SECRETUL SUCCESULUI by Romulus Modoran


Romulus Modoran spune: 27/05/2010 la 14:02 |

”Nu voi vorbi de rău pe nimeni şi voi vorbi cât pot de bine despre toată lumea.”

“Un om mare îşi demonstrează măreţia în felul de a-i trata pe oamenii mici.”

Părinţii sunt adeseori ispitiţi să-şi critice copii. Vă aşteptaţi probabil să-i sfătuiesc să se oprească. N-o voi face. Le voi spune atât “Înainte să-i criticaţi, citiţi una din piesele clasice ale jurnalismului american “Tata uită.”

“Tata uită “ este unul din acele mici articole – scris dintr-o suflare într-un moment de sinceritate – atinge o coardă vibrantă în sufletele atâtor cititori.

“TATA UITĂ” de W. Livingston Larned

Ascultă-mă, fiule: îţi vorbesc în timp ce dormi cu o mânuţă sub obraz şi cu buclele tale blonde şi umede adunate pe fruntea plină de sudoare. M-am strecurat singur în camera ta. Acum doar câteva minute, pe când îmi citeam ziarul în biblioteca, am fost înăbuşit de remuşcări. Am venit lângă patul tău cu un profund sentiment al vinei.

Iată la ce mă gândeam fiule: am fost mereu supărat pe tine, te-am certat pe când te îmbrăcai pentru şcoală pentru ca te-ai şters prea repede cu prosopul pe faţă. Te-am condamnat pentru ca nu ţi-ai curaţat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru că ai aruncat pe jos câteva din lucrurile tale. Te-am considerat vinovat şi la micul dejun. Vărsai băutura, înfulecai mâncarea, îţi puneai coatele pe masă. Îţi ungeai pâinea cu prea mult unt. Şi când te-ai dus la joacă şi eu am plecat la slujbă, te-ai întors, mi-ai facut cu mâna şi mi-ai spus: “Pa tati“ iar eu m-am încruntat şi ţi-am răspuns: “Îndreaptă-ţi umerii!”.

Apoi a reînceput totul în aceeaşi după-amiază. Întorcându-mă de la serviciu, te-am spionat, stăteai în genunchi şi te jucai cu biluţele. Şosetele îţi erau găurite. Te-am umilit în faţa prietenilor tăi aducându-te acasă cu forţa. Şosetele costau bani – şi dacă ar fi trebuit să le cumperi, ai fi fost mai atent! Închipuie-ţi fiule, aşa se poartă un tată! Îţi aminteşti, mai târziu, cum eu citeam în bibliotecă, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbră de durere în priviri? Când mi-am ridicat ochii din hârtie, enervat din cauza întreruperii, ai şovăit în pragul uşii. “Ce vrei? “ m-am răstit. N-ai spus nimic, dar ai venit în fugă şi te-ai aruncat în braţele mele şi m-ai sărutat, cu mânuţele tale încolăcite în jurul gâtului meu cu atâta dragoste, pe care Dumnezeu însuşi ţi-a dăruit-o şi pe care nici nepăsarea n-o poate ucide. Şi apoi ai plecat, tropăind uşor pe scări.

Ei bine, fiule, câteva clipe mai târziu hârtia mi-a alunecat din mâini şi am fost pătruns de o groază cumplită. Ce făcuse din mine obiceiul. Prostul obicei de a căuta nod în papură, de a certa – asta era răsplata pe care o primeai fiindcă erai băiat. Nu că nu te iubeam, dar ceream prea multe de la anii tăi fragezi. Îmi stabilisem drept criteriu propria-mi vârstă. Şi era atâta bunătate, frumuseţe şi adevăr în sufletul tău. Micuţa ta inimă era la fel de desăvârşită ca zorii ce învăluie triumfător dealurile domoale.

Toate acestea se adunaseră în impulsul tău de moment de a te năpusti să mă săruţi şi să-mi urezi noapte bună. Nimic altceva nu contează în această seară. Am venit la căpătâiul tău pe întuneric şi am îngenunchiat acolo, ruşinat. E o ispăşire palidă, ştiu că n-ai înţelege toate astea dacă ţi le-aş spune când eşti treaz. Dar mâine o să fiu un tătic adevărat! O să-ţi fiu prieten de nădejde, voi suferi cot la cot cu tine şi voi râde când râzi şi tu. O să-mi muşc limba înainte să te cert. O să repet mereu, ca într-un ritual “Nu e decât un puşti – un băieţel şi nimic mai mult!”.

Mi-e teamă că te-am tratat ca pe un bărbat. Şi totuşi fiule, acum că te văd ghemuit şi ostenit în pătuţul tău de copil, îmi dau seama că nu eşti decât un copilaş. Până mai ieri te purta mama în braţe şi îţi odihneai căpşorul pe umărul ei. Ţi-am cerut prea mult, mult prea mult.

În loc să-i condamnăm pe ceilalţi, haideţi să-i înţelegem. Să găsim motivele pentru care fac ceea ce fac. Este mult mai profitabil şi mai înobilant decât critica: ne atragem astfel simpatie, toleranţă şi bunătate.

“A şti totul înseamnă a uita totul“,

“Nici măcar Dumnezeu nu are de gând să judece oamenii până când nu şi-au dat ultima suflare“.

De ce am cere mai mult decât Dumnezeu?

PRINCIPIUL Nu criticaţi, nu condamnaţi şi nu vă plângeţi.

Ing.econ.Romulus Modoran

Etichete: , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: