Procedura privind punerea sub tensiune pentru perioada de probe si certificarea conformitatii tehnice a centralelor electrice eoliene si fotovoltaice


SGC 2010 Pe site ANRE a fost publicat Ord. 74/2013 – Procedura privind punerea sub tensiune pentru perioada de probe si certificarea conformitatii tehnice a centralelor electrice eoliene si fotovoltaice.

Procedure a fost elaborata de Transelectrica si validata de ANRE prin Ordinul 74/23.10.2013 care a fost publicat in MO 682/06.11.2013 . Procedure vine sa clarifice aspecte foarte importante legate de racordare ala RED a CEF si CEE.

mo 682_ordin anre 74

Ordinul 74/2013 abroga totodata alin 4 al art 25 din N O R M Ă T E H N I C Ă „Condiții tehnice de racordare la rețelele electrice de interes public pentru centralele electrice fotovoltaice” aprobata prin ord ANRE 30/2013 intrucat presupunea aplicarea retroactiva a unor cerinte (!):

„art 25 alin (4) Deținătorii de CEFD care au fost puse în funcțiune sau care au obținut autorizația de înființare anterior intrării în vigoare a prezentei norme tehnice au obligația ca până la data de 31 decembrie 2013 să se conformeze cerințelor aplicabile CEFD, cuprinse în prezenta normă. ”

Am observat ca Ord 74/2013 este corect reflectat si pe site Transelectrica eliminandu-se necorelarea dintre cerintele tehnice publicate pe site Transelectrica si cele de pe site ANRE!

Etichete: , , , , , , , ,

5 răspunsuri to “Procedura privind punerea sub tensiune pentru perioada de probe si certificarea conformitatii tehnice a centralelor electrice eoliene si fotovoltaice”

  1. Ioan Faur Says:

    Atentie se aplica doar pentru centralele peste un MW.

  2. Farcas Says:

    Va rog, in masura un care se poate, sa-mi dati niste detalii sau un model:
    – Ce se urmareste mai exact
    – Care ar fi etapele
    – Care este target-ul
    – Care este forma

    La articolul4 de mai jos din ord 74/2013:

    ANEXA2
    CAPITOLUL II

    ART 4. Schemele de reglare (în detaliu) putere activă și putere reactivă la nivelul CEF, în scopul evidențierii
    modului în care:
    — sunt preluate și modificate consemnele de P și Q;
    — este preluată măsura de putere reactivă la nivel CEF;

    Multumesc anticipat.

    • stoianconstantin Says:

      Buna seara,
      N-am inteles ce doriti! Poate icercati o reformulare mai explicita a problemei pe care doriti sa o lamuriti.
      Multumesc!
      SGC

  3. Florin Says:

    Buna seara. Pentru centralele fotovoltaice cu Pi < 1 MW se aplica ord. 74/2013, dar ordinul 30/2013 ANRE ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: