să îi înveţe dreapta judecată şi respectul pentru muncă.

La 94 de ani nea Nica este mereu neliniştit, în luptă cu timpul. „N-am timp să te cunosc“ – spune, şi trece printre lucrările care i-au marcat existenţa, mângâindu-le, vorbindu-le şi retrăindu-şi, poate, tinereţea, viaţa transferată în ele.

Nea Nica şi-a dăltuit nemurirea în lemn, în os şi în conştinţa semenilor, cu îndârjire şi cu credinţa pe care ne-a insuflat-o şi nouă, celor privilegiaţi prin faptul de a-l fi cunoscut…

Da, cred în Dumnezeu, cred în veşnicie şi, mai ales, cred în oameni ca Nicolae M. Nica.

(Materiale apărute în cărţile „Cioplitorul de gânduri“ şi „Cronică în tăcere“ editate şi publicate de CJCPCTC Olt în anul 2006, respectiv 2008)”

 Adevarul.ro a publicat in 2010 un interviu intersant cu maestul Nicolae M Nica. Iata cate va ganduri ale venerabilului artist la varsat de 93 ani:

„Ce-i place

•• „Tot ce e frumos. Iubesc arta. Cum găsesc puţin timp liber mă apuc să sculptez, mă relaxează, mă simt cel mai bine făcând asta. Mi-a plăcut întotdeauna să ştiu cât mai mult din fiecare domeniu. Am citit mult la viaţa mea“.

Ce nu-i place

•• „Nu suport oamenii răi. Nu-mi plac oamenii neserioşi şi cei care promit ceva şi nu se ţin de cuvânt. Nu-mi place să stau degeaba, toată viaţa mea am făcut ceva şi îi îndemn pe toţi oamenii să facă şi ei ceva“.

Întrebări şi răspunsuri

•• De ce nu vă vindeţi lucrările?

N.N.: Nu m-am coborât la bani, pentru că nu au valoare faţă de lucrările mele. Ele prezintă ceva care dă căldură simţului uman, dă viaţa pe care o trăieşte ţăranul. În fiecare lucrare se simte ceva din el, din activitatea lui. Am avut expoziţii în toată ţara, dar nu am vândut pentru că eu urmăream să fac muzeu şi dacă vindeam nu mai aveam cu ce să fac.

•• Care este tema dumnavoastră de suflet

N.N.: Lumea satului cu meşteşugurile şi tradiţiile ei apare în majoritatea sculpturilor mele. Unele lucrări ale mele redau hora, sârba, joiana, brâul şi unirea. Oamenii au nevoie de ele pentru că ei au primit alte influenţe străine care vor trece aşa, ca apa peste pietre şi vor rămâne aceste autentice hore.”

 

Solutie alternativa la eutanasiere!

05/03/2011

Va recomand un articol (in engleza, dar si pozele sunt sugestive!)  interesant despre un posibil plan de pensionare in conditiile in care tot mai multe zvonuri aduc in discutie incertitudinea platii si reducerea cuantumului pensiei.

Cred ca daca vor opta prea multi oameni la solutia pusa in discutie in articolul recomnadat  o sa se compromita ideea prin „inflatie”!

 

http://aginggal.com/

Triste vremuri!

O sta in puterea noastra sa indreptam lucrurile?

Alte articole cu tematica sociala:

 Democratie schioapa vs dicatura cu fata umana

 Votul si democratia

 Solutia iesirii din criza!

Bugetari vs privati

 

Indignarea sterila, ipocrizia si demagogia stimulente ale perpetuarii crizei economice.

07/12/2010

 Cu cat ne adancim in cariza cu atat sunt mai virulente accesele de indignare. Prolifereaza emisiunile TV bazate pe indignare impotriva crizei. Unele s-au permanentizat. Multi politicieni considera ca e de datoria lor sa isi strige public indignarea.

Partea proasta este ca aceasta indignare este sterila, este doar de fatada nu e urmata de actiuni concrete nu e insotita de alternative reale.

Peste tot se vorbeste de promovarea investitiilor ca un panaceu universal pentru criza si totusi nu se depaseste acest nivel declarativ nu sunt identificate acele investitii capabile sa reporneasca economia nationala.

In acest articol mi-am propus sa pun in discutie cateva caracteristici pe care ar trebui sa fie urmarite atunci cand se propun/analizeaza/aproba finatarea unor investitii publice.

In principiu orice investitie ca de altfel orice achizitie oricat cat de „colorata” ar fi sustine niste locuri de munca. Problema este ca trebuie finantate acele investitii care asigura si o forma de recuperare a banilor si care reduc costuri neperformate contribuabililor.

Sa luam in discutie trei tipuri de investitii:

  1. retele de apa
  2. drumuri
  3. modernizare spitale

In primul caz vorbim de cresterea nivelului de trai. S-au vazut insa cazuri in care banii s-au ingropat in pamant pentru ca populatia nu a  putut plati costul productiei si distributiei de apa potabila. In aceste conditii beneficiarii gurii de oxigen sunt: constructorii si  furnizorii de materiale. Aici e de discutat daca cerintele caietului de sarcini pot viza materiale produse in tara sau numai materiale de import (caz in care banii se reintorc poate la cei care ne-au imprumutat, fara sa lase in urma premise de relansare economica ci doar dobanzi si obligatii de plata. Pentru straini e minunat isi investec in propria lor economie nationala si in plus mai colecteaza si dobanzi de la noi!). Daca lucrurile pot fi prezentate/ analizate din alta perspectiva care dovedeste ca exista o forma palpabila de recuperare a investitiei atunci este extraordinar. Respectiva investitie trebuie facuta.

In al doilea caz lucrurile sunt discutabile. Daca vorbim de o ulita beneficiarii imbunatatirii nivelului de trai pot fi 10-20 familii iar gura de oxigem mentionata mai sus are si ea un impact limitat. Nu se poate pune in discutie recuperarea investitiei.

Daca vorbim inasa de un drum care:

  • scurteaza distante (reduce costurile neperformate la contribuabilii agenti economici si mareste baza de impozitare),
  • mareste viteza de transport (reduce costurile neperformate la contribuabilii agenti economici si mareste baza de impozitare),
  • scade uzura mijloacelor de transport (…=mareste baza de impozitare)
  • asigura premise pentru dezvoltarea unor activitati productive ( = mareste baza de impozitare = conditii de recuperare a investitiei)

se pot identifica caile de recuperare a investitiei se pot identifica beneficiarii se pot identifica contribuabilii care prin imbunatatirea conditiilor de desfasurarea afacerii vor asigura recuperarea investitiei publice.

Lucrurile, de la caz la caz pot sa fie si mai focalizate. De ex daca vorbim de o zona turistica. Trebuie doar stabilita pe baze obiective legatura de cauzalitate dintre investitia in drum si cresterea numarului de clienti. Mai mult ar trebui sa discutam de un plan de afaceri integrat, zonal care sa sustina un veritabil parteneriat public – privat. Statul investeste in infrastructura iar agentii economici investesc in activitatile productive si in final reintorc statului impozitele pe profit  prognozate.

Problema este ca succesul analizei de rentabilitate consta in seriozitatea cu care este facuta analiza. Daca se face formal rezultatul este nul. Pe de alta parte ar trebui sa existe si consecventa  conduitei investitionale generale care sa se bazeze de fiecare data pe identificarea investitiilor creditate cu sanse reale de recuperare si in plus organismele statului cu atributii fiscale trebuie sa asigure feedbak-ul necesar constatarii/confirmarii recuperarii investitiei.

Sa vorbim de o investitie intr-un spital. Chiar si aici ar trebui sa vorbim de rentabilitate cu toata decenta si tactul necesar. O investitie in spital pe langa tintele indreptatile legate de confort si siguranta sanitara trebuie sa asigure / sa vizeze tinte de rentabilitate: reducerea costului asociate unor proceduri, cresterea numarului de pacienti tratati, reducerea numarului de zile de spitalizare,  asigurarea unei densitati rationale a utilajelor scumpe si/sau cu grad de utilizare mai redus asigurarea unei proportii cat mai bine justificata statistic intre spitalele tip policlinica si cele specializate pe anumite proceduri/afectiuni etc.

Activitatea intr-un spital trebuie si poate fi privita ca o activitate care poate fi supusa regulilor de eficienta economica valabile in orice activitate productiva. In acest caz nu putem vorbi in acelasi timp de pretentii legate de calitatea actului medical si de conditii de spitalizare si de proasta administrare a activitatii. Medicii nu se pot plange de subfinantare si in acelasi timp sa desfasoare si activitati private care fac concurenta neloiala spitalului. Personalul sanitar trebuie platit  foarte bine insa si prestatia si dedicarea trebuie sa fie pe masura astfel incat activitatea pe langa caracterul de utilitate publica sa devina si eficienta economic.

Daca ar fi sa impingem lucrurile la extrem acum in spital se fac analize preliminare suportate de Casa de Sanatate si programari la cabinetele particulare unde in final pacientul e tratat si isi plateste tratamentul. In spital medicul e platit de stat sa isi faca programarea clientilor proprii.

Desigur ca realitatea nu este asta! Dar suntem pe aproape. In realitate exista si a treia cale pacientul plateste si e tratat pe loc fara alte programari si fara sa fie nevoie ca medicul sa aiba si cabinet particular. Exista solutii corecte, decente, care sa dea satisfactie si pacientilor si medicilor si sa permita intarirea de ansamblu a sistemului sanitar? Cu certitudine exista aceste solutiii!

Pastrandu-ma pe subiectul angajat cred ca in sectorul bugetar exista multe entitati a caror activitate se poate regasi in performatele economiei nationale. Pot da multe exemple dar rezum denumirea misiunii care s-ar putea identifica acestor sectoare bugetare (cu rol coercitiv) de a impiedica: „furatul propriei caciuli„.

Atunci cand se finanteaza investitii publice neperformate exista in mod categoric multe segmente ale sectorului bugetar vinovate de ineficienta. Probabil ca acest autocontrol si autocenzura pe care trebuie sa si le impuna sectorul bugetar pentru a obtine performanta fac diferenta intre piata libera si activitatile cu monopol de stat. Luata in ansamblu problema pare sa nu aiba solutie. In toate cazurile cel care isi centreaza isi gaseste si circumstante atenuante pentru nereusite. Partea buna este ca avem institutii specializate pe monitorizari ale performatei celorlalti si care ar trebui sa isi justifice existenta.

In sectorul bugetar trebuie administrat un sistem de indicatori de performata cat mai riguros.

Mecanismul menit sa invinga criza presupune reintarea in zona de eficienta a tuturor structurilor statului poate incepand cu cele cu rol coercitiv!

In perioadele de criza, in folosul general, investitiile din banii publici trebuie sa fie promovate intr-o pondere cat mai mare pe criterii de eficienta economica (si scazute acele „investitii” care vizeza doar costuri fara viitor!)

In extremis as accepta si ideea parteneriatelor publice private care sa sustina dezvoltarea unor obiective economice productive. Schema de finatare ar trebui sa limiteze riscurile si sa asigure recuperarea investitiei de la bugetul de stat in cel mai scurt timp. Aceasta cofinatare ar putea sa imbrace chiar formele unei creditari de tip bancar.

Evident ca ideile de mai sus desi importante nu constituie singurele masuri principii  care ar putea asigura revigorarea economiei nationale. Paleta masurilor pe care le avem la dispozitie este larga. Mai trebuie sa ne si dorim cu adevarat sa iesim din neputinta!

Psihologia succesului by Romulus Modoran

26/09/2010

“Dacă vi se pare că nu vă reuşeşte mai nimic în viaţă,

atunci acest studiu reprezintă exact ce aţi căutat.Vă poate

ajuta să vă transformaţi eşecurile în realizări”

Oamenii nu se nasc fericiţi sau nefericiţi. Un grup de psihologi de la Universitatea din Hertfordshire a elaborat un studiu pe tema “De ce anume depinde succesul”.Conform acestui studiu, fiecare om ”îşi face norocul” şi este capabil să îşi sporească şansele de succes.

Astfel, norocoşii, chiar dacă nu sunt conştienţi de cele de mai sus, trăiesc după patru principii de bază:

Ø      încearcă să-şi creeze singuri şanse de succes – ei simt succesul, creează situaţia

corespunzătoare pentru a-şi atinge scopul propus şi se străduiesc să nu piardă nici o ocazie favorabilă. Lucrurile merg bine pe măsură ce aceşti oameni învaţă să perceapă liniştiţi viaţa şi nu se tem de experimente şi de noi încercări;

Ø      cred în vocea lor interioară” şi încearcă să acţioneze cum le dictează intuiţia. Acest lucru

le reuşeşte pentru că de-a lungul vieţii ei învaţă să îşi antreneze intuiţia, să mediteze şi să îşi alunge din minte orice gând de prisos;

Ø      sunt optimişti, adică au convingerea că vor avea în mod obligatoriu noroc, şi, în cazul unor

nenorociri, se gândesc că se putea şi mai rău. Această atitudine îi ajută să aibă încredere în forţele proprii şi să-şi îmbunătăţească relaţiile cu cei din jur;

Ø      norocoşii, sau cei care reuşesc, au capacitatea de a transforma un nenoroc într-o şansă,

folosind diferite mijloace psihologice. Uneori ajung până acolo încât pur şi simplu visează să li se mai întâmple şi ceva rău.

În majoritatea cazurilor, pentru optimişti, reuşita reprezintă nu ceva ce li se întâmplă, ci ceva

ce pot ei singuri să construiască. Pesimiştii, dimpotrivă, sunt capabili să găsească nenorociri chiar şi în cea mai “abundentă” fericire. Insuccesul este o stare a minţii. Nu trebuie să credeţi că ceva reprezintă o nereuşită până când dumneavoastră nu o percepeţi în felul acesta.

Oamenii devin neatenţi şi neliniştiţi, iar viaţa lor devine dezorganizată, atunci când mintea le este preocupată de o anumită problemă care le macină gândurile.

Vă recomand un aforism la care vă puteţi gândi în cazul unei nereuşite.” Când am crezut că am atins cel mai de jos nivel, am auzit cum cineva bătea în sus de sub mine”.

În cazul unei nereuşite funcţionează legea compensaţiei, pe care atât de frumos a exprimat-o unul din clasicii ruşi: ”Ghinionist la cărţi, dar norocos în dragoste”. “Marile descoperiri se nasc întotdeauna din experimente sau experienţe ratate! – a afirmat Isaac Asimov şi, într-adevăr, avea dreptate. Datorită “întâmplărilor întâmplătoare” s-au descoperit emanaţiile radioactive, penicilina, au fost inventaţi coloranţii artificiali e.t.c.

Când aveţi parte de nereuşite, intraţi în stare de stres.

În ultimul timp, depresia şi problemele legate de aceasta au început să le dea medicilor adevărate dureri de cap. Pe bună dreptate, ce să faceţi cu un om care se plânge că are o stare sufletească proastă?

Iată câteva recomandări pentru cei care cad des victimă frământărilor sufleteşti şi depresilor:

Ø      de regulă, depresia se instalează la persoanele cu un respect de sine scăzut şi cu foarte

puţină încredere în forţele proprii. Alcătuiţi o listă a calităţilor dumneavoastră. Veţi rămâne uimiţi de câte calităţi veţi găsi la persoana dumneavoastră;

Ø      multe persoane predispuse la depresie exagerează în aprecierea gravităţii problemelor

proprii şi percep greutăţile vieţii într-un mod prea tragic. Multe dintre aceste persoane nici măcar nu pot să facă faţă propriilor trăiri. Nu vă ruşinaţi să vorbiţi despre problemele dumneavoastră şi veţi vedea că vă veţi lărgi cercul de prieteni;

Ø      analizaţi-vă amănunţit relaţiile cu cei din jur. Se află cumva printre aceşti oameni persoane

care vă provoacă neplăceri? Oare nu ar fi mai bine să evitaţi comunicarea cu persoanele respective?

Ø      poate aveţi impresia că în viaţa dumneavoastră nu sunt destule sărbători. Perioadele de

linişte şi calm sunt absolut necesare pentru sănătatea dumneavoastră. Învăţaţi să vă bucuraţi de viaţă. Retrăiţi amintirile copilăriei;

Ø      efortul fizic îmbunătăţeşte starea sufletească a omului. Se pare că, în momentul depresiei,

organismul uman cunoaşte o scădere a nivelului substanţei active numite feniletilamină, iar efortul fizic duce la creşterea acestuia. Autorii cercetărilor recomandă medicilor generalişti să prescrie exerciţii fizice tuturor pacienţilor ce acuză depresii.

Ce trebuie să ştim pentru a avea noroc

Sarcina noastră este să înţelegem că nu există nenoroc sau neşansă, ci doar reprezentări incorecte ale acestora. Aşadar, ce trebuie să facem pentru a fi fericiţi şi norocoşi?

Orice om primeşte în viaţă ceea ce doreşte şi ceea ce a reuşit să obţină. Doreşte să aibă succes, succesul vine la el. Doreşte să fie un veşnic ghinionist, puteţi fi siguri că aşa se va întâmpla! De aceea, prima condiţie pentru a scăpa de sindromul ghinionistului este să aveţi o viaţă activă, pentru că aşa nu veţi mai avea timp să discutaţi sau să analizaţi insuccesele dumneavoastră:

Ø      în majoritatea cazurilor,sindromul ghinionistului îi afectează pe oamenii care nu au

încredere în forţele proprii şi nu îşi iubesc propria persoană;

Ø      nu consideraţi orice neplăcere drept sfârşitul lumii. În orice situaţie negativă încercaţi să

vedeţi şi partea bună a lucrurilor;

Ø      sărbătoriţi-vă succesele. Este bine să vă mândriţi cu propriile realizări. O astfel de abordare

este mult mai bună decât să vă plângeţi tot timpul de viaţa pe care o duceţi.

Ghidaţi-vă după principiul: ”Dacă îşi merge rău, găseşte pe cineva căruia îi merge şi mai rău şi ajută-l”;

Ø      nu trebuie să vă temeţi de greşelile şi erorile probabile; numai cel ce nu încearcă nimic nu

greşeşte niciodată. Cel mai important este să nu învinuiţi pe alţii de insuccesele dumneavoastră. Obişnuiţi-vă să trageţi învăţăminte din erorile şi insuccesele înregistrate;

Ø      dacă vă temeţi de un insucces sau nu doriţi să vă asumaţi responsabilităţi suplimentare,

atunci soarta degeaba vă surâde. Mai bine ţineţi minte următoarea frază şi repetaţi-vi-o de fiecare dată când aveţi ocazia: Dacă cineva a putut să facă asta, atunci pot şi eu”;

Ø      pentru a şti spre ce vă îndreptaţi, stabiliţi-vă un scop. Scopurile stabilite în mod corect au

uimitoarea capacitate de a se realiza singure, cu condiţia ca acel scop să fie realizabil. Când v-aţi realizat acest scop, treceţi la stabilirea altuia, evident, realizabil şi poate chiar mai complex decât primul.

Preşedintele SUA, A. Lincoln, a pierdut alegerile prezindenţiale de opt ori la rând! Gândiţi-

vă ce încredere în sine a trebuit să aibă pentru a-şi depune candidatura a noua oară când a şi câştigat!

Când dorim să găsim o idee nouă sau o rezolvare la o problemă, trebuie să fim conştienţi că răspunsul la problema noastră se află deja undeva, şi să pornim imediat în căutarea acestuia.

Când omul are o imagine clară despre sine, undeva în interiorul său apare senzaţia că “vede”, ştie adevărul despre sine.

Dorinţele pot fi programate în aşa fel încât să se transforme în succese. Acest lucru este posibil prin conectarea posibilităţilor inepuizabile ale voinţei şi imaginaţiei. Voinţa influienţează în principal conştiinţa, iar imaginaţia deschide calea către profunzimile subconştientului.

Secretul “auto-administrării” cu ajutorul autosugestiei constă în capacitatea de a controla în mod conştient propria imaginaţie. Datorită imaginaţiei, omul este fiinţa cea mai influenţabilă de pe planeta noastră. Tocmai acesta este elementul pe care nu îl scapă din vedere acele personalităţi care doresc să manipuleze masele, cum ar fi în politică, religie, educaţie şi în industria reclamelor. Atât timp cât autosugestia rămâne un obicei” inconştient şi necontrolat, omului îi este sortit să rămână o victimă a circumstanţelor, o fiinţă supusă voinţei altora.

Imaginaţia joacă în viaţa noastră un rol mult mai important decât îşi închipuie majoritatea dintre noi.

Noi suntem propriile noastre dorinţe.

Fie că suntem sau nu conştienţi de acest lucru, fiecare dintre noi poartă cu sine o imagine a propriei persoane.

Imaginea propriului eu, “tabloul” psihic şi spiritual al propriei persoane, reprezintă cheia către cele mai bune calităţi şi moduri de comportament ale acesteia. Imaginea propriului eu determină şi limitele posibilităţilor dumneavoastră, adică acele lucruri pe care sunteţi sau nu în stare să le înfăptuiţi. Crearea unei imagini adecvate şi reale a propriei persoane îi deschide omului calea către noi capacităţi, noi talente. Cu alte cuvinte, acesta este modul prin care insuccesele se pot transforma în succese.

Psihologia propriului eu face lumină asupra conceptului de gândire pozitivă, şi, ceea ce este şi mai important, explică de ce imaginea propriei persoane are uneori rezultate pozitive, iar în alte cazuri acest efect lipseşte cu desăvârşire. Problema constă în aceea că fenomenul de gândire pozitivă se manifestă doar atunci când coincide cu existenţa imaginii despre propria persoană. Dacă respectiva coincidenţă nu apare, atunci trebuie modificată imaginea despre propria persoană.

Acest lucru se explică prin faptul că creierul uman şi întreg sistemul nervos acţionează către un anumit scop, în concordanţă cu principiul existenţei scopurilor personale. Acestea funcţionează ca un “mecanism îndreptat spre un anumit obiectiv”, ca un sistem automat de conducere care acţionează asupra dumneavoastră, ca un “mecanism al succesului” sau “un mecanism al insuccesului” în funcţie de comenzile pe care i le daţi.

Imaginea propriului eu se modifică în bine sau în rău nu numai datorită unui proces de gândire sau înregistrării unor date teoretice, ci în special în urma unui proces de acumulare a experienţelor practice.

Un om sănătos, fericit şi echilibrat nu reprezintă rezultatul unei copilării în care i s-a povestit despre iubire, ci al unor experienţe în care iubirea a fost trăită de el însuşi.

Imaginea propriului eu reprezintă “cheia de aur” către o viaţă fericită şi îmbelşugată, cu condiţia respectării a două reguli:

Ø      toate acţiunile, sentimentele, încercările noastre să coincidă cu imaginea propriului eu;

Ø      imaginea despre sine să fie modificată.

Nivelul fericirii

“Fericirea este acea stare în care, în majoritatea timpului,

ne stăpânesc gânduri plăcute”.

John A.Schindler

Senzaţia de fericire este o calitate specific umană. Când suntem fericiţi, gândurile noastre sunt mai bune, muncim mai bine, percepem totul mai acut şi ne simţim mai sănătoşi.

Se pare că cea mai importantă premisă în percepţia fericirii este prezenţa autorespectului.

Conform studiilor, oamenii fericiţi se iubesc pe sine, cred în ei înşişi, se consideră inteligenţi, sănătoşi şi au o poziţie socială bună. Aceştia sunt optimiştii şi extrovertiţii, oamenii care nu dramatizează situaţiile neplăcute din viaţa lor.

Psihologul rus K. Kikceev a studiat trăsăturile fiziologice ale oamenilor în momentul când aceştia se gândeau la lucruri plăcute sau  neplăcute şi a ajuns la concluzia că, în primul caz, se îmbunătăţeau vederea, simţul olfactiv, auzul, capacitatea de a identifica până şi cele mai mici diferenţe cu ajutorul simţului tactil.

Terapia psihomatică a adus multe dovezi în sprijinul ideii că persoanelor care iubesc viaţa le funcţionează mai bine organele interne ( stomacul, plămânii, inima ).

În anii `60, psihologii din Universitatea Harvard au studiat legătura dintre fericire şi faptele penale ( crime ) şi au ajuns la concluzia că vechea zicală olandeză “Oamenii fericiţi nu comit niciodată crime” este perfect adevărată. Psihologii respectivi au stabilit că majoritatea criminalilor proveneau din familii nefericite. Aceştia nu cunoscuseră bucuria unor relaţii umane normale.

Consider că optimiştii au mai mult succes în viaţă decât pesimiştii. Senzaţia de fericire nu este dată de obiecte, ci de idei, gânduri, perspective asupra vieţii, de acele elemente pe care fiecare dintre noi le poate genera şi dezvolta independent de condiţiile exterioare vieţii sale.

Dacă considerăm pe altcineva responsabil de fericirea noastră, noi singuri ne creăm greutăţi suplimentare. Dacă speraţi ca fericirea să vină la dumneavoastră sau să v-o aducă cineva pe tavă, atunci mai aveţi mult de aşteptat. Nimeni nu poate decide în locul dumneavoastră ce şi cum să gândiţi. Dacă veţi aştepta momentul când realitatea înconjurătoare vă va permite să vă gândiţi la lucruri plăcute, atunci veţi sta toată viaţa într-o stare de aşteptare continuă.

În concluzie, dacă vă închipuiţi că cineva va găsi lampa fermecată şi v-o va face cadou, vă înşelaţi amarnic… Mai bine căutaţ-o singuri!

Puteţi să vă construiţi un alt prezent pentru a avea un alt viitor.

Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi. E mai bine să te laşi

azi de obiceiurile proaste decât să amâni pe mâine

Confucius

ECONOMIST – INGINER

ROMULUS  MODORAN

Vointa de a invinge by Romulus Modoran

20/08/2010

 

      Gândiţi-vă numai la succes. Trebuie să fiţi convinşi că veţi reuşi.Să credeţi cu tărie şi atunci veţi face ceea ce trebuie pentru a reuşi. Dacă oamenii ar aplica şi ar trăi conform înţelepciunii pe care o presupune acest citat, ar fi mai fericiţi şi mai prosperi.

     ’’ De câte ori ieşiţi pe uşă, ridicaţi fruntea sus, ţineţi capul drept şi simţiţi-vă plămânii. Sorbiţi razele soarelui, întâmpinaţi-vă prietenii cu un zâmbet şi puneţi suflet în fiecare strângere de mână. Nu acordaţi nicio clipă de gândire duşmanilor. Stabiliţi-vă clar în minte ce vreţi să faceţi şi apoi,  fără să vă abateţi de la drumul ales, îndreptaţi-vă direct spre ţelul propus. Concentraţi-vă asupra lucrurilor măreţe şi minunate pe care aţi vrea să le faceţi şi după aceea, pe măsură ce trece timpul, veţi constata că întâlniţi ocazii nesperate absolut necesare pentru împlinirea dorinţelor voastre, tot aşa cum coralii îşi iau numai ceea ce le trebuie din valurile oceanului. Îmaginaţi-vă persoana capabilă, cinstită şi utilă care vreţi să deveniţi, gândiţi-vă la aceasta ore întregi şi vă veţi transforma într-o fiinţă cu totul specială. Gândirea este funcţia supremă. Păstraţi o atitudine mentală corectă – plină de curaj, sinceritate şi de entuziasm. Atunci când gândiţi corect, creaţi. Toate lucrurile ajung să existe prin dorinţă şi orice rugăciune sinceră primeşte un răspuns. Ne transformăm în funcţie de cum suntem modelaţi sufleteşte. Ridicaţi fruntea şi ţineţi capul drept. Suntem adevăraţi zei’’.

 

      Graţie, pricepere, hotărâre şi iar curaj. Luaţi aceste cuvinte ca un motto. Iar imnul bătăliei trebuie să fie poemul:

      E simplu să plângi că ai fost învins şi să mori,

      E simplu ca racul să dai înapoi,

      Dar să lupţi atunci când nu mai este speranţă

      Asta da se învaţă.

      Şi chiar dacă de fiecare dată

      Eşti înfrânt, bătut şi speriat de îndată

      Mai încearcă – e uşor să mori oricând

      Greu e să rămâi în viaţă atunci când îţi pui în gând.

                                                                                                                      Ing- econ. Romulus Modoran

Aveti 50 de ani? by Romulus Modoran

16/08/2010

AVEŢI 50 DE ANI

VĂ CONSIDERAŢI BĂTRÂN ?

Dumneavoastă trebuie să vă raportaţi mai mult la nou, la flexibilitate în gândire,să fiţi vesel şi mereu printre tineri,să fiţi sociabil şi să vă hrăniţi spiritual. Astfel totul va merge bine. Evident vârsta înaintează, dar vă veţi simţi mereu tânăr, procedând în acest fel.

Odată cu trecerea timpului chiar şi cei mai bogaţi oameni din lume sunt gata să‑şi ofere averea în schimbul câtorva ani de tinereţe. Oricare ar fi dorinţele şi ambiţiile noastre, totuşi nimic nu ne este mai scump decât viaţa. Toţi oamenii se tem de semnele bătrâneţii, dorindu‑şi să rămână mereu tineri şi activi. Cu toate acestea, cei mai mulţi oameni nu au deloc grijă să‑şi păstreze puterile. Ei violează legile vieţii, compromiţându‑şi vitalitatea şi trăind anarhic, mirându‑se apoi că nu mai dispun de aceeaşi forţă.

Dacă ne‑am strădui la fel de mult să ne păstrăm tinereţea pe cât ne străduim pentru a câştiga bogăţii, am trăi cu mult mai mult. Este ciudat, că deşi ne agăţăm cu disperare de viaţă, ne‑o scurtăm singuri prin modul nostru de a trăi.

Atunci când începem să ne gândim la bătrâneţe şi ne lăsăm copleşiţi de teama simptomelor ei, îmbătrânim zilnic mai mult decât este firesc. Oricine are puterea să‑şi prelungească viaţa dacă înţelege principiul fundamental care stă la baza longevităţii.

O perfectă sănătate, vioiciune şi vigoare nu sânt posibile pentru cel care devine sclavul convingerii că a început să coboare ştacheta, îndepărtându‑se de idealul său că decade , că îi slăbesc forţele. Prin gândurile sale negative omul îşi construieşte singur bariere de netrecut.

Mulţi oameni nu‑şi dau seama că atitudinea şi forţa gândirii este o energie creatoare care produce fără întrerupere rezultate concrete, palpabile, fie în bine, fie în rău. Atitudinea mentală contrară tinereţii creează în noi condiţiile de manifestare ale bătrâneţii. Dacă trăim însă cu gândul tinereţii, dacă ne imaginăm mereu acest proces de întinerire, de reînoire, care se desfăşoară permanent în toate celulele corpului nostru, bătrâneţea ne va învinge cu greu şi foarte încet.

Cel care nu vorbeşte decât de vârstra lui şi numai în acest mod: “când ai trecut de 60 de ani nu mai poţi face nimic ca mai înainte”; gândind mereu astfel a şi început , într‑ adevăr, să îmbătrânească.

“Dacă la 35 de ani te aştepţi mereu să îmbătrâneşti, la 55 de ani vei fi bătrân, deoarece spiritul concretizează în materie ceea ce‑l preocupă ca ideie.”Decăderea începe chiar în clipa în care consideraţi că trebuie să înceapă. Un spirit tănăr se manifestă însă şi în corp.

Una dintre cele mai dezastroase idei care guvernează mentalitatea oamenilor este aceea că decăderea este fatală pe la vârsta de 45‑50 de ani. Şi totuşi nu este admisibil ca cea mai evoluată fiinţă a creaţiei să înceapă să decadă tocmai atunci când începe să înţeleagă şi să trăiască mai complet şi mai înţelept.

Omul a fost făcut să ajungă mai târziu la maturitatea forţei, utilităţii şi a înţelepciunii sale.Nu este posibil să fi fost în planul creaţiei ca fiinţa umană să degenereze la 50‑60 sau 70 de ani, când încă nici la 30 de ani nu şi‑a atins maturitatea. Această proporţie între timpul necesar pentru a ajunge la maturitate şi vârsta decăderii nu are analogie cu proporţia nici unei alte specii de vieţuitoare din regnul animal sau vegetal. Animalele trăiesc de patru sau chiar de şase ori mai mult decât timpul necesar maturizării.

Este oare posibil ca cea mai înaltă operă a Creatorului să nu trăiască nici dublul timpului necesar dezvoltării sale? Omul ar trebui să fie la 50 de ani în primăvara puterii sale şi abia după 75 de ani să‑şi înceapă declinul.

Celebrul medic englez Şir Herman Weber spunea că aproape toţi oamenii ar putea să ajungă la vârsta de 100 de ani. Experinţa, învăţătura şi înţelepciunea acumulate în timpul tinereţii şi maturităţii îl fac pe cel care a dus o viaţă armonioasă să fie capabil să realizeze într‑un singur an, între 60 şi 70 de ani, mai mult decât în zece ani ai tinereţii.

Poetul Stredman spunea:”Nu poţ să înţeleg de ce oamenii şi‑au fixat vârsta de 70 de ani ca limită de viaţă! Cinci sute de ani abia ar fi destul! Primii 50 de ani să călătoreşti, apoi 50 de ani să fii om de ştiinţă apoi 50 de ani om politic şi pe urmă vânător, scriitor, poet, om de lume. Cine nu şi‑ar dori aceasta? Eu mărturisesc că după toate acestea aş vrea să fac o călătorie pe alte planete”.

Nimeni nu îmbătrâneşte înainte de a‑şi pierde interesul pentru viaţă, înainte de a se fi închistat sufleteşte. Atât timp cât păstrezi contactul cu viaţa, spiritul nu poate îmbătrânii .

Un om este bătrân, indiferent câţi ani are, atunci când nu mai simte nimic tinereşte.

Faptul că noi gândim că energia, puterea şi voinţa noastră trebuie să înceapă să decadă de la o anumită vârstă, dinainte fixată, are asupra organismului o influienţă dezastruoasă. Este aproape imposibil să trecem dincolo de limitele pe care singuri ni le‑am fixat sau să înfăptuim ceea ce considerăm că nu suntem în stare să realizăm.

Ne orientăm cu gândul către bătrâneţe şi vom merge pe acest trist drum al neputinţei până la capătul său, dacă nu avem inteligenţa de a ne reîntoarce cu mintea şi prin atitudinea lăuntrică spre tinereţe.

Îndată ce aţi acceptat gândul că îmbătrâniţi, încep să se arate şi semnele bătrâneţii. Dimpotrivă, mentalitatea tinereţii prezentă mereu în minte,se va manifesta şi în corpul vostru, generând armonie,supleţe, frumuseţe şi împiedicând ridurile şi oboseala să îşi pună amprenta asupra voastră.

Un lucru este cert: nu suntem diferiţi de convingerile noastre. Medicul va menţine cu greu în viaţă pacientul care este convins că va muri în curând. Starea organismului este strâns legată de dominanta gândurilor şi convingerilor noastre.

Sunt persoane convinse că nu vor depăşi o anumită vârstă şi care, cu câţiva ani înaintea termenului pe care singure şi l‑au fixat, au început să lichideze conştiincios toate legăturile cu viaţa.Credinţa lor profundă s‑a înfăptuit.Puţin după scadenţă au murit.Asemenea prejudecăţi asupra vieţii sunt cu atât mai periculoase în cazul acelora care duc o viaţă uniformă şi monotonă. Viaţa trăită fără variaţii, aceeaşi zi de zi şi an de an, osifică gândirea. Şi această osificare mentală determină osificarea fizică. Apare mai întâi o slăbire a forţei mentale şi apoi o înţepenire a articulaţiilor. Ridurile apar mai întâi în gândire şi apoi pe chip.

Variaţia este o necesitate a tinereţii şi tinereţea se menţine prin variaţie; înţelegerea mai profundă şi o viziune mai optimistă asupra vieţii, o muncă raţională şi rodnică, o filosofie mai veselă, mai multă igienă psihică au prelungit media de viaţă a ultimelor decenii.

Urmărirea unui scop nobil prelungeşte viaţa.Am fost creaţi ca să săvârşim ceva în lumea aceasta şi în primul rând pe noi înşine. Nimic nu omoară mai repede tinereţea decât lenea sau activitatea împrăştiată, fără scop.Vaporul care stă în port putrezeşte mai repede decât acela care călătoreşte fără odihnă.

Facultăţile creierului, ca şi organele neîntrebuinţate, îmbătrânesc mai repede decât facultăţile şi organele aflate mereu în acţiune. Nu este dificil să‑ţi împrospătezi gândirea şi să‑ţi întinereşti spiritul; este suficient dacă ai în minte gândul cel bun şi înţelept asupra vieţii. Totuşi, este necesară o atenţie neîntreruptă, perseverenţă conştientă şi o hotărâre neclintită.

Dacă doriţi să fiţi tineri trebuie să vă vizualizaţi cu încredere întinerind; procedând astfel veţi genera o refacere constantă a celulelor trupului şi nu un proces de îmbătrânire.

Credeţi în viaţă şi trăiţ‑o, credeţi în tinereţe şi trăiţi‑o, simţiţi‑o şi faceţi ca ea să se manifeste în toţi porii fiinţei voastre.

Închideţi cu hotărâre uşa tuturor duşmanilor tinereţii, tuturor gândurilor care vă pot îmbătrâni.Uitaţi întâmplările neplăcute, evenimentele dureroase, iertaţi‑vă duşmanii. Având o gândire armonioasă vă veţi păstra tinereţea veţi trăi mai mult.

Viaţa de familie este şi ea un puternic mijloc de prelungire a vieţii atunci când este fericită; micile fricţiuni zilnice uzează însă mult tinereţea. Armonia fizică nu poate fi păstrată decât prin armonia gândirii.

Un poet englez, ajuns la 105 ani, afirma că şi‑a prelungit viaţa impunându‑şi să nu se gândească la nimic neplăcut după ora 9 seara. Grijile care ne frământă chiar şi în timpul somnului îmbătrânesc organismul, otrăvind sângele şi stânjenind acel proces mental de regenerare care vizează restabilirea armoniei generale în trup şi suflet.

Echilibrul şi pacea interioară a multor oameni au fost perturbate numai pentru că n‑au ştiut să evite nici în somn preocupările neplăcute; înainte de a dormi trebuie să ne orientăm către gânduri vesele şi încurajatoare. Dacă am avut greutăţi în timpul zilei, nu trebuie să ne culcăm înainte de a alunga din minte tot ceea ce ne‑a iritat şi supărat.

Mai bine amânaţi să vă culcaţi decât să adormiţi fără a vă redobândi armonia şi pacea sufletească care restabileşte echilibrul forţelor în timpul somnului.

Inteligenţa şi gândirea înţeleaptă pot înlătura multe din cauzele care ne scurtează viaţa.Dacă omul ar fi destul de înţelept şi‑ar putea păstra tinereţea şi sănătatea chiar şi 100 de ani.

Oamenii care au avut acces la o anumită cunoaştere ştiu să se elibereze de o mulţime de slăbiciuni mentale, care îi ucid înainte de vreme pe cei ignoranţi. O viziune mai largă asupra vieţii ne pune mai la adăpost de micile mizerii trupeşti decât o perspectivă îngustă, centrată pe preocupări meschine şi mărunte.

O viaţă simplă, dar însufleţită de un ideal înalt, măreşte longevitatea. Oamenii dăruiţi lui Dumnezeu, prin preocupările lor sublime, prin viaţa lor eliberată de egoism şi dedicată aproapelui lor cu o totală dăruire de sine, se bucură implicit de o viaţă îndelungată

Aspiraţiile sunt precum un tonic, ele ascut atât facultăţile minţii cât şi funcţiunile organelor. Echilibrul şi seninătatea sunt prietenii tinereţii, deoarece ele împrospătează vitalitatea trupului. Ne păstrăm tinereţea trăind cât mai mult împreună cu cei tineri, deoarece veselia, înflăcărarea şi spontaneitatea lor sunt molipsitoare.

Hotărâţi‑vă să fiţi aşa cum eraţi atunci când nu vă contestaţi tinereţea, îmbrăcaţi‑vă cât de tinereşte vă îngăduie vârsta şi demnitatea.Nu vă târâţi picioarele; mergeţi drept cu pas elastic, întreţinându‑vă căldura inimii prin iubire, altruism şi bunăvoinţă.

Nu vă fixaţi gândul asupra slăbiciunilor voastre; acestea vă pot înfluienţa negativ.

Este de o importanţă covârşitoare să cultivaţi tot ce vă poate menţine spiritul vioi şi tânăr. Nu luaţi viaţa în tragic, ci învăţaţi să apreciaţi ceea ce ea vă aduce, căci considerând că ea vă oferă prea puţine bucurii, veţi îmbătrânii prea repede.

Glumele inocente şi pline de umor ne întineresc, alungând semnele decreptitudinii. Gluma este sora tinereţii. Pentru a avea o sănătate bună, avem nevoie de un spirit vesel.

Atitudinea mentală aspră, rea, critică, înăcreşte sufletul, secretăm otrăvuri care ne invadează fiinţa şi ne distrug sănătatea şi fericirea. Este uşor de constatat că oamenii întunecaţi sunt prea sumbrii şi că cei egoişti îmbătrânesc mai repede. Şi în plus, asemenea persoane nu sunt privite cu plăcere, nu atrag pe nimeni şi astfel sunt înconjurate de singurătate.

Buna dispoziţie face să dispară grijile, activează circulaţia sângelui şi facilitează digestia. Oamenii veseli dorm bine, sunt căutaţi şi au mulţi prieteni;iar aceia care au mulţi prieteni sunt mai puţin expuşi acceselor de deprimare şi neputinţă. Sociabilitatea creează voie bună şi armonie. Toate acestea consolidează tinereţea şi prelungesc viaţa. Creşterea e opusă bătrâneţii. Cine urmăreşte o continuă dezvoltare mentală, cu alte cuvinte, urmează o cale evolutivă, îmbătrâneşte mai încet decât acela a cărui creştere interioară s‑a oprit.

Atunci când sufletul nu se mai îmbogăţeşte, când idealurile sunt abandonate, când aspiraţiile se sting, atunci bătrâneţea survine.

Rugina şi stagnarea sunt marii duşmani ai tinereţii. A fi mereu activ înseamnă a‑ţi păstra tinereţea şi sănătatea. Dacă doriţi să nu îmbătrâniţi, menţineţi‑vă spiritul mereu ocupat cu gânduri noi şi pozitive. Interesaţi‑vă de tot ceea ce este nou şi bun. Nimic nu este mai îmbucurător şi nimic nu poate stimula vitalitatea mai mult decât vederea unui bătrân plin de speranţă, optimist care este vesel, mulţumit, încrezător în semenii săi şi care lucrează cu entuziasm din ce în ce mai bine.

Bătrâneţea ar trebui să fie îndeosebi puternică şi frumoasă. Omul viitorului va aduna mereu înţelepciunea şi puterea. Este o mare deosebire între coacera şi ofilirea fructului. O bătrâneţe normală este frumoasă, senină, plăcută, este un proces de îmbogăţire şi de îndumnezeire, un proces ale cărui flori sunt mai frumoase decât cele ale tinereţii.

Când vom înţelege acest mare adevăr faptul că sănătatea şi fericirea sunt fireşti vom fi în stare să ne împotrivim timpului şi să ne păstrăm tinereţea.

Drd. EconomistInginer   ROMULUS MODORAN

Despre intelepciune by Romulus Modoran

13/08/2010

În fiecare ceas se întâmplă lucruri care cer un sfat, şi acest sfat de la cei înţelepţi trebuie să-l ceri.

Să nu deranjăm cu tristeţele noastre pe nimeni.

După fiecare dezamăgire să pornim mai departe, hotărâţi să nu renunţăm. Niciodată să nu ajungem un blazat, să nu dăm voie scepticismului să ne frusteze de o şansă, dacă ea există.

A gândi liber e mare lucru. A gândi corect e şi mai mare lucru. Îndoiala e o descoperire a noastră. Ajunge să nu ne mai îndoim de nimic pentru a fi liberi ca păsările cerului. Dar singurul lucru bun pe care îl putem face împotriva îndoielii e s-o obligăm să clădească. Într-un fel toată viaţa ne aflăm în larg. Viaţa e un şir nesfârşit de certitudini succesive. Îndoielile nu ne dau pace şi trebuie să pornim la drum ca să obţinem o nouă certitudine. E singurul mod în care putem să ne obţinem liniştea.

Să fim dispuşi să trăim şi să gândim viaţa. Să fim atenţi la curgerea uscată a frunzelor şi la trunchiurile amare ale cocorilor. Aşa ne trezim obsedaţi de memorie şi de iubire. Vom fi oameni care iubesc lumea. Şi din fericire, zeii ne-au dat inimă. Când greşim, ea ne-a reconciliat cu lumea, îndemnându-ne să căutăm în îndoială puterea de a iubi.

Când vorbim despre înţelepciune vorbim şi despre iubire.

Dreptul la îndoială este altceva decât nenorocul de a avea numai îndoieli. Cu ajutorul raţiunii putem înţelege ce vrem, ce iubim şi ce detestăm pe lume. Trebuie să avem curajul să nu fim indiferenţi. În rest, cum zicea Lorenzo de Medici, ceea ce trebuie să fie, să fie!

Menirea înţelepciunii nu este de a pune la dispoziţie un deşert confortabil, de a ne asigura o neutralitate faţă de riscuri, de a fi un om bun, prudent şi învins, un om care toată viaţa a căutat calea de mijloc şi până la urmă s-a trezit singur, strivit între cei pe care a vrut să-i evite.

Nu trebuie să rămânem homo pro se, uitând crispările, vanităţile şi rănile lumii. Poate exista cineva pentru sine fără să rămână singur? Ne ajung oare cărţile ca să fim fericiţi? Putem renunţa la o linişte unde cărţile nu înşală niciodată? Ne rămân, desigur, orice s-ar întâmpla, cărţile. Ele nu ne părăsesc niciodată şi sunt totdeauna gata să atenueze lacunele care ne dor. Dar nu putem trăi numai din cărţi. Liniştea în care ne retragem ne apasă şi în acelaşi timp ne învinge. Înţelepciunea nu poate exista ca să ne ducă în singurătate. Să auzi invectivele celor care te învinovăţesc, să-ţi fie silă de intrigi, de insolenţă, de prostie, de ticăloşie şi să surâzi.

Viaţa, ne-a obligat să înţelegem că are uneori nevoie nu de orice adevăr, ci de un adevăr exprimat cu vehemenţă.

Înţelepţii au stăpânit în detaliu arta de a câştiga. Ei au ştiut când trebuie să strige nu sau da. Ei au învăţat că nu pot acţiona decât în momentul care este al lor şi nu trebuie să se retragă din timpul lor şi dintre oamenii în mijlocul cărora trăiesc. Şi că a iubi lumina şi florile nu poate suplini datoria de a iubi dreptatea şi adevărul.

Nu trebuie să fim satisfăcuţi că drumul de mijloc nu duce în Infern, dar sigur nu duce nici în Paradis. Oare a reuşit cineva să-şi întemeieze fericirea numai prin indiferenţă? Uneori nu suportăm nefericirea şi atunci scoatem sabia împotriva fericirii. Marii disperaţi ne dau, uneori, fără voia lor, măsura întreagă a speranţei. Să învăţăm să nu deznădăjduim niciodată, oricâte motive vom avea. Să ne judecăm mai atent faptele şi să ne observăm mai bine greşelile. Viaţa trebuie iubită. Putem să descoperim fericirea, fără să fim în prealabil nefericiţi. Avem nevoie de frumuseţe, de prietenie, de afecţiune, de tandreţe, de mângâiere.

Înţelepciunea trebuie să înceapă prin a recunoaşte că din moment ce ne-am născut, trebuie să trăim viaţa aceasta. Rolul înţelepciunii este să ne deschidă ochii spre ceea ce se află la îndemâna noastră şi nu vedem.

Avem datoria să găsim vieţei noastre un rost. Avem timp pentru toate. Nu este timp pentru puţină tandreţe. Când să facem şi asta murim. Să nu risipim ceea ce n-am învăţat încă să iubim aşa cum se cuvine. Dacă unii au obosit să trăiască, îi priveşte.

Un om există în măsura în care trăieşte, se bucură, suferă, iubeşte şi a învăţat să preţuiască sau să regrete fructele pământului. Un om fără această dorinţă va muri în acelaşi punct în care a apărut pe lume fără să adauge nimic istoriei inimii omeneşti. Aşa cum un pom care nu înfloreşte şi nu dă roade nu adaugă nimic naturii.

Speranţa este Purgatoriu fericirii. Chiar dincolo de un eşec, fructele pământului există. Şi dacă nu ne pricepem să le culegem, n-avem dreptul să vorbim despre disperare.

Grecii n-au vrut să învingă moartea ca egiptenii, ci s-o amâne. Aduceau nou în cultură o mare dragoste de viaţă şi o mare încredere în ea. În viaţă ni se cere nu numai să dorim, ci să şi alegem. N-avem ce face cu victoriile inutile.

Un ideal începe acolo unde sfârşeşte indiferenţa, iar entuziasmul acolo unde sfârşeşte scepticismul. Nimeni nu este dispus însă să-şi sacrifice propria viaţă pentru a o transforma în manual pedagogic. Dar asta nu înseamnă că omul n-are nevoie de morală. Frumuseţea nu se naşte din spuma mării, ci din sufletele care ard.

Trebuie să învăţăm mai întâi să nu ne grăbim. Să lăsăm timp seminţelor să rodească şi să nu năvălim noaptea în livezile abia înflorite pentru a le scutura. Începutul e mereu atăt de frumos în sine, dar nu putem începe mereu. Trebuie să ne adăugăm, ca arborii, inelele de vârstă fără să ne temem de monotonie. A continua nu este o renunţare, ci un noroc. Curajul este o problemă de organizare a speranţei.

Cea mai mare nefericire nu e, probabil, să fii singur, ci să nu mai crezi în nimic. Nici măcar în ceea ce ai visat altădată că vrei să faci în viaţă.

Cea mai adevărată iubire pentru locurile unde ne-am născut n-are nevoie de nimic. Nici măcar de mărturisiri. Un om se naşte obligat să privească în sus pentru a vedea răsăritul şi apusul soarelui.

Iubim copilăria şi adolescenţa noastră pentru că avem nevoie de ele. Nu ne-am aşezat în băncile şcolii vechi în care am învăţat de zeci de ani, dar zidurile mute ne vorbesc numai nouă care am învăţat între ele, convocând amintirile.

Astăzi trăim în localităţi care ne-au adoptat, casa în care ne-am născut nu mai există decât în memoria noastră, treptat am devenit altceva decât înainte, un oaspete şi primul drum pe care trebuie să-l facem de fiecare dată e la cimitir. Şi trebuie să învingem această tristeţe pentru a iubi din nou, pentru a spera.

Înţelepciunea nu e, poate, decât o iubire care-şi cunoaşte atât de bine motivele, încât nu se mai teme să lase tristeţea pe aceeaşi balanţă cu lumina amiezii. Amândouă ard şi purifică.

Lucru cel mai de preţ la om este viaţa. Ea i se dă o singură dată şi trebuie să o trăiască în fericire, iubire şi nu în suferinţă.

Ing.-econ. Romulus Modoran

DIN VIAŢĂ by Romulus Modoran

07/08/2010

În viaţă să te fereşti de patru gafe:

1. Să nu te plângi că nu mai eşti tânăr.

2. Să nu dai sfaturi nimănui.

3. Să nu invoci mereu experienţa ta.

4. Să nu povesteşti de o sută de ori acelaşi lucru.

Îmi dau seama cât de ridicol e să-ţi iei aere de pedagog acolo unde nimeni n-are nevoie de lecţii.

În noi avem şi vicii şi iubire. Supremul viciu este să fii superficial. Iubirea este un miracol, dar miracolele nu se produc în fiecare zi.

Între cărţi avem sentimentul că suntem mai importanţi, lumea ni se pare mai bună.

Dorim să fim norocoşi şi de aceea, în casă păstrăm, deseori, o ramură de vâsc. De ce oare tocmai o plantă parazită este socotită simbolul norocului? Oare şi norocul este parazitar?

Doreşte mult, speră puţin, nu cere nimic.

Sunt momente când încheiem o etapă din viaţă şi începe o nouă etapă din viaţa ta. Exista o vinovăţie care-ţi dă puterea să mergi mai departe, să distingi între bine şi rău, între drept şi nedrept.

Printre bolile contagioase ar trebui trecută şi acea singurătate rea, urâtă, bazată pe degradarea relaţiilor umane, când nu te mai interesează cel de lângă tine, te irită şi eşti gata să te cerţi cu el din nimic fiindcă şi altul, ceva mai devreme, s-a comportat cu tine la fel.

Pentru mulţi trecutul e mai lung decât viitorul. În schimb mă pot baza pe privilegiul de a o lua mereu de la capăt în ceea ce fac.

Viaţa e rotundă, s-ar zice. Ca şi pământul. Mergi, mergi şi te trezeşti în acelaşi punct uneori. Doar că ai riduri şi amintiri.

În viaţă omul are îndoieli şi certitudini. Atunci când îndoielile sunt mai multe decât certitudinile, trebuie să te analizezi şi să iei o decizie. Un “om cu certitudini” este superior unui “om cu indoieli”.

În general, ceea ce trebuie să părăseşti devine mai frumos. Am ieşit, cu timpul, din carantina sufletească iniţială şi n-am devenit un dezrădăcinat, deşi îndeplineam caracteristicile candidatului la dezrădăcinare.

Să nu ne mai temem de cei care ne-au lovit sau ne-au luat peste picior. Cu răutatea acestora ne-am învăţat. Pe ei îi putem ocoli şi aceasta ne mulţumeşte. Şi să nu ne pierdem speranţa. Şi nici sănătatea. Boala se simte. Sănătatea nu.

Infernurile devin perfecte abia prin pierderea oricărei speranţe.

Durerea te învaţă să suferi şi pentru altul, sau, măcar, să nu-l dispreţuieşti că suferă.

Romulus Modoran

1.000.000 de accesari ale blogului!

30/06/2010

Recunosc ca sunt impresionat!

 Depasirea unui milion de accesari reprezinta o performata la care nu puteam spera in noiembrie 2007 cand am realizat acest spatiu de informare si dezbateri pe probleme de energetica.

Blogul mi-a adus multe satisfactii care m-au determinat sa sustin pe parcursul a aproape 3 ani comunicarea cu specialistii SEN si cu beneficiarii muncii noastre: consumatorii de energie electrica. As puncta cateva din beneficiile pe care mi le-a adus administrarea acestui blog:

  1.  am prieteni  peste tot in tara. Este impresionant sa constati departe de casa, ca oamenii te cunosc si sunt dispusi la randul lor sa iti acorde sprijinul!
  2.  sunt multumit de fiecare data cand ii pot ajuta direct pe cei care imi cer sprijinul pe blog.
  3.  am confirmari clare ca multe din mesajele profesionale legate de dezvoltarea RED, solutii tehnice respectiv de abordare a relatiei cu clientii au avut un ecou deosebit in tara. Internetul si-a dovedit puterea sporita de comunicare in raport cu oricare alta forma de comunicare profesionala. Din acest punct de vedere am reusit sa compensez putin efectele reducerii numarului de participari la conferintele de specialitate.
  4.  testul Win-4-All a dat rezultate interesante. Foarte multi utilizatori ai blogului au acceptat sa sustina o idee propusa de mine. Am convingerea ca cei care vor avea puterea si interesul de a urmari momentul in care Win-4-all va intra in operational vor putea beneficia de avantaje importante. Cei care in aceasta perioada isi vor consolida propriile lor retele se vor felicita pentru efortul facut!

Statisticile accesarilor sunt interesante (vezi mai jos)  insa pentru mine certitudinea vizibilitatii blogului sunt cele peste 5000 de adrese de email ale utilizatorilor care  cu care am discutat direct!

Trebuie sa scot in evidenta si faptul ca incerc o insatisfactie legata de faptul ca inca n-am reusit sa stimulez colegii sa publice pe blog articole de specialitate care sa asigure un schimb de experienta mult mai intens decat il poate asigura o singura voce. Apetitul redus de comunicare profesionala coroborat cu reducerea drastica cu 70-80% a numarului de participari la conferintele si simpozioanele de specialitate, care inca se mai organizeaza in tara de cativa pasionati de energetica, spune destul de mult pentru cine  este interesat de aceste lucruri!

Inca mai sper sa pot conving specialistii SEN, care au multe de spus, ca merita sa faca efortul de comunicare publica a realizarilor si preocuparilor profesionale. Schimbul de experienta este o necesitate de care nu ne putem dispensa fiind util in egala masura atat celor care si comunica ideele cat si celor care studiaza articolele publicate si participa la dezbateri.

Pe blog am discutat despre conceptul de benchmarking: o denumire sofisticata a schimbului de experienta. Pur si simplu punad in discutie preocuparile/realizarile tale obtii feedback-ul necesar confirmarii ca esti pe durumul cel bun sau eviti sa muncesti sa „reinventezi roata”. Preluand o idee noua finisata de alt specialist poti progresa foarte mult. Investitia de timp in comunicarea profesionala ne poate fi utila tuturor. Va propun sa redescoperim  impreuna forta comunicarii profesionale. Viata noastra profesionala poate fi mai interesanta daca mizam pe comunicare!

Pentru a vedea mai bine datele din tabelele/diagaramele/fotografiile de mai jos putei da un clik pe ele si se vor deschide intro pagina noua unde se vor vedea mai clar!

 

 

 

 

 

 

 

 

 Dinamica articolelor scrise in perioada nov 2009- iunie 2010 este destul de interesanta, pentru mine are si o semnificatie aparte! Probabil ca dinamica acesta are semnificatie si pentru cei care ma cunosc suficient de bine!

Cele mai populare articole în ultimele toate zile până la 2010-06-25 (pe scurt)

Summarize: 7 Days 30 Days Quarter Year All Time

All Time

Titlu Vizualizări
Home page 131,836
– aa_Autorizare electricieni 75,953
– Bine ati venit! 63,142
Chestionar norme generale de aparare imp 24,331
Tematica şi bibliografie pentru examenul 23,771
Raspunsuri (4) la subiectele de electrot 20,416
Raspunsuri la primele 20 de probleme din 19,999
Legea 307/12.07.2006 legea privind apara 18,580
Raspunsuri (3) la intrebarile de legisla 17,945
Chestionar norme metodologice de aplicar 17,939
Chestionar legea securitatii si sanatati 15,041
– Avizul tehnic de racordare la retelele 14,632
Avizul tehnic de racordare la retelele e 13,269
Chestionar legea 307/12.07.2006 privind 13,219
Opinii proaspete despre examenul de auto 12,731
Raspunsuri la subiectele din Norme Tehni 12,064
Raspunsuri (5) la subiectele din norme t 11,848
Raspunsuri la chestionarele test din leg 11,768
Normele specifice de securitate a muncii 11,686
Raspunsuri (2) la intrebari, din normati 11,139
Probleme pt examenul de autorizare elect 10,430
Raspunsuri (6) la subiectele din norme t 10,396
Autorizare electricieni sesiunea de prim 9,857
Tematica şi bibliografie pentru examenul 9,660
– Alimentarea fara intrerupere a consuma 9,654
Agentia Nationala Reglementare in domeni 9,027
Protectia diferentiala a bransamentelor 8,391
– aa_Cuprins 8,282
Centre de examene de autorizare electric 7,804
Sesiunea de autorizare a electricienilor 7,479
Normativ pentru proiectarea si executare 7,020
– Tehnologii moderne de constructie LEA 6,277
Chestionar HGR 1146/2006 Cerintele minim 6,088
Extrasesiunea 2009 de reautorizare a ele 5,925
– a_Energie eoliana 5,703
Tematica si bibliografia pentru examenul 5,485
Chestionar Legea protectiei civile nr 48 5,316
Ordinul 163/28.02.07 (text integral) Nor 5,182
Extrasesiunea 2008 de reautorizare a ele 5,101
Raspunsuri (1) la intrebari de legislati 4,906
Sectiunea conductorului de nul in retele 4,878
Chestionar ANRE 823 intrebari cu raspuns 4,857
Formulele pentru calculul parametrilor s 4,549
HGR 867/2003 a fost abrogat si inlocuit 4,189
Proiecte de ferme eoliene in judetul Con 4,161
Rezolvarea problemei 21 4,075
– Protectia la supratensiuni moft sau ne 4,068
electricieniprobleme20092 3,983
Compatibilizarea instalatiilor interioar 3,795
Subiecte Electrotehnica unice pentru toa 3,760
Chestionar HGR 1048/2006 Cerinte minime 3,695
Informatii generale privind activitatea 3,683
Subiecte Norme Tehnice Gradul II 3,638
Legea 319/2006 legea securitatii si sana 3,594
Posturi de transformare cerinte tehnice 3,519
Blocurile de masura si protectie nu se p 3,499
Chestionar HGR 971/2006 Cerinte minime p 3,433
Introducere in problematica energiei eol 3,399
– Avizul de amplasament 3,378
Rezolvarea problemei 26 3,377
Rezolvarea problemei 25 3,302
Rezolvarea problemei 37 3,214
Rezolvarea problemei 22 3,172
Lista finala a candidatilor acceptati la 3,152
Caderea de tensiune deducerea formulelor 3,134
HGR 1007/2004 Regulamentul de furnizare 3,116
– Calitatea energiei electrice extras di 3,065
Rezolvarea problemei 23 3,059
Rezolvarea problemei 24 3,026
SISTEM AUTOMAT PENTRU LOCALIZAREA DEFECT 2,987
Rezolvarea problemei 38? 2,972
– La multi ani cu energie 2010! 2,904
Calculul curentilor de scurtcircuit in L 2,835
Intreruptoare „cap de scara” 2,752
Parcul Eolian Fantanele Vest 2,707
Ce trebuie sa stiu despre bransamentul m 2,669
Care sunt etapele si principiile racorda 2,656
Centre de examen sesiunea Primavara 2009 2,621
Chestionar HGR 1028/2006 Cerinte minime 2,543
Legaturi de intindere in liniile aeriene 2,465
Programul de organizare si desfasurare a 2,464
Instalaţii de legare la pământ – Bazele 2,387
Informatii generale examen de autorizare 2,380
– Regimurile deformante si dezechilibrat 2,369
Descrierea tehnologiei de construcţia şi 2,355
Rezolvarea problemei 27 2,345
Rezolvarea problemei 29 2,324
Rezolvarea problemei 33? 2,308
Rezolvarea problemei 35 ? 2,291
Avram Iancu solutioneaza problema 32 2,284
Rezolvarea problemei 28 2,191
LEA jt performante: cerinte tehnice 2,158
– Energia Electrica o afacere rentabila 2,137
Formule: parametrii electrici ai LEA 2,123
Subiecte Norme Tehnice Gradul I 2,106
– Supratensiuni o prezentare agreabila p 2,076
Rezolvarea problemei 36 2,070
Studiu de caz privind cerintele tehnice 2,059
Rezolvarea problemei 32? 2,055
Statistica candidaturilor la examenul de 2,047
Subiecte legislatie Gradul II 1,971
LEA mt cerinte tehnice 1,922
Normele metodologice de aplicare a preve 1,893
Retele electrice aeriene torsadate de me 1,872
Programul sesiunii de autorizare electri 1,847
LES mt cerinte tehnice 1,768
Asupra nevoii de instruire la schimbarea 1,759
Conventie de exploatare pentru racord ra 1,724
Lege nr. 481 din 08/11/2004 privind prot 1,699
Factura de energie electrica poate fi re 1,665
STANDARD DE PERFORMANŢĂ PENTRU SERVICIUL 1,634
Sarbatori fara lumina 1,622
LEA 20 kV tehnologii de ultima generatie 1,596
Dialoguri despre fermele eoliene 1 1,595
Metode moderne de dimensionarea retelelo 1,503
– Preturile energiei electrice pentru co 1,494
Statia electrica Tariverde 400/110 kV, 7 1,460
Calitatea energiei electrice – extras di 1,459
La multi ani cu energie! 1,457
Studiu de caz (partea 1 din 3): strapung 1,410
Conventie pentru circuitele de alimentar 1,401
Asupra noului regulament de racordare la 1,358
Standardizarea domeniului productiei ene 1,282
Subiecte Legislatie Gradul I 1,271
Interpretarea rezultatelor sondajului de 1,267
Subiecte Norme tehnice Gradele IIIB si I 1,250
Lucrul sub tensiune in LEA 20 kV 1,240
Autorizare electricieni sesiunea de toam 1,238
Alimentarea fara intrerupere a consumato 1,233
LES jt cerinte tehnice 1,195
Intreruperea nulului in LEA jt genereaza 1,173
– Standardul de performanta pentru servi 1,136
Ordinul ANRE 90/2009 regulamentul de aut 1,133
Studiu de caz, ca altfel nu pot sa-i zic 1,130
PTA cu racord in LES 20 kV 1,080
Optiunile consumatorilor casnici pe piat 1,070
Chestionar pt sondajul de opinie privind 1,063
Analiza candidaturilor la extrasesiunea 1,060
Separator versus intreruptor telecomanda 1,048
Lucrari sub tensiune in LEA de inalta te 1,021
Dispozitiv Ultrarapid de Anclansare Auto 1,020
ing Glont Ionut: Dispozitiv de orientare 1,014
Modernizarea distributiei energiei elect 1,002
Studiu de caz (partea 2 din 3): Strapung 998
Harta potentialului eolian 995
rezolvarea-problemei-23 984
Optiunile consumatorilor industriali pe 974
Unimec: cleme si armaturi pentru LEA 20 967
solutia-problemei-26 963
Probleme ale separatoarelor 20 kV de rac 961
Raport privind rezultatele examenelor de 956
– Managerul actor 916
Subiecte Norme tehnice Gradele IIIA si I 885
Calitatea energiei electrice este influe 876
Diferente intre tematica sesiunii Toamna 858
Asupra relatiei dintre OD si unitatile i 858
Copacul potrivit la locul potrivit – dep 854
Subiecte legislatie Gradele III si IV 852
Bransamente pe stil nou, gata stricate 850
– Profilul si dipersia utilizatorilor bl 837
O abordare sistemică a instalaţiilor de 803
Dezintegrarea unei turbine eoliene 786
Diagrama cauza efect aplicata in energet 785
LEA 20 kV conductoare preizolate tehnolo 777
Influenta lungimii LEA jt asupra capacit 763
Lista formatorilor autorizati de ANRE sa 759
Experienta promotorilor utilizarii cablu 751
STEPNo montat gresit 745
Care este explicatia (1)? 727
Modul de Analiză al Proiectelor de Energ 711
– Contorizarea utilitatilor 710
ANRE pune in discutie: Propunere de regl 709
De ce cad stalpii de iluminat public var 677
Retele electrice pe proprietati. Incalca 666
Evolutia preturilor si tarifelor regleme 663
Tehnologii moderne de constructie LEA 20 630
Pana de curent a paralizat America de No 622
Cum aflam puterea unui motor fara etiche 622
Structura productiei de energie electric 602
Ghid de administrare a unui blog! 601
Avizul de amplasament 597
Andrea Bocelli 590
Abordarea intretinerii culoarelor de sig 559
Asupra solutiilor de imbunatatirea nivel 557
Baietii destepti 555
Poze LEA 20 kV realizata utilizand condu 553
Incze Andras „admira” solutii improvizat 549
Capcanele tarifelor sociale intre realit 548
Cum se stabilesc solutiile de racordare 545
LEA 0.4 kV marirea sectiunii sau reducer 528
Aurel se vrea pe blog! 527
Efectele poluarii 1 – lipsa apei potabil 525
UNIMEC: cleme si armaturi noi pentru LEA 525
Vanzarea ee produsa in centrale eoliene 520
Despagubiri acordate de furnizorii de ee 519
Nessun Dorma in interpretari celebre 517
Puterile instalate in CHE – urile din ge 513
Foren 2008 506
Energia clasică – sursă epuizabilă! 499
HGR 867/2003 Regulamentulprivind racorda 495
Cerinte tehnice pentru LEA mt: chestiona 491
Parcul Eolian Fantanele santier in lucru 489
Insula Serpilor: oficial stanca in Marea 479
Cereri si oferte de locuri de munca 467
Tehnologiile noi impun redefinirea zonel 448
Exemplu american: gandirea pozitiva 447
Automatizarea distributiei noi frontiere 442
Incze Andras are o problema 430
Dimensionarea puterii unui parc eolian, 430
Win 4 All, castiga cumparatorii avizati! 429
Costel Busuioc 427
Distributia campului electric si magneti 420
Nico & Vlad Mirita: Pe o margine de 415
Odihna activa! 415
Studiu de caz (partea 3 din3) :Scurtcitc 412
Is Michael Jackson alive? Polls online! 372
Regimurile dezechilibrate sunt pagubitoa 371
Vanzari si inchirieri de terenuri pentru 369
Asupra calitatii energiei electrice: Qua 368
Celine Dion 365
Starea suportilor de bare in unele stati 362
Ajuta ca sa fii ajutat! 359
Preturile energiei electrice pentru cons 347
Raspunsuri la intrebarile si problemele 337
Cerinte tehnice LEA jt: chestionar pentr 330
Facem pana iese bine (3)! 329
Amatorism cu radacini adanci! 327
Facem pana iese bine (1)! 324
Boilerul lui Nicu 319
Scump, prost si periculos! 318
ing Glont Ionut: Dispozitiv de orientare 308
Preturile energiei electrice pentru cons 306
Rezultatele sondajului de opinie privind 306
Amatorismul naste improvizatii pagubitoa 297
Asupra unor caracteristici ale intrerupt 294
Rolul si locul publicitatii in ciclul de 293
* Mondial 285
Asupra solutiilor de imbunatatirea nivel 283
ing Glont Ionut: Dispozitiv de orientare 282
solutia-problemei-24 281
– Sondaje de opinie 273
Asupra solutiilor de imbunatatirea nivel 273
Coexistenta cladirilor cu LEA mt realiza 271
Viata amarata de bucurestean blocat in t 269
Insula Serpilor a fost si va ramane a ro 258
Structura piatei angro de energie electr 257
Emotia este si ea o forma de energie! 256
Facem pana iese bine (2)! 255
Principalii actori ai pietei angro de en 250
Obama, speranta pentru toti! 241
Servituti induse de retelele electrice p 239
Dialoguri despre poluare 233
solutia-problemei-27 230
Instalatiile electrice abandonate, peric 229
Pene de curent, debransari, deconectari 229
Criza gazului si calitatea energiei elec 223
Vosganian: Sistemul energetic trebuie re 221
Putem traduce WordPress in limba romana 219
Ce sa fie, ce sa fie? 219
solutia-problemei-29 218
problema-25-solutionata 217
ing Glont Ionut: Dispozitiv de orientare 217
solutia-problemei-21 216
Infrastructura energetica sustine comuni 208
Bonnie Tyler 207
Caracteristici intreruptoare jt 200
Optiuni strategice de limitare a lungimi 200
Energia Electrica o afacere rentabila si 197
Vank 1000 189
Lantul de distributie 188
Efectele consumurilor dezechilibrate asu 187
Gandirea de grup 184
Dezastre previzibile! 183
Coexistenta drumurilor cu LEA mt realiza 179
Asupra solutiilor de imbunatatirea nivel 178
The power of wind 175
Nerespectarea parametrilor de caliate ai 163
Problema lui Attila! 162
Centrala Electrica Eeoliana (CEE) Gălbio 160
ABBA take a chance on me 160
Raport accesari la 18.01.2010 155
Introduceti un videoclip in spatiul dest 144
structura-productieie-de-ee-oct-2008 142
Lucrari proaste cu materiale de buna cal 142
Insereaza un sondaj de opinie in comenta 139
Beijing, China Olimpiada 2008 136
rezolvarea-problemei-22 135
Craciun Fericit 2008! 133
Bine ati venit! 132
Contorizarea utilitatilor 130
Efectele golurilor de tensiune asupra re 130
rezolvarea-problemei-28 129
Sefii care aplica micromanagementul 127
Planul de comunicare asigura succesul af 124
Protectia la supratensiuni moft sau nece 121
„Iubeste ceea ce faci”, Steve Paul Jobs 118
Evolutia pretului petrolului trim I 2008 118
Cosmarul Gandului: penele de curent 116
ATR consumatorii casnici- proiect de rev 113
Dinamica preturilor petrolului si gazelo 113
Power Of Love in interpretari celebre 112
Top 50 al cuvintelor cheie utilizate pen 111
principalii-participanti-la-piata-angro- 108
Declansator OEZ pentru linii electrice l 107
Solutia iesirii din criza! 107
Meniurile WordPress pot fi traduse in li 105
Rolul comunicarii in afaceri 101
Corespondenta de afaceri ca instrument d 97
I’m Singing in the rain, Gene Kelly 94
Oferta unica de vanzare 93
Managerul actor 92
Vank-1000 91
Top 39 al linkurilor utilizate de vizita 90
Imaginea unei organizatii pe piata 90
Coexistenta cailor ferate cu LEA mt real 89
Decizia de cumparare 88
Profilul si dipersia utilizatorilor blog 87
Transporturi la romani 86
Ordonata 43/2010 de modificare a legii e 83
Consiliul Consultativ al ANRE 80
Topul accesarilor pe articole/pagini la 80
zona-in-litigiu 79
Votul si democratia 78
Violenta si prostul gust la stirile Tv 71
Gripa AH1N1 este prost gestionata 68
Democratie schioapa vs dicatura cu fata 65
Publicitatea diminueaza riscul in afacer 61
Publicitatea asociata manifestarilor spo 57
Is Pince Jackson his father’s clone? Est 56
solutiaproblemei-22 56
Clasificarea clientilor 55
rezolvarea-problemei-25 55
Zambeste vietii! 55
structura-pietei-angro-de-ee2 50
Structura pietei cu amanuntul 49
Cadouri promotionale personalizate 48
Culorile primaverii! 41
Certificate verzi 37
Statistica si dinamica numarului de acce 35
Dinamica rezervei de energie in lacuri 2 34
– Clasificarea clientilor 31
solutia-problemei25 25
Hello world! 21
solutia-problemei-25 17
SECRETUL SUCCESULUI by Romulus Modoran 15
– Topul accesarilor pe articole/pagini l 15
insula-serpilor-comunicat-de-presa-curte 14
solutia-problemei-28 14
CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII MANAGER by Romulus Mo 13
– Top 50 al cuvintelor cheie utilizate p 13
structura-pietei-angro-de-ee1 10
– Top 39 al linkurilor utilizate de vizi 10

Va propun sa analizam putin statistica oferita de  stite de monitorizare a traficului http://www.flagcounter.com/ . Conform celor declarate in oferta publica de servicii oferite de acest site sunt numarati vizitatorii o singura data, la prima accesare. Se ofera o statistica pe tari. In ultimul an am avut vizitatori din 85 de tari. Din Romania blogul a fost accesat  in perioada 06.06.2009 si 25.06.2010 de la 57066 de calculatoare diferite.

Mai jos avem un detaliu al dispersiei vizitatorilor pe state in ultimul an:

Top Denumire tara Nr de vizitatori
1. Romania 57,066
2. United States 2,520
3. Moldova, Republic of 1,096
4. Germany 558
5. Italy 332
6. Spain 266
7. France 255
8. Unknown – European Union 177
9. United Kingdom 133
10. Canada 92
11. Hungary 68
12. Austria 64
13. Belgium 44
14. Greece 39
15. Netherlands 38
16. Poland 32
17. Norway 31
18. Sweden 29
19. Portugal 26
20. Ireland 26
21. Switzerland 22
22. Czech Republic 21
23. Russian Federation 21
24. Bulgaria 17
25. Israel 16
26. Cyprus 15
27. Finland 15
28. Denmark 10
29. Ukraine 10
30. India 10
31. Iran, Islamic Republic of 9
32. Serbia 8
33. Qatar 8
34. Tunisia 8
35. Angola 8
36. Turkey 7
37. Algeria 7
38. Slovakia 7
39. Morocco 7
40. Albania 6
41. Nigeria 5
42. Japan 4
43. Colombia 4
44. China 4
45. Indonesia 4
46. Peru 4
47. Luxembourg 4
48. Libyan Arab Jamahiriya 4
49. Equatorial Guinea 4
50. Palestinian Territory, Occupied 4
51. Australia 3
52. Latvia 3
53. Saudi Arabia 3
54. Slovenia 3
55. Chile 3
56. Brazil 3
57. Vietnam 3
58. Iraq 3
59. South Africa 3
60. Mexico 3
61. Argentina 2
62. Korea, Republic of 2
63. Costa Rica 2
64. Lithuania 2
65. Estonia 1
66. Martinique 1
67. Armenia 1
68. Reunion 1
69. Mauritius 1
70. Taiwan 1
71. Kuwait 1
72. Botswana 1
73. United Arab Emirates 1
74. Oman 1
75. Monaco 1
76. Dominican Republic 1
77. Afghanistan 1
78. El Salvador 1
79. Syrian Arab Republic 1
80. Madagascar 1
81. Croatia 1
82. Bosnia and Herzegovina 1
83. Cape Verde 1
84. Lebanon 1
85. Azerbaijan 1

Mai jos avem rezultatele unei statistici interesante legate de dispersia pe localitati a ultimelor 500 de utilizatori. Satistica este oferita de http://www.statcounter.com/  (clik pe tabel pt o mai buna vizualizare) :

Informatii interesante rezulta si din analiza cailor de acces pe blog (providerilor de servicii de internet) utilizate pentru acces pe blog. Avem tot o statistica http://www.statcounter.com/  referitoare la ultimii 500 de utilizatori. Sunt convins ca daca veti face o scurta analiza a datelor veti putea trage concluzii interesante! (clik pe tabel pentru o mai buna vizualizare)

Culorile primaverii!

01/06/2010

SGC 2002 

Fig 1

fig2

fig3

fig 4

Fig 5

fig 6

fig 7

CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII MANAGER by Romulus Modoran

27/05/2010

Romulus Modoran spune:
27/05/2010 la 13:34 | Răspunde modifică

CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII MANAGER

În decursul ultimelor decenii, conducerea personalului a devenit tot mai sofisticată. Managerii au de a face cu un personal din ce în ce mai rafinat şi mai bine educat. Pentru a obţine rezultate, managerii trebuie să fie lideri care inspiră şi motivează angajaţii pentru a coopera din proprie voinţă şi a participa la realizarea scopurilor echipei, departamentului şi companiei.
Să conduci oameni, cere planificare, organizare şi dirijare a unui grup eterogen de fiinţe umane, având fiecare propriile sale puncte forte şi slăbiciuni.
Managerii trebuie să iasă din rutină, dezvoltându-şi obiceiul de a fi în starea de nemulţumire constructivă. Ei trebuie să examineze permanent practicile pe care le utilizează şi, în cazul în care aceste practici nu conduc la rezultate optime, să le schimbe. Da, managerii trebuie să devină lideri cu adevărat, să înceteze a fi administratori. Un administrator se asigură că lucrurile se execută corect. Un lider se asigură că lucrurile corecte se execută. Liderul superior este un catalizator şi, cu toate că lucrurile nu vor fi făcute la fel de bine în absenţa lui, în cazul unei reuşite, el nu şi-o atribuie. Şi tocmai pentru că nu-o trece în cont, contul său este permanent plin (cu încredere).
Funcţia de conducere a fost influienţată de inovaţiile tehnice, de viteza de comunicare şi, cel mai important, de atitudinea şi psihologia angajaţilor. Un lider care odată controla prin putere, trebuie acum să coordoneze şi să colaboreze prin convingere şi motivare.

Calităţile liderilor cu adevărat mari:

  • Ø Au un grup care îi urmează cu entuziasm. Mulţi lideri şi-au format executanţi entuziaşti
    şi loiali care muncesc ore suplimentare, îşi sacrifică dorinţele personale şi îşi depăşesc limitele de creativitate. Ei consideră oamenii din grup asociaţi, nu subordonaţi.
    Ø Caută permanent căi de optimizare. Mintea le este deschisă la idei noi şi primesc cu
    plăcere sugestii. Ei revizuiesc în mod regulat practicile şi procedurile aplicând retuşuri fine. Nu se îndrăgostesc de propriile lor idei. Sunt deschişi la critici şi inovaţii.
    Ø Se consideră pe sine ca fiind în continuă dezvoltare. Nu sunt niciodată satisfăcuţi de
    propria persoană. Participă la seminarii şi programe de dezvoltare personală, citesc cărţi şi periodice pentru a se menţine în actualitate atât în domeniul propriu, cât şi în afara lui. Marii lideri nu-şi limitează talentul la locul de muncă. Ei joacă un rol activ în asociaţii profesionale, urmăresc şi participă la convenţii şi conferinţe şi dezvoltă reţele de oameni cărora li se pot adresa în decursul anilor, pentru a obţine cunoştinţe sau idei.
    Ø Excelează când ştacheta e ridicată. Am auzit cu toţii zicala: “Liderii se creează nu se
    nasc”, şi aceasta conţine mult adevăr. Şi totuşi, unii oameni par să se fi născut lideri, au părut
    dintotdeauna destinaţi unor lucruri mari în viaţă. Mulţi dintre liderii cei mai mari nu s-au născut “cu stea în frunte”, ci şi-au dezvoltat calităţile atunci când au fost plasaţi în poziţii de lideri.
    Ø Înţeleg ce anume motivează oamenii. Ei prezintă un interes natural pentru persoanele cu
    care interacţionează. Dale Carnegie a făcut odată remarca inteligentă: “În două luni îţi poţi face mai mulţi prieteni devenind real interesat de oameni, decât poţi în doi ani încercând să-i faci pe ceilalţi să fie interesaţi de persoana ta”.
    Ø Au aşteptări mai mari de la propria persoană decât de la ceilalţi. Cei mai buni lideri îşi
    stabilesc pentru sine standarde înalte, iar apoi muncesc din greu pentru a le depăşi. Ştiu că sunt “vizibili” şi îşi iau în serios responsabilităţile lor de model. De asemenea, învaţă pe tot parcursul vieţii. Şi ei greşesc, ca orice om, dar îşi văd greşelile ca pe experienţe din care pot învăţa şi caută să le transforme în succese.
    Ø Nu se lasă uşor descurajaţi.
    Ø Gândesc pozitiv. Gândirea pozitivă conduce la o creştere extraordinară a eficienţei.
    Gândirea pozitivă face să iasă la iveală abiliăţti şi resurse personale nebănuite şi, totodată, menţine mintea în armonie, alungând teama, îngrijorarea şi neliniştea, care sunt inamicii succesului şi eficienţei. Ea aranjează mintea într-o stare de reuşită. Ascute simţurile şi le face mai pătrunzătoare. Gândirea pozitivă permite să te concentrezi asupra ţelului, în loc să vezi doar obstacolele din calea spre acel anumit scop. Liderul care gândeşte pozitiv va transmite atitudinea sa întregului său grup. El va fi răsplătit cu entuziasm şi hotărâre, renăscute pentru atingerea scopurilor dorite.
    Ø – Se concentrază pe realizarea lucrurilor.
    Ø – Înţeleg puterea organizării neoficiale. În majoritatea companiilor există o structură
    neoficială, paralelă cu organizarea oficială. Liderii eficienţi optează să activeze în interiorul acestei structuri, în loc să încerce să o sfideze. Ei identifică şi-i cultivă pe liderii neoficiali şi lucrează împreună cu aceştia pentru îndeplinirea ţelurilor comune.
    Ø Au o viziune. Marii lideri ştiu ce vor să întreprindă şi ce paşi trebuie să facă pentru a-şi
    atinge ţelurile. Ei privesc la ce urmează după realizarea obiectivelor de scurtă durată şi au permanent în minte imaginea clară de ansamblu.
    Reţineţi:
    Ø Munca de manager s-a modificat. Nu mai puteţi fi ”şef”. Trebuie să deveniţi lider.
    Ø Studiaţi trăsăturile marilor lideri. Căutaţi să vă luaţi la întrecere cu aceştia.
    Ø Luaţi hotărârea să întreprindeţi orice e nevoie pentru a deveni nu doar un lider oarecare, ci un lider mare.

MANAGERUL ÎN SECOLUL XXI

Managementul, ca toate celelalte aspecte ale vieţii, este permanent în transformare. Companiile retehnologizează foarte repede toate procesele cu care operează. Modurile de gândire învechite sunt înlocuite cu soluţii care utilizează noi tehnologii şi cu modul modern de gândire managerială.
Iată, câteva dintre aceste soluţii:
Ø Aplatizarea organigramei. Eliminarea nivelurilor de conducere superflue deblochează
canalele prin care circulă ordinile şi informaţia.
Ø Încurajarea deciziilor prin participare. Acum, angajaţii de la toate nivelurile colaborează la
planificarea muncii, precum şi la efectuarea ei. Atunci când membrii unei echipe participă la luarea deciziilor, ei sunt mult mai hotarâţi să le transpună în fapte.
Ø Folosesc echipe pentru efectuarea muncii. Liderul de echipă a înlocuit “şeful”. Echipa
reprezintă un grup de oameni care colaborează şi interacţionează sinergic în vederea atingerii unui scop comun.
Ø Implementează managementul total pe proiect. Managerul supervizează un proiect de la
început şi până la sfârşit. Pentru aceasta, managerul îşi corelează activitatea cu alte departamente, în afara celui propriu, asupra cărora nu are autoritate directă.
Ø Surse de muncă externe, mai degrabă decât salariaţi. Pentru a face economie, o companie va
subcontracta diferite faze ale unei teme apelând la alte firme.
Ø Adoptă livrarea la timp. În ziua de azi nu se mai recurge la depozite mari pentru piese de
schimb sau produse finite. Managerul de proiect colaborează cu furnizorii pentru programarea şi asigurarea livrărilor.
Ø Retehnologizare. Retehnologizarea implică restructurarea radicală a procesului afacerii. Când
o companie se retehnologizează, managerii ei trebuie să regândească fiecare aspect al sarcinilor aflate în responsabilitatea lor, pentru a integra schimbările. Nu-ţi fie teamă să încerci soluţii noi. Climatul managementului este în schimbare. Pentru a te menţine în actualitate şi pentru a progresa, trebuie să-ţi asumi riscuri. Caţără-te pe creanga cea mai înaltă – acolo sunt fructele.
Problemele conducerii nu le puteţi rezolva de unul singur. Pentru a reuşi, trebuie să foloseşti talentul tuturor membrilor grupului dumneavoastră. Mai mult, trebuie să foloseşti puterea de gândire şi experienţa fiecărei persoane implicate, atât ale tuturor membrilor echipei dumneavoastră, cât şi a altor persoane (din compania proprie şi din alte firme) cu care colaboraţi.
În ultimii ani, din ce în ce mai multe companii şi-au modificat structura de la una cu supervizori şi subordonaţi, la una configurată pe echipe în care liderul de echipă este un catalizator şi nu un şef. Toţi membrii echipei participă la toate aspectele muncii, inclusiv la planificare şi luarea deciziilor.
Membrii echipei sunt comoara dumneavoastră. Ce este o echipă? Majoritatea dintre noi ar defini
echipa ca un grup de oameni care muncesc pentru a realiza un ţel comun. Dar aceasta este doar o jumătate a răspunsului. La această definiţie trebuie adăugat un cuvânt cheie: o echipă este un grup de oameni care muncesc sinergic pentru a realiza un ţel comun. Atunci când oamenii muncesc în colaborare, ca o echipă, fiecare membru al echipei beneficiază de cunoştinţele, de munca şi ajutorul celorlalţi. Un efort sinergic este mult mai productiv decât o masă de eforturi individuale izolate. Atunci când o echipă are sinergie, întregul pe care îl reprezintă este mai mare ca suma părţilor sale componente. Cu alte cuvinte, doi plus doi ar putea fi egal cu mai mult de patru.
Transformaţi-vă grupul dezordonat într-o echipă. Echipele nu se formează prin minune.
Construirea, de către dumneavoastră, a unei echipe necesită o planificare atentă. Propria dumneavoastră atitudine reprezintă cheia succesului. Începeţi prin a le explica în mod clar membrilor echipei dumneavoastră următorii factori:
Ø Ce se aşteaptă de la ei privitor la calitatea muncii.
Ø În ce fel diferă acest nou mod de operare de modul cum erau obişnuiţi până acum.
Ø Unde se pot adresa pentru ajutor.
Ø Cum funcţionează noua soluţie de tip echipă.
Cum trebuie procedat când compania îşi reduce personalul.
Schimbările nu sunt întotdeauna spre mai bine. Reducerea de personal a devenit un mod de viaţă pentru multe dintre marile corporaţii. Două treimi dintre firmele care îşi restrâng schema de posturi într-un an o vor repeta şi în anul următor. Reducerea de personal ridică o mare problemă în faţa managerilor care trebuie să menţină moralul şi productivitatea supravieţuitorilor. Cum se simt aceşti supravieţuitori? Fericiţi că ei mai au încă slujbă? Desigur, pentru moment. Vinovaţi, deoarece colegii lor au fost concediaţi şi ei nu? Foarte frecvent. Loiali companiei? Nicio şansă. Reducerea de personal erodează orice sentiment de loialitate. Mulţi angajaţi care au supravieţuit reducerii de personal sunt forţaţi să accepte poziţii pe nivele inferioare, ceea ce, desigur, le reduce salariile, statutul şi puterea. Pentru cei care au reuşit să-şi menţină poziţia, oportunitatea de avansare este puţin probabilă.
Şi acesta e doar începutul. După reducera de personal, angajaţii trebuie să muncească mai intens şi să fie mai eficienţi. Şi, ceea ce e cel mai rău, echipele se destramă – unii dintre membrii echipei, a căror colaborare reprezenta un factor cheie al succesului, nu mai sunt prezenţi.
Ce puteti face ca manager?
Ø Odată ce personalul concediat a părăsit compania, strângeţi restul echipei şi purtaţi o discuţie
deschisă despre situaţie. Lăsaţi-i să-şi exprime îngrijorările. S-ar putea să nu fiţi capabili să-i asiguraţi că ce-a fost mai rău a trecut sau că slujbele lor sunt în siguranţă, dar subliniaţi că toată lumea va trebui să muncească împreună pentru a face faţă cel mai bine situaţiei.
Ø Împreună cu echipa creaţi un plan pentru o nouă repartizare a sarcinilor.
Ø Întâlniţi-vă cu membrii echipei în mod individual, pentru a trata îngrijorările personale ale
fiecăruia.
Ø Determinaţi ce instruire suplimentară este necesară pentru a îndeplini şi munca pe care o
executau angajaţii concediaţi.
Ø Încurajaţi membrii companiei să-şi dezvolte abilităţi care le-ar putea fi utile în viitor.
Ø După ce atmosfera s-a liniştit, revigoraţi moralul fiecărui angajat, prin refacerea spiritului de
echipă şi prin recunoaşterea realizărilor.

Managerul modern trebuie să cunoască următoarele :

  • Ø Abilităţile de lider nu sunt neapărat înăscute.
    În relaţiile cu angajaţii întotdeauna să folosiţi bunul – simţ. Dar nicio experienţă individuală nu
    e suficient de vastă pentru a acoperi toate elementele fundamentale. Căutaţi sfatul experţilor în conducere.
    Ø Nu conduceţi bazat pe teama inspirată celorlalţi. Câştigaţi-vă respectul angajaţilor şi ei vor
    munci pe rupte pentru a vă mulţumi. Nu poţi menţine angajaţii buni pe termen lung, atunci când conduci prin teamă. În perioadele în care locurile de muncă sunt deficitare, lucrătorii ar putea tolera şefi dictatoriali cu mână-forte. Când însă piaţa muncii se deschide, cei mai buni salariaţi vor pleca în alte companii, cu un mediu de muncă mai plăcut. Fluctuaţia angajaţilor poate fi costisitore şi adeseori devastatoare.
    Ø Laudaţi angajaţii pentru munca bine făcută. Munca nerecunoscută este ca o plantă neudată.
    Productivitatea va scădea până la zero.
    Ø Atunci când conduci oameni, regula de aur: “Poartă-te cu celălalt aşa cum te-ai purta cu tine
    însuţi “ este o povaţă înţeleaptă până la un punct. Deoarece oamenii nu sunt deopotrivă, tratarea altora aşa cum doriţi dumneavoastră să fiţi tratat nu este acelaşi lucru cu tratarea oamenilor aşa cum vor ei să fie trataţi. Practicaţi regula de platină: ”Poartă-te cu celălalt aşa cum şi-ar dori el însuşi să te porţi cu el”.
    Ø Nu fiţi atât de calat pe urmărirea profiturilor şi a pierderilor încât să uitaţi să puneţi în balanţă
    potenţialul şi performanţele echipei dumneavoastră. Dacă ignoraţi potenţialul angajaţilor, veţi limita abilitatea echipei dumneavoastră de a produce rezultate. Veţi culege beneficiile pe termen scurt în detrimentul succesului pe termen lung şi poate chiar al supravieţuirii.

Programe de tip muncă/viaţă
Pentru a atrage şi păstra angajaţii de calitate deosebită, din ce în ce mai mulţi angajatori se orientează către programe muncă/viaţă. Companiile au ajuns să recunoască faptul că un număr crescând de angajaţi se plâng de lipsa de timp pentru viaţa de familie, pentru nevoile personale, pentru implicarea în viaţa societăţii şi pentru îndeplinirea sarcinilor gospodăreşti – în timp ce necesităţile serviciului sunt în continuă creştere.
Programele muncă/viaţă le aduc companiilor de succes mult mai mult decât profitul financiar.
Programele muncă/viaţă reprezintă o schimbare a atitudinii conducerii în privinţa vieţii angajaţilor în afara serviciului. În mod tradiţional, companiile s-au aşteptat ca angajaţii să declare slujba ca fiind prioritatea lor numărul unu. Se aştepta din partea angajaţilor să-şi lase deoparte dorinţele personale dacă era necesară munca peste program. Persoanele aflate în posturi la un înalt nivel profesional, administrativ şi de conducere deseori erau considerate la datorie 24 de ore din 24 timp de şapte zile pe săptamână, gata oricând şi doritori să fie disponibili la primul semn sau chemare a şefului. Într-adevăr, în numeroase companii încă mai funcţionează această concepţie.
Atunci când o companie îmbrăţişează filozofia muncă/viaţă, acceptă faptul că angajaţii au şi alte priorităţi, cum ar fi familia şi participarea la viaţa comunităţii. Acceptând programele de tip muncă/viaţă, companiile pot provoca o creştere a loialităţii, o ridicare a moralului şi a productivităţii angajaţilor, care – la rândul lor – vor mări profitul companiei.
Deci, managementul ne învaţă de ce o ţară este bogată sau săracă.

Ing.-econ. Romulus Modoran
CEZ Distribuţie

SECRETUL SUCCESULUI by Romulus Modoran

27/05/2010

Romulus Modoran spune: 27/05/2010 la 14:02 |

”Nu voi vorbi de rău pe nimeni şi voi vorbi cât pot de bine despre toată lumea.”

“Un om mare îşi demonstrează măreţia în felul de a-i trata pe oamenii mici.”

Părinţii sunt adeseori ispitiţi să-şi critice copii. Vă aşteptaţi probabil să-i sfătuiesc să se oprească. N-o voi face. Le voi spune atât “Înainte să-i criticaţi, citiţi una din piesele clasice ale jurnalismului american “Tata uită.”

“Tata uită “ este unul din acele mici articole – scris dintr-o suflare într-un moment de sinceritate – atinge o coardă vibrantă în sufletele atâtor cititori.

“TATA UITĂ” de W. Livingston Larned

Ascultă-mă, fiule: îţi vorbesc în timp ce dormi cu o mânuţă sub obraz şi cu buclele tale blonde şi umede adunate pe fruntea plină de sudoare. M-am strecurat singur în camera ta. Acum doar câteva minute, pe când îmi citeam ziarul în biblioteca, am fost înăbuşit de remuşcări. Am venit lângă patul tău cu un profund sentiment al vinei.

Iată la ce mă gândeam fiule: am fost mereu supărat pe tine, te-am certat pe când te îmbrăcai pentru şcoală pentru ca te-ai şters prea repede cu prosopul pe faţă. Te-am condamnat pentru ca nu ţi-ai curaţat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru că ai aruncat pe jos câteva din lucrurile tale. Te-am considerat vinovat şi la micul dejun. Vărsai băutura, înfulecai mâncarea, îţi puneai coatele pe masă. Îţi ungeai pâinea cu prea mult unt. Şi când te-ai dus la joacă şi eu am plecat la slujbă, te-ai întors, mi-ai facut cu mâna şi mi-ai spus: “Pa tati“ iar eu m-am încruntat şi ţi-am răspuns: “Îndreaptă-ţi umerii!”.

Apoi a reînceput totul în aceeaşi după-amiază. Întorcându-mă de la serviciu, te-am spionat, stăteai în genunchi şi te jucai cu biluţele. Şosetele îţi erau găurite. Te-am umilit în faţa prietenilor tăi aducându-te acasă cu forţa. Şosetele costau bani – şi dacă ar fi trebuit să le cumperi, ai fi fost mai atent! Închipuie-ţi fiule, aşa se poartă un tată! Îţi aminteşti, mai târziu, cum eu citeam în bibliotecă, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbră de durere în priviri? Când mi-am ridicat ochii din hârtie, enervat din cauza întreruperii, ai şovăit în pragul uşii. “Ce vrei? “ m-am răstit. N-ai spus nimic, dar ai venit în fugă şi te-ai aruncat în braţele mele şi m-ai sărutat, cu mânuţele tale încolăcite în jurul gâtului meu cu atâta dragoste, pe care Dumnezeu însuşi ţi-a dăruit-o şi pe care nici nepăsarea n-o poate ucide. Şi apoi ai plecat, tropăind uşor pe scări.

Ei bine, fiule, câteva clipe mai târziu hârtia mi-a alunecat din mâini şi am fost pătruns de o groază cumplită. Ce făcuse din mine obiceiul. Prostul obicei de a căuta nod în papură, de a certa – asta era răsplata pe care o primeai fiindcă erai băiat. Nu că nu te iubeam, dar ceream prea multe de la anii tăi fragezi. Îmi stabilisem drept criteriu propria-mi vârstă. Şi era atâta bunătate, frumuseţe şi adevăr în sufletul tău. Micuţa ta inimă era la fel de desăvârşită ca zorii ce învăluie triumfător dealurile domoale.

Toate acestea se adunaseră în impulsul tău de moment de a te năpusti să mă săruţi şi să-mi urezi noapte bună. Nimic altceva nu contează în această seară. Am venit la căpătâiul tău pe întuneric şi am îngenunchiat acolo, ruşinat. E o ispăşire palidă, ştiu că n-ai înţelege toate astea dacă ţi le-aş spune când eşti treaz. Dar mâine o să fiu un tătic adevărat! O să-ţi fiu prieten de nădejde, voi suferi cot la cot cu tine şi voi râde când râzi şi tu. O să-mi muşc limba înainte să te cert. O să repet mereu, ca într-un ritual “Nu e decât un puşti – un băieţel şi nimic mai mult!”.

Mi-e teamă că te-am tratat ca pe un bărbat. Şi totuşi fiule, acum că te văd ghemuit şi ostenit în pătuţul tău de copil, îmi dau seama că nu eşti decât un copilaş. Până mai ieri te purta mama în braţe şi îţi odihneai căpşorul pe umărul ei. Ţi-am cerut prea mult, mult prea mult.

În loc să-i condamnăm pe ceilalţi, haideţi să-i înţelegem. Să găsim motivele pentru care fac ceea ce fac. Este mult mai profitabil şi mai înobilant decât critica: ne atragem astfel simpatie, toleranţă şi bunătate.

“A şti totul înseamnă a uita totul“,

“Nici măcar Dumnezeu nu are de gând să judece oamenii până când nu şi-au dat ultima suflare“.

De ce am cere mai mult decât Dumnezeu?

PRINCIPIUL Nu criticaţi, nu condamnaţi şi nu vă plângeţi.

Ing.econ.Romulus Modoran

Cum aflam puterea unui motor fara eticheta?

09/03/2010

SGC 2002 Subiectul preocupa mai multi utilizatori ai blogului. Prin urmare ma stept ca cei care au experienta in acest domeniu sa ne impartaseasca din cunostintele lor!

tatarici.tudorel spune:
08/01/2010 la 00:43   modifică

cunosc tensiunea de alimentare a unui motor asincron trifazat U=380v,curentul masurat la mersul in gol I=18A ,cum se poate afla ce putere nominala [Pn]are motorul respectiv fara al proba in sarcina?[daca se poate o formula inginereasca dar mai bine muncitoreasca] multumesc anticipat domnule Stoian. astept raspunsul dv. -Doru-

CristianS spune:
13/01/2010 la 20:45   modifică

pentru dl. Doru

curentul de mers in gol pentru un motor trifazat asincron este cca. jumatate din curentul nominal. deci motorul poate sa aibe cam 22 kW.

tatarici.tudorel spune:
14/01/2010 la 01:01   modifică

Buna d-le CristianS, va multumesc mult ca ati fost amabil cu raspunsul dat, deocamdata ma multumesc si cu atita daca mai concret nu se poate,am de probat niste motoare trifazate neetichetate……-Doru-…

Emil spune:
08/03/2010 la 10:24   modifică

Buna ziua! Asi dori sa stiu cum pot afla puterea unui motor trifazic? daca nu mai am placuta de pe carcasa. multumesc anticipat.

  • stoianconstantin spune:
    08/03/2010 la 11:19   modificăSalut Emil,
    Cam greu. Poate prin comparatie si/sau prin elemente indirecte sectiuni, gabarit, dimensiuni ax etc comparate cu cataloage si/sau discutate cu prezumtivul producator. Ar mai fi ceva probe electrice dar necesita scule.
    SGC
  • Emil spune:
    08/03/2010 la 19:23   modificăMotorul este de fabricatie ruseasca si are diametru ax de 42mm, l-asi pune la probe dar mi-e teama ca nu va duce reteaua, iar catalog am cautat dar fara succes.
  • Emil spune:
    08/03/2010 la 19:27   modificăCompletare: iar rototul este in scurtcircuit.
  • stoianconstantin spune:
    08/03/2010 la 22:05   modificăEmil,
    dupa gabarit poti estima puterea cat de cat! Eu cred ca are peste 20 kw!
    Ar trebui sa poti stabili de ex sectiunea bobinajului si sa il inacrci cu sarcina mecanica pana cand se atinge sa zicem 70% din curentul admisibil al conductorului de bobinaj. Se poate lasa motorul la aceasta sarcina un timp monitorizand temperatura. Daca nu se incinge asta e puterea. Mai poti creste sarcina mecanica urmarind cei 2 parametrii crent si incalzire. Te opresti cand crezi ca ai atins Pn!
    Recunosc ca improvizez!
    Poate avem sansa ca dialogul nostru sa fie citit de cineva cu experienta in moroare electrice.
    S-ar putea ca problema asta a determinarii Pn al unui motor fara eticheta sa o izolez intr-un articol separat pt ca a mai fost ridicata de cineva. Cred ca tot pe prima pagina!
    SGC

Solutia iesirii din criza!

13/02/2010

In fapt va propun ca baza de discutie analiza efectelor trecerii la saptamana de 4 zile lucratoare. Evident ca solutia iesirii din criza nu se poate rezuma la o singura masura insa totul are un inceput.

Sa ne gandim ca in lume coexista solutii tehnologice foarte performante cu procedee arhaice poluante si costisitoare pentru realizarea unor produse similare. Facilitarea raspandirii noilor tehnologii ar putea avea efecte extrem de favorabile asupra productivitatii, a valorificarii superioare a resurselor, asupra reducerii poluarii si in final asupra cresterii nivelului de trai.

Eu cred ca lumea se afla din nou la o rascruce unde solutia confruntarilor este una depasita si contraproductiva, Schimbarea viziunii de la una bazata de confruntare si potential militar la una bazata pe cooperare pusa in folosul democratiei ar putea facilita progresul tehnologic peste tot in lume cu efecte benefice semnificative.

Un imens potential creativ uman ramane nefolosit datorita contextului economico social in care traiesc oamenii capabili din pdv intelectual sa genereze solutii tehnice noi. In masura in care ne-am concentra sa favorizam instruirea si sa asiguram posibilitati reale de manifestare a spiritului creativ putem in continuare sa mizam pe scaderea necesitatii de manopera in sfera direct productiva.

Ce vor face oamenii in cele 3 zile libere? Foarte multe lucruri! In primul rand calitatea vietii se va imbunatati semnificativ, vor putea aloca mai mult timp familiei, instruirii, experimentarii, actiunii voluntare in diverse domenii, dezvoltarii/aplicarii  liberei initiative etc, etc

Reducerea saptamanii de lucru ar putea determina reducerea somajului? Avand o sapatana de lucru redusa putem accepta o crestere a varstei de pensionare ?

Recunoasteti ca acum avem oficial sapatana de 40 de ore si adeseori ajungem sa lucram cate 50/60 de ore/saptamana acuzand stress si surmenare. Sa insemne asta cu adevarat productivitate pentru angajator, calitate a vietii pentru angajat?

Sper ca subiectul abordat sa va permita sa va spuneti parerea si din confruntarea de idei sa identificam un set rezonabil de solutii care sa ne poata sigura iesirea din criza!

Articole cu tematica sociala:

Democratie schioapa vs dicatura cu fata umana

Votul si democratia

Solutie alternativa la eutanasiere!

Bugetari vs privati

Gripa AH1N1 este prost gestionata

01/11/2009

SGC 2002

Dupa parerea mea gripa porcina este prost abordata. De luni de zile stirile din mass media ne arata ca sursele de infectie sunt localizate in afara tarii.

In aceste conditii asteptam ca turistii straini sa raspanadeasca gripa pentru ai pune apoi in carantina atat pe ei cat si pe toti cei cu care au intrat in contact.

In egala masura cei care calatoresc in strainatate in loc sa fie trecuti printr-un filtru sanitar la intoarcerea in tara sunt lasati sa raspandeasca virusul si apoi sunt izolati si se cauta „contactii” lor.

In mod evident se cheltuie si se vor cheltui multi bani pentru ca aceasta gripa sa fie eradicata (daca o fi posibil sa vorbim de eradicare). Modul in care este abordata campania impotriva „pandemiei” mie mi se pare cam ciudat. Ii dam „n” ture avans, o lasam sa se raspandeasca si apoi incercam sa o eliminam. Intre timp mai mor cativa oameni sunt amenintati milioane de oameni si cheltuim anapoda banii.

In mod cert lucrurile sunt gandite pe cartea interventiei tardive. Cand spun asta ma gandesc ca nu ne e clar daca exista sau nu vaccinul dar pe de alta parte deja s-au dat comenzi si s-au acoperit capacitatile de productie. Statele care nu au contractat achizitia vaccinului raman „descoperite”.

Poate gresesc! Tu ce crezi?

Democratie schioapa vs dicatura cu fata umana

01/11/2009

 Adevarul este ca democratia este complicata. Inchipuiti-va ca starea de succes este definita de buna functionare a puterilor statului: legislativa, judecatoreasca si executiva; de o presa activa si obiectiva sustinute de vointa activa a cetatenilor. Pare complicat, rau de tot si in plus este obositor.

Pe de alta parte o dictatura cinstita pare o solutie atractiva. Dictatura prin exponentul sau dictatorul isi asuma toate cele: defineste bine si raul si imparte bruma de dreptate astfel incat sa mentina nemultumirile la stadiul de rumoare.

Apreciind in termeni gravitationali am putea spune ca dictatura este o stare de echilibru mai stabil decat democratia. Oricum in dictatura este mai multa liniste mai multa ordine si mai putine idei divergente.

Ca sa imi verific legatura cu realitatea ma uit la cate o Primarie. Cand e vorba sa dea autorizatii de construire inventeaza si mama avizelor se pune de-a curmezisul in fel si chip facandu-te sa crezi ca urmareste stimularea mitei. Ei bine nu, doar se „aplica legea”. Cand e vorba sa promoveze Primaria lucrari se schimba calimera. Aceeasi lege devine enervanta si poate fi neglijata, incalcata, badjocorita. Primaria incepe lucararea in dispretul legii fara avize, fara acorduri si culmea uneori (rareori) le finalizeaza cu succes!

Eu cred ca democratiile anemice au sansa sa se transforme in dictaturi cu fiecare ciclu electoral. Semenele sunt clare. Cetatenii cu drept de vot nu merg la vot. Formatorii de opinie mai in gluma mai in serios isi afirma „pe sticla” indiferenta fata de procesul electoral. Acesti formatori de opinie consolideaza electoratului ideea de inutilitate a exercitarii dreptului la vot. Mai departe drumul este deschis grupurilor interesate sa profite de dezintaresul electoratului fata de instrumentele democratice. Se joaca tragicomedia campaniei electorale si se consolideaza dictatura.

Pana la urma ce ne poate trezi la realitate? Nimic nu se obtine fara efort. Drepturile democratice odata castigare trebuie zi de zi aparate pentru ca ele nu sunt „garantate pe viata”. Pot fi usor pierdute. Degeaba ne polarizam in jurul partidelor daca scopul nostru este doar acela de a parveni.

Polarizarea in jurul unor partide trebuie sa insemne doar la aderarea voluntara la un cadru legal (pluripartitismul) de sustinere a valorilor democratice.

Am convingerea ca vom gasi puterea sa ne focalizam optiunile electrorale  si in acest an sa ne oferim sansa unui nou inceput. Meritam aceasta sansa, Romania merita aceasta sansa!

Asa sa ne ajute Dumnezeu!

 

Alte articole cu tematica sociala:

 

Votul si democratia

 

Solutie alternativa la eutanasiere!

 

Solutia iesirii din criza!
Bugetari vs privati


 

Zambeste vietii!

18/10/2009

SGC 2002

zambet face viata frumoasa

Exista foarte multe articole admirabile care circula pe emailuri si pe internet in general. Recent am primit un astfel de articol realizat admirabil care abordeaza o tema de larg interes si utilitate: zambetul.

Mi-as fi dorit sa stiu numele autorului si sa il promovez cat se poate de mult. Apreciez foarte mult forma de prezentare si selectia inspirata a textului. Pe langa virtuozitate in utilizarea tehnicilor moderne de comunicare autorul dovedeste o eruditie de admirat.

Nu pot sa constat decat ca se coaguleaza un fel de „folclor” pe Internet care decanteaza in prezentari exceptionale adevaruri/cunostinte foarte importante.

Revenind la tema pusa in discutie va las placerea de a redescoperi adevaruri  ale culturii universale legare de puterea zambetului (fisierul atasat se descaraca in cateva momente evident dupa „click”):

Zambetul . ppt

Va doresc sa gasiti in permanenta puterea de a zambi si de a va face viata frumoasa!

Votul si democratia

19/09/2009

 

Constat ca mimetismul de pe „sticla” aduce tot mai des in prim plan persoane  care se indoiesc ca vor merge la vot sau care pretind sa fie convinse ca merita sa vina la vot sau persoane care afirma sub diverse motivatii ca nu vor merge la vot.

Parerea mea este ca votul constituie esenta democratiei. Totusi democratia nu se rezuma la a merge consecvent la vot. Democratia necesita vigilenta si preocupare zilnica pentru ca aceasta sa functioneze.

Eu consider ca in primul rand democratia inseamna ca ne-am castigat si trebuie sa ni se respecte dreptul de a ne apara  drepturile! Acest drept castigat trebuie insa si aplicat. Pasivitatea zilnica dublata de absenteismul la vot ruineaza esenta democratiei.

Probabil ca ne va merge rau pana cand vom ajunge suficient de jos ca sa descoperim ca bunastarea noastra depinde de vigilenta cu care ne aparam drepturile pretinzand ca impostorii sa fie indepartati din functiile publice iar cei care incalca legea sa fie pedepsiti.

Va propun sa ne revizuim atitudinea fata de ideea de necesitate de aparare a democratiei. Sa mergem la vot si sa nu ne limitam doar la acest gest pentru ca s-a dovedit istoric ca oamenii investiti cu puteri nu dau randamentul scontat decat daca sunt suficient de atent monitorizati de cei pentru care trebuie sa lucreze.

Demnitatile publice trebuie sa ajunga privilegii de a lucra pentru folosul comunitatii iar in aceste demnitati trebuie sa avem interesul sa ajunga oameni capabili de performanta dispusi sa isi puna in folosul comunitatii inteligenta si puterea de munca.

Pare greu insa pe langa beneficiile unei vieti intr-un mediu democratic functional ne vom recastiga demnitatea si respectul de sine.

Ajuta ca sa fii ajutat!

22/08/2009

SGC 2002  Deschid aceast spatiu pentru a incerca sa ii sprijin pe cai care cauta un raspuns la anumite probleme pe care eu nu le pot solutiona.

In timp vom vedea cum trebuie utilizat acest nou instrument. In principiu intentionez sa largesc baza de cuvinte cheie asociate fiecarei intrebari/teme pe care o formulati in spatiul de comentarii si/sau prin integrarea in articol a intrebarilor/temelor ridicate de voi astfel incat sa cresc vizibilitatea acestora atat pe bog cat si pe net. WordPress are un algoritm de publicitate pentru cuvintele cheie destul de eficient.

Sa vedem ce rezultate vom obtine. Va doresc satisfactie deplina in solutionare aproblemelor voastre!

Farcas Paul spune:
15/07/2009 la 16:08   modifică

Buna ziua,
As avea o lucrare la servici, este vorba de revizia unui generator si as vrea sa stiu daca exista in Romania o firma care poate sa o faca:

Cerere de oferta,

Va rog sa-mi trimite-ti o oferta de pret pentru o revizie generala a unui generator de 200 KVA, in aceasta revizie as vrea sa fie incluse toate testele si masuratorile care se pot efectua inclusiv teste de intrare in sincronism cu reteaua.
Datele nominale ale generatorului sunt:
-generator VDE 0530
-typ DSG43L1-4
-nr 6423667 A001
-400/231 Yv
-289 Amp
-1500 rot/min
-excitatie 36.8V-2.14A
-insul class – H
-IP 23
-cos phi 0.8.
Anul de fabricatie al generatorului este 2000.
Pentru alte date suplimentare va rog sa ma contactati

Mit freundlichen Grüßen/Best Regards,

Farcas Paul – Lucian
Phone no.: +40-752 / 239-480
Fax no.: + 40-256 / 305-297
E-mail: paul.farcas@conti.de

 

Monica spune:
21/08/2009 la 15:33   modifică

As avea nevoie de un formular de fisa de examinare pentru autorizarea electricienilor din punctul de vedere al protectiei muncii. Multumesc mult!

emi spune:
27/08/2009 la 10:57   modifică

buna ziua!
ma poate ajuta cineva cu FS11-90 Montarea posturilor de transformare pe un stâlp de beton

 

Pentru Silviu!

torsada tjt  peste cladiri

 

 

 

 

 

interzicere traversare cond Ljt neizolat peste cladiri

Is Pince Jackson his father’s clone? Este PJ clona lui Michael Jackson?

15/07/2009

sgc-legitimatie

 

What do you think is Pince Jackson his father’s clone? It is possible to be true?

How’ll be affecting this presumption Prince’s future?

Violenta si prostul gust la stirile Tv

12/07/2009

sgc-legitimatie Stirile Tv contin in unele zile excesiv de multe informatii macabre. Nu ajunge ca sunt relatate cazurile si se repeta obsesiv atat in cadrul aceleiasi emisiuni cat si toata ziua, dar se accentueaza dramatismul cu diferite efecte sonore si vizuale, cu interviuri.

Producatorii Tv cauta obsesiv cat mai multe cazuri dramatice: acidente, crime, boli, furturi, violuri etc, etc. A scoate in fata nefericirea si mizeria umana se pare ca este in mintea lor o solutie care le rezolva toate problemele de audienta. Eu cred ca doar in mintea lor pentru ca mie aceasta practica imi displace profund: schimb dezgustat canalul sau inchid televizorul. O perioada de timp evit canalul respectiv.

Este pur si simplu grotesc ce se intampla la stirile Tv. Daca dam la o parte stirile clasice despre aglomeratia de pe DN1 si de pe autostrada Soarelui, respectiv cele despre wc-uri infundate si strazi inundate practic nu mai ramane mai nimic din stirile Tv. Situatia e cu atat mai terifianta cu cat avem un numar foarte mare de televiziuni!

Am incercat o discutie cu CNA-ul. Practic nu sunt interesati sa limiteze sau sa elimine morbidul si prostul gust din stirile Tv. In aceste conditii mi-am propus sa vad care este parerea opiniei publice mai precis opinia vizitatorilor blogului asupra acestui subiect:

Pe parcurs functie de interesul Dv fata de aceasta investigatie voi detalia analiza.

Salut Cristi,

 

Referitor la atitudinea ta fata de violenta la stiri eu cred ca , spre norocul nostru , exista reportaje deosebit de interesante si captivante la Discovery , National Geografic etc .Votez pentru ele… Irina: Ecosisteme in armonie_National Geographic

Pe CassyLand opinii similare bine puse in pagina!

Is Michael Jackson alive? Polls online!

04/07/2009

sgc-legitimatieThere are some suppositions and confidential opinions on this issue on the net. What do you think? Is Michael Jackson alive?

 

 

Some time to found out somethinkg you  just need to ask! Leave a comment too!

Insula Serpilor a fost si va ramane a romanilor , Ioan Danila

26/02/2009

Din punct de vedere juridic Insula Serpilor a fost si va ramane a romanilor. Daca Stalin a preluat-o cu un Proces_Verbal nelegiferat nici in zilele noastre, acest aspect tine de lasitatea politicienilor romani de atunci si a celor din zilele noastre.
Astazi 26 februarie 2009 Academia Daco-Romana va dezbate acest aspect si va infiera politica nefasta promovata de guvernele Romaniei.
Statutul Juridic al Dunarii din cele mai vechi timpuri e clar si necontestabil. Sigur ca Uceaina e multumita in conditiile cand Haha ii atribuie un teritoriu nemeritat, teritoriu in care vrea sa-si instaleze baze militare.
Statutul Juridic

 

Din punct de vedere juridic, al apartenentei teritoriale, Insula Serpilor a urmat indeaproape soarta gurilor Dunarii, a Dobrogei si Deltei Dunarii.

Initial, a apartinut geto-dacilor, pana cand a inceput colonizarea greaca.

Intre sec. VII – VI i.Hr. Miletul devine stapan al tarmurilor Marii Negre (intemeind coloniile Histria si Tomis).

Din sec. VI i.Hr., suprematia revine dorienilor care vor intemeia cetatea Callatis. In toata aceasta perioada, Insula Serpilor s-a aflat sub controlul Histriei.

In timpul lui Burebista, insula a fost in stapanirea dacilor.

Sec. I – III d.Hr.: Dobrogea, Delta Dunarii si Insula Serpilor vor fi sub dominatia Imperiului Roman.

Dupa caderea Imperiului Roman (395), Dobrogea va deveni una dintre cele 12 dioceze ale Imperiului Roman de Rasarit, Scitia Pontica, cu capitala la Tomis.

Intre sec. IV – VII, Dobrogea a devenit provincie de sine statatoare, Scythia Minor (Scitia Mica), avand implicit in autoritate Insula Serpilor.

Intre sec. VIII – X, Dobrogea cu pertinentele sale teritoriale a intrat in componenta Scitiei Bizantine; stapanirea bizantina dureaza pana la caderea Constantinopolului, la 12 aprilie 1204.

Din sec. XIII, incepe infiltrarea populatiei musulmane in Dobrogea.

Locul bizantinilor a fost luat de Venetia, pentru scurta perioada, apoi de Genova, puterea maritima care va domina Marea Neagra pana la 1475, marcand o epoca de prosperitate economica.

1388 – Mircea cel Batran intra in stapanirea Dobrogei, pe care o unifica cu Tara Romaneasca, asigurandu-si controlul gurilor Dunarii si tarmului Marii Negre.

Roman Musat, Alexandru cel Bun, vor ajunge si ei pana la tarmul marii.

Cucerirea Cetatii Chilia de catre Baiazid al II-lea, 1484, va transforma Marea Neagra in “lac otoman”; in sec. al XV-lea, Dobrogea va cadea sub stapanire otomana. Timp de aproape 4 secole, aceste teritorii, inclusiv Insula Serpilor vor fi sub dominatie otomana.

Urmand politica lui Petru cel Mare, “eu nu caut uscat, ci apa!”, tarii Rusiei au si-au stabilit drept tinta Marea Neagra; tarile Romane au suferit 12 inavazii rusesti: 1711, 1736-1739, 1768, 1787, 1806-1812, 1828-1834, 1848, 1853, 1878, 1916-1920, 1920-1940, 1944.

In urma razboiului ruso-turc (1806-1812), Insula e ocupata abuziv de rusi (pana in 1854), neaparand mentionata in Tratatul de pace de la Bucuresti, din 1812.

Razboiului ruso-turc din 1828 -1829, incheiat cu Pacea de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829), pune capat statutului de “lac turcesc” al marii Negre, iar cetatile Turnu, Giurgiu si Braila au redevenit, din raiale, orase ale Tarii Romanesti. Rusia tarista va institui un protectorat asupra Principatelor. Nici in Tratatul de la Adrianopol nu apare mentionata Insula Serpilor, dar Rusia o stapaneste de facto.

Imperiul Otoman cedeaza Rusiei (desi nu-i apartineau), cele 3 brate ale Dunarii: Chilia (1812), Sulina (1826), Sfantu-Gheorghe (1829), care va deveni astfel stapana Marii Negre, a Deltei Dunarii si a gurilor Dunarii.

Razboiul Crimeii, declansat la 4/16 octombrie 1853, va aduce si invadarea si ocuparea Principatelor (octombrie 1853 – septembrie 1854) de catre armatele rusesti. Congresul de Pace de la Paris, 1856, va consfinti inlaturarea protectoratului rus asupra Principatelor Romane, care vor ramane sub suzeranitate otomana, dublata de o garantie comuna a marilor puteri europene. Congresul de Pace de la Paris nu face referire la Insula Serpilor, care fusese ocupata militar de Austria, in 1854.

La 31 decembrie 1856 are loc o noua consfatuire a puterilor europene care aproba un protocol conform caruia Insula Serpilor si Delta Dunarii revin Turciei, care le va stapani pana la 1878.

29 aprilie/11 mai 1877, Romania declara stare de razboi cu Turcia.

9/21 mai 1877 – Romania isi proclama independenta de stat.

In urma razboiului romano-ruso-turc din 1877-1878, Tratatul de la Berlin din 1/13 iulie 1878 atribuie Insula Serpilor, Delta Dunarii si Dobrogea Romaniei. In schimb, judetele Cahul, Bolgrad si Ismail, din sudul Basarabiei, vor fi anexate Rusiei tariste.

La 14-26 noiembrie 1878 Dobrogea revine oficial la Romania, administratia oficiala fiind preluat la 23 noiembrie -5 decembrie.

La 12 aprilie 1879 se desfasoara formalitatile oficiale de reunire a Insulei Serpilor cu Romania.

Pana in 1947, Insulei Serpilor va apartine Romaniei.

In august 1944 (la o data situata intre 26 si 30 august), Insula Serpilor este ocupata de fortele navale sovietice, desi Romania ii devenise aliat.

la 4 februarie 1948, delegatiile romane si sovietica semneaza:

1. “Tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala dintre Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste si Republica Populara Romana”

2. “Protocol referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat intre Republica Populara Romana si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste”. Acest protocol, pregatit de ministrii de externe al Romaniei, Ana Pauker, si al URSS, V.M. Molotov, preciza, printre altele, ca “Insula Serpilor, situata in Marea Neagra, la rasarit de gurile Dunarii, intra in cadrul Uniunii R.S.S”.

Acest Protocol a fost semnat oficial de catre V.M. Molotov (ministrul de externe al URSS) si Petru Groza (prim-ministru al Romaniei). Semnarea acestui document fusese hotarata inca de la Bucuresti, de catre Biroul Politic al CC al PCR format din Hannah Rabinsihn (Ana Pauker), Gheorghe Gheorghiu-Dej, Luka Laszlo (Luca Vasile ) si Burach Tescovici (Teohari Georgescu).

La 23 mai 1948 este semnat, pe teritoriul Insulei Serpilor, procesul verbal de predare-primire a a insulei, de catre Nikolai Pavlovici Sutov, primsecretar de ambasada, reprezentand MAE al URSS, si Eduard Mezinger (Mezincescu), reprezentantul MAE al Republicii Populare Romane.

1948 – 1991, Insula Serpilor a fost baza militara sovietica, si cel mai puternic centru de ascultare al fostei URSS din intreaga Europa de Est.

Dim 1991, Insula Serpilor a devenit baza militara ucrainiana

Ioan Danila

Insula Serpilor: oficial stanca in Marea Neagra

03/02/2009

zona-in-litigiuSGC 2002    

 

Curtea Internationala de Justitie s-a pronutat in diferendul dintre Romania si Ucraina legat de Insula Serpilor.

Prezentam mai jos un link interesant editat in limba engleza: insula-serpilor-comunicat-de-presa-curtea-internationala-de-justitie

 Declaratia avocatului Bogdan Aurescu, cel care a reprezentat interesele Romaniei, data dupa anuntarea sentintei :

 „prin decizie, Romania obtine 79,34% din zona in disputa cu Ucraina. Solutia este un succes al aplicarii dreptului international si o solutie echitabila avantajoasa si pentru Ucraina. Este finalul unui diferend indelungat, inca din perioada URSS. Sentinta pronuntata astazi de catre Curte, prima in care este implicata Romania si decizia cu numarul 100 a Curtii. Este una obligatorie, definitiva, direct aplicabila si executorie imediata, fara alte documente interne.
A fost luata prin aplicarea metodei din jurisprudenta Curtii, precum si ajustarea a contextul geografic. Indiferent de perceptiile subiective ale partilor, anterioare parerilor Curtii, nu stau in picioare. Este o linie mai buna decat prin negociere, mai buna decat propunerile anterioare ale Ucrainei. Confirma munca pe care echipa Romaniei a depus-o in acesti ani, si confirma strategia pe care Romania a depus-o in fata curtii. Este un succes al aplicarii dreptului international”.

Obama, speranta pentru toti!

20/01/2009

SGC 2002    Este emotionanta coeziunea americanilor in jurul noului presedinte. Obama este noul cuvant utilizat de americani pentru speranta. As indrazni sa cred ca alaturi de americani Brack  Obama reprezinta o speranta de mai bine pentru intrega lume.

Sunt foarte multe aspecte ale politicii internationale care ne influenteaza zi de zi existenta. De exemlu: criza economica, poluarea, accesul la resursele energetice, securitatea etc,etc,etc

Craciun Fericit 2011!

24/12/2008

       Va doresc sarbatori fericite alaturi de cei dragi voua. Fie ca aceste zile de sarbatoare sa va lumineze sufletul si sa va aduca multa bucurie in casa!

I’m Singing in the rain, Gene Kelly

15/11/2008

Vank-1000

22/06/2008

I:
Eu te cautam odata
Dar nu ma vedeai si ma intristai
Azi am incercat sa-ti spun
Ca nu mai am cum
Sa merg pe-acel drum.
II:
Si cantecul e ca sa nu ma uiti
Nici cand o sa ai ani multi.

Refren:
Din 1000 de flori parfumate eu te-am cules
Din 1000 de masti colorate tu m-ai ales
Din 1000 de ganduri ce ma chinuie si nu ma lasa sa dorm uneori
Cel mai tare ma doare ca noi ne-am iubit doar de 1000 de ori.

III:
Vreau doar impacare
Cu dragostea care te distruge si-apoi a plecat
Si o ultima incercare,
Mai merita oare sa iubesti cu adevarat ?
IV:
Si cantecul nu inseamna ‘Pa’
E un dar de zïua ta.

Refren:..

* Mondial

06/04/2008

Trupa Mondial a luat fiinta, dupa cum spun chiar membrii ei, la o discutie pe terasa clubului Politehnicii, supranumit si 303 sau Trei gaura trei, numele formatiei fiind dat de Filip Merca. Acest fapt se intampla in 1966. Componenta originala a trupei ii cuprindea, pe langa Filip Merca, pe Dragos Vasiliu (chitara), Dan Panaitescu (chitara solo), Florin Dumitru (tobe), Gabi Dragan si Mihai Constantinescu (solisti vocali). Mondial cunoaste imediat succesul datorita cantecelor foarte melodioase si versurilor extrem de sensibile. Un lucru demn de cunoscut este faptul ca textele pieselor erau alese dintre poeziile unor poeti precum Eminescu sau Minulescu.

 Romanţă fără ecou – Ion Minulescu

 

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an…

Îţi mulţumesc!…
Dar cum?… Ce s-a-ntâmplat?…
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?…
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi-a stat de veghe-atâta timp
Şi te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Şi nu te-ai prăfuit?…

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect de preţ cu smalţul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde eşti…
Să nu te mişti…
Şi dacă ne iubeşti –
O!… dacă ne iubeşti cu-adevărat –
Aşteaptă-ne la fel încă un an…
Un an măcar…
Atât…
Un singur an…

Iubire, bibelou de porţelan!…

ATAT DE FRAGEDA – Mihai EMINESCU – MONDIAL

Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.

Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.

Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc –
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.

O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din poveşti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce eşti,

Cât poţi cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde şoapte,
Cu-mbrăţişări de braţe reci.

Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinţi:
E-ntunecoasa renunţare,
E umbra dulcilor dorinţi.

Te duci, ş-am înţeles prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

Că te-am zărit e a mea vină
Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăşi-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deşert.

Ş-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană –
Unde te duci? Când o să viï?

Mondial-Atat de frageda-live la”Atentie se canta”cu Semnal M

De va veni la tine vantul – Mondial

De va venii la tine vântul
Purtând povestea mea amară
Jelitul lui să nu te frângă
Mustrarea lui să nu te doară
Jelitul lui să nu te frângă
Mustrarea lui să nu te doară

Nu-i vina ta aşa e scrisă
Nemilostiva lege a firii
Sărutul otrăvit al lumii
Omoară toamna trandafiri

Şi cine s-ar opri să plângă
O frunză veştedă-n cărare
Când codrii freamătă alături
Şi râd în răsărit de soare
Când codrii freamătă alături
Şi râd în răsărit de soare

Nu-i vina ta aşa e scrisă
Nemilostiva lege a firii
Sărutul otrăvit al lumii
Omoară toamna trandafiri

Şi cine s-ar opri să plângă
O frunză veştedă-n cărare
Când codrii freamătă alături
Şi râd în răsărit de soare
Când codrii freamătă alături
Şi râd în răsărit de soare

Transporturi la romani

31/03/2008

SGC 2002     Uneori pe drumuri mai vezi si solutii interesante de transport acareturi. Mimic nu se compara cu o Dacie camioneta condusa de un om adevarat!

transporturi la romani

Costel Busuioc

15/03/2008

Costel Busuioc iti doresc sa faci o cariera de exceptie! Ma bucur mult pentru reusita ta!

[yutube=http://www.youtube.com/watch?v=SbVDcg8BfuI&feature=related]

Gala 2

Gala 3 Granada

Costel Busuioc – Gala 4 – Con te partiro

Costel Busuioc – Gala 5 – O sole mio

Ave Maria  Costel – Hijos de Babel – Gala 6

 La donna e mobile  Gala 7 semifinala

Gala Final ( finala – 8 ) – Traviata – pregatirea concursului 

Gala Final…Traviata 

Costel Busuioc…Gala Final…Nessun Dorma bis

Invitaţii Realitatea Tv au plâns de bucurie pentru Costel

Reacţia telespectatorilor Realitatea la succesul lui Costel

Bucurie la Ghilad pentru Costel

Interviu Realitatea în exclusivitate cu Costel Busuioc

ABBA take a chance on me

03/03/2008


 

If you change your mind, Im the first in line
Honey Im still free
Take a chance on me
If you need me, let me know, gonna be around
If youve got no place to go, if youre feeling down
If youre all alone when the pretty birds have flown
Honey Im still free
Take a chance on me
Gonna do my very best and it aint no lie
If you put me to the test, if you let me try

Take a chance on me
(thats all I ask of you honey)
Take a chance on me

We can go dancing, we can go walking, as long as were together
Listen to some music, maybe just talking, get to know you better
cos you know Ive got
So much that I wanna do, when I dream Im alone with you
Its magic
You want me to leave it there, afraid of a love affair
But I think you know
That I cant let go

If you change your mind, Im the first in line
Honey Im still free
Take a chance on me
If you need me, let me know, gonna be around
If youve got no place to go, if youre feeling down
If youre all alone when the pretty birds have flown
Honey Im still free
Take a chance on me
Gonna do my very best and it aint no lie
If you put me to the test, if you let me try

Take a chance on me
(come on, give me a break will you? )
Take a chance on me

Oh you can take your time baby, Im in no hurry, know Im gonna get you
You dont wanna hurt me, baby dont worry, I aint gonna let you
Let me tell you now
My love is strong enough to last when things are rough
Its magic
You say that I waste my time but I cant get you off my mind
No I cant let go
cos I love you so

If you change your mind, Im the first in line
Honey Im still free
Take a chance on me
If you need me, let me know, gonna be around
If youve got no place to go, if youre feeling down
If youre all alone when the pretty birds have flown
Honey Im still free
Take a chance on me
Gonna do my very best, baby cant you see
Gotta put me to the test, take a chance on me
(take a chance, take a chance, take a chance on me)

Ba ba ba ba baa, ba ba ba ba baa
Honey Im still free
Take a chance on me
Gonna do my very best, baby cant you see
Gotta put me to the test, take a chance on me
(take a chance, take a chance, take a chance on me)

Ba ba ba ba baa, ba ba ba ba baa ba-ba
Honey Im still free
Take a chance on me

Vank 1000

25/02/2008

I:
Eu te cautam odata
Dar nu ma vedeai si ma intristai
Azi am incercat sa-ti spun
Ca nu mai am cum
Sa merg pe-acel drum.
II:
Si cantecul e ca sa nu ma uiti
Nici cand o sa ai ani multi.

Refren:
Din 1000 de flori parfumate eu te-am cules
Din 1000 de masti colorate tu m-ai ales
Din 1000 de ganduri ce ma chinuie si nu ma lasa sa dorm uneori
Cel mai tare ma doare ca noi ne-am iubit doar de 1000 de ori.

III:
Vreau doar impacare
Cu dragostea care te distruge si-apoi a plecat
Si o ultima incercare,
Mai merita oare sa iubesti cu adevarat ?
IV:
Si cantecul nu inseamna ‘Pa’
E un dar de zïua ta.

Refren:..

Nico & Vlad Mirita: Pe o margine de lume

24/02/2008

Pe o margine de lume,

Vino pe-o margine de lume
Ca pe o banca goala sa stam…
Cerul,sub talpi mi s-ar intinde
Si nici nu vom sti daca visam…
Astazi, mai mult ca niciodata
Gandul meu te cheama, vino…

O noapte intreaga si-o zi
Cu tine alaturi de-as fi
As crede ca lumea e a mea
Si numai tie lumea ti-o voi da…

Vieni, e stringimi la mano
Io vengo da lontano, da lontano per te…
Guarda il mondo che ho sognato
Presente e passato con te…

Astazi, mai mult ca nicidata
(Mai mult ca niciodata)
Gandul meu te cheama, vino…

O noapte intreaga si o zi
(Ti offro il mio cuore lo sai)
Cu tine alaturi de as fi
(Sono inamorata piu che mai)
As crede ca lumea e a mea
(Ti voglio tanto bene)
Si numai tie lumea tie ti-o voi da…

La vita interra con te
Il sogno piu bello tu sei
Sono inamorato piu che mai
I nostri camini vedrai
(Ti voglio tanto bene)
La luce di una amore senza eta…
La luce di una amore senza eta…
(Senza etta…)

Imi spui ca vei ramane (doar a mea)…

Bonnie Tyler

19/01/2008

Bonnie Tyler It’s A Heartache

Its a heartache, nothing but a heartache
Hits you when its too late, hits you when youre down
Its a fools game, nothing but a fools game
Standing in the cold rain, feeling like a clown
Its a heartache, nothing but a heartache
Love him till your arms break, then hell let you down
It aint right with love to share
When you find he doesnt care for you
It aint wise to need someone as much as I depended on you
Oh, its heartache, nothing but a heartache
Hits you when its too late, hits you when youre down
Its a fools game, nothing but a fools game
Standing in the cold rain, feeling like a clown
It aint right with love to share
When you find he doesnt care for you
It aint wise to need someone as much as I depended on you
Oh, its a heartache, nothing but a heartache
You love him till your arms break, then hell let you down
Its a fools game, nothing but a fools game
Standing in the cold rain, feeling like a clown

BitterBlue

I’ll take the train to nowhere
This love is a sacrifice
My heart ain’t big enough babe
For your paradise
Oh darling I’m crazy – after all these years
Don’t throw away my love babe
I’m not a lonely child
Tomorrow’s such a long time
My dreams are running wild
Oh darling I’m crazy – after all these years
I gave you all my love for free
My tears are full of memories
Give me love, give me all
Baby, catch me when I’ll fall tonight

Bitterblue, bitterblue
Breaking up is hard to do
Bitterblue you know that I’m too
Proud to cry
Bitterblue, bitterblue
I can’t take my eyes off you
Thats no way to say goodbye

I’ll be sailing on a rainbow
If you will change your mind
Don’t throw away this love babe,
Love is hard to find
Oh darling I’m crazy – after all these years

Come save a little room babe,
In your heart for me
We can make it better,
Love is a mystery
Oh darling I’m crazy – after all these years

Oh I sold my heart to you
I gave you love an heaven, too
Give me love, give me all
Baby catch me when I’ll fall tonight

Bitterblue, bitterblue
Breaking up is hard to do
Bitterblue you know that I’m too
Proud to cry
Bitterblue, bitterblue
I can’t take my eyes off you
And that’s no way to say goodbye

Bitterblue, bitterblue
Breaking up is hard to do
Bitterblue you know that I’m too
Proud to cry
Bitterblue, bitterblue
I can’t take my eyes off you
And that’s no way to say goodbye

And that’s no way to say goodbye
And that’s no way to say goodbye
And that’s no way to say goodbye

Right Here Waiting

 

Oceans apart day after day
And I slowly go insane
I hear your voice on the line
But it doesn’t stop the pain

If I see you next to never
How can we say forever

Wherever you go
Whatever you do
I will be right here waiting for you
Whatever it takes
Or how my heart breaks
I will be right here waiting for you

I took for granted, all the times
That I though would last somehow
I hear the laughter, I taste the tears
But I can’t get near you now

Oh, can’t you see it baby
You’ve got me goin’ crazy

Wherever you go
Whatever you do
I will be right here waiting for you
Whatever it takes
Or how my heart breaks
I will be right here waiting for you

I wonder how we can survive
This romance
But in the end if I’m with you
I’ll take the chance

Oh, can’t you see it baby
You’ve got me goin’ crazy

Wherever you go
Whatever you do
I will be right here waiting for you
Whatever it takes
Or how my heart breaks
I will be right here waiting for you

Total eclipse of the heart

 

Turnaround, every now and then I get a
little bit lonely and you’re never coming around
Turnaround, Every now and then I get a
little bit tired of listening to the sound of my tears
Turnaround, Every now and then I get a
little bit nervous that the best of all the years have gone by
Turnaround, Every now and then I get a
little bit terrified and then I see the look in your eyes
Turnaround bright eyes, Every now and
then I fall apart
Turnaround bright eyes, Every now and
then I fall apart

Turnaround, Every now and then I get a
little bit restless and I dream of something wild
Turnaround, Every now and then I get a
little bit helpless and I’m lying like a child in your arms
Turnaround, Every now and then I get a
little bit angry and I know I’ve got to get out and cry
Turnaround, Every now and then I get a
little bit terrified but then I see the look in your eyes
Turnaround bright eyes, Every now and
then I fall apart
Turnaround bright eyes, Every now and
then I fall apart

And I need you now tonight
And I need you more than ever
And if you’ll only hold me tight
We’ll be holding on forever
And we’ll only be making it right
Cause we’ll never be wrong together
We can take it to the end of the line
Your love is like a shadow on me all of the time
I don’t know what to do and I’m always in the dark
We’re living in a powder keg and giving off sparks
I really need you tonight
Forever’s gonna start tonight
Forever’s gonna start tonight

Once upon a time I was falling in love
But now I’m only falling apart
There’s nothing I can do
A total eclipse of the heart
Once upon a time there was light in my life
But now there’s only love in the dark
Nothing I can say
A total eclipse of the heart

Turnaround bright eyes
Turnaround bright eyes
Turnaround, every now and then I know
you’ll never be the boy you always you wanted to be
Turnaround, every now and then I know
you’ll always be the only boy who wanted me the way that I am
Turnaround, every now and then I know
there’s no one in the universe as magical and wonderous as you
Turnaround, every now and then I know
there’s nothing any better and there’s nothing I just wouldn’t do
Turnaround bright eyes, Every now and
then I fall apart
Turnaround bright eyes, Every now and
then I fall apart

And I need you now tonight
And I need you more than ever
And if you’ll only hold me tight
We’ll be holding on forever
And we’ll only be making it right
Cause we’ll never be wrong together
We can take it to the end of the line
Your love is like a shadow on me all of the time
I don’t know what to do and I’m always in the dark
We’re living in a powder keg and giving off sparks
I really need you tonight
Forever’s gonna start tonight
Forever’s gonna start tonight

Once upon a time I was falling in love
But now I’m only falling apart
There’s nothing I can do
A total eclipse of the heart
Once upon a time there was light in my life
But now there’s only love in the dark
Nothing I can say
A total eclipse of the heart

Turn Around

If you wanna leave
I won’t beg you to stay
And if you gotta go darling
Maybe it’s better that way
I’m gonna be strong
I’m gonna do fine
Don’t worry about this heart of mine
Just walk out that door
Yeah see if I care
Go on and go now but
Don’t turn around
Cause you’re gonna see my heart breaking
Don’t turn around
I don’t want you seeing me cry
Just walk away
It’s tearing me apart that you’re leaving
I’m letting you go
But I won’t let you know
I won’t miss your arms around me
Holding me tight
If you ever think about me
Just know that I’ll be alright
I’m gonna be strong
I’m gonna do fine
Don’t worry about this heart of mine
I know I’ll survive
Sure I’ll make it through
And I’ll even learn to live without you
Don’t turn around
Cause you’re gonna see my heart breaking
Don’t turn around
I don’t want you seeing me cry
Just walk away
It’s tearing me apart that you’re leaving
I’m letting you go
But I won’t let you know

I wish I could scream out loud
That I love you
Wish I could say to you
Don’t go don’t go don’t go but

Don’t turn around
Cause you’re gonna see my heart breaking
Don’t turn around
I don’t want you seeing me cry
Just walk away
It’s tearing me apart that you’re leaving
I’m letting you go
But I won’t let you know
 

Making Love Out Of Nothing At All

I know just how to whisper
And I know just how to cry
I know just where to find the answers
And I know just how to lie
I know just how to fake it
And I know just how to scheme
I know just when to face the truth
And then I know just when to dream
And know just where to touch you
And I know just what to prove
I know when to pull you closer
And I know when to let you loose
And I know the night is fading
And I know the time’s gonna fly
And I’m never gonna tell you everything I gotta tell you
But I know I gotta give it a try
And I know the roads to riches
And I know the ways to fame
I know all the rules and then I know how break them
And I always know the name of the game
But I don’t know how to leave you
And I’ll never let you fall
And I don’t know how you do it
Making love out of nothing at all
Out of nothing at all
Out of nothing at all
Out of nothing at all (making love)
Out of nothing at all (making love)
Out of nothing at all (making love)
Out of nothing at all
Every time I see you all the rays of the sun
Are streaming through the waves in your hair
And every star in the sky
Is taking aim at your eyes like a spotlight
The beating of my heart is a drum and it’s lost
And it’s looking for a rhythm like you
You can take the darkness from the pit of the night
And turn into a beacon burning endlessly bright
I gotta follow it
Cause everything I own, now
It’s nothing till I give it to you
I can make you find your power
I can make you lose your fear
I can make your body do some very magical things
I’ll make your inhibitions all disappear
I can make tonight forever
Or I can make it disappear by the dawn
And I can make you every promise that has ever been made
And I can make all your demons be gone
But I’m never gonna make it without you
Do you really wanna see me crawl
And I’m never gonna make it like you do
Making love out of nothing at all
(Making love) out of nothing at all
(Making love) out of nothing at all
(Making love)
Out of nothing at all (making love)
Out of nothing at all (making love)
Out of nothing at all (making love)
 

I still haven’t found what I’m looking for

I have climbed highest mountain
I have run through the fields
Only to be with you
Only to be with you

I have run
I have crawled
I have scaled these city walls
These city walls
Only to be with you

But I still haven’t found what I’m looking for
But I still haven’t found what I’m looking for

I have kissed honey lips
Felt the healing in her fingertips
It burned like fire
This burning desire

I have spoke with the tongue of angels
I have held the hand of a devil
It was warm in the night
I was cold as a stone

But I still haven’t found what I’m looking for
But I still haven’t found what I’m looking for

I believe in the kingdom come
Then all the colors will bleed into one
Bleed into one
Well yes I’m still running

You broke the bonds and you
Loosed the chains
Carried the cross
Of my shame
Of my shame
You know I believed it

But I still haven’t found what I’m looking for
But I still haven’t found what I’m looking for
But I still haven’t found what I’m looking for
But I still haven’t found what I’m looking for…

  Learn to Fly

Well it started out
Down a dirty road.
Started out
All alone.

And the sun went down
As I crossed the hill.
And the town lit up,
And the world got still.

I’m learnin’ to fly,
But I ain’t got wings.
Comin’ down
Is the hardest thing.

Well the good ol’ days
May not return.
And the rocks might melt,
And the sea may burn.

I’m learnin’ to fly,
But I ain’t got wings.
Comin’ down
Is the hardest thing.

Well some say life
Will beat you down,
And break your heart,
Steal your crown.

So it started out
For God-knows-where.
I guess I’ll know
When I get there.

I’m learning to fly
Around the clouds.
What goes up
Must come down.

I’m learnin to fly
But I ain’t got wings.
Comin’ down
Is the hardest thing.

I’m learnin’ to fly
Around the clouds.
But what goes up
Must come down.

I’m learnin’ to fly.
I’m learnin’ to fly.

 

If You Were A Woman

How’s it feel to be a woman
How’s it feel to be a man
Are we really that different
Tell me where you stand
I look at you, you look away
Why do you say we’re night and day
I’d like to try another way
Oh baby for just one day

If you were a woman and i was a man
Would it be so hard to understand
That a heart’s a heart and we do what we can
If you were a woman and i was a man
If you were a woman and i was a man

How’s it feel to be the hunter
How’s it feel to be the prey
Is there really a reason
For this game we play
I look at you, you look away
Why do you say we’re night and day
I’d like to try another day
Oh darling, just one day

If you were a woman and i was a man
Would it be so hard to understand
That a heart’s a heart and we do what we can
If you were a woman and i was a man
If you were a woman and i was a man

Hey, we’re just two people trying to love
Oh but how, how can we love
With this wall between us, holding us back

If you were a woman and i was a man
Would it be so hard to understand
That a hearts a heart and we do what we can
If you were a woman and i was a man
If you were a woman and i was a man
 

Lost in France

I was lost in France
In the fields the birds were singing
I was lost in France
And the day was just beginning
As I stood there in the morning rain
I had a feeling I can’t explain
I was lost in France in love.

I was lost in France
In the street a band was playing
And the crowd all danced
Didn’t catch what they were saying
When I looked up he was standing there
I knew I shouldn’t but didn’t care
I was lost in France in love

Oo la la la oo la la la dance
Oo la la la dancing

I was lost in France
And the vines were overflowing
I was lost in France
And a million stars were glowing
And I looked roond for a telephone
To say
Baby I won’t be home
I was lost in France in love.

Oo lalala oo la la la dance
Oo la la la oo la la la dancing 

Bonnie Tyler & Shakin’ Stevens – A Rockin’ Good Way

If you’re gonna give me good kisses like that
Honey don’t you know i’m gonna give them right back
‘cause that’s a kissing good way
(mmmm that’s a kissing good way)
Ah that’s a kissing good way
(that’s a kissing good way)
That’s a kissing good way
To mess around and fall in love
(don’t mess around, don’t mess around)

Ooh if you’re gonna start out hugging me tight (right)
Don’t mess around come and hug me right
‘cause that’s a hugging good way
(that’s a hugging good way) yeah ha ha
That’s a hugging good way (that’s a hugging good way)
That’s a hugging good way
To mess around and fall in love
(don’t mess around, sing it bonnie, don’t mess around)

You know you called me on the phone (yeah i got your number)
Just because i was alone
Ah you came around a wooing (why not)
You better ask somebody if you don’t know what you’re doing

Now that you’ve kissed me and you rocked my soul
Don’t come round knocking rock ‘n’ roll
‘cause that’s a hugging good way
(that’s a rocking good way) that’s a rocking good way
(that’s a rocking good way) that’s a rocking good way
To mess around and fall in love
Don’t mess around (tell me baby) don’t mess around

Well now you call me on the phone (yeah baby)
And just because i was alone
You came around a wooing (woh!)
Ah, you better ask somebody if you don’t know what you’re doing

Ah you kiss me and you rock my soul (i love your soul)
Don’t come round knocking rock ‘n’ roll
‘cause that’s a hugging good way (that’s a rocking good way)
Shakey that’s a rocking good way, that’s a rocking good way
That’s a rocking good way to mess around and fall in love, yeah
(don’t mess around) what a way to go (don’t mess around)
It’s a rocking good way, that’s a rocking good way
Mmmm that’s a rocking good way (that’s a rocking good way)
That’s a rocking good way to mess around and fall in love
(don’t mess around, don’t mess around)
Yeah, that’s a rocking good way to mess around and fall in love
Keep on rocking (i’m with you baby)
It’s a rocking good way (ah, you’d better know it)
A rocking good way
Ah baby you’ve got what it takes…

Power Of Love in interpretari celebre

18/01/2008

Jennifer Rush

Celine Dion

Nana Mouskouri

Baskov

Laura Branigan

Deng Li Jun

Amy Adams

Nessun Dorma in interpretari celebre

18/01/2008

Pavarotti – Nessun Dorma

ITALIAN;
Nessun dorma! Nessun dorma!
Tu pure, o, Principessa,
nella tua fredda stanza,
guardi le stelle
che fremono d’amore
e di speranza.

Ma il mio mistero e chiuso in me,
il nome mio nessun sapra!
No, no, sulla tua bocca lo diro
quando la luce splendera!

Ed il mio bacio sciogliera il silenzio
che ti fa mia!

(Il nome suo nessun sapra!…
e noi dovrem, ahime, morir!)

Dilegua, o notte!
Tramontate, stelle!
Tramontate, stelle!
All’alba vincero!
vincero, vincero!

ENGLISH
None must sleep! None must sleep!
And you, too, Princess,
in your cold room,
gaze at the stars
which tremble with love
and hope!

But my mystery is locked within me,
no-one shall know my name!
No, no, I shall say it as my mouth
meets yours when the dawn is breaking!

And my kiss will break the silence
which makes you mine!

(No-one shall know his name,
and we, alas, shall die!)

Vanish, o night!
Fade, stars!
At dawn I shall win

 

The3tenors-Carreras-Domingo-Pavarotti–Nessun Dorma

Paul Pots

Nessun Dorma by Sarah Brightman

Mario Del Monaco – Nessun dorma…

Mario Lanza – „Nessun Dorma”

Lando Bartolini „Nessun Dorma”

Turandot „Nessun dorma” – Franco Corelli

Michael Bolton – Nessun Dorma

Nessun Dorma – Placido Domingo

Nessun Dorma – Costel Busuioc

Nessun Dorma – Andeea Bocelli

Andrea Bocelli

18/01/2008

 Born September 1958, Andrea Bocelli grew up on the family farm set among the vineyards and olive groves of Tuscany. The farm includes a vineyard from which Andrea’s father still produces small amounts of „Bocelli Chianti”. Andrea’s love of opera was apparent from an early age and he feels he was destined to sing. In 1992, Pavarotti first heard Andrea sing and was impressed. They later developed a friendship, with Andrea performing at Pavarotti’s annual charity concert and gaining a worldwide following. Today, tenor Andrea Bocelli has developed into one of the best selling performers in the world, with a voice that evokes romance and emotion. In his latest work, titled „Andrea”, Bocelli

Andrea Bocelli & Sarah Brightman – Time To Say Goodbye  

Quando sono sola
sogno all’orizzonte
e mancan le parole
si lo so che non c’e luce
in una stanza
quando manca il sole
se non ci sei tu con me, con me.
Sulle finestre
mostra a tutti il mio cuore
che hai acceso
chiudi dentro me
la luce che
hai incontrato per strada

Time to say goodbye
paesi che non ho mai
veduto e vissuto con te
adesso si li vivro.
Con te partiro
su navi per mari
che io lo so
no no non esistono piu
It’s time to say goodbye.

Quando sei lontana
sogno all’orizzonte
e mancan le parole
e io si lo so
che sei con me con me
tu, mia luna, tu sei qui con me
mio sole, tu sei qui con me
con me con me con me

Time to say goodbye
paesi che non ho mai
veduto e vissuto con te
adesso si li vivro.
Con te partiro
su navi per mari
che io lo so
no no non esistono piu
con te io li rivivro.
Con te partiro
su navi per mari
che io lo so
no no non esistono piu
con te io li rivivro.
Con te partiro
Io con te.

amv…

Celine Dion & Andrea Bocelli – The Prayer  

 Nessun Dorma

ITALIAN;
Nessun dorma! Nessun dorma!
Tu pure, o, Principessa,
nella tua fredda stanza,
guardi le stelle
che fremono d’amore
e di speranza.

Ma il mio mistero e chiuso in me,
il nome mio nessun sapra!
No, no, sulla tua bocca lo diro
quando la luce splendera!

Ed il mio bacio sciogliera il silenzio
che ti fa mia!

(Il nome suo nessun sapra!…
e noi dovrem, ahime, morir!)

Dilegua, o notte!
Tramontate, stelle!
Tramontate, stelle!
All’alba vincero!
vincero, vincero!

ENGLISH
None must sleep! None must sleep!
And you, too, Princess,
in your cold room,
gaze at the stars
which tremble with love
and hope!

But my mystery is locked within me,
no-one shall know my name!
No, no, I shall say it as my mouth
meets yours when the dawn is breaking!

And my kiss will break the silence
which makes you mine!

(No-one shall know his name,
and we, alas, shall die!)

Vanish, o night!
Fade, stars!
At dawn I shall win

Laura Pausini E Andea Bocelli  „VIVERE”

Andrea despre Andrea

Celine Dion

18/01/2008

Céline Marie Claudette Dion From humble beginnings in a rural French Canadian home town, Céline Dion has risen to international superstardom like a shooting star. Céline has been called the premier contemporary pop vocalist of the Nineties. She has earned music industry accolades from around the world: Grammy Awards in the US, Juno and Felix Awards in Canada, and World Music Awards in Europe. The entire world has seen Céline Dion literally transform herself from a gifted pre-adolescent into an international superstar.Born in Charlemagne (a small town 30 miles east of Montreal, Quebec, Canada), Céline is the youngest of 14 children of a highly musical family. Her parents, both musicians, operated a small club, and on weekends, the entire family performed and entertained the local population. From the tender age of 5, Céline sang with her siblings and quickly acquired the ability to perform live. At the age of twelve, together with her mother and one of her brothers, Céline composed a French song which would forever alter the course of her life.Because You Loved Me

 

My Heart Will Go On

 

Power of Love

 

„Iubeste ceea ce faci”, Steve Paul Jobs

30/12/2007

Steve Paul Jobs           Am gasit stazi un blog interesant care prezinta un extraordinar discurs a fondatorului companiei Apple Steve Jobs. Merita sa ascultati discursul si savizitati blogul salesman.wordpress.com . Wikipedia ne ofera date biografice interesante.

             Avem oare puterea sa constientizam momentul cand luam contact cu oameni extraordinari care ne arata cai ale succesului? Avem oare puterea sa le urmam? Poate ca cei mai multi dintre noi ne irosim viata cautand sau poate nici macar atat! Si poate totusi …

La multi ani cu energie!

20/12/2007

arta5       La multi ani cu sanatate pentru toti romanii oriunde s-ar afla in aceasta luna binecuvantata din an!

      Fie ca anul 2011 sa va daruiasca  bucurii si realizari remarcabile!

Sa ne bucuram din plin de toate formele placute de energie care ne inconjora: dragostea familiei, iubire, vitalitate, succes in munca, succes in afaceri, recunoastere din partea oamenilor, lumina, caldura, miscare libera neingradita oriunde in lume, respectul semenilor nostrii oriunde ne vor purta valurile vietii!

 arta3

       La multi ani vizitatorilor acestui blog. Bine ati venit!

       Fie ca vizita Dv in acest spatiu sa va faciliteze accesul la informatii utile care sa va permita sa va bucurati din plin de binefacerile energiei electrice. Daca periplul Dv prin acest blog va va aduce un spor de intelegere si apreciere a muncii enegeticienilor din tara atunci multumirea noastra va fi deplina!

               arta5

                           La multi ani cu sanatate, si bucurii pentru toti truditorii din SEN. Munca voastra are o finalitate nobila sustine viata si bucuria sarbatorilor in tara.  Daruirea voastra in aceste zile deosebite aduce linistea, lumina si caldura in casele a peste 20 milioane de romani.

  arta 2

                       Chiar daca munca noastra se desfasoara intr-un nedrept anonimat trebuie sa ne consideram rasplatiti de bucuria pe care o readucem semenilor nostrii ori de cate ori reusim sa repunem o instalatie sub tensiune dupa interventii istovitoare si adesea insotite de pericole.

 arta 1

              Avem cea mai frumoasa meserie care cu toate greutatile ne daruieste satisfactii majore pentru ca de rezultatele eforturilor noastre beneficiaza zi de zi fiecare om din aceasta tara in toate actiunile pe care le intreprine acasa sau la locul sau de munca. Energetica este in tot ce ne inconjoara. Munca noastra sustine viata intregii tari ceea ce este extraordinar si de neegalat.

arta 4

La multi ani cu energie!

Fotografiile au fost facute de domnul Juhani Hovilehto in drumurile sale prin Lume

Viata amarata de bucurestean blocat in trafic!

10/12/2007

 Sincere felicitari domnule @Barbu Alexandrescu

 http://www.gandul.info/gandul/propuneri-simple-pentru-descongestionarea-bucurestiului.html?6447;1080462

Va propun cateva idei pe care sa le comunicati Dl. Adrian Videanu:

1. Amendarea tuturor celor care parcheaza pe prima sau chiar a doua banda. Din amenzile acestea puteti plati sute de noi politisti angajati.  

2. Amendarea celor ce depasesc pe linii de tramvai si blocheaza intersectiile

  3. Aprovizionarea magazinelor, luarea gunoiului, serviciile de curierat si altele, mutate seara sau dimineata devreme.

 4. Camioanele sa nu mai aiba voie sa circule dacat intre anumite ore, sa aprovizioneze santierele intre orele 4 si 6 dimineata.

 5. Politisti in fiecare mare intersectie zilnic (platiti din amenzile incasate)

6. Reglarea semafoarelor corespunzator traficului. 

 7. Crearea de culoare de trafic pe care sa se circule continuu, neintrerupte de semafoare in care intrarile sa fie pe intermitent. macar la orele de dus si intors de la serviciu (7 – 9 si 17 – 21) 

 8. Interzicerea virarii la stanga

9. Sensuri unice pe toate strazile adiacente bulevardelor mari, pe principiul una iesire – una intrare (nu ca pe Calea Victoriei in care multe sant doar intrare) 

 10. Guvernul sa acorde facilitati oraselor din jurul Bucurestiului, Ploiesti, Targoviste, Giurgiu, Calarasi, etc. pentru ca sa reuseasca sa atraga afaceri mai mari.  Nu toate afacerile si zgarie norii si mallurile trebuie sa se faca in Bucuresti, facultati si alte distractii sa fie si in aceste orase mari. 

 Dar cea mai buna masura, care nu necesiita nici o investitie este in primul rand ramane penalizarea, asta va face ca toti sa respectam regulile

Fara aceste lucruri pierdem toti, pierde economia tarii la care Bucurestiul participa cu 30%, pierdem toti la sanatate, nimeni nu mai lucreaza nimic in aceste conditii, nici macar cand ajunge la servici… Guverul Romaniei, Presedentia Roamaniei, toate institutiile importante se afla aici…toti strainii sant cu ochii pe noi, nu se poate sa nu gasim o rezolvare urgenta

Va multuimim pentru ajutor.  

@Barbu Alexandrescu

Emotia este si ea o forma de energie!

09/12/2007

Paul Pots Nessun Dorma

Infrastructura energetica sustine comunicarea

01/12/2007

focusat         Competitia intre televiziunea prin cablu si cea prin satelit se bazeaza pe infrastructura de distributie a energiei electrice. Operatorii de cablu Tv au inchiriat stalpii retelelor stradale de la operatorii de distributie energie electrica (OD) si cu rapiditate au realizat retele de fibra optica.

consola cu antena

Operatorii de televiziune prin satelit sunt in ofensiva insa uneori solutiile gasite de ei pentru montarea antenelor sunt discutabile. In anumite zone rurale se folosesc fara acordul operatorilor de distributie consolele bransamentelor pentru amplasarea antenelor parabolice. In definitiv o fi bine? O fi rau?

 focusat2

Sa incercam cateva argumente:

           Cu siguranta e bine:

  1. se reduc costurile de amplasare a antenei parabolice

  2. se evita noi strapungeri ale acoperisului

Cu siguranta e o solutie nepotrivita:

  1. consola nu este dimensionata pentru noile eforturi

  2. acoperisul se va deteriora datorita vibratiilor produse de vant

  3. sunt sanse ca apa sa se infiltreze spre firida de bransament si sa genereze premise pentru producerea accidentelor si/sau incendiilor

  4. apar motive ca persoane neinstruite sa intre in contact cu parti ale bransamentului care pot fi accidental sub tensiune. Creste riscul de producere a accidentelor umane.

  5. se induc costuri OD
  6. in lipsa unor contracte de inchiriere sau cel putin a unor avize de amplasament solutia constituie un abuz

         Care e parerea ta despre noua realiate ?