Asupra unui model hidraulic al relatiilor economice


In sfarsit globalizarea a avut succes.

S-a  terminat cu productia bazata pe dure confruntari comerciale.

A castigat cel mai  bun!

Avem o singur agent economic cu anvergura mondiala care are acces la toate  resursele naturale si care la momentul analizei toata populatia globului are un dublu rol: salariat si consumator.

Sub presiunea reducerii costurilor piata s-a  contractat la strictul necesar pentru supravietuire.

Programele sociale au avut succes si au ramas fara  obiect: veniturile s-au egalizat.

Consumatorii au aderat la „comportamentul  mediu de consum” astfel incat misiunea Companiei s-a simplificat: produce in  mod unitar pentru proprii ei salariati. Omenirea traieste epoca de aur a optimizarilor  si a planificarii

Totusi Compania nu renunta la ideea de profit!
Circuitul economic este simplu: Compania plateste salarii si in schimbul  produselor primeste o suma egala cu salariile platite plus cota de profit  decisa de administratori. Functionarea Companiei ar putea fi redata prin modelul hidraulic din figura urmatoare:

Sursa de profit o constituie „economiile  initiale” existente pe piata (la consumatorii-salariati) la adoptarea acestui nou model economic.

Se poate observa ca sursa de profit a  companiei scade cu fiecare ciclu economic. Se poate anticipa ca la un moment
dat dupa mai multe cicluri economice „economiile initiale” existente pe piata se termina si Compania va reusi sa colecteze toti acesti bani de pe piata. Singurii bani ramasi pe piata  sunt salariile platite de Companie.

Pana la momentul epuizarii complete a „economiilor initiale” anumitor indivizi li se vor epuia cu mult inainte economiile. Prin  urmare acesti oameni nu vor mai reusi sa isi cumpere toate produsele/serviciile necesare.

Incepe o perioada de disconfort care pentru  Companie se traduce cu reducerea vanzarilor ceea ce presupune un management mai  atent al stocurilor si redefinirea volumului productiei iar pentru  salariat/consumator   inseamna debutul unei perioade de frustrari care dupa catva  timp pot avea urmari tragice.

Pentru ca Societatea are un sistem de valori  democratice foarte evoluat a gandit un sistem de accizare a  roductiei menit sa  ii ajute pe cei in suferinta.

Este de la sine inteles ca accizele nu se pot  ridica la nivelul „profitului” vizat de Companie pentru ca am vorbi de un  perpetuum mobile. Evident ca accizele nu pot depasi „profitul” pentru ca s-ar  pune in pericol existenta Compamiei. Prin urmare accizele vor fi mai mici decat  marja de profit.

Asta inseamna ca neajunsurile oamenilor carora  li s-au terminat economiile vor continua astfel incat ne putem astepta treptat  la scaderea performatelor sociale sau chiar la boala si in final la decese  premature datorita imposibilitatii satisfacerii nevoilor vitale.

Compania va continua sa existe supravietuind  clientilor/salariati care au avut un „start mai prost”.

Totusi sub presiunea valorior etice si  umanitare Compania nu poate sta impasibila: accelereaza programele de cercetare. Noile  automatizari compenseaza productivitatea slaba a celor care traiesc doar din  salariu si astfel Compania poate plati tuturor angajatilor salariul integral.

La un moment dat a aparut perspectiva  generalizarii automatizarii. A crescut mult productivitatea muncii, angajatii  aveau tot mai putine sarcini de serviciu. Pentru a lupta cu plictiseala la  locul de munca se duceau adevarate „batalii” pentru privilegiul de a face cele  cateva operatii manuale care mai puteau fi facute.

Compania a constatat treptat ca ar putea  obtine avantaje mai mari renuntand sa mai cheme oamenii la munca. Vestiarele,  locurile de odihna „imensele” spatii destinate circulatiei personalului puteau fi  mai rational folosite ca spatii de productie propriu-zisa. Noile spatii de  productie puteau fi facute mai compactizat cu o organizare superioara,  optimizata a fuxurilor de productie.

Oamanii isi pastrau stutul de angajati si au  continuat sa fie platiti de Companie. Cu timpul s-a constatat ca operatiunile  de plata a angajatilor constituiau un cost inutil pana la urma Compania a decis  sa transfere sarcina „relatiei cu piata” unui calculator care inregistra cereile  pietei pana la concurenta cu resurele declarate de fiecare consumator si sa  dispuna onorarea cererilor organizand livrarea produselor acolo unde era nevoie de ele.

Timpul si productivitatea a rezolvat si  problema „profitului” aproape simultan cu problema platii salariilor deja rolul  Companiei s-a transformat: pe Terra se traieste in regim de „all inclusive”.

Compania are probleme etice noi. Trebuie sa fie  atenta ce se intampla pe „piata”, ce fac oamenii. Trebuie sa gaseasca solutii sa ii determine sa faca  sport sa se mentina sanatosi fizic, sa le creeze o motivatie sa isi folosesaca  si sa isi dezvolte capacitatile intelectuale si sa isi mentina sanatatea  psihica. Este necesar si un riguros control al nasterilor astfel incat sa fie posibila  perpetuarea regimului „all inclusive”

Cineva din bordul Companiei a venit cu o idee  geniala: modificarea softului de distribuire a produselor. Nu se mai asigura  servirea la „pat”. Clientul era anuntat ca i s-a onorat comanda urmand sa i se  indice o „zona geografica” unde trebuia sa isi identifice si sa isi ridice individual  si manual produsele/coletele.

S-a simtit o revigorare a societatii: oamenii  au devetit mai activi, li s-a imbunatatit starea fizica si confortul psihic: accesul  la produse a devenit o provocare care semana cu antica vanatoare.

Incurajata de rezultate Compania si-a  diversificat modalitatile de livrare. Chiar si ambalajele produselor s-au modificat se confunda tot mai mult cu elementele naturale. Au aparut, ca din senin, unde te asteptai mai putin mini campuri cu cartofi,  gradini de zarzavaturi etc unde grupuri mici de oameni condusi de indiciile  programului de livrari isi gaseau comenzile.

In timp s-au rafinat mult instrumetele de  livrare si forma produselor acestea s-au integrat  tot mai mult in cadrul natural. Treptat  oamenii redescopera bucuriile muncii manuale si redescopera ca isi pot  recastiga dreptul la munca!

Compania continua sa existe sarcinile si  obiectivele sale ajung sa se confunnde in ochii unora cu ale unei divinitati!

In sine modelul este unul optimist.

Ce ar fi daca totusi Compania Universala n-ar fi atat de interesata de componenta sociala ci doar de productie si profit? Ce s-ar intampla cu cei fara „rezerve initiale”, cu cei batrani, cu cei bolnavi, cu cei prea tineri ca sa poata munci?

Modelul economic imaginat e departe de a fi functional, realitatea economica pe care o traim are baze strambe. Cu toate acestea nu putem sa ne blazam. Nu putem sa renuntam la a cauta calea spre mai bine!

Anunțuri

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

18 răspunsuri to “Asupra unui model hidraulic al relatiilor economice”

  1. Mariana Says:

    Aproape un scenariu SF! Nu stiu daca ai intentionat sa fii ironic, (trebuie sa recitesc) insa este remarcabil si tonul, si imaginatia.
    🙂 Ai talent literar!

    • stoianconstantin Says:

      Salut Mariana,

      Am scris un text pe marginea caruia sa discutam! Probabil ca voi mai face corectii/completari.

      Uneori ca sa scoti in evidenta anumite lucruri trebuie sa impingi modelarea experientei la extrem. Opinia mea despre relatiile economice actuale este ca acestea la orice nivel, dar mai ales la nivel intenational se bazeaza de violenta si santaj disimulate intr-un numar mare de forme si metode.

      Acesta trista realitate ne scoate in evidenta ca avem o problema foarte mare. Pe de alta parte pe Terra putem vorbi de o risipa de resurse pe care de multi ani nu ne-o mai permitem. Coexista tehnologii pentru acelasi produs cu consumulri specifice foarte diferite si cu grade de poluare si ele intro plaja larga.

      Ca sa vorbim concrect sa ne gandim la agricultura din Romania unde pur si simplu ne batem joc de pamant si de potentialul lui. Asta in conditiile in care este nevoie de produsele agricole.

      Daca pe modelul simplificat introducem ipoteza ca nu toti oamenii sunt angajatii Companiei deja apare tragedia unor oameni care nu au acces la resurse vitale sau cel putin nu au acces la suficiente resurse vitale. Se pot face multe alte ipoteze

      Revenimd la model sa nu uitam ca traversam o criza economica majora si ca, din informatiile publice,se pare ca multe state sunt in faliment. Asta inseamna ca economia mondiala evolueaza pe baze care nu ii pot asigura un viitor prea roz.

      In aceste conditii am trecut la nivelul urmator si mi-am imaginat un singur furnizor ca sa nu ne pierdem vremea cu amanunte legate de competitia intre furnizori care sa ne ascunda esenta.

      Este o realitate psihoza reducerii costurilor, scaderea dramatica a locurilor de munca. Pana la urma apare ca pe Terra nu e loc pentru toti, ca economia mondiala nu ne poate hrani pe toti, nu poate sustine principiile enuntate prin „drepturile omului”.

      Ce putem face? Probabil ca incercand sa scoatem in evidenta puncte slabe ale actualului sistem economic e un inceput.
      Intentia mea a fost sa creez o mica baza pentru un schimb de idei si totodata sa incerc sa imi clarific pentru mine anumite opinii.

      Scriind mi-am dat seama ca o super concentrare (putin probabila la nivel planetar si pentru toate activitatile), urmata/sustinuta se o super tehnologizare (pe deplin posibila si necesara) va schimba multe relatii ale furnizorilor cu societatea umana. Este posibil in final toata aceasta evolutie sa conduca spre reluare in massa a activitatilor productive manuale: un fel de roata a istoriei.

      Probabil ca n-am reusit sa ating niciunul din obiectivele mele dar cel putin am incercat! Pana la urma si incercarile sunt importante!
      SGC

  2. Mariana Says:

    De acord cu tine, SGC, suntem in impas. Lumea este condusa de oligarhi care urmaresc doar propria lor prosperitate, neoferind nici o viziune a unui viitor decent pentru marea majoritate a oamenilor.

    Unde duce acest gen de atitudine se vede la noi: multi alesi, dezbateri peste dezbateri, acuze de toate genurile si nici un plan de redresare economica, nici macar in domeniul pomenit de tine, agricultura.

    Uneori imi pun intrebari legate de sanatatea mintala a speciei!

    Imi spun totusi ca gresesc si nu meschinaria, parvenitismul, lacomia sunt trasaturile definitorii ale omului, atat timp cat mai exista oameni onesti si cu bun simt.

    Insa suntem cu totii in interiorul unui sistem pe care eu, metaforic, il numesc MASINA. Este o masina in care individul este ori angrenaj, ori sclavul masinii. Este necesar sa fie regandit sistemul, nu este benefic, efectele lui le simtim toti: lipsa de siguranta, violenta, umilinte, stres, depresii, rasturnarea valorilor etc.

    Cum situatia se va acutiza, (se simte in aer!) probabil ca dupa ce vom culege „roadele”, va trebui sa regandim totul.

    Intrebarea mea este alta: cum putem evita „mai raul”? Cum am putea ajunge la schimbare in mod rational, fara violentele de care este plina istoria?

    Oricum, scepticismul meu se mai indulceste cand intalnesc persoane care gandesc ca tine!

  3. Mariana Says:

    Te citez:

    „Este o realitate psihoza reducerii costurilor, scaderea dramatica a locurilor de munca. Pana la urma apare ca pe Terra nu e loc pentru toti, ca economia mondiala nu ne poate hrani pe toti, nu poate sustine principiile enuntate prin “drepturile omului”.”

    Drepturile omului ar trebui sa fie sfinte!

    Omul este, intradevar, specia cea mai evoluata de pe Terra din pdv al inteligentei si al capacitatii de a produce tehnologie.

    Tocmai datorita acestor calitati, Omul ar trebui sa nu schimbe in mod dramatic, negativ, planeta; ar trebui sa dovedeasca masura si echilibru in tot ceea ce face, inclusiv in privinta numarului imens de indivizi, cat timp nu putem terraforma alte planete.

    Dar eu sunt o idealista, SGC…

    • stoianconstantin Says:

      Recunosc ca am asteptat cu nerabdare replica ta!

      Cu certitudine lucrurile vor evolua. Este posibil ca evolutia sa treaca prin confuntari si suferinte. Pana la urma omenirea isi va gasi drumul desi in mod evident va fi pavat de multa ipocrizie.

      Ceea ce ma frapeaza acum este inertia si indiferenta oamenilor care nu mai poate fi justificata prin lipsa surselor de informare sau a cailor de comunicare.

      Stam spectatori la discreditarea multor concepte sociale valoroase incepand poate cu ideea de democratie, vedem cum prolifereaza demagogia fara nicio reactie din partea opiniei publice.

      Cu certitudine ceea ce se intampla cu noi nu este de natura sa imbunatateasca lucrurile pe termen scurt, dimpotriva!

      Mi se pare ireal cum un eveniment „monden” poate aduna zeci de mii de oameni in timp cat probleme care tin de existanta noastra par ca nu intereseaza pe nimeni.

      Toata „participarea” noastra la bunul mers al cetatii se razuma la cateva ore de talk-show politic.

      In acest context probabil ca deocamdata putem doar incerca sa ne decantam ideile. Progresul se poate obtine arareori prin salturi spectaculoase. Trebuie sa ajungem sa scoatem tot ce e mai bun din ceea ce deja avem si pas cu pas sa ne dorim mai mult. Dar se pare ca avem o mare problema in a trece coerent la fapte.

      SGC

  4. Mariana Says:

    Salut, SGC. Referitor la replica: reciproca valabila 🙂

    Referitor la lipsa de reactie a societatii civile la noi: este un fapt firesc, societatea este dezorganizata. Singurele forme de manifestare ale acesteia pot fi doar spontane, si asta doar in cazuri foarte iritante, precum imposibilitatea de a se plati pensiile la un moment dat.

    Orice luare de pozitie se face prin indermediul unui organism care reprezinta un grup de oameni. Spre exemplu, sindicatele, dar acestea depind foarte mult de colectivele de muncitori, ori mari intreprinderi nu mai avem. Stii, divide et impera…

    Partidele politice sunt deja compromise, nu mai intereseaza pe marea majoritate a romanilor sa activeze in cadrul unui partid.

    Ca oamenii nu sunt inerti, ca le pasa de ceea ce se intampla se vede, totusi. Iata, spre exemplu, numarul mare al celor care sunt impotriva inceperii lucrarilor de exploatare a aurului la Rosia Montana.

    Cred insa ca doar un organism precum UNESCO ne poate salva de nebunia de a schimba aurul pe cianura, pentru un fascinat „beneficiu” de 2%… La noi acasa, clasa politica nu asculta opiniile celor pe care, spune-se, ii reprezinta.

    Democratia este minunata, insa imi amintesc de manifestatiile din SUA impotriva razboiului din Vietnam. Proteste inutile, cine a tinut seama de ele? Si asta in tara care se pretinde a fi cea mai democratica! Cred ca inca nu exista un stat cu adevarat democratic pe planeta.

    Este absolut necesar pentru noi, spre exemplu, sa relansam agricultura. Priveam, la um moment dat, spre Europa, mai exact Germania si Franta; acolo micii agricultori se uneau in mari ferme si societati. O prietena din Germania a fost uimita de faptul ca noi am desfiintat CAP-urile si IAS-urile!

    In locul statului roman, as reinfiinta IAS-urile, as asigura utilajele necesare lucrarii pamantului, inclusiv mana de lucru si as transforma parloaga in culturi, chiar daca asta ar insemna subventii masive.

    Cred ca rolul real al statului este cel de organizator al economiei, nu doar de administrator al veniturilor obtinute din taxe si impozite.

    Dar cum nu o face, nu stiu… ma intreb daca nu cumva autonomia locala poate fi o solutie. Ma gandesc la zone care sa-si gestioneze sursele, sa-si dezvolte o economie locala pe specificul zonei (agricultura, industrie usoara, servicii etc) asigurandu-si productia necesara consumurilor proprii.

    Cand nu am mai importa alimente, am putea spune ca am inceput sa facem progrese.

    Ar fi pasi mici, insa pe drumul bun. 🙂

    Vezi alte solutii? Personal, nu ma astept ca schimbarea sa vina de sus, impusa cu forta. Ar fi prea multi care s-ar opune si istoria ne-a spus deja cat tin oamenii la proprietate (stii, nationalizarea facuta de comunisti si erorile, tragediile reprosate azi unei idei, altfel minunate).

    • stoianconstantin Says:

      Salut Mariana,

      Sunt uimit sa constat ca exista oameni care gandesc intr-un mod foarte compatibil cu mine. Am acum convingerea ca pot fi multi cei carora le pasa ce se intampla cu comunitatea in care traiesc si care gandesc realist.

      Este adevarat ca mare parte din partide si sindicate sunt compromise. Oamenii nu au repere ca sa se poata polariza.

      Referitor la CAP-uri desfiintarea lor o asociez cu P Roman. Eu l-am auzit cum indemna la astfel de acte si in plus s-a referit in dese randuri la industria romaneasca ca la un „morman de fiare vechi”. A fost un semnal suficient de clar pentru cei fara scupule. Si altii, si alte fapte care ne-au adus unde suntem.

      Am crezut ca daca ma dedic meseriei voi putea face suficient de mult ca sa fiu multumit de mine si sa se vada ceva in jurul meu. Constat insa ca dupa fulminantul inceput din ’89 lucrurile au evoluat intro directie foarte neplacuta si aparent fara iesire pe termen scurt.

      Da agricultura ar fi putea fi „un pariu” (vorba lui Roman) pe care Romania l-ar putea castiga pe termen scurt. Stiu foarte bine ce inseamna: greutati, riscuri, costuri, nevoi. Insa inca mai avem pamant foarte bun, clima buna si inca se mai vad urmele sistemelor de irigatii. As vota pentru orice forma de sustinere a agriculturii. Chiar m-am gandit si eu la IAS-uri si in plus la forme diverse de reinfiintare a SMA-urilor inclusiv donatii de utilaje auto de la stat catre comunitatile locale.

      Daca vrei, poti incerca butonul „raspunde” mentine grupata discutia. Lucrul asta insa este important cand sunt derulate in paralel mai multe comentarii. Deocamdata e destul de multa liniste in zona!

      SGC

  5. stoianconstantin Says:

    Reblogged this on Puterea sub lupă … până la bec! and commented:

    Am recitit articolul si cred ca merita continuarea dezbaterilor eventual intrun grup mai larg!

  6. Badea Romulus Says:

    Ehee, domnule Stoian! Cati credeti ca pricep cu adevarat ceea ce ati prezentat dvs.? Din pacate este atat de realist si de trist! Sa speram totusi (ca atat ne-a mai ramas) ca imprevizibilul realitatii va destabiliza mecanismul inainte de a fi prea tarziu. Sa speram, de asemenea, ca nu vom fi eroii unei noi Atlantide!

    • stoianconstantin Says:

      Multumesc! Sper sa nu am dreptate!
      Oricum „modelul” condenseaza o ipotetica perioada lunga de evolutie ceea ce ne ofera probabil mai multe sanse de a face corectii. Poate vorba dlui Klaxxy „infruntarea” din cand in cand va relansa progresul. In aceste puseuri de progres nu este exclus sa gasim noi cai de a mentine vie „motivatia” care sa asigure succesul cercetarii.
      SGC

  7. Klaxxy Says:

    Cu tot respectul, dle Stoian… Unde este, in toata povestea asta, gandirea? Modelul este unul mecanicist, deci unde este cercetarea, progresul, initiativa… MOTIVATIA? Progresul a fost, intotdeauna, dat de interes, de motivatie, de dualitatea cauza-efect, elemente pe care nu le vad aici.

    Si cel mai important: unde este INFRUNTAREA? Nicaieri si nicicand in lumea asta nu a existat progres in lipsa infruntarii. Dualitatea bine – rau, ying-yang, a fost cea care a dus la progres. Oamenii TREBUIE sa fie in competitie ca sa creeze. In lipsa acesteia, ma indoiesc ca o societate ar putea ajunge la punctul de plecare al povestii dvs… cu atat mai putin sa il depaseasca.

    Parerea mea…

    • stoianconstantin Says:

      Este evident ca gresesc. Daca as avea dreptate probabil ca ar trebui sa ne punem mintea la contributie sa gasim o cale mai buna.

      As fi interesat sa exemplificati cum interesul, motivatia, infruntarea, cercetarea etc lucreaza in ceea ce priveste sa zicem Tara noastra si dau rezultate foarte bune pe care se construieste o evolutie spre mai bine ca sa nu zic direct spre prosperitate.

      SGC

    • Klaxxy Says:

      Grea tema imi dati! Pentru ca nu sunt sociolog si, in plus, imi lipsesc cunostintele statistice din economie. Orice raspuns v-as da, considerati-l un simplu exercitiu de logica al unui diletant in aceste domenii. Ca sa zic asa, nici macar nu v-as putea ruga sa „Nu trageti in pianist!” Pianistul este un profesionist. Va pot cere, cel mult, sa nu trageti in Gura-Casca de langa pian. 🙂

      Mi-ar fi mai usor sa gandesc la progresul infruntarii la nivel global. Dar la nivel national… Nu stiu, cred ca noua ne-a lipsit intotdeauna ceea ce se numeste „leadership”. Am avut noi niste Domni care au reusit lucruri marete la vremuri de restriste, dar nu cred ca, de exemplu, Podu Inalt, sau Calugareni s-ar putea numi „progres”. Ma rog, nu in sensul progresului tehnologic, economic.

      Mi-e teama ca mintile noastre luminate, confruntandu-se cu dificultatile epocilor in care au trait, au preferat sa plece si sa creeze afara. Am avut minti luminate, iar acum avem si mai multe, dar din nefericire si-au realizat viziunile aiurea, acolo unde au gasit leadership.

      Insa cred ca si acesta poate fi un exemplu. Migratia si migratia inversa. Noi, o tara feudala la mijlocul sec XIX, am evoluat gratie, mai ales, acelora despre care Eminescu spunea ca „Ai nostri tineri la Paris invata…”. Printre multi bufoni, au fost si oameni care, revenind, au adus civilizatie, modernism. Acum aceiasi tineri, milioanele care lucreaza in tehnologie (si nu numai) afara, sper ca ne vor aduce maine progresul. Un pas deja l-au facut la ultimele alegeri. Au reusit, prin cerbicia lor, sa schimbe un curs istoric pe care, toti, il credeam imuabil. Cred ca este o dovada. Ei reprezinta, cred, exemplul cerut de dvs: interesul, motivatia personala i-a dus spre alte zari, dar deja aduc inapoi un suflu nou cu care generatiile noastre, mai vechi, nu au fost obisnuite. Dualismul rau-bine, migratia saraciei care duce la progres. Sper!

      Cam atat azi. Poate zilele viitoare, daca discutia se „incinge”, imi vor mai veni idei (tocmai din spirit de contradictie). 🙂
      O seara faina!

    • stoianconstantin Says:

      In articol am incercat sa extrapolez cateva tendinte ale mediului de afaceri in scopul de a scoate in evidenta necesitatea unor schimbari culturale prin cere omenirea ar trebui sa se raporteze pentru utilizarea resurselor umane si materiale de care dispune planeta pentru ridicarea in mod sustenabil a nivelului de trai, evitarea/reducerea poluarii, reducerea risipei.

      Evident ca nu am pretentia ca in cateva randuri sa fi putut surprinde complexitatea subiectului. Dar cateva idei cred ca le-am punctat:
      – procesul de mondializare a afacerilor
      – concentrarea capitalului
      – goana dupa forta de munca ieftina
      – standardizarea fluxurilor tehnologice si tipizarea operatiilor astfel incat o cat mai mare parte a lor sa poata sa fie facute cu forta de munca care nu necesita calificare deosebita
      – incurajarea consumului si a trecerii la noi modele ale aceluiasi produs inducand prin reclama ideea de uzura morala accelerata
      – tolerarea in maniera ipocrita a reclamei mincinoase
      – reproiectarea majoritatii produselor pentru o durata de viata redusa care sa accelereze respectiv sa mentina un ritm alert de innoire si implicit reluare a productiei,
      – cresterea ponderii activitatilor de productie robotizate
      – existenta unui numar foarte mare de persoane neintegrate in activitati productive compatibile cu potentialul lor biologic si intelectual.
      – cresterea varstei de pensionare in conditiile in care avem forta de munca tanara neangajata si respectiv in conditiile in care la angajari persoanele cu o varsta mai inaintata sunte evitate sau in conditiile in care tot mai putini oameni reusesc sa iasa la pensie din statutul de persoana cu loc de munca.
      – cresterea evidenta a poluarii
      – iminenta epuizarii unor resurse si solutia militara aplicata pentru conservarea accesului la resurse

    • Klaxxy Says:

      Ieri, duminica fiind, m-am apucat sa raspund ultimei dvs postari. Subiectul m-a prins, asa ca a iesit un adevarat eseu pe mai multe pagini. La final mi-am zis ca este prea… filozofic, prea detaliat si am abandonat ideea de a-l posta aici.

      Ideile principale erau:

      -Este o teama inutila ca masonii, Bildberg, New World Order, sau Illuminati ne-ar putea afecta viata atat de mult incat sa ne produca angoase la nivel planetar. Totul se datoreaza evolutiei (in principal tehnologice, dar nu numai), iar aceasta nu poate fi stopata, nici controlata.

      -Evolutia inseamna resurse si spatiu vital. Pentru astea s-a dus si se duce o lupta permanenta, la nivel planetar, nu doar intre oameni, ci intre absolut toate speciile de pe Pamant, dar si intre indivizii aceleiasi specii. Nu de putine ori s-a intamplat ca Pamantul sa nu mai aiba resursele necesare dezvoltarii unei anumite specii, iar aceasta sa dispara. Nu este exclus nici in cazul speciei umane, desi am rezerve. Globalizarea nu este decat expresia suprema a acestei lupte pentru existenta.

      Existenta Viului, pe toate palierele dezvoltarii vietii, a implicat o noua forta, necunoscuta entropiei fizicii: empatia. Aceasta este singura (si marea) speranta a impiedicarii extinctiei. Empatia viului este singura care se opune, in mod real, mortii entropice, prin Gandire. Pentru asta merita sa fie studiate ultimele concepte despre „entropia informationala”, singura despre care filozofia moderna afirma ca poate avea valori supraunitare.

      -Omul este o fiinta gregara. De aceea, asocierea unui grup duce, inevitabil, la lupta cu alte asocieri de indivizi. Lupta bogati-saraci, lumea tehnologica – lumea a treia, dihotomia resurse – piete de desfacere inseamna, in faza finala, exact globalizarea. Globalizarea luptei pentru existenta. Nu cred ca aceasta poate fi controlata, cu atat mai putin evitata. Este o faza a dezvoltarii, imposibil de ocolit.

      -Solutia militara despre care amintiti este doar faza vizibila a luptei pentru existenta – resurse si spatiu vital. In realitate, lupta, infruntarea are loc permanent si pe toate palierele existentei, atat la nivel de indivizi, cat si la nivelul grupurilor – natiuni, tari, conglomerate de interese trans-nationale etc. Armata nu este decat arma sistemului gregar, „haita” care ia fiinta pentru castigarea infruntarii.

      Viziunea de mai sus pare apocaliptica? Eu cred ca reprezinta inevitabilul, nu sta in puterea noastra sa modelam legile dezvoltarii, am fi prea egocentrici daca am crede asta. Evolutia, progresul (mai ales cel tehnologic, dar nu numai) poarta in propriul ADN samanta extinctiei. Sa speram doar ca aceasta va fi… odata… candva… nu prea aproape.

    • stoianconstantin Says:

      Bine argumentat! Sper ca empatia si tehnologia sa evite marea confruntare si sa le detensioneze pe cele curente armate sau economice!

      Pana una alta propun sa se reduca saptamana de lucru la 40 de ore. In felul acesta ar creste nevoia de forta de munca si in acelasi timp ar putea creste calitatea vietii!

      SGC

  8. Nemulescu I. Says:

    Domnule Stoian,

    Dialogul ”provocat” de Dumneavoastra, pe langa valenta de „Arta Conversatiei”, daca nu e prea mult spus, demonstreaza inca odata ca Modelarea Sanatoasa a Societatii Romanesti se poate realiza cu resursele umane oneste existente!

    Am vrut doar sa apreciez calitatea dialogului si a protagonistilor acestuia.

    Si pentru ca intampinam o mare sarbatoare, va doresc tuturor:

    La muti ani cu sanatate!
    Sarbatori fericite!

    Cu consideratie,
    Nemulescu I.

    • stoianconstantin Says:

      Sarbatori fericite!
      Multa sanatate, fericire si noroc!
      SGC

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: